Forums


PELERINAJE - DUHOVNICESTI :: Forums :: Pelerinaje : Ucraina,Crimeea ,Rusia,Serbia,Muntenegru,Israel,Grecia
<< Previous thread | Next thread >>   

PE URMELE SFINTILOR- UCRAINA

Mergi la pagina  1 2 [3] 4
Author Post
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 10:08PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
Schitul Sfanta Ana


Schitul Sfintei Ana, este situat la aproximativ 10 km de orasul Kremenetz. Aici pe vremuri era o biserica. Legenda spune ca in timpul invaziei tatare biserica a intrat in pamant pentru a evita sa fie pangarita. Istoria acestei biserici s-a transmis de la o generatie la alta pana cand pe acest loc le-a aparut unor pastori Icoana Sfintei Ana. S-a adunat tot satul, oamenii au luat icoana si au dus-o in biserica noua. Insa a doua zi au gasit icoana din nou pe locul pe care s-a aratat la inceput. Au incercat s-o duca in biserica din nou, cu un sobor de preoti dar de fiecare data icoana revenea, pana a doua zi dimineata, la locul vechi. Atunci oamenii au inteles ca Sfanta Ana si-a ales acest loc. A aparut imediat un izvor. Acest izvor este considerat tamaduitor.Indiferent de anotimp,temperatura apei este de 5 grade celsius ! La schitul Sfintei Ana, ridicat langa acest izvor vine multa lume sa se inchine, sa ia apa tamaduitoare si sa se scalde in bazinul amenajat la marginea padurii. Maicile confectioneaza camasi lungi din panza pe care le vand la un pret extrem de mic celor dornici sa intre in bazin. Apa este foarte rece, bazinul fiind alimentat direct de la izvor. Multi pelerini pleaca de aici cu sticle pline cu apa tamaduitoare pentru a-i ajuta pe cei bolnavi din familiile lor. Ca peste tot in Ucraina si la acest schit pot fi cumparate icoane foarte frumoase, carti, obiecte artizanale confectionate de maici.

Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 10:09PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
Manastirea Kremenetz


La aproximativ 20 de kilometri de Pochaev se afla orasul Kremenetz. Facem un scurt popas la manastirea din oras, intemeiata in anul 1636 cu binecuvantarea Mitropolitului Kievului din acea vreme, Petru Movila.
La inceput aici a fost o manastire de maici dar fiindca exista pericolul raspandirii bisericii greco-catolice in regiune s-a luat decizia transformarii in manastire de calugari. In anul 1725 s-au construit bisericile si chiliile de piatra. De atunci manastirea Kremenetz este o citadela a ortodoxiei in Ucraina de vest. In 1919 aici a luat fiinta un seminar teologic ortodox. In 1955 manastirea a fost inchisa iar in biserica a fost amenajata o sala de sport. Manastirea a fost redeschisa in anul 1990 in data de 26 august. In manastire sunt acum 70 de calugarite. In biserica principala se afla icoane pretioase si o racla cu multe particele de sfinte moaste. Manastirea este renumita si prin frumoasa icoana a Sfantului Mare Mucenic Pantelimon pe care se afla un mic medalion ce cuprinde o particica din moastele Sfantului. Foarte multi credinciosi vin sa se inchine la icoana Sfantului Pantelimon.




[ Edited Wed Nov 27 2013, 05:23PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 10:11PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA SFANTULUI IONA -KIEV

Kievul este vestit prin parcurile, padurile si lacurile sale repartizate armonios. Frumoasele cladiri ale orasului aproape se pierd, mai ales vara, in cele peste 383.000 de hectare de zona verde. Unui locuitor din Kiev ii revin aproximativ 1000 de metri patrati de spatii verzi. Cele 70 de parcuri, colinele, lacurile, vegetatia confera Kievului o imagine aparte. Primul parc a fost amenajat in Kiev in anul 1631.
O atractie deosebita este Gradina Botanica Centrala, intinsa pe 130 de ha, cu peste 13.000 de specii de plante si cu peisaje geo-botanice din Crimeea, Caucaz, Extremul Orient si Carpati.
In Gradina Botanica se afla insa si un loc incarcat de spiritualitate. Este Manastirea Sfantului Iona din Kiev.
Cuviosul Iona din Kiev s-a nascut la sfarsitul secolului al XVIII-lea si a murit la inceputul secolului al XX-lea. A trait 108 ani. Inca de mic copil Iona a fost luat la cer de trei ori, prima oara la un an, apoi pe la 5-6 ani si a treia oara a fost in Împaratia Cereasca pe la 7-9 ani. Toate acestea sunt scrise in cartea despre viata Cuviosului. A fost ucenic al Sfantului Serafim din Sarov timp de opt ani. In scrierile despre viata Sfantului Serafim nu se aminteste despre Cuviosul Iona, insa legenda spune ca atunci cand Iona s-a dus la Sarov, staretul Serafim i-a spus: �De ce ai intarziat? Te astept de doi ani. Mi-a aratat Maica Domnului ca vei veni�. Cuviosul Iona avea atunci 30 de ani.
Inainte de a muri Sfantul Serafim de Sarov l-a indrumat pe Iona sa plece la manastirea Belobereskaia. Aici Cuviosului i s-a aratat de mai multe ori Maica Domnului care i-a spus sa plece la Kiev, pentru a ridica o manastire. Dar Iona se considera nevrednic sa faca o lucrare atat de mare. A plecat insa la Kiev si s-a oprit la manastirea Mihailovsk, apoi la manastirea Vidubitki. Credinciosii, afland despre harul lui Iona, au inceput sa vina la manastire, in numar tot mai mare, pentru a cere ajutorul parintelui. Aceasta a trezit invidia unor calugari cu mai putina credinta si Iona incepe sa fie prigonit chiar in interiorul bisericii.
Manastirea Sfantului IonaCuviosul Iona pleaca din manastire si se stabileste pe un deal din apropiere unde isi ridica o chilie. In martie 1865 i se arata din nou Maica Domnului, indemnandu-l din nou sa ridice o manastire. Maica Domnului stropeste cu apa sfintita locul viitoarei manastiri, momentul fiind imortalizat in doua fresce din Biserica Sfintei Treimi in care ne aflam. In jurul Cuviosului Iona se aduna mai multi calugari si enoriasi cu posibilitati materiale mai mari. In 1870 incepe zidirea Manastirii Sfanta Treime. Inca de la intemeiere manastirea a avut reguli foarte stricte. Aici nu erau primiti calugari de la alte manastiri ci numai tineri cu sufletul curat, neprihanit. Postul era sever, slujbele erau foarte lungi iar regulile vietii monahale erau foarte stricte. Nu e de mirare ca din aceasta manastire au iesit multe inalte fete bisericesti.
Cuviosul Iona a avut parte de o viata zbuciumata fiind, nu de putine ori, persecutat de oameni din afara bisericii dar si din interiorul ei. Prin intrigi a fost pana la urma inlaturat de la conducerea manastirii, in ultimii ani ai vietii sale. A avut insa foarte multi fii duhovnicesti si foarte multi multi oameni credinciosi l-au ajutat aducand cele necesare pentru construirea acestei biserici incepute in secolul al XIX-lea. Cuviosul a spus ca dupa moarte el va fi mucenic. In anii '50 niste vandali au descoperit mormantul, l-au scos pe Cuvios din sicriu, i-au taiat capul si au jucat cu el fotbal. Aici in racla sunt Manastirea Sfantului Ionaacum moastele sfinte dar fara cap. Capul este probabil undeva peste granita, dus probabil de vreun credincios. Perioada comunismului a fost una foarte grea.In anul 1934 comunistii au inchis manastirea Cuviosului Iona iar mai tarziu au deschis mormantul acestuia. Sfintele moaste au fost mutate intr-un cimitir din Kiev dar in 1993 au fost aduse din nou in manastire de catre noua obste de calugari si asezate in racla in cripta bisericii. Cuviosul Iona a fost canonizat in 1996 de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Aici in aceasta manastire vin foarte multi tineri!. ÃŽn nici o manastire din Kiev nu gasesti atatia tineri care participa la slujbe. Biserica este arhiplina la slujbe iar calugarii sunt foarte primitori. In manastirea Sfantului Iona functioneaza o scoala duminicala si sunt organizate foarte multe activitati atat pentru tineri cat si pentru cei varstnici. Desi manastirea este in centrul orasului, si este destul de greu de organizat viata monahala, in ceea ce priveste ajutarea oamenilor, a tinerilor, chiar un episcop din Canada a spus ca aceasta este cea mai primitoare, cea mai apropiata de oameni manastire din Kiev. Avem aici si niste ceasuri mari care au fost donate Cuviosului de catre Balzac. Ceasurile bat la fiecare sfert de ora pentru ca monahii sa-si aduca aminte de rugaciune.




Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 10:12PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA VEDENSCHII-CHEMAREA LA SMERENIE-KIEV


Aici se afla moastele Sfintei Cuvioase Dimitra si Sfintei Mucenite Olimpiada.
In aceasta manasire au fot ascunse o perioada de timp moastele Sfintei Teodora de La Sihla,ale carei Sfinte Moaste se afla in prezent la Lavra Pecerska.






[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:18PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 10:16PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
Manstirea Kitaev


Aici se afla mormantul Sfintei Dositeea, (La aceasta a venit Sfantul Serafim de Sarov-pe cand era adolescent-,iar Sfanta fiind vazatoare cu duhul i-a prevestit o viata de sfintenie de exceptie, indrumandu-l sa-si inchine viata Mantuitorului Hristos si sa se calugareasca),care a vietuit intr-o pestera nisipoasa,de aici indrumand foarte multi oameni care veneau in pelerinaj cerandu-i sfatul.In biserica alaturi de icoana Sfantului Serafim de Sarov se afla intr-o racla frumos impodobita Braul,Epitrahilul si o Manecuta care au apartinut Sfantului Serafim !
Pustia Kitaev nu mai este deloc pustie ca in urma cu 2-3 secole, este acum un cartier la margine de Kiev, dar pastreaza intact locul de nevointa ( dealul, lacul, pestera) ale Sf Dositeea - marele duhovnic cunoscut ca Dositei – si ale Sf Teofil cel Nebun pentru Hristos. Kitaev este unul dintre cele mai iubite locuri ale kievenilor si,dupa vizitarea pesterii de calcar, am si inteles de ce. Dositeea, fiica a unei familii bogate, a fugit de acasa pentru ca sa se poata dedica cu totul vietii pentru Hristos si, ca sa nu fie usor de gasit, a luat vesmite si nume barbatesti si s-a ascuns in causul de padure, pe atunci pustiu, nelocuit de oameni. Pestera de calcar a fost la inceput micuta, dar ducandu-i-se vestea intelepciunii sale duhovnicesti, incet-incet alti si alti oameni au venit sa locuiasca langa Dositei monahul, asa incat pestera a tot fost prelungita, largita, in calcar.

Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 10:17PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA GOLOSEEV


Aceasta manastire a fost infiintata in anul 1631 de catre Sfantul Mitropolit Petru Movila. Prima biserica a fost inaltata in cinstea Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, o biserica de lemn, iar biserica actuala este ridicata pe acelasi loc. Cea mai intensa viata duhovniceasca in manastire a fost in secolul al XIX-lea pe vremea Sfantului Mitropolit Filaret Amfiteatru ale carui Sfinte Moaste se afla in pesterile de la Lavra Pecerska. In acea vreme a fost construita biserica in cinstea Acoperamantului Maicii Domnului, in cinstea Cuviosului Ioan Multpatimitorul din Sfanta Lavra, si a fost reconstruita biserica initiala, in cinstea Icoanei Maicii Domnului. Biserica a fost distrusa in 1930, a fost bombardata, biserica in cinstea Acoperamantului Maicii Domnului a fost in locul acela unde se afla acum clopotele. Manastirea a fost redeschisa in anul 1933, in 25 mai si Prima Sfanta Liturghie a fost oficiata in ziua cand il sarbatorim pe Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava.In biserica se afla Sfintele Moaste ale Cuviosului Alexei Goloseevski . Cuviosul Alexei s-a nascut in anul 1840, in orasul Kiev. Era al noualea copil la parinti. Cand s-a nascut era mut, nu putea vorbi. Cand copilul a implinit 12 ani, la Sfanta Inviere, Sfantul Mitropolit Filaret Amfiteatru i-a spus: “Vladimir, Hristos a Înviat!�. A treia oara copilul a raspuns:�Adevarat c-a Înviat!�. Cand tanarul a ajuns sa fie calugarit la Lavra Pecerska, staretul a vrut sa-l calugareasca cu numele de Nicolae. Si cand a venit clipa sa-l calugareasca staretul a uitat numele pe care voia sa i-l puna si un glas interior, din suflet ii spunea: �Alexei�. Si l-a calugarit cu numele Alexei. Cuviosul Alexei a murit in anul 1917. Timp de 22 de ani a fost mare duhovnic la Lavra si aici la manastirea Goloseev. Din anul 1917 pana in 1993 la sfantul mormant al lui tot timpul se faceau minuni, lumea venea sa ceara ajutor. In anul 1993 s-a redeschis manastirea, s-a facut canonizarea si in 4 octombrie a fost descoperirea Sfintelor Moaste ale Cuviosului. Cu ajutorul rugaciunilor Sfantului Alexei, manastirea renaste din ruini.
Tot aici la Goloseev se afla Moastele Sfintei Alipia,o Sfanta "nebuna" pentru Hristos.Aceasta a prevestit cu cateva zile inainte de evenimentul de la Cernobal(explozia de la centrala nucleara-1986) ,vorbind despre dezastrul ce avea sa se intample !


VIATA SI NEVOINTELE MONAHIEI ALIPIA
(AVDEIEV, 1905-1988)


Marea nevoitoare a secolului XX, neincetat cinstita si la nesfarsit iubita de popor, intru tot laudata maica din Sihastria Goloseevo-monahia Alipia- s-a nascut la 3/16 martie 1905 in satul Vaselei, judetul Gorodiscensk, in gubernia Penza in evlavioasa familie patriarhala a lui Tihon si Vasa(Vassa) Avdeiev din provincial Mordovia. Viitoarea calugarita a fost botezata cu numele Agafia in cinstea Mucenitei Agafia. Dintr-un profund sentiment de dragoste pioasa fata de ocrotitoarea sa cereasca, maica toata viata a purtat pe spate icoana sfintei Agafia si practice niciodata nu s-a despartit de ea. Parintii ei erau enoriasi ravnitori ai bisericii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din satul Vaselei. Tatal fericitei- Tihon Avdeiev- a fost un mare postitor: in post el manca doar pesmeti si bea fiertura din paie uscate de orz, iar mama ei- Vassa- era o femeie foarte simpla si compatimitoare, neiubitoare de averi si smerita : ea iubea sa faca milostenie sis a imparta cadouri cu mainile ficei sale.
Aceste virtuti le-a mostenit si fericita maica : pana la sfarsitul vietii sale a pazit un post strict si a alinat suferinta celor impovarati de diferite necazuri si neputinte; a incurajat si a intarit in credinta, a vindecat si a ajutat pe toti in toate nevoile duhovnicesti si lumesti. Si-a iubit parintii cu o dragoste fierbinte, recunoscatoare: s-a rugat toata viata pentru ei si fiilor sai duhovnicesti le-a cerut sa-I pomeneasca intotdeauna pe robii lui Dumnezeu Tihon si Vassa precum si pe Pavel, Efimia , Serghei si Domna(bunicii sai).
Fiind aleasa lui Dumnezeu, darurile duhovnicesti ale fericitei maici s-au descoperit si s-au aratat foarte devreme. Parintii Agafiei iubeau foarte mult sa se roage nu numai acasa, dar si in locasurile lui Dumnezeu. Ei adesea lasau fetita in casa si mergeau la slujba, obijnuind-o astfel din copilarie cu singuratatea. Copilul ascultator nicidecum nu se simtea apasat de singuratate, gasindu-si deja de pe atunci mangaierea si alinarea in rugaciuni. In afara de aceasta, copila urmarea cu atentie pe cei ce mergeau la biserica. Vederii sale duhovnicesti curate i-a fost descoperit : cine intra in biserica ca sa se roage, si cine vine in casa lui Dumnezeu ca la piata.
Nu se stie unde maica si-a facut studiile : la gimnaziu sau la o scoala primara, posibil chiar si la o scoala duminicala parohiala. Cartea de rugaciuni si Psaltirea le citea in limba slava. Inca de pe cand era foarte tanara, daca pleca la cineva in ospetie, nu lua parte la discutii, ci deschidea Psaltirea si se aseza intr-un coltisor retras.
Revolutia din octombrie din 1917 a distrus fara mila si viata ei : un detasament de represalii al Armatei Rosii a dat buzna in casa familiei Avdeiev si a ucis pe stapanii casei. Agafia a ramas in viata ca prin minune : in acel moment ea se afla la vecini. Intorcandu-se acasa, fata a gasit trupurie impuscate ale parintilor ei. Necatand la marea durere, Agafia n-a cazut prada sentimentelor si a citit Psaltirea asupra parintilor ucisi. Ramanand copil orfan, ea a fost gazduita de o ruda, dar in curand soldatii Primei Armate de Cavalerie a lui S. M. Budionnai au luat-o cu ei.
Cu toate acestea Domnul a salvat viata alesei Lui : Budionnai a fost profund miscat de lacrimile fetei si el a poruncit sa-I dea drumul. Moartea tragica a parintilor si incercarile ulterioare au produs in sufletele Agafiei o cotitura definitive : ea si-a luat crucea sa si a urmat pe Hristos, fiind gata de a suferi pentru El totul, chiar si moartea muceniceasca. Fiind o fiinta nevorbareata din fire, ea a devenit cu totul tacuta si retrasa complet in rugaciune. Si intrucat era tematoare de Dumnezeu inca din copilarie, Agafia a inceput sa frecventeze regulat casa Domnului (indeosebi iubea sa se roage in biserica Sfintelor Femei-Mironosite din Penza). In calitate de un pribeag pelerine ea a vizitat mai multe manastiri sfinte, care, la inceputul anilor 1920 prin minune au fost pazite de valul devastator. Agafia traia din ce-I dadea Dumnezeu, petrecea noaptea sub cerul liber, deseori se angaja in calitate de lucrator cu ziua, pentru a avea o bucata de paine si un acoperis deasupra capului.

Incercarile crude n-au inasprit inima ei plina de bunatate si mila, ci au facut-o si mai milostiva. Durerea omeneasca fara margini a determinat-o sa se roage intotdeauna pentru cei aflati in suferinte si nefericiti sis a-I ajute cu tot ce e posibil. Viata de pribegie a invatat-o sa fie recunoscatoare lui Dumnezeu si oamenilor pentru tot binele, cat era de mic si neinsemnat n-ar fi fost el : pentru o zi traita, pentru o noapte linistita, pentru un pahar de apa, pentru faramiturile de la masa cuiva, pentru un cuvant bun si o privire prietenoasa. Acest dar al iubirii recunoscatoare maica Alipia l-a purtat pe tot parcursul vietii sale si l-a inmultit de nenumarate ori. Devenind mai tarziudeja cunoscuta drept o maica vazatoare cu duhul, ea stia sa multumeasca oamenilor chiar si pentru un gand bun despre ea.
Perioada grelelor incercari si represiuni asupra Bisericii au contribuit la inflorirea si propasirea vietii duhovnicesti. In timpul pribegiei Agafia a intalnit oameni de o inalta spiritualitate : monahi si mireni si astfel ea insasis-a intarit duhovniceste. Represiunile massive impotriva credinciosilor din 1930 n-au ocolit-o nici pee a. Maica a fost arestata si inchisa. Ea niciodata n-a spus exact unde anume si in ce conditii s-a aflat. Locul sau de detentie e ail numea allegoric “odesa� si zicea ca aceasta era un loc retras in munti, pe tarmul marii. Marturisitoarea a indurat toate ororile inchisorilor : interogatoriile josnice si interminabile, insotite de tortura si abuz, asteptarea chinuitoare a mortii care era mai groanica decat orice alta tortura. Dar si aceste ispite si incercari, care au “frant� multi oameni, pentru ea au fost ca o vapaie de foc curatitor. Suferind ea insasi, maica Alipia alina mereu pe confratii sai de detentie, se ruga pentru ei si-I ingrijea, usarandu-le, pe cat posibil, chinurile lor. Ea a izbutit sa expedieze si scrisori oamenilor oarecum liberi, adica celor de dincolo de gratiile inchisorilor si a sarmei ghimpate a lagarelor, chemandu-I sa creada in Dumnezeu sis a nu se lepede de El.

Dupa aceasta, Agafia a fost transferata in celula condamnatilor la moarte. Cand in ea ramasera doar trei detinuti : un preot, fiul acestuia si ea, parintele a savarsit o panihida pentru ei, dupa care a zis, ca maica va supravietui. Asa s-a intamplat : marturisitoarea lui Hristos a iesit in chip minunat din inchisoare, datorita mijlocirii Apostolului Petru. Tot restul vietii maica n-a incetat sa-I multumeasca pentru eliberarea sa , il considera ocrotitorul sau ceresc, iar in biserica locul ei a fost intotdeauna langa icoana Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dupa eliberarea minunata maica a mers in decurs de 11 zile pe taramul stancos pana la cea mai apropiata localitate. In a 12 a zi, mergand mai mult timp pe o carare prin tufe de vita de vie, ea a iesit la marginea unei oarecare localitati muntoase. Aceasta cale anevoioasa a lasat o multime de cicatrici pe palmele ei. Incepuse din nou viata de pribeag care devenise mai complicate din cauza ca maica nu avea acte si desigur nici viza de resedinta ceea ce in perioada sovietica atragea dupa sine sanctiuni penale. Insa Domnul a pazit-o pe aleasa Lui. Dar si maica se straduia sa nu le dea niciodata prilej si pretext autoritatilor pentru a fi urmarita. Nevitoarea era intotdeauna retrasa, linistita si neobservata, pasnica si smerita, nu se revolta de nimic si nici nu condamna pe nimeni. Nimeni nu stia de nevointele si rugaciunile ei, dar cei din jur vedeau ca ea niciodata nu lenevea, nu se indeparta de nici o munca fizica, cat de grea n-ar fi fost si lucra ingrijit si constiincios. Daca reusea sa-si gaseasca undeva vreun adapost sau doar un loc pentru a innopta ea se straduia sa nu-I impovareze cu nimic pe proprietari, peste tot mentinea curatenia si ordinea chiar si in conditiile cele mai sarace. Maica Alipia era o femeie curate, ingrijita si ordonata si mai era si foarte tacuta. Probabil ca anume din acest timp maica a si inceput nevointa nebunuiei pentru Hristos. Cu cei din jor vorbea intr-o limba incorecta, intr-un fel “stricata�, invariabil vorbind despre sine si despre persoanele de gen feminin la gen masculin. In timpul discutiei trecea pe neasteptate de la limba rusa la cea mortvina si invers. In anii celui de-al doilea raboi mondial 1941-1945,maica a cazut prizoniera la fascisti si a pretrecut un timp intr-un lagar de concentrare, indurand noi umilinte si suferinte. Dar ea a reusit sa fuga si din captivitate. Incepusera iarasi pereglinarile, care erau aggravate de raboi. O parte a tarii fusese ocupata, o alta parte suferea de pe urma operatiunilor militare. Astfel maica, care pribegea singuratica putea fi considerate de ai sai drept un spion al nemtilor, iar de nemti drept partizana… De aceea maica s-a stabilit pentru un timp in satul Kapitanovka, regiunea Kiev, unde a fost gazduita de catre o familie cu multi copii. Tot mai frecvent Domnul se descoperea maicii prin semnele sale minunate si revelatii, invrednicind-o cu darul facerii de minuni. In timpul razboiului, in Cernicov au fost readuse moastele Sfantului Ierah Teodosie al Cernicovului, care au fost scose din oras in timpul persecutiilor asupra Bisericii. Afland despre aceasta, maica a mers pe jos la Cernigov pentru a se inchina la moastele Sfantului Teodosie. Noaptea o petrecea sub cerul liber, in sate nu se opera. Inchinandu-se la moastele facatorului de minuni din Cernigov, maica s-a rugat sa ramana la epitropul bisericii. Acesta a refuzat-o grosolan si a plecat, iar maica l-a urmat. La poarta casei epitronul a fost intampinat de sotia sa in lacrimi, care i-a spus ca fiica lor s-a intoxicat cu oxid de carbon. Tatal se repezi in casa. Se ceru sa intre si maica. I-au permis. Maica s-a urcat pe soba, a luat un vas cu apa sfintita pe care o numea “ vie�, si a stropit cu ea capul, fruntea si gura fetei, dupa care a turnat putina apa in gura. Copila si-a revenit, iar maica pe neobservate a plecat.
S-au pastrat pana in zilele noastre marturii despre o alta minune, pe care maica Alipia a savarsit-o in Belarusi in perioada posbelica. Ea a salvat de foamete si de o absoluta saracie o familie, care intrebuintase toate mijloacele si fortele pentru a hrani un porc ca mai apoi sa-l vanda. Dar cand animalul a fost adus la piata, s-a dovedit ca acesta era gata-gata sa piara. Maica, auzind tipete si suspine, s-a apropiat de stapanii nefericiti si rugandu-se launtric lui Dumnezeu, a dat porcului putin catran. Animalul si-a revenit, iar maica s-a grabit sa plece. Fiind totusi ajunsa din urma si intrebata ce a dat porcului, maica a raspuns linistita ca ei au confundat-o cu altcineva, ca adevaratul Doctor deja a plecat. Ulterior maica a vindecat oamenii cu unguent preparat de ea insasi, in component caruia nu intrau nici un fel de medicamente, ci toata puterea vindecatoare se afla numai in marea putere a rugaciunii maicii.

S-au pastrat marturii si despre viata fericitei Alipia in perioada pribegiei ei. Intr-o zi ea s-a rugat sa ramana peste noapte intr-o casa din sat, proprietarii careia erau iubitori de straini. Stapana casei, fiind o femeie tematoare de Dumnezeu, a primit-o cu bucurie, a hranit- si i-a pregatit un pat comod pentru a se odihni. Maica Alipia a placut si fiicei mai mici a acestei stapane primitoare si fetita a rugat-o pe mama sa sa-I astearna sa doarma alaturi de oaspete. In curand fetita a cazut intr-un somn adanc, iar maica nici nu s-a mai culcat pe pat : toata noaptea ea a stat in genunchi, rugandu-se inaintea icoanelor.
In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial a fost redeschisa Lavra Kievo-Pecerska, care a fost inchisa si devastate de bolsevicii ateisti in anii 1920. Staretul manastirii – arhimandritul Cronid- a devenit parintele duhovnicesc al maicii. El a si tuns-o in calugarie cu numele de Alipia- in cinstea cuviosului Alipie, iconigraful de la Kievo-Pecerska, si a binecuvantat-o la o noua nevointa-stalpnicia. Locul pentru nevointa a fost ales unul neobisnuit- in scorbura unui tei gigantic, care crescuse langa fantana cuviosului Teodosie de le Kievo-Pecerska (din pacate, copacul nu s-a pastrat pana in zilele noastre). In scorbura se putea sta numai inconvoiat (indoit pe jumate).
Arhimandritul Cronid era foarte strict cu monahia Alipia. Dup ace se sfarsea slujba din biserica el ii aducea pesmeti si-I zicea:
-Ei ice, te-ai incalzit? Mananca si du-te, mantuieste-te.
Maica Alipia mergea ascultatoare la copacul mare si se urca in scorbura, unde petrecea toate noptile in rugaciune. Aceasta era o nevointa foarte aspra chiar sip e timp frumos, iar pet imp ploios si rece- cu atat mai mult. Iarna, cand cadea zapada multa, incat maica nu mai putea sa iasa din scorbura, parintele Cronid venea el insusi la ea, aducandu-I in mantie pesmeti si striga :
-Tu n-ai inghetat?
Incredintandu-se ca maica e vie, el ii spunea intotdeauna “Mantuieste-te!� si pleca. In timpul noptii pe langa scorbura hoinareau caini flamanzi. Gerul aspru strapungea pana la oase trupul inconvoiat al nevoitoarei. Si in astfel de nopti numai rugaciunea lui Iisus neincetata o imbarbata, o incalzea si o intarea, intretinandu-i viata.
La acea vreme maica incepuse deja a fi cinstita ca o nevoitoare si rugatoare. Potrivit amintirilor contemporanilor ei, desi semana cu pelerinii din perioada posbelica, totusi ea se deosebea de ei prin ingrijire si punctualitate, stapanire de sine si atentie,,bunavointa si constiinciozitate. De multe ori era agresata si neinteleasa, dar ea nu se supara si nici nu ofensa pe nimeni. Oamenii, care au intalint-o pe maica Alipia in acei ani, erau uimiti de privirea ei profunda, curate, mangaietoare, iubitoare…Dupa ochii ei era dificil de a determina cati ani are maica: uneori parea o adolescenta, iar uneori-o femeie in varsta, mai ales dupa noptile de iarna, petrecute in scorbura.
Maica Alipia a savarsit nevointa stalpniciei in decurs de trei ani, pana in 1954, cand a trecut la Domnul parintele Cronid. Dupa el, parinteduhovnicesc al al maicii a fost batranul schimonah Damian. Maica dormea in blocul de chili al fratilor manastirii, sub scara, iar daca era foarte frig, duhovnicul a binecuvantat-o sa petreaca noaptea sub usa staretului Andrei, unde era mai cald. Si aceasta nu era intamplator: usa chiliei parintelui Andrei nu se inchidea niciodata, in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca la el veneau foarte multi vizitatori. Staretul vindeca pe cei bolnavi, ajuta pe cei saraci, ii hranea pe cei flamanzi de la trapeza Lavrei. Intreaga viata a parintelui Andrei a trecut intre oameni. La pragul chiliei lui si a trimis-o schimonahul Damian pe fiica orfana a parintelui Cronid. Ultimii ani din viata monahiei Alipia vor trece de asemenea intre oameni si usa casutei-chiliei ei va fi deschisa pentru toti.
In Lavra Kievo-Pecerska maica Alipia s-a nevoit aproape 15 ani. Fiind intotdeauna ascultatoare de voia lui Dumnezeu, ea niciodata n-a facut nimic de capul ei, samavolnic, ci intotdeauna prin parintii sai duhovnicesti a cerut binecuvantarea lui Dumnezeu si a pazit voia Lui cea sfanta.
In 1961, autoritatile iarasi au inchis sfanta manastire, sub pretextul ca necesita io reparatie. Vietuitorii Lavrei au fost nevoiti sa o paraseasca pe mult timp. Aceleasi incercari le-a indurate si monahia Alipia.
Maica a suportat cu greu inchiderea Lavrei Kievo-Pecerska. Intotdeauna aproape neobservata si linistita, in aceste zile ea atras atentia prin caderea in genunchi pe strada, varsa lacrimi si inalta mainile spre cer, strigand ceva nedeslusit in limba mordvina.
Iarasi incepuse multpatimitoarea ei viata de pribegie. Cat de greu nu i-ar fi fost in anii traiti in Lavra Kievo-Pecerska, dar ei totusi au fost petrecuti in sfanta manastire, intr-un singur loc. Iar acum – iarasi peregrinarile prin lume, fara acte, fara viza de resedinta, fara bani, fara nimic… Si daca in epoca lui Stalin asemenea oamenierau amenintati cu inchisoarea, atunci in anii 1960 de cele mai dese ori- cu spitalul de psihiatrie, unde autoritatile trimiteau pe credinciosi “ ca sa se trateze�.
Insa anii de calvar au intarit atat de mult duhul fericitei Alipia, credinta si devotamentul ei fata de voia lui Dumnezeu, incat ea a primit totul cu smerenie ca din mana Domnului. Maica niciodata nu a cautat ajutor si protective de la oameni, ea a cautat ajutor si aparare numai de la Dumnezeu. Credinta si indrazneala ei erau atat de puternice, incat cei care au auzit cu cata simplitate de copil se adresa ea catre Dumnezeu cu cuvantul “Tata!� si au vazut cum indata erau auzite rugaciunile ei, nu mai aveau nici o indoiala, ca pentru ea Dumnezeu mai inainte de toate este Tata – apropiat, iubitor, grijuliu.

Dupa inchiderea Lavrei , maica Alipia a locuit ba la unii, ba la altii petrecand noptile in subsoluri si in incaperi neadaptate pentru traiul oamenilor. Desi mai corect spus - in aceste incaperi ea venea doar noaptea, deoarece ziua ea se ruga in biserica sau in padure si muncea : vopsea, tencuia, muruia cu lut, repara casute vechi taranesti. Dar si noaptea fericita maica nu se odihnea : sau se ruga, sau se lupta cu demonii, izgonindu-I din acele case, unde ea isi gasi un adapost temporar.
Cu timpul maica a inchiriat o odaie intr-o casa particulara de pe strada Goloseevo din Kiev si incepuse a primi oameni, care veneau la ea ca la o stareta plina de harul lui Dumnezeu dupa sfaturi, dupa ajutor si vindecari si cu rugaminti de a se ruga pentru ei. Sosise timpul slujirii ei deschise tuturor oamenilor. La ea veneau si in biserica Sfintei Inaltari de la Demievka( cartier al or. Kiev), unde ea devenise enoriasa dupa inchiderea Lavrei. Aceasta a fost una dintre putinele biserici din Kiev, care n-a fost inchisa in perioada sovietica. Cu binecuvantarea parohului bisericii – protoiereul Alexei Iliusenko( ulterior- arhiepiscopul Varlaam) maica Alipia asculta dupa numeroasele cereri ale enoriasilor si pelerinilor.
Monahia Alipia iubea foarte mult aceasta biserica si pe slujitorii ei. Parintelui Alexei maica i-a prezis ca va primi monahismul, inmanandu-I inainte de tundere metaniile calugaresti. Prin rugaciunile si mijlocirea ei, biserica de la Demievka n-a fost inchisa si distrusa, dar casuta, in care locuia maica, s-a prabusit si ea iarasi s-a pomenit in drum.
In cele din urma, cu straduinta unei femei credincioase, pentru maica Alipia a fost gasita o noua locuinta – o casuta pe strada Zatevahina. Aici, intr-o mica odaie, care avea intrare separate, maica a si trait ultimii noua ani din viata sa ascetica – din 1979 pana in 1988.
Aceasta era o casa manastireasca, care pana la revolutie a apartinut schitului Lavrei Kievo-Pecerska- Sihastriei “ Acoperamantul Maicii Domnului� Goloseevo. Sihastria a fost intemeiatata in anul 1631 in inima padurii de la Goloseevo de catre sfantul Ierarh Petru Movila( 1647), mitropolitul Kievului si a cunoscut o inflorire duhovniceasca in secolul al XIX-lea, pe timpul Sfantului Ierarh Filaret ( Amfiteatrov, 1857). Sihastria a fost preaslavita de multi nevoitori – cunoscuti si necunoscuti. Inainte de revolutie ea a fost si resedinta de vara a mitropolitilor Kievului, precum si loc de retragere in singuratate a nevoitorilor kieveni din sec. XIX-XX.
Dar mai presus de toate Sihastria a fost venerate ca loc de nevointa si de odihna a marilor parinti- duhovnici : Cuviosul Partenie din Kiev (Krasnopevtev, 1855) si Alexei de la Goloseevo ( Sepelev, 1917), precum si a fericitilor Teofil si Paisie, nebunii intru Hristos din Kiev, care un timp oarecare s-au nevoit in ea. Sfantul Ierarh Filaret a numit Sihastria Goloseevo- Athosul Rus, iar Cuviosul Partenie spunea ca in ea salasluieste duhul Cuviosilor nostril Parinti de la Kievo- Pecerska.

In perioada sovietica, Sihastria a fost inchisa si distrusa; in anii 1930 biserica de o minunata frumusete in cinstea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului � Izvor de Viata Purtator� a fost aruncata in aer, iar cea a Acoperamantului Maicii Domnului a fost demolata. O anumita perioada de timp pe teritoriul Sihastriei au fost culthozul, statiunea Agricola, o scoala, o tabara turistica pentru copii, in chiliile calugarilor au trait oameni mireni…
La sfarsitul anilor 1970 localnicii au fost mutati in case confortabile si apartamente si Sihastria Goloseevo, s-a prefacut intr-un loc pustiu, mai drept zis- intr-o paragina. Cu toate acestea, credinciosii totusi, n-au uitat-o. In fiecare an pe 30 martie, de Ziua Cuviosului Alexei de la Goloseevo, la mormantul lui veneau in Goloseevo preoti, monahi si mireni. Se savarseau panihizi, se organizau trapeze de pomenire (praznice) si, necatand la teama credinciosilor, in aceasta zi nu venea nimeni sa-I persecute. Parintele Alexei era atat de cinstit in popor, incat de la moartea sa in 1917 si pana in ziua de astazi la mormantul lui intotdeauna lumineaza candela si pe orice timp la el vin oameni. In anii 1990 intemeietorii Sihastriei Goloseevo si sihastrii care s-au nevoit in ea au fost preaslaviti in randul sfintilor cinstiti local.
Cand monahia Alipia s-a asezat cu traiul pe teritoriul Sihastriei, aceasta avea o infatisare foarte jalnica : ruine pe un loc pustiu, printer care cel mai bine s-au pastrat peretii fostei case mitropolitane. Dar vederii duhovnicesti a maicii Alipia i-a fost descoperit, ca sfanta manastire va renaste.
Odata, trecand pe teritoriul Sihastriei ruinate cu maicile si surorile manastirii Florovsk, fericita a zis:
- Fetelor, priviti : aici inca va fi manastire si slujba.
- Calugaritele s-au gandit: “Cum? Aici va fi?...In aceste ruine? “
Dar timpul a dovedit adevarul prezis de monahia de la Goloseevo. In 1993, dupa cinci ani de la moartea maicii, Sihastria s-a renascut ca schit al Lavrei Kievo-Pecerska si aici, au venit primii vietuitori- arhimandritul Isaachie cu cativa ascultatori. Peste trei ani, in 1996, cu binecuvantarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene schitul a devenit manastire de barbate de sine statatoare- “ Sihastria Acoperamantul Maicii Domnului Goloseevo�
Toti cei care veneau la maica in Goloseevo, ea intotdeauna ii trimitea la mormantul Cuviosului Alexei de la Goloseevo, cpe atunci inca nu era canonizat.
-Mergi sit e inchina, -spunea maica,- acolo slujeste un preot. Cei care veneau permanent la maica, faceau aceasta si fara ca ea sa le aminteasca, pentru ca ea putea sa nu-l primeasca pe omul, care nu se inchinase la mormantul staretului de la Goloseevo. Fara indoiala, ea insasi s-a rugat de nenumarate ori la mormantul sfant. Potrivit martorilor ocular, in acei ani la mormantul Cuviosului Alexei intotdeauna licarea o candela si ardeau lumanari, chiar daca cadea multa zapada si drumul spre manastire inca nu era curatat. Dar cine nu stie despre faptul, ca maica Alipia iubea foarte mult sa aprinda lumanari in biserica, pentru aceasta cheltuia toata milostenia pe care o primea de la oameni.
Chilia maicii Alipia se afla pe teritoriul Sihastriei pustiite, in mijlocul padurii, pe o coasta de deal intr-o vagauna adanca. Un loc mai bun pentru monahul- isihast nici nu se putea gasi. Intreaga padure de la Goloseevo a fost sfintita cu rugaciunile cuviosilor si ale calugarilor nevoitori. Intemeietorul schitului- Sfantul ierarh Petru(Movila)- se ruga aici noaptea in genunchi, intarindu-se duhovniceste. Sfantul Ierarh Filaret (Amfiteatrov) venea la Goloseevo primavara si vara si in decurs de 17 ani impreuna cu parintele sau duhovnicesc- Cuviosul Partenie- se plimba mereu prin padure, rostind pe de rost Psaltirea.
Staretul Partenie in fiecare zi savarsea asemenea “plimbari� prin padure si in deplina singuratate, rostind pe de rost toti Psalmii, savarsea de doua ori Pravila Nascatoarei de Dumnezeu (300 de rugaciuni “Nascatoare de Dumnezeu, bucura-te…�)precum si Rugaciunea lui Iisus. Fericitul Teofil de la Kitaevo, care de doua ori s-a nevoit in Sihastria Goloseevo, a fugit in padure de numerosii sai admiratori, s-a ascuns in scorbura unui mare stejar si se ruga acolo in taina. “Plimbari� prin padure, insotite de rugaciune au savarsit si Fericitul Paisie, care a fost in Goloseevo citetul pravilei schimnicesti pentru Sfantul Ierarh Filaret(in schima- Teodosie), si Cuviosul Alexei, un staret cu adevarat nebun intru Hristos, care a calauzit duhovniceste sute de oameni din cele mai diverse stari si categorii, si care practice niciodata n-a inchis usa simplei sale chili in fata nimanui.
Maica Alipia a continuat lucrarea duhovniceasca, a parintilor sihastri de la Goloseevo. La fel ca si mitropolitii Petru si Filaret, ea se ruga si ziua si noaptea, si in chilie, si in padure, si asemenea fericitilor Paisie si Teofil, ea a stralucit in nevointa nebuniei intru Hristos, acoperind cu ea ostenelile sale pustnicesti.

Maica era imbracata in haine de culoare neagra, iar pe cap purta o caciula de blana pentru copii. Fragila si uscativa, ea parea a fi garbova, pentru ca purta pe umeri sau pe spate icoana mucenitei Agafia si un sac nu prea mare cu nisip(un fel de lanturi, verigi ascetice), iar la gat- o multime de chei de fier(numarul lor corespundea cu numarul fiilor si al fiicelor sale duhovnicesti). Daca primea un nou om pentru a-l calauzi duhovniceste, maica atarna la gat si o noua cheie.Limbajul ei, asemenea,era mai putin obijnuit: pentru ea nu exista genul feminin, ea vorbea despre totul doar la genul masculin, inclusiv si despre sine insasi si despre persoanele de sex feminin. Multi vedeau in aceasta o manifestare a nebuniei intru Hristos. Dar poate fi si o alta cauza: aproape un sfert de veac maica Alipia s-a nevoit in manastiri de barbati- in Lavra Kievo-Pecerska si in Sihastria Goloseevo ruinata, aflandu-se sub indrumarea duhovniceasca a staretilor si urmand calea nevointelor cuviosilor. La Sfantul Ierah Ignatie(Briancianinov) a spus, ca daca femeia neputincioasa se nevoieste din dragoste pentru Hristos, atunci si ea este “fericit barbatul�, dupa cuvintele psalmistului. De asemenea, este posibil ca maica sa fi atins o astfel de stare duhovniceasca, cand incetezi de a mai face vreo distinctive intre sexul masculin si cel feminin, cand in fiecare om vezi “o faptura noua in Hristos� un nou Adam, un chip viu al lui Dumnezeu. Si atunci si despre sine si despre fiecare vei vorbi la genul masculin- “el�.
Maica Alipia isi petrecea zilele in rugaciuni si osteneli. Dimineata ea putea fi gasita in biserica de la Demievka, unde se ruga intotdeauna la icoana Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Daca cineva se adresa ei in timpul slujbei, maica indata se ruga pentru ajutor si, primind instiintare de la Dumnezeu, le spunea cu bucurie despre mila lui Dumnezeu revarsata asupra oamenilor.
Dupa ce se sfarsea slujba, tot acolo, in biserica, maica asculta pe multi vizitatori si, rugandu-se in sine, le prevestea hotararea diferitelor problem sau se ruga pentru ajutor si vindecare. Intorcandu-se in chilie, necatand la varsta inaintata, maica Alipia trebaluia prin mica sa gospodarie, continuand sa primeasca vizitatori. Ea iubea sa ingrijeasca de gainusele sale, sa lucreze in gradina, sa gateasca pentru fiii sai duhovnicesti si pentru oaspeti.
Pe coasta vagaunii maica a sapat singura niste trepte si se cobora pee le in padure, pentru a hrani un elan, pe care ea cu dragoste il numea “Oaspete�. Toate aceastea erau pentru ea o mare mangaiere. Cu dragoste ea hranea si multe pisici, care traiau din mila de orice creatie a lui Dumnezeu.
Fericita maica manca o singura data in zi si foarte putin. In zilele de miercuri si vineri, precum si in prima si in ultima saptamana a Postului Mare- ea nu manca si nu bea nimic.
Maica primea vizitatori pana la apusul soarelui, dupa aceea inchidea usa chiliei sale si aproape ca niciodata n-o deschidea pana dimineata. Ea era foarte obosita de vizitatori, mai ales in ultimii ani de viata. Neputintele si suferintele omenesti au adus-o pana la epuizare si ea deseori suspina:
-Cat e de greu….
Cu toate acestea, totusi cand ascultatoarea sa de chilie, Maria Skidan, incepea sa-I spuna cu precautie ca ar putea sa nu-I primeasca pe toti, maica, pastrand putina tacere, ii raspundea :
-Marusea, tu nu stii cat e de rau fara oameni! Cu oamenii este greu, dar cat e de greu fara oameni! E greu, e greu, e greu…La mine vin diferiti oameni, iar tu ia seama cum eu ii primesc. Asa sa faci si tu…
Si intr-adevar, de multe ori la maica veneau niste oameni atat de decazuti, incat fiii ei duhovnicesti se rusinau sa se aseze cu ei la aceeasi masa. Iar fericita maica- nu se rusina si purta grija de ei, aratand tuturor exemplu de dragoste jertfitoare de sine. In ciuda oboselei, maica niciodata nu lasa pravila de rugaciune, chiar si cand era bolnava.

Noaptea maica aproape ca nu se odihnea : se ruga asezandu-se pe marginea patului, care era ocupat de o multime de saci mici, pentru a o impiedica sa doarma. Toata viata trupul ostenit al maicii n-a stiut ce inseamna odihna si relaxare; doar la sfarsitul vietii, in perioadele grele de boala, ea statea culcata pe niste scanduri pentru a se odihni. Iar la ora 3:00 dimineata pentru ea incepea o noua zi de munca.
Dar de la altii maica Alipia nu cerea asemenea nevointe stricte. La ea deseori cineva innopta si oaspetilor sai ea cu dragoste le aranja patul sa doarma, iar a doua zi de dimineata, ii binecuvanta la drum. De regula vizitatoarele plecau voioase si…sanatoase, desi atunci puteau nici sa nu observe aceasta.
In afara de aceasta, in chilia maicii, ca si oarecand in chilia Cuviosului Alexei de la Goloseevo, fiii duhovnicesti si vizitatorii erau intampinati cu generozitate si bunavointa, fiind intotdeauna asezati la masa. Maica intotdeauna stia cati oameni si cu ce nevoi trebuie sa vina, si pentru toti pregatea masa. De obicei totul fierbea in cratite nu prea mari, iar oaspetilor turna in farfurii mari si intotdeauna era de ajuns pentru toti.
Daca maica stia, ca in aceasta zi la ea vor veni 30 de oameni, ea binecuvanta sa se fiarba terciul ei “de firma� pentru 30 de personae. Intr-o cratita de trei litri cineva din ajutoarele ei turna trei litri de lapte. Apoi, in aceasta cratita plina pana la refuz, se turna un kilogram de orez, zahar, un kilogram de unt si se bateau 30 de oua. Nu curgea nimic pe jos si terciul se primea foarte gustos, care mai apoi era turnat in farfurii mari. Maica Alipia binecuvanta pe fiecare sa manance cate o portie intreaga. Multi in timpul acestei mese se vindecau de diferite boli.
Pe langa aceastea maica vindeca pe cei bolnavi cu un unguent pregatit cu mainile ei. Puterea vindecatoare a acestui unguent consta in rugaciunile maicii. S-au pastrat o multime de dovezi si marturii despre vindecarea cu acest unguent a celor mai grave boli.
Astfel, la sotia unui preot medicii au descoperit cancer la san. Sotul ei ii cerea sa mearga imediat la operatie. Femeia a cerut pentru aceasta binecuvantarea fericitei Alipia, dar maica n-a binecuvantat. Ea a uns pieptul bolnav al femeii cu unguentul sau si, aplicand un pansament cald, i-a interzis sa-l scoata timp de trei zile. Sotia preotului cu greu a suportat aceste zile, atat de mare era durerea, dar n-a incalcat binecuvantaea.
Dupa trei zile pe piept se formase o rana purulenta, pe care maica Alipia a binecuvantat sa fie deschisa la spital. Nici un fel de tumoare maligna la femeie deja nu mai era.
Primind si ospatand in acelasi timp mai multi oameni, maica stia sa spuna fiecaruia un cuvant de folos si acest cuvant era inteles numai de omul, caruia ii era adresat. Deseori cuvintele maicii nu erau intelese imediat, dar dupa un timp, deorece ea uneori vorbea despre viitor ca despre trecut.
Monahia Alipia isi manifesta darul sau de a vedea cu duhul foarte delicat, pentru a nu-l tulbura pe om. Desi ea putea fi si stricta, chiar severa, dar severitatea ei era intotdeauna insotita de dragostea si grija pentru mantuirea sufletelor oamenilor.
Odata la maica au venit trei tineri. Privind cu atentie pe fiecare in parte, ea le-a spus ce vor face acestia in viata. Unul dintre ei avea o atitudine foarte critica fata de maica Alipia si chiar nici nu dories sa mearga la ea zicabd:
-Ce stie aceasta baba?
Si iata ca maica, privindu-l cu atentie, i-a zis cu asprime:
-E mare si strasnic pacat- sa te mariti; in iad se va duce sufletul, daca nu se va pocai. Tanarul s-a schimbat la fata, si atunci cand insotitorii sai erau gata sa plece, el s-a retinut la maica. A iesit de la ea tacut si ingandurat, iar peste o luna a murit subit de ciroza la ficat. Maica l-a mustrat in ascuns de pacatul sodomiei si l-a chemat la pocainta, dar daca s-a pocait el sau nu- nu se stie.
Daca maica vedea in om tendinta si dorinta de a se pocai si a se corecta, ea era foarte milostiva chiar si cu cei impietriti pacatosi. Intr-o zi venise la ea o femeie tanara si frumoasa, care permanent isi insela sotul. Patima desfraului puse asa o stapanire asupra ei, incat ea singura nu se mai putea opri, iar sa se pocaiasca inaintea preotului ii era rusine. Maica Alipia a primit-o cu o deosebita blandete si duiosie, a asezat-o alaturi de ea si a inceput sa-I corbeasca cu incantare:
-Cat esti de frumos! Ce rochie frumoasa ai! In tinerete si eu am fost frumos! Asa am fost!...
Si a inceput sa-I povesteasca cu incredere despre pacatele sale inexistente, atribuindu-si siesi pacatele acestei femei, asa cum a facut in timpul sau fericitul Paisie din Kiev. Femeia, la randul ei, ascultand-o pe maica, a recunoscut ca in viata ei a facut aceleasi fapte si s-a intamplat acelasi lucru. Ea s-a umilit cu sufletul, a izbucnit in lacrimi si s-a pocait. De la maica Alipia ea a iesit cu totul alt om. Ulterir, aceasta femeie, impreuna cu sotul si cu fiica ei, au primit calugaria.
Fiind inzestrata de la Dumnezeu cu darul proorociei si al vederii cu duhul, maica Alipia citea in sufletul omului ca intr-o carte deschisa. Ei ii era descoperit, ce se intampla sau ce se va intampla cu omul si ea putea sa preintampine primejdiile, sa-l ajute pe om sa evite anumite probleme, neintelegeri si ispite sau sa-l apere de necazurile ce veneau asupra lui.
Astfel, intr-o noapte maica s-a rugat pentru mantuirea unei fete, care cazuse in mainile unui sadist intr-un oras necunoscut. Nefericita fata trebuia sa moara de o moarte chinuitoare, dar maica Alipia s-a rugat ca Domnul sa pastreze fetei viata si a cerut de la ucigas sa elibereze jertfa. Martor al acestei lupte pentru sufletul si viata omului a devenit una dintre fiicele duhovnicesti ale maicii. Dar abia mai tarziu ea a aflat, pentru cine se ruga maica atat de staruitor la Domnul.
Biruinta duhovniceasca a maicii n-a trecut nici pentru ea fara consecinte. Diavolul s-a razbunat, lovind cu o boala neclara mana nevoitoarei.Mana s-a umflat si durerea era atat de mare, incat maica, care era neobijnuit de rabdatoare, gemea.
In general pentru maica Alipia nici o fapta buna sau binefacere duhovniceasca nu trecea fara urmari. Oamenii primeau alinare, vindecare, ajutor si bucurie, iar maica – suferinta si boala. Prin smerenia sa si cu harul lui Hristos maica Alipia avea putere asupra diavolului si a slugilor lui; ea izgonea demonii din om si le interzicea sa mai intre in el. Dar cel viclean n-a incetat sa se razbune pe ea pana in ultimele ei zile de viata. El se arata maicii uneori prin oameni, iar uneori aparea chiar el insusi in tot chipul sau respingator.
Chiar si in chilia indepartata de la Goloseevo maica Alipia n-a mai avut liniste din cauza urmaririi din partea autoritatilor. Din timp in timp venea militianul de sector si-I cerea insistent sa prezinte documentele sis a paraseasca casuta. Dar, dup ace se ruga in sine, maica ii raspundea ca Stapanul cel mai mare nu-I permite sa plece. Si prin mila lui Dumnezeu, militianul o lasa in pace, dar numai pe un timp. Adesea veneau echipe de la serviciul medical de urgenta si incercau s-o evacueze sau la la spitalul de psihiatrie, sau la azil de batrani. Dar prin mila lui Dumnezeu ei plecau singuri. Odata maica, rugandu-se la Dumnezeu, i-a descoperit unei femei-medic boala ascunsa si aceasta, ramanand uimita , a lasat-o in pace.
Se mai intampla ca chilia maicii sa fie atatcata de huligani, care spargeau usa in speranta ca vor gasi bani sau lucruri de pret, si atunci maica se ruga cu mainile ridicate la cer toata noaptea pana cand “oaspetii nepoftiti� plecau. Uneori, insa, acestia pandeau pe fiii ei duhovnicesti sau pe vizitatorii sai, de aceea maica nu permitea ca cineva sa plece de la ea fara binecuvantarea ei, si astfel prin rugaciunile ei, cu totii ramaneau nevatamati.
Intr-o zi, la comanda cuiva, a fost adus un tractor cu cativa muncitori pentru a demola chilia maicii. Casa era mica si pentru a o distruge nu era nevoie de prea mari eforturi. Cand totul era deja pregatit pentru demolare, batrana maica s-a asezat in partea din fata tractorului, a ridicat mainile spre cer si lacrimi mari au inceput a se scurge pe obrajii sai scofalciti. Strigatul de rugaciune din inima ei a fost auzit : muncitorii au ramas uluiti si buimaciti si au plecat, refuzand sa distruga casa maicii.
Cand diavolul nu reusea sa-I faca rau prin oameni, el insusi se arata : speriind-o, batand si spargand usile. Intr-o zi, una din vizitatoarele maicii, pregatind mancarea in curte, a auzit tropotul unei mari herghelii de cai, care veneau spre chilie. Facand semnul crucii asupra mancarii, femeia a fugit in casa si s-a incuiat, citind psalmul 90 “Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt…� Dupa un timp totul s-a linistit. S-a dovedit ca n-au fost nici un fel de cai. Maica a laudat-o pe aceasta femeie pentru ca nu s-a speriat.
Pentru incercarea maicii in credinta, Domnul ingaduia diavolului s-o atace fizic: o ridica in aer, o arunca la pamant, o lovea cu capul de pietre. Martori ai luptei maicii Alipia cu diavolul au fost ascultatoarea sa de chilie impreuna cu nepoata ei. Fiind ingrijorate de absenta indelungata a maicii, ele au alergat spre vagauna. Vederii duhovnicesti a copilei i-a fost descoperit cineva infricosator si negru la chip incearca s-o ucida pe maica Alipia, iar ascultatoarea de chilie a vazut-o doar pe maica, care se lupta cu cineva nevazut.
Cunoscand din experienta sa greutatea luptei cu duhurile rautatii, maica intotdeauna preintampina si sfatuia pe toti sa se fereasca de nevointa si nebunia intru Hristos fara de Hristos, adica cu de la sine putere sau fara binecuvantare. De exemplu, ea nu binecuvanta de a merge pentru nevointa in muntii Caucazului, spulberand astfel visele inflacarate ale tinerilor prin cuvinte simple:
-Nu . Nu-i aceea. Aceste nevointe nu sunt pentru timpul nostru.
Sau:
-Fara sotie te vei pierde….,vei pieri.
Iar unui tanar, care visa la nevointa nebuniei intru Hristos, maica i-a zis cu asprime si agitatie:
-Sa nu indraznesti, te vor omor.
Tanarul nu a ascultat si in curand a murit.
Maica retraia profund neascultarea fiilor sai duhovnicesti si a vizitatorilor. Ea se straduia sa-i opreasca de la neascultare si prin interziceri, si prin rugaminti. Dar cand ei ramaneau totusi neinduplecati si ceea ce le spunea ea nu actiona asupra lor, maica suferea impreuna cu ei, poate chiar mai mult decat ei, stiind ce urmari aduce dupa sine neascultarea. Daca cineva venea la ea pentru a cere binecuvantare la calugarie, maica incerca mai intai de toate ascultarea acestuia.
Astfel maica i-a cerut unui tanar sa dea jos de pe rafturi toate cartile, prefacandu-se ca o cauta pe cea de care avea nevoie, iar dupa aceea i-a zis sa le aranajeze la loc in ordinea pe care i-o va indica ea. Dar tanarul a facut tot in felul sau “mai rational�, dupa cum I se paruse lui. Maica, fara sa se uite la munca lui, a spus:
-Vrea sa fie calugar, dar face totul dupa placul sau…
Fata de monahi maica avea o atitudine foarte binevoitoare , ii iubea foarte mult si zicea cu blandete despre ei, ca sunt “Rudele mele dintotdeauna� sau “El – e din satul nostru�. In perioada sovietica sa fii calugar nu era usor. In anii 1960 in Kiev au fost inchise toate manastirile de barbate, ramanand deschise numai doua manastiri de femei: Pokrovsk si Florovsk. Dar si vietuitoarele lor nu aveau liniste.Autoritatile cereau sa aiba viza de resedinta in Kiev, iar pentru cineva din alt oras era aproape imposibil sa se inregistreze in Kiev. Nu intotdeauna reuseau sa se inregistreze chiar si in regiunea Kievului. Adesea in manastiri erau organizate raiduri de rafuiala si perchezitii, vietuitoarele erau injosite, insultate; se incerca prin toate mijloacele ca sa fie scoase din manastiri- mai ales cele tinere.
O monahie, epuizata de faptul ca nicidecum nu putea sa obtina viza de resedinta, a venit cu durere ei la maica Alipia. Fericita a intampinat-o cu cuvintele:
-Cat veti mai chinui fata cu inregistrarea? Incetati de a va mai bate joc! Maica a binecuvantat-o, si aceasta in curand a priimit viza de resedinta in orasul Irpeni.
In perioada sovietica, in anii de prigoana a credinciosilor, maica Alipia i-a ajutat nu numai pe slujitorii Bisericii si pe monahi, desi fata de ei se atarna cu o deosebita atentie si dragoste, dar si pe fiii sai duhovnicesti i-a invatat sa respecte preotii si niciodata sa nu-I judece, sa nu-I vorbeasca nici de bine , nici de rau. Prin rugaciunile sale maica a sprijinit pe multi mireni credinciosi sa stea neclintiti in credinta si sa nu cedeze, sa nu se lepede de Sfanta Biserica.
O tanara a fost pusa in fata unei alegeri: sau renunta de la credinta si intra in komsomol, sau este exmatriculata din Universitate sit rasa la raspundere penala. Fata a cerut sfatul maicii Alipia,. Maica i-a raspuns ca “Gramatele Imparatesti� pot fi purtate si fara komsomol. Dup ace maica s-a rugat la Dumnezeu, de studenta credincioasa pur si simplu a uitat. O alta fata era persecutat pentru ca scria poezii cu continut religios. Prin rugaciunile maicii ea s-a imbolnavit, iar mai apoi de ea de asemenea a uitat.
Monahiei Alipia se adresau cu diferite probleme si cu boli grave nu numai credinciosii, ci si ateistii si comunistii. Maica ii ajuta si pe ei cu toata daruirea de sine si prin rugaciunile si dragostea ei multi oameni se intorceau din necazuri si disperare, pe cati i-a facut sanatosi, cate familii a pastrat de a nu fi destramate.
In anii Razboiului din Afganistan acei recruiti care cereau sfintele rugaciuni ale maicii Alipia, scapau de recrutarea in Afganistan si, deci de la moarte sigura. Maicii Alipia i-a fost descoperit ca la 26 aprilie 1986 se va intampla avaria de la Cernobal. Si maica cu mult inainte de tragedie a preintampinat oamenii ca va arde pamantul, ca vor arde subsolurile, ca vor “otravi� pamantul si apa.
-Stingeti focul! – striga maica. – Nu dati drumul la gaz! Doamne! Ce va fi in Saptamana Patimilor!
Dar nimeni n-o intelegea. Mai bine de o jumatate de an maica s-a aflat in post si rugaciune pentru mantuirea pamantului si a oamenilor de groaznica catastrofa. Cu o zi inainte de accident, maica mergea pe strada si striga:
-Doamne! Fie-ti mila de prunci, indura-Te de popor!
Domnul a descoperit maicii sensul tragediei de la Cernobal, dar a n-a putut opri mania lui Dumnezeu asupra oamenilor care L-au maniat cu pacatele si faradelegile lor. Si atunci cand s-a produs accidentul si a inceput panica, mai ales in Kiev, in orasele si satele din regiunea de 30 de kilometri apropiere de acea zona, maica Alipia n-a binecuvantat pe nimeni sa paraseasca casele si sa fuga. Ea, ca o mama iubitoare, chema pe toti sa se linisteasca, sa se intoarca la Dumnezeu si sa nadajduiasca in mila si ajutorul Lui. Maica chema pe toti sa se roage la Domnul Iisus Hristos Cel Rastignit si sa-si aminteasca de puterea Crucii Lui, prin care a biruit moartea. Ea a binecuvantat ca oamenii sa insemneze si alimentele cu semnul Crucii si sa manance fara teama.
-Dar cum sa bei laptele radioactive? – o intrebau cu frica.
-Da tu insemneaza-l cu semnul Crucii,- raspundea maica, - si nu va fi nici un fel de radiatie.
In acele zile teribile maica pe multi i-a sustinut duhovniceste, nelasadu-i sa cada in panica si disperare si i-a intors la Dumnezeu.
Maica Alipia si-a preintampinat fiii sai duhovnicesti si despre o alta durere, “Cernobalul duhonicesc� : despre viitoarea schisma “ a lui Filaret� in Ucraina. Ea incerca sa-i convinga pe vizitatorii sai ca trebuie sa apartina numai Bisericii Ortodoxe canonice. Dar pe atunci putini credeau ca se va produce o oarecare schisma si multi se tulburau si se revoltau cand in biserica de la Demievka ea il intampina si il petrecea pe fostul mitropolit Filaret( M.A. Denisenko) cu cuvintele “ Schismaticul, schismaticul!�.
Orice durere si orice suferinta omeneasca intotodeauna a trezit in sufletul maicii Alipia o mare compatimire si mila. Dorinta ei de a ajuta pe toti se exprima nu numai in rugaciuni fierbinti, dar si prin postul suplimentar, pe care maica se obliga sa-l respecte, supunandu-si astfel trupul sau multpatimitor unor noi lipsuri. De exemplu, pe timp de seceta, ea nu numai ca nu manca nimic, dar nici apa nu bea, chiar si pe cea mai chinuitoare arsita.
Odata, cerand de la Dumnezeu ploaie, maica n-a mancat si nici n-a baut nimic timp de doua saptamani. Si atunci cand a inceput sa ploua puternic, maica Alipia cu mare bucurie se plimba in jurul casei, radicand mainile la cer si stropindu-se cu ploaia.
-Slava Domnului! Ploaie!- a exclamat ea cu voce tare.
-Slava Domnului! Ploaie! Roada! Roada! Roada!
Maica Alipia isi sporea postul si atunci cand fii ei duhovnicesti prin neascultarea lor maniau pe Dumnezeu. Cu cateva luni inainte de moarte maica Alipia a intrebat-o pe ascultatoarea sa de chilie Maria, in ce zi a saptamanii va fi data de 30 octombrie. Cand a aflat ca e duminica, n-a spus nimic si a clatinat din cap. Aceeasi intrebare a pus-o si unei monahii. Iar unei vizitatoare, maica i-a dat timp de un an un calendar bisericesc, binecuvantand-o sa numere zilele lunilor.Cand femeia a ajuns la data de 30 octombrie, maica a oprit-o si a incercuit aceasta data.
Cu doua saptamani inainte de moarte maica Alipia a spus:
-Incalziti apa, spalati-ma, eu plec din viata pamanteasca!
Fiii duhovnicesti au inceput sa planga, iar ascultatoarea de chilie , necatand la necaz si la lacrimi, a indeplinit binecuvantarea maicii. Fiind slabita, maica s-a culcat si uitandu-se la icoana a spus cu greu:
-Nu-u-u! A mai lasat putin, - si a aratt cu degetul, -iata ata-a-a-at vei mai trait!
Cu o saptamana inainte de moarte in chilia maicii s-au adunat din nou fiii ei duhovnicesti. Maica s-a inchinat pana la pamant in fata fiecaruia si a zis:
-Iarta-ma! Iarta-ma! Iarta-ma!
Dupa aceea, s-a rugat la Dumnezeu:
-Iarta-ma! Iarta-ma! Iarta-ma! Iarta-ma!
Si s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci.
-Nu plange! – a zis maica devotatei sale ascultatoare de chilie. – Vei veni la mine la mormant, si-mi vei povesti totul, ca unei fiinte vii, iar Domnul te va auzi si te va ajuta!
Iar alta data maica Alipia a zis:
-Eu raman aici cu voi. Duceti-va si inconjurati acest loc(adica casuta din Goloseevo) si eu va voi auzi, si daca voi afla indrazneala la Dumnezeu, atunci voi mijloci pentru voi inaintea Lui.
Si a mai zis maica:
-Eu voi muri cand va cadea prima zapada si vor fi ingheturi.
In seara sambetei de 16/29 octombrie, maica s-a simtit foarte rau. Ea i-a dat ascultatoarei sale de chilie bani zicandu-i:
-Du-te acum in biserica, pune lumanari, dar nu le aprinde, sa fie pentru a doua zi dimineata….
Apoi a binecuvantat-o sa ia cu sine daruri pentru panihida si dimineata imediat sa le duca la biserica, iar dupa slujba sa fuga repede la ea in chilie, ca s-o gaseasca in viata.
In ziua urmatoare, pe data de 17/30 octobrie 1988, a cazut prima zapada si a lovit primul inghet. Dupa slujba in chilia maicii au venit multi oameni: toti se grabeau sa-si ia ramas bun, sa-i ceara iertare si ultima binecuvantare. Fiii duhovnicesti plangeau, se rugau. Cand a venit clipa despartirii, maica Alipia, s-a ridicat putin si, privind serios si patrunzator la fii sai duhovnicesti, i-a insemnat de trei ori cu semnul Sfintei cruci. Intelegand cat de greu le va fi lor sa vada moartea maicii duhovnicesti, i-a binecuvantat pe toti, cu exceptia unei femei, sa mearga la Sihastria Kitaevo sis a se roage pentru ea la mormintele Cuvioaseo Dositeia si Fericitul Teofil….
Si cand fii duhovnicesti se rugau pentru ea in Kitaevo, maica Alipia, fiind deja pe patul de moarte, s-a rugat cu umilinta Domnului ca El sa nu-I lase pe fiii ei ramasi orfani….
Pe patul de moarte maica statea luminata, exact ca adormita. Fata ei era linistita si plina de bunatate. Monahiile de la manastirea Florovsk au pregatiti-o pentru inmormantare, iar prima panihida pentru sufletul adormitei monahiei Alipia a fost savarsita de ieromonahul Roman(Matiusin).
La inmormantare, care a avut loc pe 1 noiembrie in biserica Inaltarii Domnului din manastirea Florovsk, s-au adunat foarte multi oameni. Sicriul maicii Alipia era acoperit cu flori. Fiii ei duhovnicesti, prezenti la slujba de inmormantare, nu mai simteau o durere atat de mare, care i-a strapuns in ziua cand au aflat despre moartea maicii. Durerea parca s-a pierdut si s-a dizolvat intr-o bucurie linistita, plina de nadejde. Toti au simtit ca aceasta a fost – o sarbatoare, un triumf al credintei, ca aceasta nu este moartea, ci biruinta ei.
In chip minunat s-a hotarat problema cu inmormantarea maicii in cimitirul Lesnoie, pe terenul manastirii Florovsk, desi la inceput parea ca este de neconceput de a ingropa in cimitirul orasenesc o monahie, care n-a avut nici pasaport si nici viza de resedinta….
Enoriasii bisericii de la Demievka, care au stiut-o pe maica Alipia in timpul vietii sale, isi amintesc cate panihizi a adus ea, cat a pomenit, cate lumanari a aprins pentru cei vii si cei adormiti. Toata milostenia pe care o primea, maica o cheltuia pe produse pentru panihida si pe lumanari, si intotdeauna aprindea de cele mai scumpe. Si iata dupa moartea maicii, la mormantul ei modest din cimitirul Lesnoie curgeau rauri de oameni, si care au stiut-o fiind in viata, si cei care n-au stiut-o. Aici permanent se savarseau panihizi, intotdeauna licarea candeluta si ardeau lumanari, aici permanent erau flori vii.
Si daca in timpul vietii maica Alipia a ajutat mii de oameni, atunci dupa moartea sa- toate cazurile ajutorului ei haric nici nu pot fi numarate. La ea alearga si cei bolnavi de boli incurabile, si cei ramasi orfani, si somerii, si cei ce au fost clevetiti si condamnati pe nedrept, si cei deznadajduiti de mantuire, si cei saraci si ce ce sufera- si nimeni nu ramane neajutorat.
In ziua pomenirii maicii Alipia la mormantul ei se formeaza randuri mari de inchinatori. Ei ii scriu scrisori-biletele, ca si Fericitei Xenia de la Sankt-Peterburg, cu cele mai tainice rugaminti…
Cu fiecare an, poporul cinsteste tot mai mult si mai mult si locul de nevointa al fericitei Alipia, acolo unde a fost casuta ei, langa Sihastria “ Acoperamantului Maicii Domnului� Goloseevo. Cu binecuvantarea Intai- statatorului Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, Prea Fericitului Vladimir, Mitropolitului Kievului si al Intregii Ucraine, pe locul chiliei distruse a maicii Alipia, Sihastria Goloseevo a construit un paraclis in cinstea Sf. Ierah Nicolae, facatorul de minuni.
Din mila lui Dumnezeu, Prea fericitul Vladimir a binecuvantat ca si osemintele monahiei Alipia(Avdeiev) sa fie mutate in Sihastria Goloseevo, unde maica a trait si s-a nevoit in ultimii ani de viata.
Sfintele moaste ale monahiei Alipia au fost aflate in dimineata zilei de 5/18 mai 2006. La acest sfant eveniment au participat parintele staret al Sihastriei Goloseevo- arhimandritul Isaachie(Andronic), parintii, fratii si enoriasii manastirii, fii duhovnicesti si inchinatorii maicii , precum si reprezentantii administratiei cimitirului Lesnoie, cei ai politiei din Kiev si ai statiei epidemiologice.
Inainte de a se deschide mormantul arhimandritului Isaachie a savarsit o litie pentru sufletul monahiei Alipia. Parintii si fratii au scos atent crucea, au dezgropat florile de pe mormant si cantand cantarile Pascale si cele pentru pomenirea celor adormiti au inceput sapaturile. Ele au durat putin timp- aproximativ o ora si s-au petrecut foarte linistit si pasnic. Nu a fost, probabil, in acel moment vreun om, care n-ar fi simtit in inima sa aceasta deosebita pace launtrica- pacea “care covarseste orice minte�.
Cand s-a ajuns la sicriu, toti cei prezenti s-au adunat in jurul mormantului. Sicriul era partial putred. Sfintele moaste ale maicii Alipia au fost gasite in haine monahale. S-au pastrat bine iconitele de lemn, asezate in sicriu si metaniile calugaresti, care erau tot de lemn. Toate aceastea, impreuna cu moastele au fost mutate cu grija intr-un sicriu nou si puse in microbuzul manastirii. Fiind insotite de politie si de o impunatoare escorta de masini- moastele nevoitoarei de la Goloseevo se intorceau acasa- in manastirea renascuta, in ruinele careia maica Alipia a trait ultimii noua ani din viata sa. Sfintele moaste au trecut dimineata pe bulevardele si strazile orasului, pe langa biserica de la Demievka, pe care maica o iubea atat de mult…
La portile manastirii parintele staret impreuna cu fratii si enoriasii au intampinat cinstitele moaste ale fericitei Alipia. Cantand “Sfinte Dumnezeule…� parintii le-au adus in biserica in cinstea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita “Izvor de Viata Purtator�. Arhimandritul Isaachie i-a felicitate de pe amvonul bisericii pe toti cu intoarcerea maicii Alipia acasa, dupa care a inceput prima panihida savarsita de un sobor de preoti inaintea moastelor aflate.
In prezent moastele monahiei Alipia se afla intr-un mormant de marmura in cripta bisericii in cinstea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita “Izvor de Viata Purtattor�, unde in fiecare zi se savarsesc panihizi si litii pentru odihna fericitei si pururea pomenitei monahiei Alipia.


MANASTIREA CERNIGOV-SFANTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV






Catedrala Sf. Treimi din Cernigov (1696), moaşte Sf. Ierarh Teodosie, Sf. Ierarh Filaret şi ale Sfântului Lavrentie(1950)
Arhimandritul Lavrentie, cu numele sau de botez Luca Evseevici Proscura, s-a nascut în anul 1868 în satul Karilsk în apropierea Koropului, regiunea Cernigovsc.
Parintii lui, Evsevii si Hristina, au fost tarani simpli. ÃŽn familie erau 7 copii, din care 5 erau baieti. Luca era unul din cei mai mici.
Copilaria lui a fost grea, fiind nevoit înca de mic sa se obisnuiasca cu orice fel de munca pe lânga casa si sa munceasca mult.
Pe lânga toate greutatile familiale, el a avut necazuri si cu sanatatea trupeasca. Fiind înca micut, si-a pus pe cap, în joaca, o galeata si alerga prin ograda, dar împiedicându-se de un purcelus a cazut pe spate, lovindu-se atât de rau ca a ramas schiop pentru toata viata.
Deoarece mama lui era foarte bolnava, încât nu se putea ridica adeseori nici din pat, iar tatal murise când Luca era mic, baiatului i-au revenit, din cauza infirmitatii sale, responsabilitatile de pe lânga casa, atât barbatesti, cât si femeiesti. El pastea caii, îngrijea vaca, taia lemne, facea foc în soba, cocea pâine, facea curat prin casa, dadea cu var, spala rufe, ba chiar a învatat sa si croiasca si sa coase.
Luca a învatat la scoala din sat. Având o minte agera si ascutita, îsi însusea cu multa usurinta toate lectiile si-si întrecea colegii, încât învatatorul i-a încredintat supravegherea si instruirea elevilor mai mici din scoala, iar el îndeplinea cu multa bucurie aceasta misiune.
Era cunoscut în toate situatiile ca un baiat capabil, ascultator, sârguincios si foarte muncitor, însa o chemare deosebita a simtit el pentru muzica si cântarile bisericesti. Înca de mic a învatat sa cânte la vioara, iar dimineata, dupa ce ducea caii la pascut, lua vioara si cânta melodiile lui preferate pâna aproape de micul dejun, melodii în care el îsi punea tot sufletul lui curat de copil.

Pe vremea aceea, elevii erau învatati sa cânte în corul bisericii. Abia aici micutul Luca se simtea în largul lui, aici era bucuria lui. Si-a însusit repede totul, atât cântarile cât si rânduiala slujbelor bisericesti, astfel încât înca de la vârsta de 12 ani îi învata pe micii coristi si, cu ajutorul preotului, conducea corul alcatuit din copiii mici, atât fetite cât si baieti. Cu darul lui Dumnezeu si cu ajutorul preotului, la vârsta de 14 ani conducea singur chiar si corul bisericesc.
Când era adolescent si locuia în casa parinteasca, de multe ori vorbea cu Maria, cumnata sa, sotia fratelui sau Vartolomeu.
– Cât de greu îi este crestinului sa traiasca în lume, în ziua de azi. Dracul nu-i da pace deloc. Merg seara pe drum, iar el, diavolul, merge lânga mine. Îmi fac semnul Sfintei Cruci si pe mine si pe tot împrejur si el se departeaza (se retrage) un pic. Apoi, din nou se apropie de mine si merge fluierând.
Altadata, cosea la masina în bucatarie, caci învatase sa croitoreasca, (va povesti mai târziu Parintele Lavrentie):
„– Stau eu asa si cos, iar când ridic ochii îl vad sub masa pe necuratul, care statea întins pe o coasta si motaia. Eu n-am rezistat, si am întrebat-o pe Maria:
– Tu vezi cine sta sub masa?
– Cine? a întrebat Maria speriata si s-a uitat sub masa.
– Sta dracul si doarme sub masa. Oare, nu-l vezi? Iar Maria nu vedea nimic“.
Ca urmare, înca din adolescenta Luca simtea chemarea pentru viata monahala. Aceasta au simtit-o si ceilalti colegi din cor, urmându-i mai târziu exemplul. Aproape toate fetele au plecat mai târziu la manastire, iar dintre baieti multi au ajuns chiar la Athos.
Deseori Luca vizita singur manastirea de monahi Râhlâ, unde ar fi vrut sa ramâna si care îl atragea în mod deosebit prin trairea vie si viata duhovniceasca autentica. Desi manastirea1 se afla la o distanta de 19 km de satul sau natal, el parcurgea pe jos aceasta distanta, cu bucurie.
Dar dorul lui de manastire a trebuit sa cedeze în fata dragostei materne.
Abia dupa moartea mamei sale, renuntând la partea sa de mostenire în favoarea fratelui sau mai mic, Damian, l-a rugat pe fratele sau mai mare, Vartolomeu, care a ramas sa locuiasca în casa parinteasca veche, sa-l conduca la manastirea Râhlâ. Si astfel, la vârsta de 23 de ani a fost primit în obstea monahala, unde trecu sub ascultarea parintelui care conducea corul manastirii, fiind deja bine cunoscuta înzestrarea sa muzicala.
Vestea despre darurile tânarului si înzestratului ucenic s-a raspândit repede si în afara manastirii, ajungând pâna la manastirea „Sfânta Treime din Cernigov, si la Episcopul locului, Antonie, mare exemplu de traire si mare râvnitor al înaltei vieti duhovnicesti. Se spune despre el ca avea doar doua rânduri de haine: una ce o purta zilnic, iar alta în zilele de sarbatoare. Iar daca, de ziua Sfântului al carui nume îl purta – de Sfântul Antonie, primea în dar o rasa noua, îndata el o dadea de pomana altcuiva.
Vladica Antonie a vazut înca de la început în tânarul ucenic un mare slujitor al lui Dumnezeu, de aceea a si insistat mult pentru transferarea lui. Când s-a facut cererea pentru transferarea ucenicului Luca de la manastirea Râhlâ la manastirea „Sfânta Treime“ din Cernigov, fratii din manastire au devenit gelosi pe Vladica cârtind:
– „Ce tot atâta Luca, Luca! Luca la deal, Luca la vale, de parca n-ar mai exista si alti monahi“. Dar Vladica Antonie, mângâindu-i, le spuse:
– „Ehei! Asta e un asa Luca, de care o sa întrebe toata lumea“. Ceea ce, bineînteles, s-a si îndeplinit.
Dar Luca nu voia sa paraseasca manastirea de metanie Râhlâ, nu voia sa plece din acest locas retras care-i devenise atât de drag, si unde în rugaciune se simtea atât de aproape de Dumnezeu. De aceea adormi dupa slujba de noapte cu lacrimi pe obraz si cu durere în suflet.

Însa, în vis, i se arata chipul Maicii Domnului de pe icoana de la manastirea „Sfânta Treime“ din Cernigov, care apropiindu-se de el l-a binecuvântat. Acest vis într-atât l-a cutremurat încât, sculându-se din somn dis-de-dimineata, cu frica lui Dumnezeu, si luând binecuvântare de la star

[ Edited Tue Apr 22 2014, 07:25PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 10:19PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
Manastirea Sfantul Panteleimon



Back to top
Mergi la pagina  1 2 [3] 4
Moderators: admin, MiroslavPetras

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System