Forums


PELERINAJE - DUHOVNICESTI :: Forums :: Pelerinaje : Ucraina,Crimeea ,Rusia,Serbia,Muntenegru,Israel,Grecia
<< Previous thread | Next thread >>   

PE URMELE SFINTILOR- RUSIA

Mergi la pagina  [1] 2 3
Author Post
MiroslavPetras
Sun Sep 12 2010, 04:38PM
admin

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA SOLOVAT





Insulele Solovăţ alcătuiesc un arhipelag din Marea Albă, în Golful Onega, constituind un district subordonat oblastului Arhanghelsk. Insulele, însumând 347 de km˛, sunt, în mare parte, acoperite de păduri de pini şi de molizi, adesea mlăştinoase, iar numeroasele lacuri au fost unite, printr-o muncă uriaşă, rezultând o adevărată reţea de canale. Priveliştea oferită de „Soloveţkie Ostrova“ sau „Solovki“, după cum sună denumirea locală, este deosebită, cel puţin pe perioada verii. În acest loc, în jurul anului 1429, doi călugări de la Mănăstirea „Sfântul Chiril“ de la Beloozero (Kirillo-Belozerski), Savatie şi Gherman, au pornit în căutarea unui loc îndepărtat de lume, pentru a trăi în singurătate şi rugăciune.

„Ei, de care lumea nu era vrednică, au
rătăcit în pustiu, şi în munţi, şi în
peşteri, şi în crăpăturile pământului.“
(Evr. 11, 38)


În fruntea asceţilor din Solveţ strălucesc preacuvioşii părinţi Savatie,Zosima şi Gherman. Ei sunt întemeietorii şi organizatori mănăstirii; sunt primii locuitori ai insulei Soloveţ, până atunci nelocuită, care au aprins lumina strălucitoare a credinţei şi a evlaviei pe meleagurile de nord ale ţării. Faptele lor sunt înscrise pentru totdeauna în istoria mănăstirii Soloveţ şi amintirea lor se cinsteşte cu sfinţenie în Biserica Pravoslavnică. Pilda de viaţă ascetică a fondatorilor Soloveţului a atras mulţi urmaşi, care căutau o linişte deplină, de sihăstrie în nordul îndepărtat, în condiţii aspre de viaţă, care sporesc şi mai mult ascentismul. Înflorind în insula Soloveţ, viaţa monahală a preacuvioşilorSavatie, Zosima şi Gherman a format numeroşi asceţi, vrednici de pomenirea urmaşilor. Influenţa acestor minunaţi părinţi a fost deosebit de binefăcătoare asupra mediului înconjurător, iar viaţa lor constituie o pildă de învăţătură pentru toţi.


Pe lângă asceţii care au luminat în mănăstirea Soloveţului, aici s-au călugărit şi au sporit duhovniceşte pururea pomeniţii ierarhi ai Bisericii Ruse: patriarhii Iosaf I şi Nicon, mitropoliţii Isidor al Novgorodului, Ilarional Pscovului, Ignatie al Tobolscului, Rafael al Astrahanului, Iov al Novgorodului; arhiepiscopii Marchel al Vologdăi şi Varsanufie al Arhangheiskului. Patriarhul Nicon, care a lăsat în istoria noastră bisericească o imagine de neşters, e tuns în monahism de preacuviosul Eleazar, întemeietorul Schitului Anzersk, care i-a fost primul loc de nevoinţă ascetică. Aici, în decurs de patru ani, Nicon s-a întărit pentru faptele măreţe ce le-a săvârşit la cârma Bisericii şi a deprins răbdarea, care-i va fi de trebuinţă în destinul său nestatornic. Astfel că influenta duhovnicească a mănăstirii Soloveţ nu s-a mărginit numai la ţinuturile din apropiere, ci s-a răspândit în toată ţara.
Patericul de la Solovăţ ne spune că Savatie, înaintat în vârstă, era cunoscut pentru viaţa sa îmbunătăţită, el fugind, smerit, tocmai de faima şi respectul pe care şi le câştigase printre monahi şi laici, deopotrivă. Una dintre insulele din Golful Onega a părut cea mai potrivită, ea fiind foarte izolată şi nelocuită, doar arareori constituind un adăpost pentru pescari. Acolo, cei doi au ridicat o chilie, punând bazele a ceea ce avea să devină una dintre cele mai cunoscute mănăstiri ortodoxe din lume. Tot în Patericul local, ni se spune că o familie, care se stabilise pe insulă, a fost alungată de îngeri, deoarece era un spaţiu consacrat, prin voia lui Dumnezeu, doar monahilor. Şi astăzi, puţinii locuitori ai arhipelagului (968 de persoane, la recensământul din 2002) vorbesc despre sfinţenia insulei unde se află lăcaşul de cult, sfinţenie căreia, sunt convinşi, i se datorează şi faptul că, în ciuda reliefului prielnic şi a mlaştinilor, în zonă nu există şerpi. Monahii Savatie şi Gherman, la fel ca şi Zosima, întemeietorul de facto al mănăstirii, au fost canonizaţi de către Biserica Ortodoxă Rusă, ca sfinţi făcători de minuni.
Complotistul pocăit, stareţ providenţial
O altă figură importantă a Mănăstirii Solovăţ este cea a egumenului Filip Kolycev (Sfântul Filip, patriarhul Rusiei).
Feodor Stepanovici, după numele de mirean, s-a născut la Moscova, în 1507, într-o importantă familie boierească. Se pare că, în copilărie, a fost prieten cu acela care avea să devină, mai târziu, ţarul Ivan al IV-lea, supranumit „cel Groaznic“ . Implicat, se spune, într-un complot eşuat împotriva mamei acestuia, ţarina Elena Glinskaya, a fost obligat să se refugieze la mănăstirea din Golful Onega, unde, la vârsta de 30 de ani, depune voturile monahale. La 41 de ani a devenit egumen, având ocazia să îşi pună în practică nişte planuri extraordinare, care au făcut din Solovăţ nu doar un deosebit centru spiritual, ci şi unul economic. Sub supravegherea sa, au fost construite două catedrale, mori şi depozite, s-a pus la punct un sistem de fierbere a apei de mare, mănăstirea devenind unul dintre cei mai mari furnizori de sare din Rusia acelor vremuri şi, pentru a facilita transportul, a coordonat săparea unor şanţuri între cele 72 de lacuri, punând la punct sistemul de canale existent astăzi.
Crescând puterea economică, a fost nevoie şi de protejarea lăcaşului, care, deşi se afla într-o zonă prea puţin umblată, putea fi atacat oricând, de pe mare sau de pe uscat, şi jefuit, mai cu seamă în acea perioadă, marcată de conflicte interne şi internaţionale. Egumenul Filip Kolycev a dispus ridicarea unor ziduri de 6 metri lăţime şi 11 metri înălţime, care au transformat paşnica mănăstire într-o fortăreaţă inexpugnabilă, într-un „kremlin“, după termenul rusesc. Mai târziu, aceste ziduri şi-au dovedit cu prisosinţă utilitatea: lăcaşul a fost atacat, de pe mare, în repetate rânduri, atât de letoni, cât şi de suedezi, rezistând cu succes. În timpul Războiului Crimeei, pe 6 şi 7 iulie 1854, trei vase britanice au bombardat, vreme de 9 ore, fortificaţiile mănăstirii, fiind obligate, în cele din urmă, să se retragă fără nici un rezultat.
De partea Raskolului
În urma realizărilor sale deosebite, Filip Kolycev a fost chemat la Moscova de către ţarul Ivan cel Groaznic, pentru fi numit patriarh. Se pare că, înainte de a accepta, egumenul i-a pus fostului său prieten nişte condiţii, arătându-i că nu va închide ochii la omorurile acestuia şi sfătuindu-l să îşi înceteze politica brutală. La doi ani după întronizare, în 1568, în urma refuzului patriarhului Moscovei de a-i da binecuvântarea (Ivan al IV-lea continuase seria de crime, care aveau să culmineze, în 1570, cu masacrul de la Novgorod), ţarul l-a arestat pe acesta în timpul Sfintei Liturghii, a obţinut depunerea sa din treaptă şi, cu două zile înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, şi-a trimis omul de încredere, Malyuta Skuratov, să-l sugrume pe cel care avea să devină unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Rusiei.
Importantele realizări ale lui Filip Kolycev pot fi văzute şi astăzi. Mănăstirea Solovăţ avea, în secolul al XVII-lea, 350 de monahi şi aproximativ 700 de muncitori, 54 de locuri special amenajate pentru obţinerea sării din apa de mare, activităţi de pescuit, vânătoare, prelucrare a oţelului, a perlelor şi a micăi (mai exact, muscovit, mineralul din grupa silicaţilor găsit în componenţa rocilor de granit, folosit, iniţial, în locul sticlei pentru geamuri, mai scumpă) etc. În urma donaţiilor vestitei eroine din Novgorod, Marfa Boretskaya, dar şi ale altor persoane, Solovăţul deţinea şi un mare număr de terenuri cultivabile. Pe lângă acestea, datorită uriaşei biblioteci şi rolului cultural deosebit, mănăstirea era şi centrul spiritualităţii din nordul Rusiei, însă conducătorii ei au găsit că ar fi de datoria lor ca, în cazul reformelor patriarhului Nikon, din 1668, să se situeze de partea adepţilor păstrării vechilor rânduieli, în aşa-numitul „Raskol“ (schismă). Atacaţi de forţele ţariste, monahii s-au retras în „kremlin“, apărându-se cu succes vreme de 8 ani şi, dacă nu ar fi fost trădaţi, nu ar fi fost înfrânţi în acel inutil război fratricid. Aproape toţi călugării care au participat la Raskol au fost executaţi.
Ultimul stareţ, ars de bolşevici
În 1765, mănăstirea a devenit stavropighie a Patriarhiei de la Moscova, fiind subordonată direct Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. S-a păstrat obiceiul, care data din secolul al XVI-lea (semnalat, în 1554, de egumenul Artemie), ca la Solovăţ să fie trimişi în exil indezirabilii regimului ţarist. În secolul al XX-lea, acest obicei a fost înlocuit de o groaznică alternativă: gulagul. Ultimul arhimandrit al lăcaşului din Golful Onega, înainte ca regimul bolşevic să îşi pună în aplicare criminalele planuri, a fost Veniamin Kononov. Instalat în 1917, el a primit, în 1920, ordinul de evacuare forţată, în urma desfiinţării mănăstirii şi a transformării ei în „tabără de reeducare“. Veniamin, devenit şi el sfânt martir, s-a refugiat, împreună cu ieromonahul Nichifor, într-o chilie din pădurea care înconjoară oraşul Arhanghelsk. Au fost descoperiţi de bolşevici şi adăpostul lor a fost incendiat, cei doi fiind arşi de vii, pe 17 aprilie 1928.
În 1920, după confiscarea bunurilor, mănăstirea a fost transformată într-o „tabără“ de muncă forţată. În 1923, a fost reorganizată într-o „tabără cu scop special“, pentru ca, în 1937, să devină penitenciar. Orice nume ar fi purtat, Solovăţ a fost un deschizător de drumuri al gulagului, un spaţiu de muncă silnică şi de tortură pentru cei consideraţi duşmani ai noii orânduiri, o zonă despre care Alexandr Soljeniţîn scria, în lucrarea sa, Arhipelagul Gulag: „Aceasta era ideea din spatele Solovki. Era un loc fără nici o legătură cu restul lumii timp de o jumătate de an. Un strigăt de aici n-ar fi fost auzit niciodată“.
Maxim Gorki, în vizită la Solovăţ
Şi, chiar dacă ar fi auzit acel strigăt, oamenii nu erau pregătiţi să creadă. Tot Soljeniţîn povestea că un prizonier a izbutit, cumva, să evadeze şi s-a refugiat în Marea Britanie. Acolo a scris o carte în care a descris atrocităţile de la Solovăţ, provocând un adevărat şoc pe plan internaţional. În replică, autorităţile ruse l-au invitat pe scriitorul Maxim Gorki să viziteze locul incriminat, să vadă realitatea şi să combată, apoi, „născocirile presei burgheze“. Într-adevăr, la vizita scriitorului rus, totul era perfect disimulat: carcere goale, curăţenie, nici o urmă de abuz sau tortură. Mai mult, deţinuţii pentru hoţie erau în camere, „citind“ ziarul. Însă jurnalele erau ţinute intenţionat invers, cu susul în jos, pentru ca martorul să înţeleagă mascarada jucată înaintea sa. Nepricepând, Gorki i-a întors ziarul unui prizonier. Un adolescent nu a mai răbdat şi i-a spus adevărul, că totul era teatru, dar scriitorul nu l-a crezut. A plecat, urmând să scrie o adevărată apologie a gulagului de la Solovăţ, descriind frumuseţea deosebită a insulelor din arhipelag. În urma sa, tânărul a fost executat. Mult mai târziu, când Gorki a întrezărit realitatea din spatele comunismului, a fost şi el ucis.
În Golful Onega, deţinuţii erau trimişi să taie lemne şi să extragă minereu, neîmbrăcaţi şi nehrăniţi corespunzător climei şi muncilor grele, fără asistenţă medicală. Rata mortalităţii în lagărele nou-înfiinţate era de 80% din personal, în primele luni. Norma zilnică a unui prizonier era uriaşă, neîndeplinirea ei ducând la scăderea raţiilor de mâncare, şi aşa infime. Hrana consta, în mare parte, din pâine de proastă calitate („paika“, numită şi „tain“), iar valoarea nutritivă era de aproximativ 1.200 de calorii. (Potrivit Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate, valoarea nutritivă minimă necesară muncitorilor în condiţii grele ar fi de aproximativ 3.900 de calorii.) Lipsa de vitamine ducea la boli grave, cum ar fi scorbutul. Pentru a fi determinaţi să muncească, deţinuţii erau provocaţi la un sinistru „concurs“: cel care ajungea ultimul în coloana pregătită să plece la lucru era executat sau, în cel mai bun caz, era privat de hrană în ziua respectivă. Condiţiile cumplite din gulagul de la Solovăţ au făcut ca, în argoul penitenciarelor ruseşti, numele popular al arhipelagului, Solovki, să fie sinonim cu „lagăr de muncă forţată“.
Soborul noilor sfinţi martiri şi mărturisitori de la Solovăţ
În 1939, penitenciarul din Golful Onega a fost închis şi, pentru a se profita de poziţia strategică deosebită a arhipelagului, clădirile fostei mănăstiri au fost preluate de Flota Nordică a Marinei Sovietice. Între 1942-1945, aici a funcţionat şi o şcoală de cadeţi a Academiei Navale. În 1967, s-au pus bazele a ceea ce avea să devină, din 1974, un muzeu istoric şi arhitectural, dar şi o rezervaţie naturală a URSS. Abia în 1990, sub conducerea egumenului Gherman, a fost redeschisă, tot ca stavropighie a Patriarhiei Ruse, Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de la Solovăţ. În 1992, moaştele sfinţilor Savatie, Gherman şi Zosima, întemeietorii lăcaşului, au fost readuse în aşezământul de pe coasta Mării Albe. În anul 2000, Sfântul Sinod de la Moscova a decis introducerea unei noi sărbători în calendarul creştin-ortodox local: Soborul noilor sfinţi martiri şi mărturisitori de la Solovăţ, sărbătoare prăznuită pe 10 august (23 august, după calendarul vechi).

Mănăstirea din Golful Onega face parte din patrimoniul UNESCO, fiind descrisă ca „un deosebit exemplu de aşezare monastică în mediul neprimitor al Europei nordice, ilustrând, în mod admirabil, credinţa, tenacitatea şi priceperea comunităţilor religioase medievale“. Important obiectiv turistic şi spiritual, sălaşul monahal de la Solovăţ poartă şi astăzi, în ciuda lucrărilor de renovare, urmele unui trecut zbuciumat, din care credinţa a ieşit biruitoare.




SOLOVAT-BISERICA CU HRAMUL "SCHIMBAREA LA FATA""





[ Edited Thu Mar 06 2014, 03:17PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:25PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
SOLOVAT-BISERICA CU HRAMUL "SFANTUL FILIP"





Aici se afla o piatra in care s-a imprimat chipul Sf.Filip(Martirizat in inchisoare din ordinul lui Ivan cel Groaznic),crucea originala cu care au venit primii calugari pe aceasta insula,precum si o icoana a Maicii Domnului unica prin frumusete ,culoare si sfintenie !


SOLOVAT-BISERICA CU HRAMUL"SFINTII ZOSIMA ,SAVATIE SI GHERMAN"


Aici se savarsesc slujbe in special iarna din cauza temperaturilor foarte scazute.Este o biserica mai mica care se poate incalzi mai usor !



SCHITUL SOLOVAT-BISERICA CU FAR





[ Edited Fri Apr 25 2014, 02:38PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:30PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA VALAAM




Manastirea Valaam, cu hramul Schimbarea la Fata a Mantuitorului, este una dintre cele mai mari manastiri si centre monahale din Rusia. Manastirea Valaam, intemeiata in secolul al X-lea, este o manastire stavropighie ce se afla sub directa indrumare a Patriarhiei de Moscova, si nu de episcopul local.
De mai multe ori Manastirea Valaam a fost distrusa si devastata, de mai multe ori calugarii acesteia au fost trecuti prin sabie, sfintind pamantul cu sangele lor de martiri, de mai multe ori sfintele biserici si paraclise au fost cuprinse de incendii, insa, de fiecare data, manastirea a renascut si a crescut mai puternica in viata de obste si in rugaciune.
Insula si Manastirea Valaam se afla in partea nordica a Lacului Ladoga, in tinutul rusesc Kareliya, pe cea mai mare insula a unui arhipelag alcatuit din 50 de insule. Catedrala manastirii, inaltata la 50 de metri altitudine, este situata in partea estica a Insulei Valaam, turlele albastre ale acesteia putand fi vazute aproape din toate partile arhipelagului.
Suprafata arhipelagului Valaam este de 36 de kilometri patrati, cu o lungime maxima de 13 kilometri si o latime de 8 kilometri. Unele dintre insulele arhipelagului sunt legate intre ele prin poduri de lemn. Insulele stancoase ale acestuia, acoperite cu paduri de conifere si pajisti verzi, sunt locul creat de Dumnezeu si impodobit de om cu numeroase constructii de arta bisericeasca.
Insula cea mai mare, care poarta pe ea si Manastirea Valaam, are o suprafata totala de 27,8 kilometri patrati. Cel mai apropiat oras de manastire este Sortavala, cunoscut si sub denumirea de Serdobol, aflat la o distanta de 42 km; orasul Sankt Petersburg se afla la o distanta de 227 kilometri.
Pentru ridicarea imensului complex monahal de la Valaam, calugarii nu au taiat nici un copac din padurea ce inconjoara locul, ci au folosit doar capacii doborati de natura. Cele mai mari animale din zona sunt elanii, alaturi de iepuri, vulpi si veverite, toate deosebit de blande datorita faptului ca nu au fost niciodata vanate de om.

Manastirea Valaam - scurt istoric


Cunoscuta si sub denumirea de "Muntele Athos de Nord" sau "Marea si Cinstita Lavra", acest izvor al monahismului rus a fost intemeiat de catre Sfantul Serghie si Sfantul Gherman, sfintii facatori de minuni ai manastirii.
Numele de "Valaam" se traduce, in limba finlandeza, prin cuvintele "tinutul inalt". Uneori, numele insulei si al manastirii este atribuit Profetului biblic Valaam, sau idolului pagan Baal. Una dintre legendele locului spune ca, la inceputurile monahismului pe aceste locuri, insula era un loc unde se savarseau multe sacrificii pagane.
Potrivit traditiei locului, manastirea a fost intemeiata in anul 992 de catre monahii greci Serghie si Gherman, care au venit aici atrasi de solitudinea locului si impinsi de dorinta lor de a duce o viata ascetica. Acestia au fost canonizati de catre Biserica Ortodoxa Rusa.
In anul 1163, asteptandu-se la o noua invazie, calugarii au deschis mormintele celor doi sfinti intemeietori ai manastirii si au luat Sfintele lor Moaste si le-au dus in Novgorod, intr-un loc ferit de mainile necredinciosilor. Potrivit unor surse, aceasta este a patra mutare a Sfintelor Moaste, lucru ce atesta si el vechimea manastirii.
Odata cu trecerea pericolului, in data de 11 septembrie 1180, zi in care se face praznuirea celor doi sfinti, calugarii au adus inapoi Sfintele Moaste. Pentru a le feri de necredinsiosi, calugarii au sapat un nou mormant in piatra si le-au asezat acolo cu evlaviel; ele se afla acolo si astazi.
In acea vreme, fiind asezata la granita dintre Novgorod si Suedia, Manastirea Valaam a fost distrusa de catre suedezi in repetate randuri. La data de 20 februarie 1578, suedezii ataca manastirea, omorand 18 parinti batrani si 16 ucenici. Cu ajutorul tarilor rusi Feodor Ioannovich si Boris Godunov, manastirea a fost reconstruita, insa nu pentru mult timp. In anul 1611 acestia au ars pentru ultima oara Manastirea Valaam, calugarii acesteia fiind trecuti cu totii prin sabie.
Insula va ramane pustie pana in anul 1715, cand manastirea a fost reinfiintata de catre Petru cel Mare. Incepand cu anul 1819, Sfintii Serghie si Gherman vor fi cinstiti pe intreg cuprinsul Rusiei, iconae si catedrale fiind ridicate in cinstea lor. Imparatii rusi Alexandru I, Alexandru al II-lea si Nicolae al II-lea au venit fiecare sa se inchine acestui loc sfant.

Manastirea Valaam - arhitectura si istoric


Cea mai mare parte a elegantului ansamblu monahal dateaza din secolul al XIX-lea. Cladirea cea mai importanta a manastirii este Biserica centrala a Schimbarii la Fata (1887-1896) proiectata de catre arhitectul Karpov. Egumenul Ionafan Dmitriev, fost fierar din Sankt Petersburg, ucenicul parintelui Damaschin, a indrumat lucrarile de ridicare a catedralei centrale, dupa proiectul arhitectilor G.I. Karpov si A.N. Silin.
Lucrarile la ridicarea catedralei au inceput in data de 30 iunie 1887. Biserica a fost construita din materiale locale, caramizi vechi, din primele cladiri monahale de la Valaam, si caramizi noi, din fabrica de caramizi din apropiere.
Iconostasul bisericii este sculptat in lemn si aurit, crucile sunt din cupru aurit, si aproape toate din cele 13 clopote, cu exceptia Clopotului Sfantului Andrei, de 16 tone, au fost lucrate de calugarii de la Valaam.
Catedrala centrala din Valaam are o inaltime de 43 de metri, iar clopotnita, ridicata in partea de vest a bisericii, se ridica pana la inaltimea de 72 de metri. Cele cinci turle si culorile vii ale manastirii amintesc de stilul vechi rusesc.
Picturile murale in fresca au fost lucrate intre anii 1891-1892, de catre parintele Luca Bogdanov, care a condus si scoala de pictura a manastirii. Icoanele bisericii au fost pictate sub indrumarea parintelui Alipie Konstantinov, talentat ucenic al Scolii de Arta din Sankt Petersburg.
Alaturi de biserica centrala, Manastirea Valaam mai detine si o serie de mai bine de 12 schituri si biserici. Dintre acestea, mentionam Biserica Sfantului Ierarh Nicolae, a schitului, proiectata de catre Gornostayev.
Odata cu reinfiintarea manastirii, obstea acesteia se va ridica in scurt timp la un total de 200 de calugari. Acestia impleteau rugaciunea cu munca, intr-o viata ascetica exemplara. Manastirea detine mai multe ateliere: o fierarie, o fabrica de lumanari, un atelier de icoane, fotografii si carti, o tipografie si un atelier de incaltaminte.
Calugarii se ocupa in special cu sculptatul in lemn, cu pescuitul si cu gradinaritul. Cu toate ca locul are o clima aspra, gradinile manastirii sunt binecuvantate de Dumnezeu, acestea aducand manastirii toate cele necesare hranei de zi cu zi: legume, pepeni, dovleci si cereale. Ferma manastirii aduce si ea trapezei lapte, unt si branza.
In luna iunie a anului 1940, Insula si Manastirea Valaam devine tinut sovietic. Manastirea Vechiul Valaam a devenit scoala de marinari, in 1949 este ferma nationala, si intre 1952-1984 loc de retragere pentru soldatii ramasi la vatra. In anul 1982 este incendiat si ultimul schit al manastirii.
Supusi unor situatii mai tensionate, tot in anul 1940, calugarii se vad nevoiti sa-si paraseasca mult-iubita manastire. Astfel, obstea de la Valaam se muta in intregime in partea de rasarit a Finlandei, unde va inalta o noua manastire - Manastirea Noul Valaam.
Calugarii au luat cu ei toate cele 30.000 de volume ale bibliotecii din Valaam. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, arhipelagul din Lacul Ladoga a fost ocupat de catre finlandezi. Ca urmare a razboiului, Manastirea Valaam a fost bombardata, insa distrugerile nu au fost semnificative; Sfintii Serghie si Herman si-au protejat manastirea.
In anul 1986, pentru rugaciunile Sfintilor Serghie si Gherman, Biserica centrala Schimbarea la Fata a fost inapoiata Bisericii Ortodoxe, spre marea bucurie a calugarilor si a credinciosilor. In anul 1992, cea mai mare parte din cladirile clericale si administratice au fost si ele inapoiate manastirii.








[ Edited Mon Oct 04 2010, 08:32PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:35PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA VALAAM-SFANTUL ANTIPA DE LA CALAPODESTI


Desi roman, Sf. Antipa de la Calapodesti este mai putin cunoscut la noi, dar foarte cinstit de rusi si de greci Rusii, in special cei din regiunea de nord, numita Karelia, il cinstesc drept „sfnt cuvios“, bucurandu-se si de prezenta moastelor sale intregi. Grecii il cinstesc drept „sfant athonit“, ca unul ce s-a distins intre calugarii de la Sfntul Munte. Biserica Ortodoxa Romana l-a trecut in randul sfintilor in urma sedintelor de canonizare din 20-21 iunie 1992.
Despre Sf. Antipa exista destul de putine informatii. Principala sursa biografica ramane Vrednica de pomenire viata a ieroschimonahului Antipa, alcatuita de ucenicul sau, Pimen, la doar un an dupa trecerea la cele vesnice. Astfel, se stie ca Sf. Antipa s-a nascut in anul 1816, in satul Calapodesti, comuna Dealu Morii, jud. Bacau, primind la botez numele Alexandru. Familia sa era una foarte credincioasa: tatal sau, Gheorghe Luchian, era diacon la biserica din sat, iar mama, Ecaterina, s-a calugarit cu numele Elisabeta, dupa ce a ramas vaduva. Se pare ca Alexandru a fost un copil nascut la o vrsta inaintata, foarte dorit de parintii care l-au si inchinat lui Dumnezeu. Din Patericul Valaamului se stie ca, desi isi dorea sa invete, nu putea. De multe ori invatatorul il trimitea acasa, pentru a-si ajuta parintii vrstnici. Astfel, mergea la padure impreuna cu tatal sau si adeseori se juca cu serpii veninosi, fara a fi atacat de acestia, spre mirarea tuturor.
Ramanand orfan de tata la o vrsta destul de frageda si lipsit de darul invataturii, s-a hotarat sa se faca pastor. În singuratate a descoperit binefacerile linistii, trezindu-i-se dorul dupa viata monahala. PS Ioachim Bacauanul, care a studiat dosarul de canonizare al acestui sfant din eparhia Romanului, ne-a oferit mai multe amanunte: „La vrsta de 20 de ani, s-a indreptat catre nevointa calugareasca si in 1836-1837 a cerut sa fie primit in obstea Manastirii Neamt. Fiind refuzat, a plecat spre Tara Romneasca, la Manastirea Caldarusani. Se pare ca timp de doi ani a fost frate la Manastirea Brazi, unde staret era Dimitrie, ce pastorise anterior la Bogdana. Acest fapt il cunoastem dintr-o marturie lasata de Antipa cu prilejul aflarii moastelor Sf. Ierarh Teodosie de la Brazi, in care spune ca moastele erau foarte frumoase si ca se vadeau a fi ale unui sfant. Aceasta marturie a contat foarte mult la dosarul de canonizare a Sf. Teodosie, canonizare ce a avut loc in anul 2003“. Astfel, in insemnarea din 20 februarie 1842, Antipa, martor la aflarea moastelor, noteaza, alaturi de cuvintele staretului Dimitrie: „M-am invrednicit eu insumi sa vad si sa sarut aceste moaste, din care iesea un parfum foarte mirositor“.
Se pare ca staretul Dimitrie este cel care l-a calugarit pe rvnitorul Alexandru, dandu-i numele Alipie. A ales numele acestui cuvios egiptean vaznd aplecarea lui spre nevointa, ascultare si rugaciune. Învatase de altfel multe rugaciuni si acatiste pe de rost, caci cu harul lui Dumnezeu i se dezlegase neputinta de a invata. „Aprins de dorul dupa o viata mai aspra, cu binecuvntarea staretului Dimitrie, cuviosul a plecat spre Muntele Athos si s-a stabilit la schitul romnesc Lacu, unde se nevoiau aproximativ 80 de calugari romani. A ramas la acest schit timp de 15 ani, ostenindu-se in felurite nevointe si deprinzand rugaciunea inimii“, ne-a spus PS Ioachim. Dorind si mai multa liniste, s-a retras la Manastirea Esfigmenu, unde a ramas timp de 4 ani. Aici a primit schima cea mare, cu numele Antipa, ce presupunea o nevointa si mai intensa. În chilia ce i-a fost randuita a gasit o icoana a Maicii Domnului, de care nu s-a despartit pana la adormirea sa si care s-a dovedit facatoare de minuni. „Dupa 1860, incepandu-se construirea schitului Prodromu, s-a intors din Muntele Athos in Moldova natala, pentru a strange ajutoare. Desi se mentioneaza doar ca s-a stabilit intr-una dintre manastirile din jurul Iasului, consideram ca aceasta a fost Manastirea Bucium, deoarece era in acea vreme un metoc inchinat schitului athonit.“, ne-a mai spus PS Ioachim.

„La Manastirea Bucium a ramas aproximativ trei ani. De aici a plecat spre nord pentru a continua strangerea de ajutoare, dar si fiindca dorea sa se inchine moastelor sfintilor de la Lavra Pecerska din Kiev. Dorind sa mearga mai departe pe urmele cuviosilor, s-a indreptat in acelasi an spre nord, ajungnd la Manastirea Valaam, pe malul lacului Ladoga. Si-a petrecut aici tot restul vietii, cam 17 ani.“, a continuat PS Ioachim. Nevointa sa in post si desavrsita saracie s-a incheiat la 10 ianuarie 1882, cuviosul cunoscandu-si sfarsitul cu trei zile inainte. Se spune ca aflndu-se la rugaciune, icoanele de pe peretii chiliei sale au cazut, in timp ce icoana Maicii Domnului, de care nu s-a despartit niciodata, a plutit usor, apoi s-a asezat pe pieptul lui. De la PS Ioachim am mai aflat ca „inca din timpul vietii Cuv. Antipa a devenit foarte cunoscut pentru sfintenia si trairea duhovniceasca, pentru ascetismul si intelepciunea sa. Din acest motiv, la scurta vreme dupa trecerea sa la cele vesnice, ucenicul sau, Pimen, a alcatuit viata cuviosului. Viata sa a devenit curand foarte cunoscuta, astfel inct putem vorbi despre o canonizare spontana. În 1906, Mineiul pe luna ianuarie tiparit la Manastirea Pantelimon din Muntele Athos l-a trecut in randul sfintilor. Probabil tot atunci a avut loc si descoperirea moastelor cuviosului.“




[ Edited Tue Jan 10 2012, 09:30AM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:39PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
SFANTUL ALEXANDRU SVIRSKI










Sfantul Alexandru Svirski
este unul din marii cuviosi, cinstit si vestit in intreaga Rusie pentru viata sa si minunile pe care le-a savarsit si le savarseste pana in zilele noastre. Pe locul unde Insusi Dumnezeu i s-a aratat, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, s-a ridicat mai tarziu Manastirea "Sfanta Treime", care acum este cunoscuta ca "Lavra Sfantului Alexandru Svirski". Cea mai mare minune sunt insa sfintele sale moaste, caci Dumnezeu a proslavit trupul lui si dupa trecerea din lumea aceasta, spre indreptarea si folosul nostru, al celor care, traind in acest veac, ne amintim atat de rar de Dumnezeu. Personal nu am vazut nicaieri si nu cred sa mai existe undeva asemenea cutremuratoare marturie a sfinteniei. Trupul Cuviosului este intreg si neschimbat nici macar la culoare; desi Sfantul a plecat din viata aceasta acum aproape 500 de ani, el pare ca doarme!
Stim ca Sf. Alexandru Svirski s-a nascut in partile Marelui Novgorod, acum tinutul Olovet, in 15 iunie 1449, din parintii binecredinciosi Stefan si Vassa (Vasilissa). Nasterea pruncului a fost in chip minunat, caci parintii sai, dupa mult post si rugaciune, au primit instiintare in vis ca vor avea un fiu ce va fi "mangaiere bisericilor". Ei i-au pus din botez numele Amos. Neputand invata, copilul s-a rugat Maicii Domnului si a primit acest dar, deosebindu-se in scurta vreme de toti ceilalti copii de varsta lui prin intelepciune si priceperea de care dadea dovada. Era foarte ravnitor la citirea Sfintei Scripturi, iar ca fire era bland si prietenos cu toata lumea, si cinstea indeosebi cinul monahal. Incet-incet, s-a aprins de dorul de Dumnezeu, intelegand desertaciunea lumii acesteia. A luat binecuvantarea parintilor, fara insa a le spune deslusit gandul sau, si a plecat spre Manastirea Valaam. Pe drum a poposit peste noapte chiar pe malul lacului de langa raul Svir, unde avea sa ridice mai tarziu manastirea sa, si a primit in somn instiintare despre aceasta.
Multi ani a petrecut Sfantul in rugaciune si ascultare desavarsita la Manastirea Valaam. Intre timp, dupa multa framantare si cautari, tatal sau a aflat de el si, mergand sa il vada, s-a hotarat sa lepede si el povara grijilor lumesti. S-a intors acasa si s-a calugarit in manastirea din apropiere, cu numele Serghie. Asemenea si mama Sfantului s-a retras intr-o manastire, primind numele de Varvara.
Intr-o noapte, fiind Sfantul Alexandru la rugaciune si chemand numele Maicii Domnului, a auzit un glas care i-a zis: "Iesi de aici si mergi in locul ce ti-a fost mai dinainte aratat, unde te vei putea mantui"; si indata a vazut prin fereastra chiliei o lumina mare ce venea din directia aceea. Povestind egumenului cele intamplate, a primit binecuvantare si a plecat. Era anul 1484. Mult timp s-a nevoit in taina in acea pustie, insa dupa o vreme a fost aflat. Astfel, vestea despre cuviosul care sihastrea in partile acelea s-a raspandit si, in scurt timp, alti frati au venit sa vietuiasca acolo. Randuiala era ca fiecare statea separat, petrecand in tacere.
In anul 1507, fiind in adancul pustiei la rugaciune, dupa cum obisnuia, Sfantul Alexandru a vazut dintr-o data o lumina mai puternica decat stralucirea soarelui, iar in lumina trei barbati imbracati in vesminte albe, preafrumoase, fiecare purtand cate un toiag in mana. De la ei a primit porunca sa adune obste, sa zideasca biserica si sa intemeieze manastirea. Si toate le-a facut avand binecuvantare de sus, caci cei trei barbati care i s-au aratat in noaptea aceea, in chipul a trei ingeri, erau Insusi Dumnezeu: Tatal si Fiul si Duhul Sfant. Dumnezeu, Care l-a cercetat pe Cuvios pentru curatia inimii lui, intocmai cum odinioara, in Legea cea Veche, il cercetase pe patriarhul Avraam. Manastirea s-a intemeiat si s-a zidit biserica, intai de lemn si mai apoi de piatra, iar Sfantul, desi de acum se adunase obste, a ramas la ascultari in rand cu fratii, slujind tuturor cu bucurie si smerenie. Cunoscandu-si apropierea sfarsitului, a vestit aceasta ucenicilor si le-a cerut ca, dupa moarte, sa ii tarasca trupul in padure si sa-l ingoape in muschi, dar neinvoindu-se parintii in nici un chip, a primit sa fie ingropat langa Biserica Schimbarii la Fata.
La 30 august 1533, in varsta de 85 de ani, Sf. Alexandru Svirski a plecat la Domnul, lasandu-i pe frati intristati de dorul lui. Si dupa moarte minunile lui nu au contenit. Poate cea mai mare dintre toate a fost aflarea moastelor sale.
Pe mormantul Cuviosului a fost ridicata o bisericuta de lemn care, stricandu-se de trecerea vremii, a fost daramata pentru a se construi o biserica noua, din piatra. In seara zilei de joi, 15 aprilie 1641, in saptamana Floriilor, si apoi iarasi, a doua zi, vineri, un fenomen minunat s-a petrecut in manastire: un fulger neobisnuit a cazut pe pamant si nu s-a stins, ci a continuat sa straluceasca mult timp. Sambata, 17 aprilie, sapand pentru temelia noii biserici, muncitorii au aflat mormantul Cuviosului. In chip minunat, pamantul nu acoperea sicriul, ci ramasese boltit deasupra lui, fara nici o sustinere! Cercetand sicriul, care era crapat si cu totul stricat, parintii au aflat inlauntru trupul Sf. Alexandru intreg si neatins de trecerea timpului, izvorand buna-mireasma. Sfintele moaste au ramas in manastire pana in data de 20 decembrie 1918, cand bolsevicii au profanat manastirea si i-au impuscat pe monahi. Atunci s-a pierdut si urma sfintelor moaste, iar mai tarziu in fosta manastire s-a facut un spital de psihiatrie... Abia in 14 iulie 1997, Manastirea Sf. Alexandru Svirski a fost redeschisa oficial.
Dupa un an de cautari, moastele Sfantului au fost gasite in depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicina. Expertiza medicala a confirmat convingerea credinciosilor; moastele Sf. Alexandru Svirski au fost aflate pentru a doua oara. Ele se pastreaza din nou in manastirea sa, partial retrocedata Bisericii si restaurata.
Moastele Sfantului plecat la Domnul in anul 1533, sunt absolut integre; mana dreapta deschisa catre noi, astfel incat se vad clar si firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; maini muncite greu, cu buricele degetelor batucite si unghii intregi! Piciorul intreg si nestafidit, de culoare galbui – maronie! 500 de ani au trecut ca o clipa, este posibil? Exista marturii scrise: pe la 1918 bolsevicii au trimis o comisie compusa din specialisti in chimie, pentru examinarea moastelor Sf Alexandru din Svir. Dupa ce comisia a stabilit ca moastele nu sunt “ o papusa de ceara� si nici “un schelet in şlapi�, ci cu adevarat trup sfant neputrezit, bolsevicii au inceput campania de ascundere a moastelor, care au fost puse intr-o capela sigilata, situata intr-un spital din Lodeinoe Pole, apoi au fost mutate la St Petersburg pentru a li se pierde urma ( statul ateu a luptat cu toate aceste forme - manifestari de sfintenie, in dorinta lor de a distruge Biserica). In decembrie 1997 s-a descoperit, la Academia de Medicina Militara din St Petersburg “exponatul anatomic� care, dupa lungi luni de examinare, au fost certificate ca fiind moastele Preacuviosului Alexandru Svirski, marele factor de minuni! Insa, chiar inainte de a incepe munca, echipa din care faceau parte un antropolog, un stomatolog, specialisti in anatomie, chimie si isorie a constatat in mod direct asemanarea uimitoare intre descrierea facuta la anul 1641, la prima aflare a sfintelor moaste, si acel “exponat� care a fost aflat la Academia de Medicina Militara – si aceasta deoarece chipul Sf Alexandru nu doar ca nu era putrezit, dar se vedea si o parte a barbii! “Cel mai uluitor este faptul ca faţa s-a pastrat foarte bine, iar partile care putrezesc la omul obisnuit in primul rand – tesuturile moi ale buzelor, nasului si urechilor, erau neatinse!... Cuviosul Alexandru le-a dat un semn celor ce-l cinsteau, deja inainte ca examinarea sa se sfarseasca. Cand a fost primit acordul pentru savarsirea unei rugaciuni in cladirea unde se aflau Sfintele moaste, toti cei prezenti au ramas inmarmuriti. Moastele au inceput sa izvorasca mir din abundenta. Se parea ca Preacuviosul le raspunde celor ce I se rugau: Va aud. Eu sunt!� La 30 iulie 1998, moastele au fost expuse pentru a fi cinstite de catre credinciosi, un sir nesfarsit de pelerini venind sa se inchine inaintea lor, primind tamaduiri trupesti si sufletesti. De altfel, calugarul care a stat la capatul raclei, a observat ca inzvorarea de mir era variabila, probabil in functie de credinta celor care veneau sa se inchine.
Domnul ii proslaveste pe alesii sai, iar intre acestia, Sf Alexandru din Svir are parte de o marire absolut unica, explicatia fiind data de insusi Sf Ioan de Kronstadt, in Jurnalul sau, in anul 1904: “De doua ori in intreaga istorie a omenirii s-a aratat Dumnezeu in Treime inaintea ochilor omului, prima oara Sf Avraam la Stejarul din Mamvri, aratand marea mila a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc, iar a doua oara, pe pamant rusesc, Sfantului Preacuviosului Alexandru Svirski. Nu vom indrazni sa raspundem ce a insemnat acesta aratare catre Sfantul noutestamentar. Ne vom stradui doar sa cinstim acel pamant, acea manastire, care a fost inaltata in nordul pamantului rusesc din porunca Sfintei Treimi si a lui “Avraam cel noutestamentar� – Preacuviosul parintele nostru si facatorul de minuni Alexandru�.







[ Edited Fri Apr 25 2014, 02:40PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:41PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA PECIORA




Mănăstirea Peciora, se afla lângă oraşul Pskov. In anul 1473 aici vine un preot pe nume Ioan impreuna cu sotia sa,pun temelia primei biserici si se calugaresc luandu-si numele Iona si Vasa În compexul manastirii se află 10 biserici. Biserica principală are un altar deosebit. Catapeteasma nu este clasică, are forma sferica cu o cupolă sub formă de raze. În biserică se află mâna Sfintei Tatiana, părticele din moaştele mai multor sfinti sfinţi precum si a Sfântului Cornelie, ucis aici de Ivan cel Groaznic,prin taierea capului, şi două icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului (Adormirea Maicii Domnului şi „Umilenie�). Cum a luat fiinţă Mănăstirea Peciora? La început au venit câţiva calugari pustnici în pădure pentru linişte. Atraşi de viaţa duhovnicească a lor, au venit şi alţi călugări. Odată, un monah a scos din rădăcini un copac necesar pentru construcţii, iar pământul s-a surpat şi a apărut gura unei peşteri cu inscripţia „Peşteri dăruite de Dumnezeu�. Ulterior peşterile au fost lărgite şi alungite. Ele sunt săpate în nisip şi au culoarea bej cu vinişoare roşii. Peşterile sunt formate din cinci culoare. La capătul unui culoar se găseşte o bisericuţă unde se slujeşte o dată pe an, de hram, iar la capătul altuia se află o cruce izvorâtoare de mir în spatele căreia este înmormântat un arhiereu. Cine se roagă aici cu credinţă i se împlineşte dorinţa, dacă îi este de folos. În două peşteri sunt aşezate unele peste altele, sicriele celor care au murit în mănăstire, călugări sau mireni. Aduse aici trupurile morţilor nu mai miros urât.Temperatura din pesteri este constanta 7 grade celsius. Unii dintre părinţi şi-au săpat mormântul chiar în pereţii peşterilor. Locul unde au fost înmormâtaţi este marcat printr-o inscripţie pe care sunt precizate numele, anul naşterii, al morţii, funcţia şi ascultarea în mănăstire. La ieşirea din peşteri se află patru sfinte moaşte: ale Sfântului Marcu, ale Sfântului Iona, ale Sfântului Lazăr (acesta are la cap o cruce foarte grea din metal care a purtat-o ca paraman) şi ale Sfintei Vasa (soţia călugărită a preotului Iona care a întemeiat mănăstirea).




[ Edited Fri Apr 25 2014, 02:42PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:42PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
SFANTUL SERAFIM DE VIRITA





Vasile Muraviev (viitorul Sfânt Serafim) s-a născut în 1865 în satul Ceremovski în regiunea Iaroslav. Părinţii săi, Nicolae şi Chiona erau ţărani. Când Vasile avea numai 10 ani, tatăl său a trecut la Domnul şi a fost trebuit ca el să aibă grijă de mama şi de sora sa, Olga.
Un vecin l-a luat pe Vasile cu el la Sankt Petersburg şi i-a găsit o slujbă ca vânzător într-o prăvălie, (probabil ca băiat de prăvălie). Dar tânărul Vasile avea o dorinţă tainică de a deveni călugăr, aşa că într-o zi s-a dus la mânăstirea Sfântul Alexandru Nevski, pentru a vorbi cu un duhovnic despre acest gând al său. Duhovnicul l-a sfătuit să rămână în lume, să îşi întemeieze o familie, iar apoi, după ce copii lui o să fie mari, el si soţia sa vor putea să-I slujească Lui Dumnezeu în viaţa monahală.
Viaţa de familie
Vasile a primit aceste cuvinte ca fiind voinţa Lui Dumnezeu. Aşadar, şi-a trăit viaţa aşa cum fusese sfătuit.
Vasile a continuat sa lucreze la magazin şi să trimită bani acasă, la familia sa. Când avea 24 de ani Vasile s-a căsătorit. Pe soţia sa o chema tot Olga, ca şi pe sora sa. Şi-a început propria afacere ca blănar (Blănarul este acea persoana care se ocupa cu prelucrarea, modificarea, curăţarea sau repararea hainelor din blană de animale), devenind foarte bogat.
A avut un fiu, Nicolae şi o fată, Olga. După moarte fiicei lor, Vasile şi soţia sa au căzut de acord ca sa trăiască de acum înainte ca frate şi soră.
Viaţa monahală
Când avea în jur de 30 de ani, Vasile dăduse deja mare parte din averea strânsă, ca donaţii către diferite mânăstiri.
Când Nicolae a crescut, Vasile şi Olga şi-au îndreptat paşii spre mânăstiri, pentru a sluji Lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în monahism în anul 1919 cu numele de Hristina şi a vieţuit în Mănăstirea Învierii Domnului - Noul Diveievo din Sank Petersburg. Mai târziu a fost tunsă schimonahie (schima mare) primind numele de Serafima. A trecut la Domnul în 1945,fiind inmormantata alaturi de Sfantul Serafim in acelasi paraclis !
Nu se ştie exact unde a primit Vasile tunderea în monahism, (se presupune ca ar fi primit-o în Sfântul Munte Athos), sau noul nume care i-ar fi fost dat.
În 1927 ajunge la mănăstirea Sfântul Alexandru Nevski, unde ajunge părinte duhovnicesc al călugărilor. Acolo a fost tuns schimonah , primind numele Serafim. Datorită faptelor sale de nevoinţă, Sfântul Serafim a primit de la Dumnezeu darul străvederii şi al tămăduirii bolilor, şi mulţi oameni veneau la el, cerându-i ajutorul şi sfatul.
Episcopul Alexei Şimanski al Novgorodului a venit la sfânt in 1927, vrând sa-i ceară sfatul, dacă să plece din Rusia, de vreme ce mulţi episcopi şi preoţi erau arestaţi şi executaţi de către regimul comunist bolşevic. Înainte ca episcopul să apuce să spună ceva, Sfântul Serafim i-a grăit: "Mulţi acum pleacă din Rusia, dar nu ai de ce să te temi. Este nevoie de tine aici. Vei ajunge patriarh si vei păstori vreme de 25 de ani".
Anii de prigonire
S-a abătut prigoana comunistă şi asupra Lavrei. Călugării erau arestaţi, exilaţi şi trimişi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, sfântul fost arestat de 14 ori. A continuat misiunea sa ca preot şi în lagărele de concentrare unde fusese deportat, unde întărea şi îi încuraja pe prizonierii care erau împreuna cu el.
În 1933 sfântul s-a întors din lagăr şi s-a stabilit în Viriţa. Acesta era un loc foarte frumos, cu păduri şi râuri, cunoscut pentru clima sa blânda şi sănătoasă. Sănătatea Sfântului Serafim se deteriorase în lagăr datorită condiţiilor grele şi pentru că fusese bătut de multe ori. O biserică de lemn a fost construita în cinstea Icoanei Kazanskaia, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în Viriţa, în anul 1913. Aceasta a fost ridicată pentru a prăznui 300 de ani de la naşterea dinastiei Romanov.
După o oarecare îmbunătăţire a stării sale de sănătate, Sfântul Serafim a început să primească vizitatori, care căutau sfat duhovnicesc. Mulţi dintre cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile sale. Autorităţile au sesizat numărul mare de oameni care veneau la el. Chilia lui era căutată de un număr mare de oameni, de obicei noaptea, datorita temerilor de autorităţi. Odată, poliţia a venit sa îl aresteze din nou, dar doctorul le-a spus că Sfântul Serafim nu va supravieţui călătoriei datorita stării precare de sănătate. Atunci au decis să îl lase singur şi aşa Dumnezeu a ocrotit viaţa plăcutului Său.
Germanii au intrat în Viriţa în decembrie 1941, dar nimeni nu a fost rănit şi nu au fost luaţi prizonieri. În timpul războiului Sfântul Serafim devenise tot mai slăbit şi nu mai slujea decât rar în capela Sfântul Serafim din Sarov. Începând cu 1945 părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan. În primăvara lui 1949, Sfântul Serafim ajunsese foarte slăbit şi zăcea la pat. Dar şi aşa, mai primea vizitatori ca şi înainte.
Adormire şi proslăvire
Cu puţin timp înainte de adormirea sa, i s-a arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care l-a îndemnat să se Împărtăşească cu Sfintele Taine în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfintele Taine în fiecare noapte, la ora 2 dimineaţa. Odată a aţipit si nu i le-a adus decât la ora 4 dimineaţa. I-a cerut iertare Sfântului pentru întârziere şi a observat ca era învăluit de o strălucire de lumină. Atunci Sfântul i-a spus: "Părinte, nu îţi face griji. Sfinţii Îngeri mi-au adus deja Sfintele Taine." Văzându-l învăluit în lumină, părintele Alexie ştia că ceea ce îi spunea Sfântul era adevărat.
Sfântul i-a spus părintelui Alexei să se ducă la Moscova, ca să îl informeze pe Patriarhul Alexei I că are să plece la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul, Patriarhul şi-a întors privirea spre Sfintele Icoane şi s-a însemnat cu Semnul Sfintei Cruci. Apoi când s-a reîntors spre părintele Alexei, lacrimile îi curgeau pe obraji. Atunci a spus: "Sunt Patriarh de patru ani. 21 mi-au mai rămas. Aceasta este ceea ce mi-a spus mie acest sfânt părinte." Patriarhul Alexei a trecut la cele veşnice în 1970, întocmai cu prorocia Sfântului Serafim.
Sfântul Serafim a trecut la Domnul la 3 aprilie (21 martie S.V.) 1949. Cu o oră înainte de a adormi, a cerut să i se citească acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, al Sfântului Serafim din Sarov şi al Sfântului Nicolae. Timp de o săptămână după adormirea sa, s-a simţit o mireasmă plăcută în Viriţa.
Sfântul Serafim a fost înmormântat în cimitirul bisericii "Icoana din Kazan", din Viriţa. Mulţime de oameni au participat la slujba de îngropare, iar Viriţa a devenit loc de pelerinaj.
Sfântul Schimonah Serafim a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă în august 2000, cu ziua de prăznuire pe 21 martie.




[ Edited Fri Apr 25 2014, 02:45PM ]
Back to top
Mergi la pagina  [1] 2 3
Moderators: admin, MiroslavPetras

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System