Forums


PELERINAJE - DUHOVNICESTI :: Forums :: Pelerinaje : Ucraina,Crimeea ,Rusia,Serbia,Muntenegru,Israel,Grecia
<< Previous thread | Next thread >>   

PE URMELE SFINTILOR- RUSIA

Mergi la pagina  1 [2] 3
Author Post
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:44PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
SFANTUL SERAFIM DE VIRITA

Biserica de lemn construita în cinstea Icoanei Kazanskaia, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în Viriţa, în anul 1913. Aceasta a fost ridicată pentru a prăznui 300 de ani de la naşterea dinastiei Romanov.




[img]
http://imagizer.imageshack.us/v2/640x480q90/845/dqzl.jpg




[ Edited Fri Apr 25 2014, 02:47PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:45PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
SFANTA XENIA CEA NEBUNA PENTRU HRISTOS-CIMITIRUL SMOLENSK-SANKT PETERSBURG !





Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat se câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg.
Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tânăr şi deplin sănătos, a murit pe neaşteptate si întreaga ei lume s-a prăbuşit. Nu numai că fusese lipsită aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar exista primejdia ca el să fi murit fără a se căi de păcatele lui. Căci tânăra pereche fusese mai curând lumeaţă, neîngrijindu-se în chip deosebit de viaţa bisericească, iar el murise fără a fi avut parte de SfinteleTtaine ale Mărturisirii şi Împărtăşaniei.
Spre uimirea prietenilor şi rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi lucrurile personale le-a dat săracilor, casa a lăsat-o unei prietene apropiate, Paraschiva Antonova.
Rudele au hotărât că, desigur, şi-a ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat epitropilor în grija cărora fusese lăsată, spre a cerceta dacă Xenia era în stare să dispună de averea ei în mod conştient. Epitropii au chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagă la minte, având tot dreptul să facă ce voia cu averea ei.
Apoi Viaţa ei spune: “Dându-şi seama că nu poate fi adevărată fericire pe pământ şi că averile lumeşti sunt doar piedici în calea dobândirii adevăratei fericiri în Dumnezeu, scăpând de acele piedici, Xenia a dispărut dintr-o dată din Petersburg vreme de opt ani. Se spune că în aceşti ani a trăit la o sihăstrie, într-o obşte de sfinte nevoitoare, învăţând despre rugăciune şi viaţa duhovnicească de la un stareţ�.
Apoi s-a întors la Petersburg, spre a-şi începe lungul pelerinaj spre împărăţia cerurilor, umblând pe străzile din partea săracă a oraşului, cartierul Storona, şi dormind pe câmp, sub cerul liber. Se îmbrăca într-una dintre vechile uniforme ale soţului ei, şi de atunci înainte şi-a luat numele Iui, Andrei Teodorovici, refuzând să mai răspundă la numele de Xenia. “Era ca şi cum, prin adânca dăruire faţă de soţul ei, ar fi nădăjduit să ia cumva asupra ei povara păcatelor lui nepocăite şi a nefericitei sale morţi fără Sfintele Taine�. Astfel, în acea vreme, ea a fost chemată la neobişnuitul rol de nebună întru Hristos - una dintre cele mai grele nevoinţe duhovniceşti, destinată doar celor înaintaţi duhovniceşte şi care au o chemare aparte.
A trăit astfel treizeci şi şapte de ani. Viaţa ei spune: “Fericita era oricând gata să ajute pe orişicine în orice chip cu putinţă. În timpul zilei rătăcea pe străzi, chipul ei răsfrângând, prin strălucirea caldă şi prietenoasă, duhul său lăuntric de blândeţe, smerenie şi bunătate. Noaptea, în orice anotimp, se ducea pe câmp şi începea a vorbi cu Însuşi Dumnezeu!�. Cinstindu-i deplina dăruire către El, Dumnezeu i-a dat darul înainte-vederii, cu care ajuta pe mulţi dintre locuitorii din Storona. Şi era cu adevărat o minune felul cum a supravieţuit atîtea ierni, trăind în acest chip sub cerul liber.
Îi plăcea în chip deosebit Cimitirul Smolensk, lucru ce se vede din următoarea întâmplare. “Cândva, în 1794, spre sfârşitul vieţii Xeniei, se zidea o nouă biserică în Cimitirul Smolensk. Lucrătorii au început a observa că în timpul nopţii cineva căra grămezi de cărămidă în vârful clădirii, acolo unde era nevoie de ele. Lucrătorii au fost uimiţii de aceasta şi au hotărât să afle cine putea fi acest neobosit muncitor. Punând un om de veghe, au putut afla că era roaba lui Dumnezeu, Xenia�.
În sfârşit, această deosebită pelerină a lui Dumnezeu pe pământ a plecat spre sălaşul ceresc prin anul 1800. Smerenia şi neabătuta credincioşie faţă de soţul ei se văd din înscrisul de pe piatra mormântului său din cimitirul Smolensk: “În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Aici zace trupul roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soţia capelmaistrului imperial Col. Andrei Teodorovici Petrov. Văduvă la vârsta de 26 de ani, pelerină 45 de ani, ea a trăit cu totul 71 de ani. Era cunoscută sub numele de Andrei Teodorovici. Oricine m-a cunoscut, să se roage pentru sufletul meu, ca şi al său să se mântuiască. Amin�.

In acest cimitir se afla mormantul Schimonahiei Maria de Gatcina(Sfintele sala moaste sunt asezate intr-o biserica din orasul sau natal-Gatcina),mormantul Sfintei Irina,Ana precum si a 40 de Sfinti Mucenici !



[ Edited Wed Jul 24 2013, 04:20PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Oct 04 2010, 08:46PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
SFANTA MATRONA-MOSCOVA





“Toti, toti sa veniti la mine si sa-mi povestiti necazurile voastre, de parca as fi vie, caci eu va voi vedea, va voi auzi si va voi ajuta!�
Nascuta in anul 1881, in gubernia Tula, intr-o familie de tarani saraci, cu patru copiii, semnele alegerii ei de catre Domnul s-au aratat inca inainte de nastere. Din cauza saraciei in care traiau, mama Matronei se gandea sa o abandoneze in orfelinatul contelui Golitin. Un vis prevestitor i-a zadarnicit acest plan. Viitorul ei copil i s-a aratat in somn sub forma unei pasari albe, cu chip omenesc, avand ochii inchisi. La nastere, apropiatii au constat ca fetita era oarba. Cand a venit vremea botezului, i-au pus numele Matrona, in cinstea Cuvioasei Matrona a Constantinopolului, care a trait in secolul al V-lea si care este pomenita pe data de 9\22 noiembrie. La botez s-a intamplat prima minune: “Cand preotul a cufundat-o in cristelnita, cei prezenti au vazut cum deasupra ei se inalta un stalp de fum bineinmiresmat�. Copilul s-a nascut insemnat: “Pe pieptul fetitei era o mica umflatura in forma de cruce, o cruciulita in relief, nefacuta de nimeni�.
Precocitatea ei duhovniceasca s-a manifestat in mai multe feluri. “Peste ani, o prietena povestea ca, pe cind Matrona era inca sugar, mama ei se plangea: “Ce sa fac? Fata nu primeste san miercurea si vinerea, in aceste zile doarme intruna. Mi-este imposibil s-o trezesc�. Inca din copilarie, in timpul noptii, cand parintii dormeau, ea se furisa la coltul sfant si, intr-un mod de neinteles, lua de pe raft icoanele, le aseza pe masa si, in linistea noptii, se juca cu ele�. Foarte de timpuriu Domnul a inzestrat-o cu darul clarviziunii, al facerii de minuni, al vindecarii bolnavilor, al discernamintului.�Cei apropiati observau ca ea cunostea nu numai pacatele omenesti, crimele, ci si gandurile. Ea simtea apropierea unei nenorociri, a calamitatilor naturale si sociale. Prin rugaciunile ei oamenii primeau vindecare de boli si mangaiere in necazuri. In consecinta, au inceput sa vina in casa Nikonovilor tot felul de oameni, carute cu bolnavi din satele si comunele invecinate, din tot judetul, chiar si din alte judete, precum si din alte gubernii. Erau adusi bolnavi care nu se puteau ridica din pat si pe care fetita ii punea pe picioare�.
La varsta de paisprezece ani ajunge, insotita de o prietena, in catedrala Sf.Andrei, unde slujea Sfantul Ioan de Kronstadt. Dupa incheierea slujbei, Sfantul a rugat lumea adunata sa ii faca loc Matronei adresandu-i acesteia chemarea: “Matronuska, vino-vino la mine! Iata vine schimbul meu – al optulea stalp al Rusiei�.
Sfanta Matrona a prevazut venirea revolutiei bolsevice( “vor jefui, vor distruge bisericile si vor prigoni pe multi�) si intrarea Rusiei in cel de-al doilea razboi mondial. In 1925 se muta la Moscova. Datorita lucrarii ei duvonicesti, pe care o va face aici timp de treizeci de ani, comunistii vor cauta sa o aresteze. Fara success, insa: “Se mai povesteste ca, intrucat prevedea cu duhul neplacerile, Matrona parasea anumite case in graba intotdeauna in ajunul venirii la ea a militiei, deoarece locuia fara viza. Erau timpuri grele si oamenilor le era frica sa o treaca in cartea de imobil. Astfel, ea s-a salvat de la represiuni nu numai pe sine, ci si pe gazdele care o adaposteau�.
“Odata a venit un militar s-o aresteze pe Matrona, dar ea i-a spus: “Du-te, du-te mai repede acasa, ai o nenorocire. Iar oarba nu va pleca nicaieri de aici, eu stau in pat, nu plec nicaieri.� El a ascultat-o. A plecat acasa: sotia lui se arsese la lampa de gaz. A reusit s-o duca la spital. A doua zi, cand s-a dus la serviciu, a fost intrebat: “Ei, ai arestat-o pe oarba?� “ Pe oarba n-o voi aresta niciodata, a raspuns el�.
In cartea ce cuprinde viata,minunile si acatistul Sfintei Matrona(Traducere din limba rusa de Lucia Ciornea) abunda marturii despre darurile Sfintei. Z.V.Jdanova povesteste: “Maicuta era cu desavarsire analfabeta, dar in acelasi timp stia totul. In 1946 trebuia sa-mi sustin proiectul de diploma “Ministerul flotei militare� (pe atunci imi faceam studiile la Institutul de arhitectura din Moscova). Indrumatorul meu, nu inteleg de ce, ma persecuta tot timpul. In decurs de cinci luni nu m-a consultat nici o data, fiind hotarat sa ma “pice�. Cu doua saptamini inainte de examen mi-a spus: “Maine va veni comisia si va confirma netemeinicia lucrarii dumneavoastra!� Am venit acasa plangand: tata era arestat si nimeni nu ma putea ajuta, mama se afla in intretinerea mea, si singura sansa era sa-mi sustin proiectul ca sa pot lucra.
Maica m-a ascultat si mi-a spus: “Nu-i nimic, vei sustine proiectul. Diseara vom bea ceai si atunci vom discuta!�. De-abia am putut sa astept pana seara si iata ca imi spune maicuta: “Sa plecam in Italia, in Florenta, la Roma, sa privim operele marilor maestri…�. Si a inceput sa enumere strazile, cladirile! S-a oprit: “Iata Palazzo Pitti, iata un alt palat cu arcuri- sa faci la fel ca si acolo- cele trei etaje de jos ale cladirii cu o zidire masiva si cu doua arcuri la intrare�. Eram uluita de vedenia ei. Dimineata am sosit la institut, am aplicat calc pe proiect si cu tus maro am facut toate corecturile. La ora 10 a sosit comisia. Imi analizeaza proiectul si-mi spune: �Dar proiectul e reusit, arata excelent. Sustineti-l!�.
Sfanta Matrona era si o foarte buna sfatuitoare: “Vindecand bolnavii, maica le cerea credinta in Dumnezeu si indreptarea de la pacat a vietii. Astfel, pe o femeie care venise la ea a intrebat-o daca intr-adevar crede ca Dumnezeu o va vindeca. Alteia, bolnava de epilepsie, ii spunea sa nu lipseasca de la nici o Liturghie si la fiecare sa se spovedeasca si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Pe cei ce duceau viata de concubinaj ii binecuvanta sa se cunune in biserica. Tuturor le cerea sa poarte neaparat cruce la gat�.
“De obicei nu vorbea mult, ci raspundea scurt la intrebari. Au ramas de la ea cateva sfaturi cu caracter general. Maica invata sa nu ne judecam aproapele. Ea raspundea: “De ce sa-i judeci pe altii? Gandeste-te mai des la tine. Fiecare oita va fi spanzurata de propria codita. Ce treaba ai tu cu celelalte codite?� Matrona invata sa ne lasam in voia lui Dumnezeu, sa traim cu rugaciune. Cat mai des sa ne insemnam si obiectele inconjuratoare cu semnul crucii, aparandu-ne astfel de puterile celui rau. Sfatuia sa ne impartasim cat mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos. “Aparati-va cu crucea, rugaciunea, apa sfintita, cu impartasirea cat mai deasa… In fata icoanelor sa arda candele�. De asemenea, invata sa-i iubim si sa-i iertam pe batrani si pe cei neputinciosi. (…) Matrona nu ingaduia sa dam importanta visurilor. (…) Avertiza sa nu alergam pe la duhovnici in cautarea “schimnicilor� sau “clarvazatorilor�. Alergand pe la diferiti preoti, spunea ea, poti pierde puterea duhovniceasca si drumul corect al vietii�.
Pe 2 mai 1999, Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii, Alexie, semneaza hotarirea prin care Fericita Matrona este trecuta in randul sfintilor.

Back to top
MiroslavPetras
Tue Oct 05 2010, 12:12AM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA ORANKI





Manastirea Oranki este o manastire din Nijni Novgorod, undeva in desertul Siberiei, Rusia. Oranki este un loc unde sfintenia se simte inca de la primul pas, nenumarate trupuri de martiri odihnindu-se de-a lungul si de-a latul locului. "Era o rapa intreaga plina cu martiri, acoperiti cu putin pamant." (Parintele Dimitrie Bejan-un martor intemnitat aici de bolsevici) Localnicii povestesc ca la Oranki se petrec multe minuni.
Initial, una dintre cele mai mari si iubite manastiri rusesti din zona, Oranki a devenit, in cele din urma, unul dintre cele mai crunte lagare de exterminare. Cand a fost preluata manastirea, de catre comunisti, aici fusesera adunati mai toti calugarii din marile manastiri rusesti, spre a fi redusi la tacere. In cele din urma, diavolul si-a dat drumul furiei, 11.000 de calugari fiind omorati fara nici o remuscare.
"Oranki a fost o manastire unde majoritatea calugarilor aveau studii superioare. Ultimii tari ai Rusiei mergeau des pe acolo, de multe ori pentru perioade mai lungi. Aceasta manastire se afla in desertul siberian si, pentru ca era foarte izolata de lume, comunistii au transformat-o in lagar de exterminare a detinutilor politici si prizonierilor de razboi. Azi, acolo e iarasi manastire de calugari." (Parintele Eftimie de la Schitul Huta)
Manastirea Oranki a fost intemeiata in anul 1634, pe un afluent al raului Volga. Initial, aceasta manastire a fost destinata calugarilor proveniti din nobilimea rusa. Manastirea adapostea un palat al tarului, biblioteca religioasa, editura, tipografie (aici au fost tiparite carti ortodoxe de mare pret, in serviciul Bisericii Ruse). Aici a trait si Maria, fiica voievodului moldovean Dimitrie Cantemir, numita in cronicile rusesti: "Maria Cantemirovna, imparateasa neincoronata a tuturor rusilor."
La manastirea Oranki veneau sa se inchine Domnului multi dintre tarii Rusiei. "De cele mai multe ori tarii Rusiei veneau in Manastirea Oranki de Sfintele Pasti, sa sarbatoreasca Sfanta Inviere. si acum exista casa, destul de modesta, in care locuiau aici tarii, in fata careia se afla un izvor si o fantana. Era obiceiul sa ingenunchezi in fata fantanii si, daca erai bun la Dumnezeu, apa se ridica din fundul pamantului, galgaind suvoi pana la gura ta. Daca erai om pacatos, izvorul ramanea in fundul pamantului mut si surd. Eu dau marturie si acum, la batranete, pentru aceasta realitate."(Parintele Dimitrie Bejan)
"Aici, la acest izbuc, am facut slujba pentru ploaie impreuna cu un preot batran rus fara un ochi si fara o mana. Erau de fata zeci de mii de rusi pravoslavnici. De indata ce am terminat rugaciunea, s-a pornit imediat ploaie. Acest fenomen s-a petrecut tot atunci cand seceta a cuprins toata Rusia, de la Volga pana la Prut si toata Romania pana la Olt, in vara anului 1946." (Parintele Dimitrie Beja
Intr-una dintre chilii, se pare ca Lev Tolstoi si-a scris opera numita "invierea", fiindca aici traiau numai monahi si carturari de vita nobila. Potrivit autoritatilor vremii, "aici se practicau artele si literele, alaturi de exercitiile mistice".
Nicaieri pe lume nu-i Iisus mai transfigurat decat in icoana Invierii de la Oranki. in fata acestei icoane au ingenuncheat toti tarii Rusiei, incepand cu Petru cel Mare; iar dintre romani, cel mare invatat al timpurilor, Dimitrie Cantemir, voievod, a ingenuncheat aici in fata icoanei cu toata familia sa si cu toti boierii si ostasii care l-au urmat pe voievod in surghiunul rusesc.
In anul 1918 comunistii au desfiintat manastirea si au facut lagar de calugari, inchizand aici peste 11.000 de calugari din toate manastirile Rusiei. Comunistii au dat crucile jos si au dat cu var peste toate icoanele pictate pe pereti. In perioada anilor 1919-1920, toti acesti calugari si episcopi au fost ucisi, in urma refuzului lor de a colabora cu autoritatile atee. Acesti calugari sfinti, ucisi pentru credinta in Hristos, sunt o parte din martirii pe care i-a dat Biserica Rusa in acel secol zbuciumat.
In vremea prigoanei comuniste, in incinta manastirii au fost martirizati 11.000 de calugari. Acest lucru este marturisit de parintele Dimitrie Bejan, in cartea "Bucuriile suferintei". Cei peste 15.000 de prizonieri de razboi, dintre care majoritatea erau romani, alaturi de parintele Dimitrie, au vazut si au auzit despre santul plin cu trupuri de oameni impuscati in cap, imbracati in haine negre, monahale, la 20 de ani dupa uciderea lor de catre comunisti.
Parintele Dimitrie Bejan a fost inchis in lagarul de prizonieri de la Manastirea Oranki incepand cu anul 1942. Mergand in padure, dupa lemne, parintele Dimitrie Bejan a intalnit un batran, ascuns printre copacii cei vechi. Acesta era unul, poate chiar singurul, dintre calugarii care au scapat cu viata din Oranki.
Parintele cel batran, ascuns in padure, scapand la parintele Dimitrie, i-a marturisit toata istoria locului. "Comunistii atei, cand au intrat la putere, au prins 11.000 de calugari si preoti din toate manastirile si i-au inchis acolo, printre care eram si eu. Au venit niste militari calari si ne-au intrebat: "Mergeti cu noi sau nu? Aveti 24 de ore timp de gandire!" Iar episcopul le-a zis: "Este prea mult pana maine! Va dam raspunsul in 10 minute!" Atunci episcopul s-a intors spre noi si ne-a intrebat: "Fratilor, acum aveti ocazia sa va faceti mucenici pentru Hristos! Vreti sa va uniti cu comunistii? Sau vreti sa va dati viata pentru Hristos si sa va numarati in ceata sfintilor mucenici? Sa nu va temeti! Hristos este cu noi! Hristos ne cheama la El!" Atunci am strigat toti intr-un glas: "Vrem sa murim pentru Hristos!"
Si asa au fost impuscati toti cu mitraliera in cap, timp de o luna de zile, cate 300-500 in fiecare zi, fiind ingropati in acea vagauna mare din curtea manastirii. Ei singuri isi sapau santul si singuri il astupau. Unii sapau santul, apoi erau impuscati, iar altii ii acopereau cu pamant si sapau mai departe santul; apoi si ei, la randul lor, erau impuscati, pana i-au ingropat pe toti. Dar erau plini de credinta in Hristos si traiau numai in post si rugaciune pana i-au ucis ateii. Iar pe episcop l-au impuscat la urma si l-au ingropat."
Dupa aflarea acestei vesti, a urmat si minunea. Facand niste sapaturi in curtea lagarului de exterminare din Oranki, unde era inchis si parintele Dimitrie Bejan, cai cativa muncitori au dat peste ramasite de trupuri. Sapand inca putin, ei au gasit trupul unui mitropolit, neputrezit. Nici macar hainele aceluia nu era putrezite, ci intregi si nestricate.
Pe locul de martiriu al atator sfinti se inalta astazi si o cruce romaneasca. Crucea din marmura neagra a fost lucrata in Romania, la Beius, pe ea fiind reprezentat "Hristos intemnitat". Mai jos, pe o parte si pe alta, se afla urmatoarele cuvinte, scrise in limba romana si in limba rusa: "Ati suferit, ati rabdat, ati plans si pentru noi, cei care nu am fost inchisi, pentru pacatele noastre. Va multumim."
Cand a fost instalata crucea de marmura, in Oranki, pamantul a scos la lumina ramasite din trupurile calugarilor martirizati de demult. Acestea erau frumoase la culoare si placute la vedere. O parte dintre ele au fost aduse in tara, urmand a fi asezate in biserica din Schitul Huta, dar si in paraclisul de la Aiud.
Pentru o vreme, Oranki a fost inchisoare de femei. Oranki a redevenit manastire de calugari incepand cu anul 2004. Astazi, multime de pelerini vin sa se inchine si sa faca rugaciune pe pamantul sfintit de atata multime de suflete de martiri, ale caror trupuri inca se afla in pamant.

Staretul actual ,Parintele Arhimandrit Nectarie ,slujeste Sfanta Liturghie in fiecare zi,personal.Si noi preotii pelerini in acest binecuvantat an 2010, am slujit alaturi de parintele Nectarie Sfanta Liturghie,iar la sfasitul slujbei ne-a adresat cateva cuvinte de folos le care le redau intr-un videoclip postat si pe Youtube !
[center]





[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:40PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Fri Oct 08 2010, 09:25PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA DVIEVO-SFANTUL SERAFIM DE SAROV


"Cararea Maicii Domnului " este procesiunea de-a lungul santului care inconjoara manastirea. Toti credinciosii care participa la procesiune rostesc in taina ,,Bogorodnichnoe pravilo'' de 150 de ori rugaciunea -- inchinare adusa din ceruri de Sf. Arh. Gavriil Preasfintei Fecioarei Maria , Nascatoare de Dumnezeu ,,Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara , bucura-te , cea ce esti plina de har , Marie Domnul este cu tine binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre''.

In acest pelerinaj,Dumnezeu a randuit cu binecuvantarea Sfantului Serafim de Sarov sa slujim aici sfanta Liturghie,apoi sa pasim pe "Cararea Maicii Domnului",imortalizand aceste imagini si oferidu-le celor care navigheaza pe acest site. !




Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759, într-o familie de negustori din oraşul Kursk, din Rusia, avand numele de botez Prohor (Moşnin, numele de familie). În copilărie l-au fascinat vieţile sfinţilor. Iubea să meargă la biserică şi să se retragă singur în rugăciune. De tânăr şi-a urmat chemarea către viaţa religioasă. Şi-a trăit întreaga viaţă în sfinţenie şi dăruire faţă de Dumnezeu, iar clipa morţii l-a găsit îngenuncheat în faţa icoanei Fecioarei Maria. O lume întreagă îl ştie drept Sfântul Serafim de Sarov.
În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov, unul din cei mai cunoscuţi asceţi şi mistici ai Bisericii Ortodoxe, este sărbătorit de două ori: pe 2 ianuarie, dată la care sfântul "s-a mutat în ceruri", în urmă cu 175 de ani, şi pe 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost trecut in randul sfintilor de către Biserică, în 1903.

De câte ori era bolnav, vindecarea îi venea în mod miraculos

"Fericită eşti tu, femeie văduvă" i-a spus într-o zi mamei lui Prohor un "nebun al lui Dumnezeu", întâlnind-o pe stradă cu cei doi băieţi ai ei, "fericită eşti tu că ai un fiu care va deveni un puternic mijlocitor înaintea Sfintei Treimi, un om al rugăciunii şi al luminii pentru lumea întreagă."
Primul miracol care i-a salvat viaţa i s-a petrecut la vârsta de şapte ani. În timp ce vizita împreună cu mama sa o biserică în construcţie (construcţie finanţată de familia lui), a căzut de pe schela clopotniţei, de la o înălţime de şapte etaje. S-a ridicat nevătămat, spre uimirea mamei lui şi a celor care mai erau de faţă.
La vârsta de zece ani s-a îmbolnăvit foarte grav. La un moment dat, a avut un vis în care i-a apărut Fecioara Maria, care i-a spus că va veni la el să-l vindece. Într-adevăr, după câteva zile, o icoană a Fecioarei Maria, considerată ca fiind făcătoare de minuni, a trecut în procesiune pe străzile oraşului. Când se apropia de casa familiei lui Prohor, s-a dezlănţuit o furtună cu ploaie torenţială. Ca să apere icoana, pelerinii au adus-o în casă. Astfel a văzut-o şi copilul, care s-a vindecat pe loc.
La doi ani după ce a intrat la mănăstire s-a îmbolnăvit de hidropizie. A suferit timp de trei ani în tăcere, refuzând să fie chemat un medic pentru el. Spunea: "Eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici." La insistenţele călugărilor, care voiau să-l ajute cumva, a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate.
În timp ce ei se rugau în biserică, Prohor a avut o viziune în care i-au apărut Fecioara Maria împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Fecioara Maria i-a spus Sfântului Ioan: "Acesta este unul de-ai noştri", după care l-a atins cu un toiag, iar lichidul adunat în corpul său a început să iasă prin incizia făcută. După terminarea slujbei ceilalţi călugări l-au găsit pe Prohor vindecat, având doar o cicatrice, ca semn al miracolului ce s-a petrecut. La scurt timp, pe locul apariţiei Fecioarei Maria a fost construită o infirmerie. Sfântul Serafim a construit el însuşi masa din altarul capelei, din lemn de chiparos. În acel loc a primit de atunci înainte Sfânta Împărtăşanie.

Şi-a dăruit viaţa în totalitate lui Dumnezeu

La 19 ani s-a decis să meargă la mănăstire. Cu binecuvântarea mamei sale, care i-a dăruit cu această ocazie o cruce mare de aramă pe care de atunci a purtat-o toată viaţa şi îndrumat fiind de un bătrân călugăr, Părintele Dositeu, a intrat ca novice la mănăstirea Sarov. Acolo a fost repede acceptat şi iubit datorită veseliei şi bunătăţii sale. Spunea mai târziu: "Ce vesel eram atunci! Veselia nu este un păcat, ci dimpotrivă, ea alungă oboseala, din care vine deznădejdea, care-i mai rea decât toate."
După opt ani a fost tuns călugăr, cu numele de Serafim (care în ebraică înseamnă "înflăcărat"), iar un an mai târziu a fost sfinţit ierodiacon. La 34 de ani a fost hirotonit preot şi a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo, de care a avut grijă apoi timp de 12 ani, atât spiritual cât şi material, asigurându-le celor care trăiau acolo tot ce aveau nevoie fără să fi vizitat măcar mănăstirea decât o singură dată în trecere.
După un an, a primit binecuvântarea pentru a începe o viaţă de pustnic în pădurea ce înconjoară Sarovul. A petrecut următorii 16 ani în retragere şi tăcere deplină: "Tăcerea absolută este o cruce pe care omul se răstigneşte cu toate patimile şi poftele sale."

A trăit ani de zile într-un ascetism desăvârşit


"Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău."
În 1793 s-a retras în pădure, la cinci km de mănăstire, într-un loc pe care l-a numit "Muntele Athos". Acolo îşi petrecea timpul în rugăciune şi citirea scrierilor sfinte. "Omul are nevoie de Sfintele Scripturi pentru că nu este încă în stăpânirea adevărului care alungă toate greşelile. Dar de îndată ce Adevărul va umple sufletul omului, învăţăturile sale se vor înrădăcina în el, în locul legii Scripturilor. El va fi în chip tainic condus de Dumnezeu şi nu va mai avea nevoie de niciun ajutor exterior sensibil."
Postea mult: mânca doar o dată pe zi foarte puţin, în afară de miercuri şi vineri când ţinea post negru. Din prima duminică a postului mare ţinea post negru până sâmbăta, când primea Sfintele Taine. "Care sunt rezultatele unui asemenea regim? Postind, trupul devine curat şi uşor, viaţa lăuntrică se elevează, apar revelaţii minunate, influenţele exterioare nu mai sunt simţite, iar mintea, părăsind această lume, se ridică spre cer şi se scufundă în întregime în contemplarea lumii spirituale.""Rugăciunea şi postul, interiorizarea şi stăpânirea perfectă a simţurilor ridică sufletul spre Împărăţia lui Dumnezeu."
Dormea foarte puţin şi în poziţii care să nu-i permită să doarmă prea mult: aşezat cu genunchii la piept şi rezemat de perete, în genunchi şi sprijinit pe coate, ghemuit pe buşteni şi pe saci cu pietre.
Avea întreaga atenţie şi întreaga sa fiinţă îndreptate fără încetare către înalt, către Dumnezeu. Uneori era atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă ori să audă nimic în jurul lui. Astfel îl vedeau adesea călugării Marcu cel Tăcut şi Alexandru, care locuiau şi ei în pustie. Atunci când îl găseau în contemplaţie se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.
Pentru ca singurătatea să-i fie deplină a refuzat să mai primească vizitatori. Dacă întâlnea un om în pădure, se întindea cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Prin rugăciunile sale, a cerut un semn de la Dumnezeu, prin care să-i arate dacă această singurătate este în acord cu voinţa Sa. Atunci cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii învecinaţi, blocând orice acces.
Îl mai vizitau doar păsările şi animalele sălbatice. Acestea veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca el să-şi termine rugăciunea, după care le hrănea cu pâine. Maica stareţă a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, care l-a văzut hrănind un urs, povestea: "Faţa marelui părinte era minunat de luminoasă şi veselă având o strălucire îngerească." Un alt martor, Părintele Alexandru, l-a întrebat o dată cum se face că acea puţină pâine care se află în traista sa poate hrăni atâtea animale. "Întotdeauna se găseşte destulă pâine în traistă." i-a răspuns liniştit Părintele Serafim.
Una dintre formele de asceză pe care şi le-a impus a durat o mie de zile şi o mie de nopţi, timp în care s-a rugat aproape încontinuu, odihnindu-se foarte puţin. Pe o stâncă din pădure ori într-o pivniţă săpată sub coliba sa, stând în picioare sau în genunchi, se ruga cu mâinile ridicate: "Doamne, miluieşte-mă" .
Care era rezultatul ascezei? Ceva mai preţios decât toate bucuriile lumii: pacea lui Dumnezeu. "Of, dacă aţi şti ce bucurie şi dulceaţă îl aşteaptă în Rai pe un suflet drept! Aţi fi de acord să înduraţi în această viaţă toate necazurile, persecuţiile şi umilinţa cu mulţumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru, tot restul vieţii am fi bucuroşi să îndurăm, numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El."

A revenit la mănăstire pentru a-i ajuta pe ceilalţi oameni


La cererea stareţilor (bătrânilor) mănăstirii, s-a întors în mănăstire în primăvara anului 1810, continuând să trăiască în retragere, rugăciune şi tăcere în chilia sa. După câţiva ani a deschis uşa chiliei, pentru a putea fi văzut de cei care doreau. A mai rămas însă în tăcere timp de câţiva ani, după care a început treptat să răspundă la întrebări şi să dea sfaturi.
La 25 noiembrie 1825 Fecioara Maria i-a apărut într-un vis, împreună cu Sfântul Clement şi Sfântul Petru, şi i-a permis să renunţe la retragere, îndemnându-l să-i primească pe toţi cei care-l căutau. Oaspeţii săi se înmulţeau rapid, uneori îl vizitau între 1000 şi 2000 de oameni zilnic.
El era tot timpul umil, bucuros şi deschis. Nu avea nevoie să i se spună motivul vizitei, pentru că vedea în sufletul fiecăruia. Le vindeca slăbiciunile trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sfântul Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. Iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: "Părintele Serafim arată ca un bătrân, dar de fapt este un copil ca şi noi!"
Uşa chiliei sale era deschisă oricui până târziu în noapte. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicându-le: "Bucuria mea, Hristos a înviat!" Se bucura mai ales pentru cei care îşi regretau greşelile. Blândeţea sa extraordinară înmuia inimile cele mai dure, umilinţa sa îi smerea pe cei orgolioşi, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru toţi chilia sa era ca o anticameră a raiului, iar întâlnirea cu el era ca o întâlnire cu Dumnezeu, care putea să le modifice sensul vieţii.
Iată cum îl descria unul dintre vizitatorii săi: "De la cea dintâi privire către el am fost cuprins de un sentiment de evlavie faţă de el. Mi se părea un înger, un om ceresc; chipul îi era alb precum ceara curată, ochii îi erau albaştri ca cerul, părul îi era alb şi îi atârna pe umeri.(...) În ciuda sentimentului de aglomerare şi dezordine, aerul din cămăruţa sa era de o puritate absolută."
Şi încă o relatare: "Părintele Serafim deschise uşa şi zise: «Ce bucurie îmi face Dumnezeu!» Mă conduse în chilia sa, dar întrucât era plină de diferite lucruri, mă pofti să mă aşez pe prag, în timp ce el însuşi se aşeză pe podea faţă în faţă cu mine, ţinându-mă tot timpul de mână. Îmi vorbi atât de blând şi chiar îmi sărută mâna în repetate rânduri, atât de mare îi era dragostea faţă de aproapele său. Eu stăteam în faţa lui într-o stare de negrăită bucurie." După ce oaspetele i-a pomenit de boala de care suferea, Părintele Serafim i-a dat să bea puţin ulei din candela sa. Boala s-a vindecat complet şi pentru totdeauna.

Avea darul profeţiei, al clarviziunii şi al vindecărilor miraculoase

El vedea ceea ce oamenii nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără să le deschidă şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea şi mustrarea de care avea nevoie. Abandonat voinţei lui Dumnezeu, el le spunea exact ceea ce aveau nevoie. Compasiunea lui, izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu, se revărsa asupra tuturor.
A vindecat mulţi oameni în mod miraculos, ungându-i cu uleiul din candela sa ori dându-le să bea din izvorul numit mai apoi "puţul lui Serafim", aflat în apropierea mănăstirii, în "pustia cea apropiată", unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezile. Şi acest izvor îi fusese dăruit de către Fecioara Maria, care, în timpul unei viziuni, l-a făcut să apară acolo în mod miraculos.
I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, încât îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare câte o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, reprezentând sufletele celor pentru care se ruga.
A primit de la Dumnezeu şi darul profeţiei, astfel încât a prezis evenimente viitoare, atât pentru persoane particulare, cât şi pentru ţara sa. A prezis războiul din Crimeea, foametea, precum şi marea încercare la care a fost supus poporul rus în secolul următor. Îşi exprima profeţiile în mod metaforic şi de aceea acestea erau înţelese adesea după ce evenimentele respective se petrecuseră deja.
În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut levitând în timp ce se ruga. Sfântul Serafim, însă, i-a interzis să dezvăluie acest lucru până după moartea sa. De asemenea avea darul de a putea fi prezent în mai multe locuri în acelaşi timp.

Vedea îngerii, pe Fecioara Maria şi chiar pe Iisus Hristos


Despre puritatea şi profunzimea credinţei sale ne putem da seama şi din faptul că, adesea, în timpul slujbelor, vedea îngerii cântând în biserică, iar uneori avea viziuni cu Fecioara Maria sau cu Iisus Hristos.
O dată, în timp ce slujea în biserică în Joia Mare, a rămas brusc nemişcat, cu un aer absent. Înţelegând că s-a petrecut ceva neobişnuit, doi ierodiaconi l-au prins de braţ şi l-au dus în spatele iconostasului. Acolo a rămas în continuare nemişcat timp de trei ore. După ce şi-a revenit, i-a spus duhovnicului: "M-a copleşit o lumină orbitoare, asemănătoare unei raze de soare. Când mi-am întors ochii spre această lumină nespus de frumoasă, l-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos în slava Sa, având înfăţişarea unui fiu al omului, înconjurat de oştile cereşti: îngeri, arhangheli, heruvimi şi serafimi. Venind dinspre uşa de apus şi mergând prin aer, El binecuvânta pe slujitori şi pe închinători. Apoi, intrând în icoana Sa de lângă uşă, şi-a schimbat înfăţişarea. Cât despre mine, care sunt praf şi cenuşă, am primit o binecuvântare specială. Îmi simţeam inima curată, iluminată de bucurie în dulceaţa dragostei faţă de Domnul!"
Cu un an şi zece luni înainte să moară, de sărbătoarea Bunei Vestiri, a avut o viziune cu Fecioara Maria împreună cu doi apostoli şi cu 12 fecioare muceniţe. Fecioara Maria a vorbit mult timp cu Sfântul Serafim. Au vorbit mult şi despre călugăriţele mănăstirii Diveevo, pe care Sfântul Serafim le avea în grijă deja de mulţi ani. În final Ea i-a spus: "În curând, preaiubite, vei fi cu noi." Această întâlnire a avut şi un martor: una dintre călugăriţele de la mănăstire.

Acţiona conform voinţei lui Dumnezeu

"Când vine cineva la mine, vine ca la un slujitor al lui Dumnezeu. Ce-mi porunceşte Domnul, ca unui rob al Său, aceea eu îi transmit celui care doreşte să-i fiu de folos. Lucrez cum vrea El. N-am voinţă proprie."
Sfântul Serafim îi întâmpina pe toţi cei care veneau la el cu o plecăciune şi cu urarea "Bucuraţi-vă, Hristos a Înviat!" Îi numea pe toţi "bucuria mea" şi le săruta mâinile în semn de binecuvântare. După întrevederea cu el, toţi rămâneau cu o stare de fericire şi împlinire sufletească.
Cea mai emoţionantă şi plină de învăţături descriere a unei întâlniri cu Sfântul Serafim o avem datorită lui Nikolai Motovilov. Acesta s-a întâlnit cu sfântul în noiembrie 1831 şi a consemnat în scris întâlnirea.

Dobândirea Duhului Sfânt


"Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea."
Nicolae Alexandrovici Motovilov a fost şi el vindecat de Sfântul Serafim. Conversaţia sa cu acesta a început de la dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sfântul Serafim i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt: "Este nevoie să lăsăm Duhul Sfânt să pătrundă în inimile noastre. Toate cele bune pe care le săvârşim în numele lui Hristos, ni s-au dat prin Duhul Sfânt şi le putem face mai ales prin rugăciune, care ne este tot timpul la îndemână."
Motovilov a întrebat de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt: "Părinte, cum aş putea vedea harul Sfântului Duh? Cum pot să-mi dau seama dacă este întru mine sau nu?" Sf. Serafim i-a vorbit despre cum ajung oamenii să aibă Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi, dar Motovilov nu înţelegea. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: "Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?"
În acel moment Motovilov a simţit că i se deschid ochii şi a văzut cum faţa bătrânului strălucea ca soarele. Sufletul i s-a umplut de pace şi linişte, desfătare şi bucurie, corpul i-a fost străbătut de căldură, iar în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobişnuită, dar mai ales de faţa sfântului care strălucea: "Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele."
Sf. Serafim i-a răspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa. Să mulţumim Domnului pentru mila Sa de negrăit faţă de noi."
Atunci a înţeles Motovilov cu mintea şi cu inima ce înseamnă transfigurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului. Sfântul Serafim l-a asigurat că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui.
Serafim de Sarov spunea: "Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragoste de Hristos, sunt doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt."
"Dobândeşte harul Duhului Sfânt şi prin practicarea celorlalte virtuţi, de dragul lui Hristos. De pildă, dacă rugăciunea şi privegherea îţi dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te şi priveghează; dacă postul iţi dă mult din duhul lui Dumnezeu, posteşte; dacă milostenia iţi dă mai mult, fă pomeni. Măsuraţi în acest fel fiecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos."

Era iubitor şi iertător faţă de toţi oamenii


În timp ce trăia retras în pădure, a fost atacat de nişte hoţi. Deşi era puternic din punct de vedere fizic şi avea un topor în mână în acel moment, el nu a opus rezistenţă. Când l-au ameninţat şi i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, şi-a încrucişat mâinile pe piept şi s-a lăsat în voia lor. Aceştia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas şi urechi, după care l-au lovit cu o buturugă, l-au călcat în picioare şi l-au târât pe jos lăsându-l inconştient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în faţa căreia se ruga mereu Sf. Serafim.
Dimineaţa următoare a pornit cu mare greutate spre mănăstire unde a zăcut timp de opt zile uimindu-i pe toţi prin faptul că mai era în viaţă. A fost vindecat din nou de Fecioara Maria, care i s-a arătat împreună cu Apostolii Petru şi Ioan, dar, în urma loviturilor primite, a rămas cocoşat pentru toată viaţa. A mai rămas cinci luni la mănăstire până s-a refăcut, apoi s-a întors în pădure. I-a iertat pe răufăcători şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi. Aceştia au ajuns singuri să se căiască de faptele lor şi au venit după un timp, plini de umilinţă, să-şi ceară iertare.

Considera fraternitatea un aliat preţios pe drumul desăvârşirii

"Deşi greutăţile, nenorocirile şi nevoile de tot felul sunt nedespărţite de viaţa noastră pe pământ, totuşi Domnul Dumnezeu n-a vrut şi nu vrea ca noi să trăim numai în greutăţi şi năpaste, de aceea ne şi porunceşte prin apostoli să ne purtăm sarcinile unii altora, prin aceasta împlinind legea lui Hristos. Însuşi Domnul Iisus Hristos ne dă această poruncă, de a ne iubi unul pe altul şi consolându-ne între noi cu această dragoste frăţească, să ne uşurăm calea cea dureroasă şi îngustă a călătoriei noastre către patria cerească.“
Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că nu el personal le dădea sfaturi, ci Fecioara Maria le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. El a fost un adevărat tată pentru surorile mănăstirii, care îl căutau pentru orice problemă sufletească sau materială. Sf. Serafim a avut grijă şi de orfanii de la mănăstirea de maici Diveevo.
Fii săi spirituali şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana celor care trăiau în mănăstirea Diveevo. Mihail Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, asumându-şi sărăcia voluntară, aşa cum îl sfătuise sfântul.

A făcut minuni şi după moarte


Părintele Serafim a cerut să i se pună pe piatra de mormânt următoarea inscripţie: "După ce nu voi mai fi printre cei vii, veniţi la mormântul meu: cu cât mai des, cu atât mai bine. Orice aţi avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniţi la mine ca şi când aş fi viu şi, îngenunchind pe pământ, vărsaţi-vă tot amarul pe mormântul meu. Spuneţi-mi totul şi vă voi asculta. Aşa cum îmi vorbeaţi în viaţă, la fel să o faceţi şi acum. Pentru că eu trăiesc şi pururea voi fi."
Îşi construise singur sicriul cu mult timp înainte de a muri şi îl avea tot timpul în chilia lui, folosindu-l ca pe un obiect de mobilier. Depozita în el diverse obiecte şi de multe ori vizitatorii îl găseau aşezat înăuntru şi citind scrieri sfinte, cu o puritate de copil.
În dimineaţa zilei de 2 ianuarie 1833 părintele Pavel, ajutorul Sfântului Serafim, în drum spre slujba de dimineaţă, a simţit miros de fum venind din chilia acestuia. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi părintelui Pavel i-a fost teamă să nu ia foc ceva. "În timpul vieţii mele nu va fi niciun foc", spusese el cândva, "dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde." Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar Sfântul Serafim era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnulu-Umilenia, cu mâinile încrucişate pe piept. Murise în timpul rugăciunii.Cuviosul Serafim de Sarov, marele sfânt al Rusiei, care ne învaţă că scopul vieţii creştine este dobândirea darului Duhului Sfânt, ajunsese la o aşa măsură duhovnicească încât Maica Domnului i s a arătat aievea de mai multe ori în timpul vieţii sale. Cuviosul a avut o evlavie deosebită pentru Pururea Fecioara Maria, care l a salvat de la moarte, l a ocrotit şi l a povăţuit mereu.
Icoana Maicii Domnului în faţa căreia se ruga Sfântul Serafim şi în faţa căreia, aşezat în genunchi, a şi adormit întru nădejdea Învierii, se numeşte Umilenie, care se tâlcuieşte „Înduioşarea�, iar Sfântul a botezat o „Bucuria tuturor bucuriilor�. Ea a fost pictată pe o pânză întinsă pe o scândură de chiparos şi are o iconografie mai deosebită. Mai întâi este o reprezentare cu trăsături realiste şi nu bizantine. Apoi, spre deosebire de majoritatea celorlalte reprezentări, aici Maica Domnului este singură, fără a L purta în braţe pe Pruncul Hristos. Mâinile fiind deci libere, le ţine încrucişate pe piept, iar privirea este plecată, plină de smerenie. Împrejurul aureolei, care are forma unei cununi de raze strălucitoare, este scris: „Bucură te, Mireasă, pururea Fecioară!�.
După mutarea Sfântului Serafim la Domnul, icoana a ajuns la Mânăstirea de maici Diveevo, pe care chiar Cuviosul o întemeiase. Maicile i au aşezat o ferecătură de argint şi i au dedicat un paraclis în Catedrala Sfintei Treimi. Mai târziu, mitropolitul Serafim (Ciceagov) a compus o slujbă specială, iar după canonizarea Cuviosului Serafim de Sarov, icoana a fost copiată în mii de exemplare. O asemenea copie fidelă se păstrează la Galeriile Tretiakov din Moscova.



A fost trecut in randul sfintilor la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşi ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrând să le expună într-un muzeu al ateismului. Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi fost păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune. Moaştele Sfântului Serafim se află în prezent la Diveevo.









[ Edited Thu Aug 22 2013, 10:57AM ]
Back to top
MiroslavPetras
Sun Oct 31 2010, 07:19PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
SERGHIE POSAD-SFANTUL SERGHIE DE RADONEJ




Lavra Sfanta Treime, cunoscuta si sub denumirea de Lavra Sfantului Serghie de Radonej, este cea mai importanta manastire din Rusia, fiind totodata si centrul ortodoxiei rusesti.
Infiintata in anul 1345 de catre Sfantul Serghie de Radonej, ale carui moaste le si pastreaza cu evlavie, Lavra Sfintei Treimi este situata in orasul Sergiyev Posad (cunoscut in lumea sovietica sub denumirea de Zagorsk) aflat la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Moscova.
Pe langa renumele ei national, Lavra Sfanta Treime din Sergiyev a ajuns sa fie recunoscuta si pe plan mondial. Astfel, UNESCO o declara parte a patrimoniului mondial in anul 1993, numind-o "un foarte bun exemplu de manastire ortodoxa aflata in functiune, cu caracteristici arhitecturale militare apartinand secolelor XV si XVIII."
Manastirea Sfanta Treime a fost infiintata in anul 1345 de catre Sfantul Serghie de Radonej (1322-1392), un calugar deosebit de cinstit de popor si sfant protector al Rusiei. Initial, manastirea a inceput ca o simpla bisericuta de lemn intr-o zona mai izolata de lume, insa, in scurt timp, aceasta a inceput sa se dezvolte simtitor.
Sfantul Serghie de Radonej si-a inceput viata monahala ca pustic, insa, in urma insistentelor celor care s-au strans in jurul lui, a acceptat sa le devina parinte duhovnicesc - staret. In anul 1355, Sfantul Serghie a introdus o randuiala de organizare in manastire, lucru ce a dus la dezvoltarea rapida a acesteia. In aceasta perioada apar si multe dintre cladirile manastirii, precum trapeza si brutaria. Randuiala Sfantului Serghie a fost preluata de mai bine de 400 de manastiri din intreaga Rusie, manastiri infiintate de catre ucenicii acestuia. Dintre aceste manastiri mentionam doar manastirile Solovetsky, Kirilov, si Simonov.
Sfantul Serghie a indeplinit un important rol si in istoria seculara a Rusiei. Acesta l-a binecuvantat pe Dmitri Donskoi inainte de importanta lupta de la Kulikovo (1380) impotriva tatarilor, trimitand chiar doi dintre monahii sai pentru a-l ajuta cu rugaciunea. Lupta s-a incununat cu succes, insa manastirea nu a scapt de incendiere in anul 1408, cand o unitate tatara a trecut prin zona.
Sfantul Serghie a fost declarat sfantul ocrotitor al Rusiei in anul 1422. In acelasi an, sfintele sale moaste au fost depusa in prima biserica de piatra a manastirii - Biserica Sfanta Treime - construita de catre un grup de monahi sarbi care au gasit adapost in manastire, dupa Batalia din Kosovo.

Cei mai mari pictori-iconari ai Rusiei medievale, Andrei Rubliov si Daniil Chyorny, au fost insarcinati cu pictarea in fresca a intregii biserici. In scurt timp, regalitatea moscovita s-a deprins sa savarseasca botezurile in aceasta biserica, alaturi de alte slujbe de multumire.
In anul 1476, Ivan al III-lea a chemat un grup de mesteri pskovieni pentru a ridica Biserica Sfantului Duh. Aceasta biserica este unul dintre foarte putinele exemple de acest fel - biserica ruseasca incununata cu un turn-clopotnita. Interiorul acesteia pastreaza cele mai vechi exemple de tigla smaltuita. La inceputul secolului al XVI-lea, Vasily al III-lea a adaugat manastirii anexa Nikon si cortul Serapion, unde s-au asezat mai multi dintre ucenicii Sfantului Serghie.
Pentru ridicarea Catedralei cu sase coloane a Adormirii Maicii Domnului au fost necesari 26 de ani. Initiativa ridicarii acesteia a apartinut lui Ivan cel Groaznic, care a hotarat-o in anul 1559. Aceasta catedrala este mult mai mare decat modelul acesteia din Kremlin, Moscova.
Minunatul iconostas, apartinand secolelor XVI-XVIII, pastreaza inca o capodopera a pictorului Simon Ushakov - Cina cea de Taina. In anul 1684, peretii interiori au fost pictati in culorile violet si albastru de catre o echipe de mesteri din Yaroslavl. Mormintele aflate in aceasta biserica pastreaza ramasitele lui Boris Godunov, cat si ale familiei acestuia. Langa ei se afla si corpurile unor patriarhi din secolul al XX-lea.
Ajungand una dintre cele mai mari detinatoare de pamant din Rusia, manastirea a inflorit enorm, in cele din urma, langa aceasta aparand chiar un satul (posad). Acest satuc a ajuns si el la un nivel de trai ridicat, astazi, pe acest loc, aflandu-se modernul oras Sergiyev Posad - Asezamantul lui Serghie.

Vis-s-vis de peretii manastirii, s-a infiintat Manastirea de maici Sfanta Parascheva. Dintre cladirile acesteia le mentionam doar pe urmatoarele: Biserica Sfanta Parascheva (1547), Biserica Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (1547) si Capela ridicata deasupra Izvorului Sfantei Paracheva (secolul al XVII-lea).
In anii 1550, gardul gros de lemn ce inconjura Lavra a fost inlocuit cu unul de piatra, lung de 1.5 kilometri si dotat cu 12 turnuri de aparare si supraveghere. Multumita acestui zid si turnuri, Lavra Sfanta Treime a Sfantului Serghie a rezistat unui asediu polonez ce a tinul 16 luni, intre anii 1608-1610. Poarta catedralei pastreaza inca unele semne ale acestei mari incercari prin care a trecut manastirea. O alta incercare a avut loc in anul 1618, cand Wladyslaw al IV-lea a atacat si el manastirea.
De-a lungul secolului al XVII-lea, Lavrei Sfanta Treime i s-au adaugat numeroase cladiri. Dintre acestea mentionam Resedinta Patriarhala in stil baroc, cu un interior foarte luxos, si Palatul Regal, cu fatadele stilizate intr-un model asemanator cu tabla de sah.
Trapeza Sfantului Serghie, acoperind o suprafata de 510 metri patrati si pictata tot in patratele alb-negre, era cea mai larga si incapatoare hala de acest gen din intreaga Rusie.
Biserica cu cinci domuri a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (1693-1699) a fost ridicata, la initiativa celor din familia Stroganov, deasupra uneia dintre portile Lavrei. Alta cladiri apartinand secolului al XVII-lea sunt chiliile, spitalul incununat cu o mica bisericuta si capela ce adaposteste o fantana descoperita in anul 1644.
In anul 1744, imparateasa Elisabeta a ridicat Manastirea Sfanta Treime la rangul de Lavra, mitropolitul Moscovei fiind facut arhimandrit al Laveri. Elisabeta a cinstit foarte mult Manastirea Sfanta Treime, in fiecare an aceasta parcurgand pe jos distanta dintre Moscova si Lavra. Sotul ei - Alexey Razumovsky - o insotea si el in aceste pelerinaje spre manastire, el fiind cel care a ridicat ultima mare cladire din Lavra, si anume Biserica Fecioarei Maria din Smolensk.
Un alt dar al imparatesei Elisabeta facut manastirii este turnul-clopotnita, construit intr-un stil baroc si viu colorat in alb si albastu. Cu o inaltime de 88 de metri, acest turn era cea mai inalta cladire din intreaga Rusie la acea data. Arhitectii acestuia au fost Ivan Michurin si Dmitry Ukhtomsky.
Chiar si de-a lungul secolului al XIX-lea, Lavra Sfanta Treime si-a pastrat statutul de cea mai instarita manastire din Rusia. Seminarul Teologic existent in incinta manastirii, infiintat in anul 1742, a fost inlocuit, in anul 1814, cu o Academie Ecclesiastica.
Manastirea gazduieste o multime de manuscrise si carti vechi. Colectia de arta si obiecte medievale atrage inca o multime de pelerini. Manastirea-Lavra Sfanta Treime poarta de grija de mai multe schituri infiintate in Sergiyev Posad. Dintre aceste schituri, unul este locul de odihna al filosofilor conservatori Konstantin Leontiev si Vasily Rozanov.
Dupa Revolutia Rusa (1917) Guvernul Sovietic a inchis Lavra Sfanta Treime a Sfantului Serghie de Radonej, dand cladirile acesteia in folosinta mai multor institutii sociale. O parta a manastirii a fost transformata in muzeu.
In anul 1930, clopotele manastirii, inclusiv Clopotul Tarului de 65 de tone, au fost distruse. In tot acest timp, nenumarate obiecte de arta si de cult deosebit de importante au fost distruse sau furate, vandute sau pierdute.
In anul 1945, dupa controversata convertire a lui Iosif Stalin din timpul Celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Lavra Sfanta Treime a fost returnata Bisericii Ortodoxe Ruse. La data de 16 aprilie 1946 s-au reluat slujbele in Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Pana in anul 1983, Lavra a indeplinit rolul de Resedinta Patriarhala pentru Patriarhia de Moscova. Dupa acest an, patriarhii s-au retras la Manastirea Danilov din Moscova.
Inca de atunci, manastirea a ramas unul dintre cele mai mari centre educationale in invatamantul religios.
Lucrari importante de restaurare au avut loc in incinta Lavrei Sfanta Treime intre anii 1960 si 1970. In anul 1993, Manastirea Sfantului Serghie de Radonej a fost trecuta in randul obiectivelor de talie mondiala.
Inima Lavrei Sfanta Treime este mareata Catedrala inchinata Sfintei Treimi, construita in anii 1420. Aceasta se distinge de celelalte prin exteriorul acesteia alb si prin turlele aurii. Aceasta este biserica Lavrei care pastreaza cu evlavie moastele Sfantului Serghie de Radonej - in coltul sud-estic al acesteia.
Zilnic, in aceasta catedrala, se tin slujbe in cinstea Sfantului Serghie. Biserica este luminata de candele, iar picturile ce o imbraca apartin in mare parte renumitului pictor medieval Andrei Rubliov.
In spatele Catedralei Sfanta Treime se afla Muzeul Lavrei, care pastreaza cu grija avutul artistic si duhovnicesc al acesteia. Sunt expuse, spre bucuria pelerinilor, donatii si daruri primite de-a lungul a 600 de ani de la credinciosii bogati si evlaviosi: vestminte incrustate cu pietre pretioase, tapiserii, obiecte de cult din aur curat.
[center]

O alta biserica importanta a Lavrei este Catedrala Adormirii Maicii Domnului, construita, la scara mai mare, dupa biserica cu acelasi nume din Moscova. Aceasta a fost terminata in anul 1585, cu bani donati de catre Ivan cel Groaznic ca urmare a pocaintei ca si-a ucis fiul. In aceasta biserica se tin slujbele pe perioada verii, in restul anului fiind mai mult inchisa.
Langa usa vestica a acesteia se afla mormantul tarului Boris Godunov, singurul tar rus neinmormantat in Kremlin, Moscova, sau in Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Sankt Petersburg.
In imediata apropiere a acesteia se afla Capela ce acopera Fantana Lavrei, descoperita in vremea asediului polonez. Aceasta Capela este acoperita de un turn-clopotnita sprijinit pe o serie de cinci coloane. Construirea acestuia s-a intins pe o durata de 30 de ani. Era o vreme in care acesta gazduia 30 de clopote, alta data avea chiar 42 de clopote, dintre acestea, cel mai mare fiind de 65 de tone.
Biserica Pogorarii Sfantului Duh este o bisericuta mica apartinand secolului al XV-lea. Aceasta pastreaza si un turnulet-clopotnita sub domul ei. Aceasta bisericuta este o copie in miniatura a Catedralei Sfanta Treime, fiind folosita doar ocazional pentru slujbe.
Printre cele aflate in interior se afla si mormantul primului episcop de Alaska.


[ Edited Wed Jul 10 2013, 05:23PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Wed Dec 08 2010, 09:57PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
SFANTUL IOAN DE KRONSTADT






Sfantul Ioan din Kronstadt
care a trait in veacul al XIX-lea si a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rara si cu totul harismatica a Bisericii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit ca atunci cand credinta este unita cu vointa si cu dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproapele, se savarsesc intr-adevar mari minuni. Daca am cauta un exemplu de preot in vremurile contemporane care sa adune in persoana sa toate calitatile pastorului, nu am gasi un exemplu mai potrivit decat Sfantul Ioan din Kronstadt.
Sfantul Ioan Serghiev din Kronstadt s-a nascut in gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, ca fiu al sarmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev si al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit numele sfantului in a carui zi de pomenire se nascuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila, fata de care va avea ulterior mare evlavie. In familie va primi educatia religioasa ortodoxa de mare simplitate, profunzime si sensibilitate, traditionala in satul rus. Tatal, care descindea dintr-o familie de preoti din tata in fiu de peste 350 de ani, il lua la slujbele bisericesti si vorbea cu el despre Hristos si sfinti. Despre aceasta el insusi spune: "Pe cat imi pot aduce aminte, din cea mai frageda pruncie, pe cand aveam patru sau sase ani, parintii mei mi-au sadit obisnuinta rugaciunii, si prin pilda lor m-au facut sa fiu un copil in armonie cu religia".
Din pricina unei sanatati fragile, a invatat cu greu sa citeasca - invatatura fiind pentru el un adevarat chin. Dupa ce s-a rugat lui Dumnezeu, aceste neputinte au fost cu totul tamaduite prin harul lui Dumnezeu. La noua ani este trimis la scoala parohiala din Arhanghelsk unde dificultatile au reinceput. Separat de parinti, ironizat de colegi pentru stangaciile sale taranesti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznadajduit, cade in genunchi si recurge din nou la rugaciune, iar efectele ei nu intarzie sa se faca simtite. Notele incep sa creasca, iar in 1851 absolva si seminarul din Arhanghelsk ca sef de promotie.

A urmat Academia de teologie pe care o va absolvi in 1855 cu titlul de magistru (licentiat), ca al 35-lea din 39 de candidati. Performantele mai degraba mediocre ale studentului Ioan Serghiev in studiul academic se explica in mare parte prin orientarea dominant scolastica a studiilor teologice in academiile Rusiei epocii, in ciuda eforturilor de reasezare neopatristica intreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).
Pe cand era student la Academie, Sfantul Ioan visa sa ajunga mai intai propovaduitor intre pagani, mai ales in Alaska. Dar cand si-a dat seama ca insusi poporul sau avea mare nevoie de invatatura, a inceput a ravni sa fie un preot care sa-si slujeasca si sa-si invete poporul. Intr-o noapte s-a vazut in vis intrand intr-o catedrala. Mai tarziu, cand a vizitat catedrala din Kronstadt, un mare port din nordul Rusiei, a recunoscut-o ca fiind cea din visul sau. S-a casatorit cu Elisabeta, fiica protoiererului catedralei, traind cu ea ca frate si sora, spre a se putea darui mai deplin slujirii lui Dumnezeu si celorlalti oameni. La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfantul Andrei din Kronstadt - portul militar al Sankt Peterburgului - in locul socrului sau, de catre episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovnicesti.
Parintele Ioan a stiut de la inceput ca dragostea fata de toti oamenii - nu numai fata de cei din parohia lui, ci fata de toti cei din oras, inclusiv saracii si raufacatorii - va insemna pentru el adevarata slujire. Liturghia zilnica, predarea religiei in scoala primara si gimnaziu, predica, pastorirea sufletelor credinciosilor, milostenia si caritatea activa fata de cei saraci vor ocupa de acum neobosit, zi si noapte, pentru peste o jumatate de secol, viata parohului din Kronstadt.

Traia in Hristos si cu Hristos prin slujirea dumnezeiestii Liturghii. Din ea isi tragea puterea de a continua marea sa lucrare pastorala. Jumatate de veac din 1885 si pana in 1908, a slujit aproape zilnic si n-a incetat pana in ultima clipa sa sfatuiasca, sa mangaie si sa calauzeasca.



Multe au fost inimile care langa el au inviat trupeste si sufleteste. Cu un remarcabil simt al concretului, el a reusit sa reimpuna in constiinta contemporanilor insasi realitatea "pragmatica", liturgica si sacramentala, personala si comunitara, mistica si sociala a Bisericii. in fata reductiei simplificatoare a crestinismului la morala, la etica si pietatea individuala, Biserica reapare din nou ca realitate divino-umana intrupata in cult si caritate, ca o comuniune vie ("familie") a oamenilor in Hristos si Duhul Sfant, cu Dumnezeu, cu sfintii si cu ingerii, ca loc al Adevarului si Libertatii autentice.
Poporul a gasit in el un parinte plin de dragoste, au recunoscut in el pe adevaratul indrumator, pe pastorul cel bun si pe urmatorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru parintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pamant mai inalt si mai sfant. Liturghiile savarsite de el erau cutremuratoare, era un om de taina al inimii daruit rugaciunii cu o mare caldura, ocrotitor al tuturor neputinciosilor si al oamenilor marginalizati - multi dintre acestia au fost insufletiti de el si calauziti catre Biserica lui Hristos. Toate acestea alaturi de darul facerii de minuni cu care atat de bogat l-a impodobit Dumnezeu. Iata insa ce spunea despre Sfanta Liturghie: "Domnul isi arata indelunga rabdare fata de lume, se arata milostiv tocmai pentru ca inca se mai savarseste Sfanta Liturghie. Daca lumea nu ar fi avut preacuratul Trup si preacuratul sange al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevarata viata si de darul sfintirii. Liturghia este adevaratul ferment al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte care lucreza in omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nadejdea si taria noastra".
Insa mai presus de toate, Sfantul Ioan a fost un mare om de rugaciune, care iubea slujbele bisericii. Slujea Sfanta Liturghie in fiecare zi si indemna pe oameni sa se impartaseasca cat mai des (uneori erau cinci mii de credinciosi care se impartaseau la Liturghie, astfel ca slujba tinea mai multe ore).

Din multele donatii pe care le primea, parintele Ioan a infiintat o "casa a muncii ziditoare" care cuprindea o scoala elementara (pentru ca Sfantul iubea atat de mult copii, incat spunea ca vede in ei chipul lui Dumnezeu mai vadit), un atelier de tamplarie, o clasa de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmarie, o biblioteca pentru copii, o colectie zoologica, o sala de gimnastica, o librarie pentru copii si adulti. A organizat si lectii de catehism pentru adolescenti si adulti, conferinte pe diverse teme, a infiintat un camin de orfani, o tabara de vara pentru copii, un adapost pentru alcoolici, ingrijire medicala gratuita si mese gratuite pentru saraci. Printre multele sale realizari trebuie pomenita si frumoasa manastire Sfantul Ioan din Rila, pe care a intemeiat-o. In subsolul bisericii acesteia a zidit o capela inchinata Sfantului Prooroc Ilie si Sfintei Teodora - sfintii patroni ai parintilor sai. Acolo a si cerut sa fie inmormantat.


Pe langa toate operele de binefacere si slavita slujire a Liturghiei, Parintele Ioan era binecunoscut pentru discernamantul sau duhovnicesc, in calitate de duhovnic, si pentru rugaciunile sale vindecatoare. Multe minuni s-au facut prin rugaciunile Parintelui Ioan, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte.

In ultimii trei ani ai vietii, Parintele Ioan a indurat mari dureri din pricina bolii. Si Matuska Elisabeta era foarte bolnava si se necajea ca nu poate sa-l ingrijeasca. Cu trei zile inainte de moartea lui, cand i s-a spus despre supararea ei, el a zis: "Spune-i sotiei mele ca este intotdeauna cu mine, si eu sunt intotdeauna cu ea". Aceste cuvinte i-au adus mare mangaiere, atunci si dupa moartea lui.
Cunoscand de mai inainte ziua mortii sale, Sfantul Ioan a trecut cu pace in lumea de dincolo, la 20 decembrie 1908, la varsta de 79 de ani. Intreaga Rusie a jelit pierderea celui mai iubit pastor al ei; douazeci de mii de oameni i-au urmat sicriul in alai. Insusi Imparatul Nicolae al II-lea a poruncit sa se tina o slujba de pomenire la moartea lui. Parintele Ioan de Kronstadt a fost recunoscut oficial ca sfant, la 8 iunie 1990, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

De la Parintele Ioan ne-a ramas si o bogata mostenire literara. Scrierile sale au fost adunate intr-o serie de Opere complete in 6 volume masive. Primele trei cuprind "predicile" sale (I. despre Dumnezeu Cel in Treime, la Fericiri si la praznicele domnesti si ale Fecioarei Maria; II. la duminicile de peste an si la Postul Mare; III. predici festive si cuvantari ocazionale) iar ultimele trei contin extrase din faimosul Jurnal al parintelui Ioan publicate sub titlul generic (preluat dupa scrierea cu acelasi titlu a Sfantului Nicolae Cabasila, misticul bizantin din secolul XIV) Viata mea in Hristos. Au fost traduse in limba romana urmatoarele lucrari: Viata mea in Hristos - Sfantul Ioan de Kronstadt, Liturghia - cerul pe pamant. Cugetari mistice despre Biserica si cultul divin ortodox; In lumea rugaciunii - Ioan de Kronstadt, Despre tulburarile de astazi - Sfantul Ioan de Kronstadt, Ultimele insemnari - Sfantul Ioan de Kronstadt. Initiator al unei actiuni liturgice si sociale de dimensiuni considerabile si cu semnificatie clar profetica, Sfantul Ioan din Kronstadt asteapta inca o evaluare teologica.

Sfantul Ioan de Kronstadt in amintirea Sfantului Siluan Athonitul

Aducandu-si aminte cu recunostinta momentul in care Sfantul Ioan i-a sustinut cu puterea rugaciunilor sale hotararea de a pleca la Sfantul Munte si de a se face monah, Cuviosul Siluan Athonitul scria:

"Pe parintele Ioan l-am vazut in Kronstadt. Slujea Sfanta Liturghie. Am fost izbit de puterea rugaciunii lui si pana astazi, desi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci n-am mai vazut pe nimeni slujind ca el Norodul il iubea si toti stateau cu frica lui Dumnezeu. Si nu e de mirare: Duhul Sfant atrage la Sine inima oamenilor. Vedem din Evanghelii cate multimi veneau dupa Domnul. Cuvantul Domnului ii atragea pe oameni, pentru ca era rostit prin Duhul Sfant si de aceea el era dulce si placut
sufletului.
Cand Luca si Cleopa mergeau spre Emaus si pe drum s-a apropiat de ei Domnul si le-a vorbit, inimile lor erau aprinse de iubire pentru Dumnezeu [Lc. 24, 32].
Si parintele Ioan avea in el din belsug pe Duhul Sfant Care aprindea sufletul lui sa iubeasca pe Dumnezeu, si acelasi Duh lucra prin el asupra oamenilor. Am vazut cat norod navalea dupa el, ca la un foc, pentru a-i primi binecuvantarea, iar dupa ce o primeau, se bucurau pentru ca Duhul Sfant este placut si da sufletului pace si desfatare.
Fericiti oamenii care il iubesc pe parintele Ioan, pentru ca el se va ruga pentru noi. Iubirea lui pentru Dumnezeu este fierbinte; el insusi era cu totul intr-o iubire aprinsa. O, mare parinte Ioane, tu esti rugatorul nostru! Multumesc lui Dumnezeu ca te-am vazut si-ti multumesc si tie, bunule si sfantule pastor, caci prin rugaciunile tale am lasat lumea si am sosit la Sfantul Munte al Athosului, unde am vazut mare mila de la Dumnezeu. Si acum scriu cu bucurie, ca Domnul mi-a dat sa inteleg viata si nevointa acestui bun pastor [...]".




[ Edited Fri Jul 26 2013, 09:33PM ]
Back to top
Mergi la pagina  1 [2] 3
Moderators: admin, MiroslavPetras

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System