Forums


PELERINAJE - DUHOVNICESTI :: Forums :: Pelerinaje : Ucraina,Crimeea ,Rusia,Serbia,Muntenegru,Israel,Grecia
<< Previous thread | Next thread >>   

GANDURI DUHOVNICESTI ASEZATE IN VERSURI !

Author Post
MiroslavPetras
Thu Mar 11 2010, 06:41PM
admin

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
APEL LA CONSTIINTA MAMELOR CARE-SI UCID PRUNCII IN PANTECE !

N-AI VRUT SA FII MAMA




CE-AM GRESIT EU MAMA,VIATA SA MI-O IEI?
MA ALUNGI DIN TINE,DE CE NU MA VREI?
N-AM CUM SA MA APAR,SA STRIG …N-AM PUTERE.
TE IUBESC ,MAMICO,CAT NU POTI TU CERE.


UNDE MI-E MORMANTUL,IN CARE CIMITIR?
N-AI VRUT SA GUST ,MAMA,AL VIETII SFANT POTIR.
ITI VOI ZICE� MAMA�CHIAR DE NU-MI ESTI MAMA.
STRIGA-MA PE NUME…NU STIU CUM MA CHEAMA!


MI-AI PUS CAPAT ,MAMA,ZILELOR DE VIS,
TE IUBESC ,MAMICO,CHIAR DE M-AI UCIS.
NU-MI CUNOSTI TU CHIPUL CA SA-L PUI IN RAMA,
DESI MI-AI LUAT VIATA,TOT MI-ESTI DRAGA, MAMA.


GLASUL CONSTIINTEI L-AI LASAT DEOPARTE.
TOCMAI TU IUBIRE MA TRIMITI LA MOARTE?
TU DIN NECREDINTA TE-AI IUBIT PE SINE,
EU CU ATAT MAI TARE TE IUBEAM PE TINE.


IAR LA JUDECATA CUM SA TE PREZINTI?
NU VA FI SCAPARE,N-AI SA POTI SA MINTI.
UCIGASA FAPTA TU N-O POTI ASCUNDE,
N-O SA AI CUVINTE PENTRU A RASPUNDE.


SUNT ATATEA MAME CE-SI DORESC COPII,
DATI-NE O SANSA SA RAMANEM VII.
CIN’SA PLANGA,DOAMNE ;NOAPTEA-ATATOR DRAME,
CINE SA TREZEASCA ZECI DE MII DE MAME?

CUVANT DESPRE AVORT-PR.ARHIM.CLEOPA ILIE



Adam şi Eva, după ce au fost scoşi din raiul pămîntesc pentru păcatul neascultării de Dumnezeu, s-au însoţit şi născînd Eva Primul copil, anume Cain, a zis lui Adam: Am dobîndit om prin ajutorul lui Dumnezeu (Facere 4,1). Deci, naşterea de prunci, de orice sex, se face prin ajutorul lui Dumnezeu, fie că este bun creştin, fie că este pagîn, şi fiecare nou-născut are în sine, afară de trupul pămîntesc, şi scînteia dumnezeirii, adică sufletul nemuritor. Căci spune Sfînta Scriptură: domnul Dumnezeu a făcut om din ţărîna pămîntului şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a facut om suflet viu(Facere 2,7). Suflet viu, adică nemuritor.
Astfel, la zămislirea fiecărui prunc în pîntecele maicii sale, Dumnezeu pune încă de la început suflet nemuritor în fiecare om. De aceea şi proorocul David, insuflat de Duhul Sfînt, zice: Că Tu ai zidit rărunchii mei, sprijinitu-m-ai din pîntecele maicii mele… Minunate-s lucrurile Tale, Doamne şi sufletul meu le cunoste foarte…(Psalm 138,13-16). Sufeltul pruncului se zămisleşte în pîntecele maicii sale numai prin lucrarea Domnului şi chiar şi zilele lui îi sunt socotite de Dumnezeu cît să trăiască pe pamînt, încă înaite de a se zămisli.
Prin avort se întelege uciderea pruncilor în pîntece prin tot felul de mijloace. Deoarece fătul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar în clipa zămislirii, pentru aceea avortul este combătut de Biserică şi de Sfinţii Părinţi cu atîta tărie; pentru că se ucide viaţa, se pierde sufletul, atît a celui ucis, cît şi acelui care săvîrşeşte uciderea şi se calcă porunca lui Dumnezeu, Care zice: Creşteţi şi vă înmulţiţi(Facere 1,28). Se calcă şi poruca a V-a din Decalog, care zice: Să nu ucizi (Iesire 20,13).
Prin avort se ameninţă viaţa de pe pămînt, se calcă porunca creaţiei dată de Dumnezeu în rai, se atentează la viaţa celor mai nevinovate fiinţe omeneşti, care sunt copiii; se destramă familia, se îmbolnăveşte societatea întreagă şi se aduc peste cei vinovaţi cumplite pedepse dumnezeieşti, atît în viaţa, cît şi după moarte. Apoi, sufletele copiilor avortaţi, nefiind botezaţi, nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu, ci aşteaptă acea ziuă infricoşată a Judecăţii, cînd singuri vor acuza pe părinţii care i-au ucis în faţa Dreptului Judecator Iisus Hristos.
Iată pentru ce avortul este crima, adică ucidere de om şi trebuie combătut cu toată tăria de Biserica şi de păstorii ei.
Femeile care işi avortează copiii, indiferent prin ce mijloace, se numesc ucigaşe de copii, iar nu mame, şi primesc pedepse grele încă din viaţă aceasta. Iată ce spun şi canoanele Sfinţilor Părinţi în legătură cu păcatul uciderii de prunci: „Despre femeile care păcătuiesc şi-şi omoară fătul în pîntece, forţîndu-se să facă ucideri, să se oprească, după hotărîrea dată mai înainte, ca să se împărtăşească la ieşirea din viaţa. Dar procedînd cu iubire de oameni, după cum am aflat, hotărîm ca să fie oprite vreme de zece ani după treptele canonisirilor hotărîte� (Ancira, 21).
„Femeile care dau buruieni otrăvitoare şi pierzătoare, precum şi cele ce primesc otrăvurile omorîtoare de prunci, să se supună canonului de 20 de ani al ucigasului� (VI Ecumenic, 91; Sfîntul Vasile cel Mare, 56). „Femeia care bea ierburi ca să-şi piardă rodul trupului şi să nu nască coconi, aceea să aibă pocanie cinci ani şi mătănii cîte trei sute pe zi. Iar de va face şi bărbatul aşa, mai rău este. Nici Biserica să nu-i primească prescura lui, nici prinosul lui, de nu se va pocai� (Pravila Bisericească, Govora, 20).
„Femeia de va zămisli şi va bea ceva ca să se lepede începerea dintr-însa, să se pocăiască opt ani şi mătănii 367 zilnic; iar de i se va întîmpla ei a muri să nu se îngroape în cimitir�(Ibidem, 115; Indreptarea legii cap.364). „Femeia care a născut pe cale şi nu a purtat grijă de prunc, să fie supusă vinovaţiei ucigaşului�(Sfîntul Vasile, 33).
Femeile care mor făcînd avort nu pot fi pomenite la nici o slujbă. Deci, să înţeleagă femeile care îşi ucid copiii, că sunt ucigaşe ale zidirii lui Dumnezeu şi vinovate de gheena focului. Căci dacă numai a urî pe cineva se socoteste ucidere de oameni, după cuvîntul lui Hristos, Care zice: Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este(I Ioan 3,15) – şi orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică – oare ce urgie a lui Dumnezeu va ajunge pe acea mamă care-şi ucide propriul său copil, chiar de ar fi zămislit prin puterea lui Dumnezeu, de numai o clipa ?
Deci, să ştie orice femeie care şi-a ucis copiii, ori în ce chip, că nu va scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu de nu se va pocăi, părăsind păcatele, spovedindu-se şi făcînd canon (oprire de la Sfînta Impărtăşanie, născînd copii, făcînd milostenie şi alte fapte bune). Să nu spună că era zămislit numai de o zi sau de un ceas, că Dumnezeu nu caută la timp ci la intenţia gîndului. Dacă cineva ar semăna în ţarină sa grîu, porumb sau altceva şi altul, venind, ar distruge semănătura sa, apoi nu l-ar da în judecata şi nu i-ar cere despăgubire ? Dar Dumnezeu va lasă nepedepsiţi pe cei ce distrug sămînţa şi ţarina unde se zămislesc pruncii ? Să-şi aducă aminte femeile ucigaşe de copii, de Cain, care a facut o singură ucidere şi s-a pedepsit încă din viaţă cu şapte feluri de pedepse.
Este clar că femeia nu trebuie în nici un caz să se supună bărbatului ei, cind acela o îndeamnă, sau o sileşte la avort, adică la ucidere sau la pază de a nu naşte prunci.
Sfîntul Apostol Pavel zice asa: Femei, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, întru Domnul(Coloseni 3, 18). Aici trebuie să înţelegem că nu întru toate se cuvine femeii să se supună bărbatului, ci numai la cele ce se cuvin în Domnul. Poate bărbatul să o îndemne şi la lucruri fărădelege, la furat, la fumat, la beţie, la ură, la ceartă, la desfrînare, la ucidere, la secte, la necredinţă, etc. La aceasta nu se cuvine a se supune bărbatului, măcar şi moarte de ar răbda de la el. Că nu se cade a iubi şi asculta de bărbat mai mult decît legea lui Dumnezeu. Iar dacă femeia este bolnavă şi din aceast motiv vrea să-şi piardă copiii, niciodată o pricină ca aceasta nu o va scăpa pe ea de osînda cea veşnică, de-şi va ucide pruncii ei.
Boala, însă, de multe ori, o trimite Dumnezeu ca o pedeapsa pentru păcate (Numerii 11,33; Levitic 26,16; Deuteronom 28, 15; 22, 59; II Regi 7, 14; Iov 33, 19-23; Psalm 105, 17-18; I Corinteni 11, 30 etc.).
Iar dacă vreo femeie este bolnavă, nu la ucidere de prunci să-şi găsească scăpare de pedeapsa lui Dumnezeu. Ci, să se roage lui Dumnezeu cu umilinţă, cu post şi cu durere în inimă, căci la El este puterea şi îndurarea de vindecare a celor bolnavi.
Femeia creştină şi credincioasă, mai înainte de naştere este datoare să se spovedească la duhovnicul ei, să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele lui Hristos, chiar dacă are vreun canon de făcut şi, astfel, să se pregătească de moarte. Tocmai de aceea Sfînta Biserică dă voie femeilor inaite de naştere să se împărtăşească, chiar de ar fi oprite mulţi ani, căci Biserica lui Hristos are în vedere durerile naşterii şi primejdiile morţii pentru mamele care nasc.
O adevărată mamă creştină trebuie să fie gata întotdeauna de o jertfă totală la naştere, adică de moarte. Prin durerile naşterii, femeia cîştigă mîntuirea sufletului ei, după cuvîntul Sfîntului Pavel, care zice: Dar se va mîntui (femeia) prin naştere de fii, dacă stăruie cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie(I Timotei 2, 15). Durerile naşterii s-au dat femeii, ca un canon pentru greşeala ei cea dintîi, după cuvîntul Domnului, care zice: Inmulţind, voi înmulţi necazurile tale şi suspinul tău, în dureri vei naşte fii şi spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta şi el te va stăpîni (Facere 3, 16).
Aşadar, să înţeleagă femeile cele întelepte şi credincioase şi să primească canonul cel dat lor de Preabunul Dumnezeu cu toată bucuria şi mulţumirea, că este spre iertarea păcatelor şi spre mîntuirea sufletelor lor. Iar dacă vreuna din ele va muri în chinurile naşterii, pe altarul jertfei, şi va avea dreapta credinţă, aceea se va mîntui, cum spune Sfîntul Pavel, şi cu mucenicii se va socoti. Căci Biserica lui Hristos nu acceptă nici un motiv pentru uciderea de copii, adică, sărăcie, primejdie, copii mulţi, bărbaţi răi etc. Toţi creştinii sunt datori să se jerfească pînă la moarte, acolo unde i-a rînduit Dumnezeu să trăiască.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !

de Arhimandrit CLEOPA ILIE

PROBLEMATICA NASTERII PRUNCILOR


Nasterea de prunci constituie o urmare fireasca a casatoriei, a detinut totdeauna un loc central in aceasta. Insa interesul pentru nasterea de prunci a sporit in epoca noastra, si aceasta in doua directii diametral opuse:
a. In directia limitarii nasterii de prunci
b. In directia ocolirii sterilitatii si cea a insamantarii artificiale.
Acestea au devenit astazi cu putinta pana la un anumit grad prin dezvoltarea tehnologiilor de reproducere.
Sfantul Apostol Pavel scrie ca in cadrul casatoriei nici unul dintre cei doi soti nu este stapan pe trupul sau. De aceea, indeamna sa nu se lipseasca unul de celalalt, decat numai temporar si de comun acord, in vederea dedicarii nestanjenite rugaciunii. Mai tarziu s-au formulat si teze mai austere. Apologetii Iustin si Athenagora au sustinut ca raporturile conjugale ale crestinilor trebuie sa aiba in vedere exclusiv nasterea de prunci. Acelasi lucru il gasim si la Clement Alexandrinul. Pentru Clement casatoria este "poftirea facerii de prunci, nu varsarea samantei fara randuiala, fara lege si fara rost". Observa, sugestiv: "caci placerea goala, chiar si in casatorie, este nelegiuita si nedreapta si irationala". Aceeasi teza o gasim si la Origen, precum si la Sfantul Maxim Marturisitorul.
Prin urmare si in cadrul casatoriei relatiile sotilor, cand nu au in vedere facerea de prunci, sunt, dupa acesti scriitori ai Bisericii, reprosabile. Echivalarea scopului casatoriei si al raporturilor conjugale cu facerea de prunci o aflam si in invatatura Parintilor latini Ambrozie si Augustin. In acest cadru, refuzul de-a concepe nu poate fi justificat. Pe baza acestor date, ca singur mod de a evita nasterea de prunci este infatisata infranarea de la raporturile conjugale.
Un interes special pentru subiectul acesta il prezinta teza Sfantului Ioan Gura de Aur. Dupa cum relevant noteaza, casatoria s-a dat omului si pentru facerea de prunci, "dar mult mai mult pentru a stinge infierbantarea firii". Iar in sustinerea acestei teze a lui, Sfantul Ioan Gura de Aur aduce cuvintele Sfantului Apostol Pavel si adauga: "Iar martor imi este Pavel, care zice: "dar din cauza desfranarii fiecare sa-si aiba femeia lui"; nu pentru nasterea de prunci; si porunceste ca iarasi sa fie impreuna barbatul si femeia, nu pentru a se face parinti multor fii, ci pentru ce? "Ca sa nu va ispiteasca pe voi satana", zice. Si, mergand mai departe, nu a zis "daca vor copii"; dar ce? "daca nu se pot infrana, sa se casatoreasca"".
Casatoria il pazeste pe om de desfranare. Facerea de prunci, mai ales dupa inmultirea oamenilor pe pamant, isi pierde importanta ei deosebita. In timp ce in vremurile vechi - observa Sfantul Ioan Gura de Aur - casatoria avea ca scop nu doar desfiintarea desfranarii, dar si cresterea populatiei pamantului, mai apoi, "cand s-a umplut si pamantul si marea si lumea intreaga, doar un singur motiv i-a mai ramas casatoriei: desfiintarea desfranarii si a destrabalarii".
Acestea nu inseamna, desigur, ca pentru Sfantul Ioan Gura de Aur sau pentru Sfantul Apostol Pavel casatoria nu este nimic altceva decat un refugiu pentru evitarea desfranarii. Tezele acestea trebuie intelese in cadrul mai larg al operelor lor si in legatura cu scopul pentru care au scris. Sfantul Apostol Pavel, abordand in Epistola I catre Corinteni problema desfranarii, ii indeamna pe crestini sa o evite.
Dupa Sfantul Apostol, relatiile trupesti pot exista doar intre soti. Asadar subiectul despre care se vorbeste aici nu este casatoria, ci desfranarea. Opiniile Sfantul Apostol Pavel despre casatorie se afla in alte locuri din epistolele lui. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur, vorbind despre feciorie si reliefandu-i superioritatea, infatiseaza casatoria ca pe un mod de viata pentru aceia care nu pot urma viata intru feciorie. Iar ca si Sfantul Apostol Pavel si Sfantul Ioan Gura de Aur recunosc casatoria ca "taina mare", este de prisos sa mai notam.
Raporturile conjugale, ca si alte chestiuni legate de ele, sunt tratate aici in mod dialectic. Respingand desfranarea, care se naste din pofta trupeasca, scriitorii bisericesti dau ca iesire din impas casatoria. Infatisand casatoria ca taina ce se incadreaza in desavarsirea omului cea in Hristos, pun in legatura relatiile trupesti cu rodul lor firesc, nasterea de prunci. Este cunoscut, de altfel, ca multe cupluri crestine, dupa dobandirea copiilor, traiau ca fratii, intensificandu-si viata duhovniceasca si biruind cugetul trupesc. Aceasta se intelege daca se ia in considerare ca si in cadrul casatoriei placerea, chiar daca nu este o faradelege, nu inceteaza de-a constitui un element trupesc.
Tinta ideala si conforma cu duhul Evangheliei, spre care sunt datori sa se indrepte credinciosii, este biruinta asupra cugetului trupesc. Asa cum celor necasatoriti li se cere curatia intreaga, la fel si celor casatoriti li se cere respectarea absoluta a legarii relatiilor trupesti de nasterea de prunci. Dezlegarea placerii trupesti de scopul caruia slujeste constituie neindoielnic un uz gresit sau un abuz care necesita abordare atenta si indrumare duhovniceasca responsabila.
Casatoria crestina este datoare sa inainteze neincetat de la cele trupesti catre cele duhovnicesti - de la dezbinare catre unitate. Drumul acesta este posibil doar inlauntrul perspectivei desavarsirii in Hristos a sotilor. Din acest motiv, de altfel, nu poate exista -cel putin in duhul invataturii patristice - in mod separat sau autonom o asa-zisa "morala (etica) a sexualitatii". Morala aceasta se incadreaza organic si indisolubil in morala mai generala a vietii credinciosului, dictata de teologie si antropo¬logia crestina.
In sfarsit, caracterul ascetic al vietii crestine se refera si la viata crestinilor casatoriti. Postul, rugaciunea, infranarea, reaua-patimire nu sunt doar pentru monahi, ci si pentru cei casatoriti. Desavarsirea casatoriei se realizeaza prin raportarea si ridicarea la prototipul ei, adica la unirea ce exista "in Hristos si in Biserica". Prin aceasta raportare este inlaturata impartirea trupeasca si este introdusa unitatea spirituala, duhovniceasca. Contractarea "in Hristos" a casatoriei constituie totodata si indiciul adevaratei ei destinatii.
Structura societatii contemporane, duhul eudemonist, emanciparea femeii, consumismul si diferite alte motive fac, in cazul multor cupluri, nedorita nasterea pruncilor sau o reduc la minim. Reducerea aceasta, provocata cu mijloace artificiale, se realizeaza prin contraceptie, avort sau sterilizare. Adesea astazi contraceptia coincide cu avortul, fiindca nu se realizeaza prin impiedicarea conceptiei, ci prin distrugerea ovulelor fecundate. Astfel ca anumite medicamente sau instru¬mente sunt in realitate provocatoare ale avortului, caci ucid embrionii aparuti.
Avortul, care in multe tari a fost legalizat - ca de altfel si la noi ( in Grecia, dar si in Romania) - este uciderea embrionului in primele faze ale sarcinii. Biserica priveste avortul ca ucidere (crima) si supune pedepsei canonice a ucigasului atat pe femeile care apeleaza la avort, cat si pe medicii care il executa. Dar si barbatii care, in trecut, se castrau voluntar erau condamnati de catre Biserica drept "omoratori de sine" si vrajmasi ai creatiei lui Dumnezeu.
In mod analog, acelasi lucru trebuie sa fie valabil si in cazul sterilizarii artificiale a barbatului sau a femeii prin metodele actuale. Astfel, modul ireprosabil de a evita nasterea de prunci ramane in Biserica infranarea sotilor (abtinerea lor de la relatiile trupesti), pe care unii o pun in legatura si cu zilele fertile ale femeii.
De cealalta parte, problema sterilitatii - care l-a preocupat si mai demult pe om - a capatat in epoca noastra mari proportii din pricina tot mai redusei fertilitati a barbatului. Este insa necesar ca si din punct de vedere teologic sa facem anumite precizari care sa ajute mai buna abordare a problemei.
In cadrul casatoriei sterilitatea este considerata, in general, o situatie negativa. Aceasta era valabil indeosebi in Vechiul Testament, unde ea era infatisata uneori si ca blestem venit in urma calcarii voii lui Dumnezeu. Dar sterilitatea nu constituie o disfunctie biologica obisnuita care trebuie neaparat corectata.
Sterpiciunea trupeasca poate deveni pricina unei bogate rodiri duhovnicesti pentru omul care accepta prezenta vie a lui Dumnezeu in viata lui si ii accepta voia, cu smerenie si supunere.
Nu trebuie sa uitam nici aceea ca in Vechiul Testament cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu catre lume s-au dat prin mijlocirea acestei sterpiciuni trupesti. Din parinti sterpi s-a nascut inaintemergatorul Domnului, ca si insasi Nascatoarea de Dumnezeu. In mod analog, si in Biserica sterilitatea ar putea fi privita drept cea mai mare chemare la rodire duhovniceasca adresata cuplului.
Pe de alta parte, dorinta fara masura de a dobandi copii, cu orice pret, da la iveala o anumita imaturitate duhovniceasca si poate duce cu usurinta la dezamagire, chiar si cand este implinita.
Desigur, dorinta fireasca de a dobandi copii indreptateste constiintei crestine nu doar grija deosebita si rugaciunea staruitoare, dar si recurgerea la stiinta medicala pentru vindecarea eventualelor stari patologice.
Sterpiciunea, observa Sfantul Ioan Gura de Aur, care in vremea Vechiul Testament era cel mai apasator lucru pentru femeie, nici dupa venirea Mantuitorului si orientarea credinciosilor catre imparatia lui Dumnezeu n-a incetat sa fie insuportabila.
Dar evitarea sterilitatii prin fecundare artificiala creeaza grave probleme spirituale, morale, sociale si altele.



[ Edited Thu Aug 04 2011, 08:38PM ]
Back to top
Moderators: admin, MiroslavPetras

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System