Forums


PELERINAJE - DUHOVNICESTI :: Forums :: Pelerinaje : Ucraina,Crimeea ,Rusia,Serbia,Muntenegru,Israel,Grecia
<< Previous thread | Next thread >>   

PE URMELE MANTUITORULUI HRISTOS-TARA SFANTA

Mergi la pagina  [1] 2 3 4
Author Post
MiroslavPetras
Mon Jan 23 2012, 07:52PM
admin

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
BOBOTEAZA LA RAUL IORDAN-LOCUL BOTEZULUI MANTUITORULUI HRISTOS




[ Edited Sun Feb 22 2015, 09:12PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Tue Jan 24 2012, 11:08AM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MINUNEA INTOARCERII RAULUI IORDAN
LA BOTEZUL DOMNULUI

Locul Botezului Domnului în Iordan

Tot aşa cum Sfânta Lumină vine la praznicul Învierii Domnului, temelia mântuirii oamenilor, celelalte două minuni din Ţara Sfântă – întoarcerea Iordanului şi venirea norului luminos pe Muntele Tabor – se petrec la alte două evenimente cu totul speciale din viaţa pământească a Mântuitorului, cele două Teofanii sau Arătări ale lui Dumnezeu: Botezul Său şi Schimbarea la Faţă.
La ambele, Tatăl ceresc ÎL mărturiseşte pe Fiul Său: ,,Acesta este Fiul Meul cel iubit întru care am binevoit� (Matei 3, 17)Minunile înfricoşate ce au loc la cele două praznice împărăteşti se petrec în fiecare an, tot aşa cum Sfânta Lumină vine an de an la Mormântul Domnului.
Datorită evenimentelor legate de istoria mântuirii ce au avut loc în preajma lui, Iordanul (Al Urdunn înarabă, Yarden în ebraică) este considerat de către creştini un râu sfânt .Afluenţii săi, Hasbani şi Ayoun care izvorăsc din Liban, şi Banias şi Dan care izvorăsc de la poalele Muntelui Hermon, se unesc în nordul Israelului, aproape de chibuţul (ferma colectivă) Sede Nehemya şi formează Iordanul. Acesta coboară imediat printr-un curs de 75 km în Lacul Hula, mlăştinos, aflat puţin sub nivelul mării. După ce iese din lac, coboară şi mai mult, încă 25 km, şi intră în Marea Galileei.

După ce iese din mare, ultima porţiune a râului, numită Valea sau Ţinutul Iordanului, nu mai este atâtde înclinată şi el începe să şerpuiască înainte de a se vărsa în Marea Moartă, care se află la 400 m sub nivelul mării şi nu are scurgere. Curgerea sa este atât de sinuoasă, încât întregul său curs are 130 de mile, în loc de 60 de mile cât ar avea dacă ar curge drept. În această regiune, primeşte încă doi afluenţi din est: Yarmouk şi Jabbok (sau Iavoc, locul unde s-a luptat Iacov cu îngerul şi i-a schimbat numele în Israil).

În depărtare, se vede noua Biserică a Sfântului Ioan Botezătorul, construită în ultimii ani inainte de a intra în Marea Galileei,. Râul Iordan se află în graniţele Israelului (zonă disputată cu Siria) şi alcătuieşte hotarul vestic al Înălţimilor Golan. La ieşirea din mare, el formează graniţa naturală dintre Regatul Haşemit al Iordaniei la est şi Cisiordania la vest, care se află astăzi în Israel.Din nefericire, începând din 1964, ţările riverane au început să construiască diguri şi canale care au abătut apele sale sau ale afluenţilor săi, fapt ce a afectat puternic ecosistemul Iordanului. Acesta şi-a redus mult dimensiunile, transformându-se într-un curent noroios, primeşte apă reziduală din Israel,Siria şi Iordania, iar vegetaţiei care creştea odinioară pe malurile sale i-a luat locul o vegetaţie salină.

Locul Botezului Mântuitorului Hristos

De-a lungul secolelor, Iordanul a fost martorul multor evenimente minunate, dintre care cel mai important este Botezul Mântuitorului Hristos. Potrivit Evangheliei, Domnul a fost botezat de cătreSfântul Ioan Botezătorul ,,în Vitavara de ceea parte de Iordan, unde era Ioan botezând� (Ioan 1, 28).Acel loc a fost cunoscut sub mai multe nume: Betabara (Vitavara), Betania dincolo de Iordan, Enom(Ainon) aproape de Salim (Ioan 3, 23).
Betania dincolo de Iordan nu trebuie confundată cu Betania aflată ca la 15 stadii depărtare de Ierusalim, satul unde locuiau Sfântul şi Dreptul Lazăr şi surorile sale.Locul Botezului Domnului în Iordan este foarte aproape de Ierihon, Marea Moartă şi chiar de Ierusalim, aflându-se în apropierea dealului de unde Sfântul Prooroc Ilie a fost luat la cer în căruţă de foc.
In anumite părţi din Ţara Sfântă, şi în preajma Iordanului, creştinii au ridicat lăcaşuri de închinăciune în amintirea evenimentelor mântuitoare. Astfel, pe malul Iordanului au fost construite bazine pentru botezarea celor dornici de aceasta; în plus, fiind o regiune deşertică, monahii au socotit-o un loc potrivit pentru ridicarea de mânăstiri şi chilii retrase, pentru viaţa pustnicească. Aşa se face că, în perioada bizantină, înflorit-a pustiul Iordanului ca şi crinul (potrivit Isaia 35, 1-2) de monahii şi pustnicii care se sălăşluiseră la locul Botezului Domnului şi în împrejurimi, slăvindu-L pe Mântuitorul Hristos şi pe Înaintemergătorul şi Botezătorul Lui, Proorocul Ioan.



Mărturii istorice din primul mileniu creştin

Majoritatea informaţiilor despre sfintele locuri de la Iordan şi localizarea lor precisă se găsesc în relatările pelerinilor în Ţara Sfântă, în cărţile scriitorilor bisericeşti, în Tradiţia ortodoxă. Încă din secolul al III-lea, Origen a venit în Palestina pentru a călca pe urmele lui Hristos şi ale proorocilor. El este primul care a încercat să identifice locul Botezului Domnului şi a vorbit de Betania dincolo de Iordan.
La sfârşitul secolului al III-lea sau începutul secolului al IV-lea, Sfânta Împărăteasă Elena a traversat Iordanul şi a vizitat peştera unde a trăit Sfântul Ioan Botezătorul şi dealul de unde Proorocul Ilie a fost luat la cer. Scriitorii bizantini numesc acest ultim loc Dealul Ermon, precum spune şi Împăratul David: ,,Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de tine din pământul Iordanului şi al Ermonului, din munte mic� (Psalmi 41,8) În preajma acestor locuri, Sfânta Elena a construit o biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea scria în dicţionarul său geografic, Onomasticon (circa 295 d.Hr.): ,,Ainon (Aenon) – lângă Saleim (Salim), unde boteza Ioan potrivit Evangheliei după Ioan. Locul este indicat până astăzi la a opta piatră de hotar (adică, 8 mile) de la Scythopolis către sud, lângă Salim şi Iordan�. Fericitul Ieronim vorbeşte şi el de Betabara.
ÃŽn cronica sa Itinerarium Burdigalense sau Itinerarium Hierosolymitanum, pelerinul anonim din
Bordeaux, care a călătorit în Ţara Sfântă în anii 333-334, notează: ,,La cinci mile (cinci mile romane, adică 7400 m) de Marea Moartă, lângă Iordan, este locul unde Domnul a fost botezat de Ioan şi deasupra malului îndepărtat al aceluiaşi loc este dealul de unde Ilie a fost ridicat la cer�.

De asemenea, monahia Egeria, în pelerinajul ei de 3 ani în Ţara Sfântă între anii 381-384, a ajuns şi la Iordan şi scria despre ,,oraşul regelui Melchisedec, Salem�: ,,Apoi mi-am amintit că, potrivit Scripturii, lângă Salem boteza Ioan la Aenon (Ioan 3, 23). Astfel că am întrebat dacă este departe locul. ‘Aici este’, a spus preotul, ‘la 200 de yarzi de aici. Dacă vrei, putem merge acolo. De la acel izvor, satul are apa minunată pe care o vezi’. Am mers. Ne-a condus, de-a lungul unei văi, la un izvor de apă. Era un fel de bazin în faţa izvorului, unde se pare că Sfântul Ioan boteza. ‘Această grădină’, a spus preotul, ‘este cunoscută în greacă ca Cepos tou Agiou Ioanni, sau Grădina Sfântului Ioan. Mulţi fraţi, monahi din diferite părţi călătoresc aici pentru a se îmbăia în acest loc’ �. Într-o cronică din prima jumătate a secolului al VI-lea (circa 530), descoperită în 1864, De situ Terrae Sanctae, arhidiaconul Teodosie menţiona acelaşi loc al botezului: ,,Unde Domnul a fost botezat, dincolo de Iordan, este un mic munte numit Ermon. Acolo a fost Sfântul Ilie ajuns din urmă. Sunt cinci mile de la locul unde a fost botezat Domnul până la vărsarea Iordanului în Marea Moartă�.
Teodosie este primul care vorbeşte despre o biserică de formă pătrată la Râul Iordan, construită la sfârşitul secolului al V-lea de împăratul bizantin Anastasie (491-518), întru pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul: ,,La locul unde Domnul meu a fost botezat este o coloană de marmură, în vârful căreia afost aşezată o cruce de fier. De asemenea, este Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, care a fost construită de împăratul Anastasie.

Ea stă pe piloni mari, care sunt suficient de înalţi pentru perioadele când Iordanul se revarsă. Aici vieţuiesc monahi�. Şi alţi pelerini menţionează coloana de marmură cu crucea de fier, amplasată chiar în albia râului, pentru a marca locul Botezului Domnului. În anul 570, Antoninus din Piacenza călătorea spre Ţara Sfântă. El descrie în Itinerarul său împrejurimile Iordanului şi crucea care exista în râu: ,,Am prăznuit Epifania (adică, Botezul Domnului) la Iordan.
La locul unde Domnul a fost botezat, există un obelisc înconjurat de un gard, şi în apă, unde râul s-a întors înapoi în albia sa, este o cruce de lemn. Pe ambele maluri sunt trepte de marmură care conduc la râu�.
Astfel, el arată că, în secolul al VI-lea, avea loc o mare sărbătoare la Iordan, de Botezul Domnului. De altfel, Antoninus este primul care notează că locul botezului era în apropierea Mânăstirii Sfântului Ioan ,,Nu foarte departe de Iordan unde a fost botezat Domnul, există Mânăstirea Sfântului Ioan, foarte mare; în ea există două hanuri pentru pelerini�.
Tot el vorbeşte despre alte minuni petrecute în acele locuri sfinte: ,,Apoi am ajuns la locul unde
Domnul a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini (potrivit Matei 14, 15 şi următoarele). Este o
câmpie largă cu crânguri de măslini şi palmieri, şi de acolo am sosit la locul unde a fost botezat
Domnul.
Acesta este locul unde fiii lui Israil au trecut râul (potrivit Isus Navi, 3) şi, de asemenea, locul în care proorocii şi-au pierdut securea (potrivit IV Împăraţi 6, 5) şi de unde Ilie a fost luat la cer (potrivit IV Împăraţi, 2). În acel loc este ‘micul deal Ermon’ pomenit în psalm. La 7 dimineaţa, la poalele muntelui se formează un nor, deasupra râului, care soseşte la Ierusalim la răsărit deasupra Bisericii de pe Sion şi Bisericii Învierii, Bisericii Sfintei Maria şi Sfintei Sofia (odinioară pretoriul unde a fost judecat Hristos).

Peste aceste locuri, roua cade asemenea unei ploi, iar cei bolnavi o adună. În bolniţe, toată mâncarea este gătită în ea şi pretutindeni unde cade această rouă multe boli se tămăduiesc. Căci aceasta este roua despre care cântă psalmistul: ,,Ca roua Ermonului, ce se pogoară pe Munţii Sionului� (Psalmi 132, 3). În acea parte a Iordanului este izvorul unde Sfântul Ioan obişnuia să boteze, care este la două mile de Iordan, iar Ilie a fost în acea vale unde corbii îi aduceau lui pâine şi carne. Întreaga vale este plină de
pustnici�






[ Edited Sat Mar 28 2015, 11:57AM ]
Back to top
MiroslavPetras
Wed Jan 25 2012, 06:25PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
BETHLEEM-LOCUL NASTERII MANTUITORULUI HRISTOS !


BISERICA NASTEREA DOMNULUI DIN BETLEEM

Biserica Nasterea Domnului din Betleem este unul dintre cele mai importante locuri crestine de inchinare. Aceasta biserica a fost ridicata pe locul pesterii in care S-a nascut Mantuitorul Hristos. De asemenea, Biserica Nasterea Domnului este si una dintre cele mai vechi biserici crestine din lume pastrate pana astazi.
Biserica Nasterea Domnului din Tara Sfanta se afla in partea de rasarit a orasului Betleem, la opt kilometri de orasul Ierusalim. Complexul ce o inconjoara, acoperind aproximativ 12.000 metri patrati, include in afara de basilica propriu-zisa, o manastire ortodoxa, una catolica si una armeana.
Nasterea Mantuitorului Hristos este relatata in Evangeliile Apostolilor Matei si Luca. In pofida micilor diferente, care intaresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amandoi Evanghelistii afirma faptul ca Hristos S-a nascut in Betleem si a crescut in Nazaret.

Evanghelistii mentioneaza doar faptul ca Fecioara Maria L-a nascut pe Hristos intr-o "iesle". Nu se afirma clar daca locul acesteia era intr-o "pestera" sau intr-un "staul". Insa, la mai putin de un secol distanta, Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, cat si Protoevanghelia lui Iacov mentioneaza cuvantul "pestera". Aceasta nu este nici o contrazicere, caci, dupa cum era obiceiul in acea vreme, casele sa ridicau in fata pesterilor care se gaseau in zona, astfel incat pestera sa poata fi folosita drept staul pentru animale.
Prima mentionare a pesterii din Betleemn, cinstita drept loc al Nasterii Domnului Hristos, apare in scrierile Sfantului Iustin Martirul si Filosoful, datand din jurul anului 160. El a identificat intaia oara grota ce se afla sub biserica drept pestera sfanta, locul Nasterii lui Hristos. Spre intarirea acestuia vine si traditia, cu mentionarile gasite in scrierile lui Origen si ale lui Eusebiu, acestea datand din secolul al III-lea.
In anul 326, Sfantul Imparat Constantin si maica sa, Sfanta Elena, au hotarat ridicarea unei biserici deasupra pesterii. Aceasta prima biserica a Nasterii Domnului, inchinata la data de 31 mai 339, avea un plan octogonal si era pozitionata chiar deasupra pesterii. In centrul acesteia, o gaura larga de 4 metri, inconjurata cu o balustrada, oferea o privire de ansamblu a pesterii.
Din aceasta perioada se pastreaza inca bucati impresionante si insemnate din mozaicul ce acoperea in intregime podeaua bisericii. Fericitul Ieronim a trait si lucrat in Betleem din anul 384, iar mai apoi a fost inmormantat intr-o pestera de dedesubtul bisericii.
Biserica ridicata in perioada Sfantului Constantin cel Mare a fost distrusa de catre imparatul Justinian in anul 530, pentru a putea ridica, in locul ei, o biserica mult mai incapatoare. Biserica ridicata de imparatul Justinian este cea care se vede si astazi.
Persii au crutat Biserica Nasterii in timpul invaziilor din anii 614 deoarece, conform legendelor, acestia au ramas profund impresionati de o reprezentare a Magilor care s-au inchinat Pruncului, aducand daruri. Reprezentati in scena Nasterii Domnului, magii de la rasarit erau imbracati in haine persane - magii erau calatori tot de origine persana.

Acest lucru a fost mentionat si in cadrul unui Sinod tinut la Ierusalim in secolul al IX-lea. Mentionarea a fost folosita de catre participanti in demonstrarea utilitatii si folosului reprezentarilor religioase.
Musulmanii nu au indeplinit decretul lui Hakim, dat in anul 1009 privind daramarea tuturor monumentelor crestine, deoarece, din vremea lui Omar (639), acestora li s-a oferit si permis, spre slujire, folosirea unuia dintre transeptele Bisericii.
Cruciatii au cucerit Ierusalimul la data de 6 iunie 1009. Imparatii Baldwin I si Baldwin II au fost incoronati in acest loc. Intr-o atmosfera de totala intelegere, francii si bizantinii au contribuit impreuna la redecorarea in intregime a interiorului Biserica Nasterii. Aceasta actiune s-a intins intre anii 1165-1169. Evenimentul este mentionat intr-o inscriptie de limba greaca, pastrata in transeptul de nord.
Biserica Nasterea Domnului a fost neglijata uneori, pe perioade mari de timp. Aceste perioade de neingrijire au fost cele in care au domnit otomanii Mamluk si Ottoman, dar, din fericire, Biserica Nasterii nu a fost afectata prea mult, si nici daramata.
Cea mai mare parte din marmura existenta in acea vreme in Biserica Nasterea Domnului a fost scoasa de turci si folosita la zidirea si impodobirea Templului de pe Munte, aflat in Ierusalim.

Alte incercari prin care a trecut Biserica Nasterea Domnului sunt cutremurul din 1834 si incendiul din 1869, care au distrus mobilierul de lemn al pesterii. Cu toate acestea, biserica a supravietuit tuturor incercarilor naturale sau umane la care a fost supusa.
In anul 1847, furtul stelei de argint care marcheaza exact locul Nasterii Pruncului Hristos, a dus la o criza internationala ce a cuprins in intregime Locurile Sfinte. Aceasta criza a dus, in cele din urma, la Razboiul din Crimeea (1854-1856). Potrivit unor istorici, steaua de argint actuala din Betleem este donata de Sfantul Constantin Brancoveanu sau de Stefan Cantacuzino. Steaua de argint are patrusprezece colturi, fiecare reprezentand cele patrusprezece neamuri, cate au fost de la Avraam la David, apoi de la David la stramutarea in Babilon, si apoi de la stramutarea in Babilon pana la Hristos.
La fel ca si la Biserica Sfantului Mormant, si aici, parti din Biserica Nasterea Domnului se afla sub controlul diferitelor confesiuni crestine. In anul 1852, grija Biserica Nasterii s-a incredintat mai multor centre crestine. Astfel, biserica se afla in grija romano-catolicilor, a armenilor si a grecilor ortodocsi. Grecii se ingrijesc, cu precadere, de intretinerea in buna stare a Pesterii Nasterii.

Usa pocaintei - o usa de mici dimensiuni incrustata in zidul gros de piatra al Bisericii Nasterii - a fost facuta si amplasata in zid in perioada otomana, cu scopul de a impiedica pe necredinciosi sa intre inauntru calare. De asemenea, aceasta usa, pe langa faptul ca obliga pe oricine sa descalece de pe cal, obliga pe vizitator si la o plecare a capului in semn de cinstire a locului. Un motiv bun poate fi si acela al unei mai bune aparari in cazul unui atac al musulmanilor.
Aceasta usa a fost plasata in locul unei alte usi mai vechi, din perioada cruciadelor, care era mult mai mare. Marginile usii celei mari se pot observa inca deasupra celei mici. Tot aici se mai pot observa si marginile usii patrate pe care o detinea Biserica Nasterii in momentul zidirii ei de catre imparatul Iustinian.
Nava incapatoare se pastreaza intacta inca de pe vremea Iustinian, cu toate ca tavanul a fost supus unor restaurari de-alungul secolelor al XV-lea si al XIX-lea. Coloanele din piatra lustruita, majoritatea dintre ele fiind luate din biserica initiale a lui Constantin - secolul al XIV-lea.
Naosul basilicii este impartit in cinci nave longitudinale separate de patru randuri de coloane, in stil corintic, cate 11 in fiecare rand. Pe ele sunt pictati Apostolii Domnului, cu numele scrise in latina si greaca.

Dintre cele 44 de coloane ale navei, 13 pastreaza inca picturi de pe vremea cruciatilor, infatisand mai multi sfinti si pe Maica Domnului cu Prucul. Starea acestora nu este una foarte buna, datorita timpului si metodelor de ale bisericii, insa, cu atentie, se pot observa bine.
Fragmente foarte calitative de mozaic mural, datand din anii 1160, impodobesc ambele laterale ale navei. Fiecare laterale avea trei registre - lucru stiut dintr-o descriere a Biserica Nasterii datand din anul 1628.
Registrul de mozaic de jos ii infatisa pe inaintasii lui Iisus; registrul de la jumatate cuprindea informatii legate de sinoadele locale si ecumenice; registrul de sus infatisa o serie de ingeri intre ferestrele bisericii. Numele artistului care a lucrat la acest mozaic, Basilius Pictor, apare la picioarele celui de al treilea inger din dreapta, pe peretele nordic al navei.
Usile-trapa din podeaua actuala acopera sectiuni din mozaicul original al Bisericii Nasterii. Acest mozaic acoperea, la inceput, intreaga podea. Fragmentele care se pastreaza infatiseaza figuri geometrice, pasari, flori si alte motive geometrice.

Niste usi similare acestora din podea acopera un alt mozaic pastrat din vremea lui Constantin. Acestea se afla in transeptul de nord si acopera un alt mozaic din secolul al IV-lea, care demonstreaza faptul ca biserica lui Constantin avea o absida octogonala. Aceste usi se deschid, uneori, la cerere.
O fantana baptismala de forma octogonala a fost gasita in absida sudica. Aceasta dateaza din secolul al VI-lea si face parte din biserica lui Iustinian - initial, aceasta era localizata langa marele altar. Odata cu mutarea ei de langa altar, in perioada renovarilor cruciate, au aparut si numeroase legende. Astfel, se spune ca in aceasta fantana a cazut steaua magilor, sau ca din ea au fost adapati caii magilor, sau ca are o oarecare legatura cu David.

Lacasul are trei altare: unul central si doua mai mici aflate in absidele laterale. Din aceste abside se coboara in Pestera Nasterii Domnului, propriu-zis o mica grota naturala, situata chiar sub altarul central.
Marele altar din capatul estic, alaturi de cel din partea sudica, apartin grecilor. Altarul principal infatiseaza ochilor un frumos iconostas ortodox. Catapeteasma este impodobita cu ingeri, icoane si candele aurite.
In partea nordica a marelui altar se afla altarul armean al celor Trei Regi, inchinat celor trei Magi care si-au legat caii in apropiere. Armenii mai au un altar si absida nordica, inchinat de asta data Fecioarei Maria.
Pestera Nasterii Domnului - o grota rectangulara aflata dedesubtul bisericii - este punctul de maxim interes si cinste al intregii biserici. In acest loc se ajunge coborand treptele ce pornesc din absidele laterale. Aceasta grota a fost cinstita ca loc al Nasterii lui Hristos inca din secolul al II-lea.
Steaua de argint incrustata in piatra marcheaza chiar locul in care a fost asezat Hristos. Inscriptia in limba latina de pe marginea stelei de argint spune urmatoarele: "Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est." Traducerea: "Aici S-a nascut Iisus Hristos din Fecioara Maria - 1717."
Steaua de argint este strajuita de cincisprezece candele care ard in permanenta. Dintre acestea, 6 apartin grecilor, 5 armenilor si 4 latinilor.

Podeaua pesterii este pavata cu marmura. Tot mobilierul pesterii dateaza de dupa incendiul din anul 1869; exceptie fac doar portile de bronz ale intrarii de sud si ale celei de nord. Acestea dateaza din vremea lui Iustinian - secolul al VI-lea. Din pestera pornesc alte trepte ce duc intr-o capela laterala - Capela Ieslei - detinuta de romano-catolici. Langa aceasta se pastreaza unele fragmente de mozaic datand din secolul al II-lea, asemenea si unele capiteluri de coloane.
Pestera din Betleem, chip al pesterei de pe Golgota
Intreaga iconografie ortodoxa prezinta Nasterea Domnului ca avand loc intr-o pestera. In icoana Nasterii Domnului, pestera din Betleem se arata drept chip al pesterii mormantului si al iadului celui intunecat, unde Mantuitorul va cobora cu trupul si cu duhul, dupa moartea Sa pe Cruce. Astfel, in iconografia ortodoxa, in pestera din Betleem, pruncul Iisus Hristos nu este infasat in scutece, cum ar fi firesc, ci este invelit in giulgiu si asezat intr-o racla din piatra, chip al mormantului celui rece.

Inca din pestera Nasterii, Maica Domnului se intristeaza, aducandu-si aminte de proorociile mesianice ale Vechiului Testament, care vorbesc despre Patimile pe care le va indura Fiul lui Dumnezeu intrupat. Astfel, ea nu se bucura, ci mai ales se intristeaza, ascunzandu-si chipul. La randul lor, animalele prezente in pestera intrupeaza deja una dintre profetiile mesianice: "Boul isi cunoaste Stapanul si asinul ieslea Domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu ma pricepe" (Isaia 1, 3).
Pestera din Betleem, chip al lumii noastre
Pestera simbolizeaza lumea cazuta in pacat, caci locul din pestera este unul intunecat, unul lipsit de lumina. Astfel, pestera nu este locul pentru viata cea adevarata, ci un loc din care omul trebuie sa iasa, iar intunericul ei trebuie sa fie biruit de lumina. Hristos este "Lumina lumii", lumina aflata in contradictie cu intunericul lumii, inchipuit de pestera.
Atat filosofii antici, cat si parintii Bisericii sustin ca pestera este hip al lumii noastre. Sfantul Teofilact al Bulgariei, talcuind Nasterea in pestera si asezarea lui Hristos in iesle, spune ca El a venit in lumea aceasta "pentru ca ieslea este lumea". Astfel, Intruparea lui Dumnezeu Cuvantul reprezinta intrarea Lui in lumea noastra, care este o lume cazuta in adancul rautatii si in intunecimea pacatului, salasluind ca intr-o pestera.
Dumnezeu, lumina fiind, nu s-a temut de cele mai intunecoase locuri ale pamantului si ale pacatului: "Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El" (I Ioan 1, 5). "Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 5). "Intunericul se duce si lumina cea adevarata incepe sa rasara" (I Ioan 2,8)






[ Edited Sat Mar 28 2015, 11:59AM ]
Back to top
MiroslavPetras
Thu Jan 26 2012, 01:48PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA SFANTUL SAVA CEL SFINTIT


Manastirea Sfantul Sava - Marea Lavra a Sfantului Sava - cunoscuta si sub denumirea locala de "Mar Saba", este o manastire greco-ortodoxa din Pustiul Iudeii, Israel.Manastirea este asezata pe defileul Paraului Cedrilor - Chedron sau Wadi en-Nar - care porneste de la poalele muntelui pe care se inalta orasul Ierusalim; locul se afla la 9 mile mai spre est de Betleem, de unde si porneste drumul.Pornind initial de la o singura chilie si ajungand mai apoi la sute de chilii, asezamantul sihastresc din Pustia Iudeii a devenit un imens centru religios al lumii ortodoxe. Manastirea a fost intemeiata de catre Sfantul Sava cel Sfintit in anul 478, ca asezamant al calugarilor anahoreti din jurul sau.
Manastirea din Pustiul Iudeii, cunoscuta initial drept Marea Lavra, a influentat puternic dezvoltarea serviciilor religioase si a cultului Bisericii Ortodoxe. In aceasta privinta este renumit "Tipicul Sfantului Sava cel Sfintit", care cuprindea mai toate randuielile de slujbe savarsite in biserica.

Manastirea Sfantul Sava a luat fiinta in secolul al V-lea si s-a dezvoltat in jurul chiliei Sfantului Sava, localizata in peretele de piatra din partea stanga a Paraului Cedrilor, la mica distanta de Ierusalim.Comunitatea monahala din jurul marelui nevoitor Sava traia o viata de puternica rugaciune, calugarii vietuind in chilii sapate in piatra (mici deschizaturi in peretele de piatra). Acesti calugari s-au strans in jurul parintelui, gasind in acesta un adevarat conducator duhovnicesc si lucrator al rugaciunii neincetate.Initial, ucenicii Sfantului Sava si-au sapat si randuit chiliile in roca bruta din jurul chiliei parintelui. Chiliile ucenicilor se intindeau pe o distanta de aproximativ doi kilometri, in jurul actualei manastiri. Mai tarziu, ei se vor uni intr-o manastire cu viata de obste.

Crescand numarul vietuitorilor, multe dintre aceste chilii au fost marite si transformate in asezaminte cu mai multe camere, cu chilii mai mici de rugaciune si cu capele. In cadrul lucrarilor arheologice, intreprinse pe la sfarsitul secolului al XX-lea, s-au cercetat si conservat in jur de 45 de astfel de chilii, din jurul Marei Lavre a Sfantului Sava.

Cu timpul, doua biserici au fost construite in varful peretelui de piatra, pe marginea rapei. Acestea au strans in ele toti calugarii si ucenicii din chiliile imprastiate in jur, toti traind ca si inainte, in mare nevointa si rugaciune.
In biblioteca din Manastirea Sfantul Sava se pastreaza un codice cu inscriptia care confirma ca Manastirea Sfantul Sava, ctitorita de Imparatul Iustinian al Bizantului, a fost refacuta "dupa staruintele domnilor Valahiei" si cu banii lor. Pentru refacerea manastirii, domnitorul Neagoe Basarab l-a trimis cu bani pe egumenul Ioachim Valahul, care traia de multa vreme la Manastirea din Sinai.

Dintr-o scrisoare trimisa de calugarii romani de la Manastirea Sfantul Sava domnitei Ruxandra, sotia domnitorului Alexandru Lapusneanu si fiica lui Petru Rares, aflam de generozitatea domnului roman. Piosenia domnitorilor romani s-a exprimat in numeroasele danii prin care manastiri si sate romanesti erau "inchinate" Bisericii Sfantului Mormant, sau altor asezaminte religioase din Tara Sfanta.
Astazi, complexul monahal din Pustiul Iudeii pastreaza inca cele doua biserici, alaturi de Mormantul Sfantului Sava cel Sfintit, localizat in curtea ce le separa. Pe langa cele doua biserici, manastirea mai are si cateva capele, o trapeza si o bucatarie, o magazie si o mare cisterna pentru apa - sapata in piatra, alaturi de multe chilii sapate in piatra, pentru calugari. De ziua de praznuire a Sfantului Sava cel Sfintit, la 5 dcembrie, manastirea se umple de credinciosi din toata lumea.

Biserica centrala a manastirii este inchinata Maicii Domnului. Cea de-a doua biserica, construita intr-o pestera si numita initial "Theoktistos", este inchinata astazi Sfantului Ierarh Nicolae. Pe langa cele doua biserici mari ale manastirii, aceasta mai pastreaza si o serie de capele, unele dintre ele fiind de o seama cu primele chilii ale Sfantului Sava.
Capelele manastirii sunt urmatoarele: Capela Sfintii Parinti Ioachim si Ana, Capela Sfantul Ioan Gura de Aur (acestea au fost infiintate in doua dintre vechili chilii ale manastirii, sapate de primii ucenici), Capela Sfantul Ioan Damaschin (aceasta mai este inchinata si Sfantului Ioan Botezatorul, insa numele ii vine de la faptul ca aici a vietuit Sfantul Ioan Damaschin, pe la inceputul secolului al XVIII-lea; tot in acest loc el a fost tuns in monahism, primind si harul Preotiei), Capela Sfantul Gheorghe si Capela Sfintii Arhangheli. Ultima capela este relativ noua, ea fiind construita abia pe la jumatatea secolului al XX-lea, de catre Parintele Arhimandrit Serafim.

Aceasta manastire este considerata a fi printre cele mai vechi din lume, fiind printre putinele locasuri cu viata neintrerupta de rugaciune si cu pastrarea intocmai a traditiilor sfinte. O trasatura particulara a manastirii este aceea ce in ea nu au acces femeile, ci doar barbatii. Femeile pot merge doar la "Turnul Femeilor", de unde pot privi o panorama a manastirii. Pentru a le mangaia pe acestea, un parinte scoate la poarta manastirii Moastele Sfantului Sava, ele putand sa se inchine si sa le sarute.

Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit s-a nascut in Capadocia, in mitropolia Cezareei, intr-un sat ce se numea Mutalasc. Datorita sfantului vlastar rasarit din acesta, satul a devenit in scurt timp unul dintre cele mai renumite si importante din zona, depasind chiar si localitatea Armatem, care a odraslit pe dumnezeiescul Prooroc Samuel.

Parintii fericitului Sava se chemau Ioan si Sofia si erau de bun neam si binecredinciosi. Pe cand era pruncul de cinci ani, s-au dus parintii lui in Alexandria, la slujba imparateasca, pentru ca Ioan era ostas. Prin pronia lui Dumnezeu, Sava a ramas cu averea parintilor la Eremia, fratele mamei sale. Si intrucat Eremia avea o femeie cu narav rau si sfadnica, suparandu-se copilul, s-a dus la Grigorie, fratele tatalui-sau, care vietuia intr-alt sat, ce se numea Scanda, pentru care pricina s-a ridicat vrajba intre unchii lui.

Parintii lui zabovind multa vreme in Alexandria, Eremia si cu Grigorie se certau intre dansii, caci fiecare dintr-insii voia sa-l aiba la el, nu atat pentru ca il iubeau pe copil, pe cat ca sa fie partas avutiei tatalui sau.
Fericitul copil, avand intelegere de batran si vazand galceava si sfada unchilor lui, s-a lepadat de toata averea parintilor si a mers in Manastirea lui Flavian, ce era departe de satul Mutalasc ca de douazeci de stadii, a luat chipul ingeresc, fiind atunci abia de opt ani. Vietuind acolo, a invatat repede Psaltirea si celelalte Sfinte Scripturi si sporea in fapte bune, luand aminte la randuiala monahiceasca.

Nu dupa multa vreme impacandu-se intre dansii, unchii fericitului Sava au venit la dansul in manastire si au inceput a-l razvrati, sfatuindu-l sa iasa din acea sfanta ograda si sa-si ia femeie cu care sa vietuiasca in averea parinteasca. El nu asculta de unchii sai si sfatul lor cel inselator il lepada, zicand: "Eu fug ca de un balaur de acei care imi poruncesc a ma lepada de calea lui Dumnezeu. Pentru ca ma tem ca nu cumva, cu vorba lor cea rea, sa-mi strice obiceiurile mele bune si apoi sa aduc asupra mea blestemul cu care blestema proorocul pe cei care se dedau la indaratnicii, despre care zice: Blestemati sunt cei ce se abat de la poruncile Tale."

Cu aceste cuvinte izgonind de la dansul pe unchii sai, se sarguia in mai mari nevointe, cu osteneli si infranari chinuindu-si trupul si robindu-l pe el duhului.

La varsta de 18 ani, sfantul a plecat in Palestina, alaturandu-se marilor nevoitori Eftimie si Teoctist - Euthymius si Theoctistus. Dupa multi ani de nevointe si nespuse bucurii duhovnicesti, Sfantul Cuvios Sava a avut o vedenie dumnezeiasca, vestindu-i despre mutarea sa ce avea sa fie in curand. Culcandu-se in chilia sa, a chemat pe toti parintii si fratii si le-a dat sarutarea cea mai de pe urma, punandu-le egumen in locul sau pe un barbat vrednic, cu numele Melit, poruncindu-i sa pazeasca fara vatamare toate asezamintele manastirii date de dansul. Apoi au trecut patru zile, negustand nimic, nici vorbind cu nimeni.

Iar in seara sambetei, cerand Preacuratele Taine si impartasindu-se, a zis cuvantul cel mai de pe urma: "Doamne, in mainile Tale imi dau duhul meu". Si asa s-a savarsit in ziua de 5 decembrie 532. Deci, vietuind 94 de ani, a trecut la viata cea neimbatranita, petrecandu-l ingerii lui Dumnezeu si sfintii mucenici.
Dupa aceea, indata s-a auzit in toate hotarele Ierusalimului despre adormirea cuviosului si s-au adunat de prin toate lavrele si manastirile multime mare de monahi si a venit patriarhul cu episcopii si cu dregatorii cetatii. Cantandu-se cele de ingropare s-a pus trupul lui cu cinste, intre amandoua bisericile.

In secolul al XII-lea, trupul Sfantului Sava a fost luat de cruciati si dus in Venetia. Acesta a fost adus inapoi in manastire abia dupa intelegerea dintre Papa Paul al VI-lea si Patriarhul ortodox grec Atenagora - Athinagorus, in cadrul vizitei papei in Tara Sfanta, in anul 1965. Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Pustiul Iudeii, in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, sunt praznuiti la data de 20 martie.
Pe masura ce manastirea crestea, s-a simtit nevoia tot mai mare de o randuiala exacta a sfintelor slujbe. Randuielile si traditiile monahale practicate de catre comunitatile monastice din Palestina, Egipt si Anatolia, cat si cele intalnite in Biserica mare din Ierusalim, au fost adunate si puse la un loc de catre Sfantul Sava cel Sfintit. Rezultatul muncii sale s-a concretizat in extrem de valoroasa carte "Tipicul Sfantului Sava cel Sfintit". Aceasta se numeste cu numele complet de "Slujbele Marii Lavre din Ierusalim (Manastirea Sfantul Sava) scrise de catre de-Dumnezeu-purtatorul Parintele nostru Sfantul Sava".

In scurt timp, Tipicul a fost preluat si aplicat de mai toate Bisericile Ortodoxe. Acesta a fost dezvoltat in cadrul secolelor al VII-lea si al VIII-lea, iar mai tarziu, a fost imbinat cu cele provenite din Palestina si Constantinopol.
Tipicul Sfantului Sava, dezvoltat si completat, a fost preluat definitiv prin secolul al XV-lea, el inlocuind Tipicul de la Manastirea Studion, din Constantinopol. In anul 1545, acesta avea sa fie primul Tipic tiparit.



[ Edited Sun Jun 08 2014, 05:15PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Thu Jan 26 2012, 04:41PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA SFANTULUI TEODOSIE CEL MARE
INCEPATORUL VIETII DE OBSTE


Manastirea Sfantul Teodosie cel Mare, sfant cunoscut si sub numele de "Incepatorul vietii de obste", este o manastire ortodoxa din apropierea cetatii Betleem, fiind aflata pe drumul ce leaga Biserica Nasterea Domnului de Manastirea Sfantul Sava.Manastirea, intemeiata in anul 476, de catre Sfantul Teodosie cel Mare, este asezata inspre est de localitatea Ubediyyeh, numita in vechime Cathismus, la o distanta de numai 12 kilometri est de Betleem.
Manastirea a fost insa distrusa, in urma invaziei persane.

Actuala biserica, impreuna cu dependintele acesteaia, dateaza din vremea posesiei grecesti a locului. Inainte de aceasta etapa insa, o alta biserica cruciata s-a aflat ridicata pe acest loc. Ruinele acesteia se afla incorporate in noua biserica greceasca.La inceput manastirea a fost locuita de calugari, astazi insa ea este intretinuta de maici, putine la numar, insa deosebit de ospitaliere si calde. Printre acestea se afla si cateva maici din Romania.
Intr-o pestera aflata in curtea manastirii se afla mai multe morminte sfinte, printre care si mormantul Sfantului Teodosie cel Mare. Pestera cu morminte este incununata cu o micuta capela, din care pornesc in jos trepte de piatra.

Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare a trait in perioada secolelor V-VI. Sfantul s-a nascut in satul Mogarisos, din tinutul Capadociei, in estul Turciei de astazi, in jurul anului 423. Tatal sau se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amandoi credinciosi si cucernici.
Sfantul Teodosie cel Mare intra de tanar in monahism, la o manastire din Ierusalim. Dupa ce petrece alaturi de pustnicul Longhin, se retrage intr-o pestera din apropierea Betleemului, unde timp de 50 de ani s-a hranit doar cu ierburi salbatice si legume.

Datorita vietii sale, sfantul va aduna in jurul sau multi ucenici, dornici de viata duhovniceasca. Sfantul Teodosie va ridica o manastire, in jurul anului 500, imediat langa pestera in care vietuia, unde va pune si bazele vietii monahale de obste. De aici si supranumele de "incepator al vietii de obste“.

Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare a trecut la cele vesnice in jurul anului 529, la varsta de 105 ani, fiind inmormantat in pestera in care a si vietuit atatia ani.
Potrivit traditiei locului, Sfantul Teodosie a fost calauzit de Dumnezeu spre aceasta pestera, ca spre aceea in care s-au odihnit cei Trei Magi de la Rasarit, dupa ce s-au inchinat Pruncului Iisus, ducandu-i daruri. Ei s-au ascuns in aceasta pestera, spre a se intoarce in tara lor "pe alta cale", nemaitrecand astfel pe la Irod, dupa cum i-a indemnat ingerul Domnului (Matei 2, 12).

In biserica manastirii se pastreaza, cu mare evlavie, Moastele Sfintilor Parinti ucisi de persi in anul 614, in urma invaziei persane.

Sfantul Sava cel Sfintit a vietuit in aceasta manastire, ca si calugar, mai inainte de a se retrage mai adanc in pustie si a intemeia Lavra Sfantului Sava cel Sfintit.


[ Edited Fri Aug 22 2014, 12:41PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Thu Jan 26 2012, 10:26PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
CAMPUL PASTORILOR DIN BETHLEEM


Campul Pastorilor de langa Betleem, in Tara Sfanta, a fost cinstit de crestini inca din primele secole crestine. Campul Pastorilor, numit in partile locului dupa satul Beit Sahour, se afla la o distanta de numai cativa kilometri inspre rasarit de Betleem.
Beit Sahour este, in mare parte, locuit de crestini: greco-ortodocsi, greco-catolici, catolici latini si o minoritate de protestanti si musulmani, veniti dupa anul 1948. Numele satului, anume "Beit Sahour", inseamna "casele celor care fac de straja".

Campul Pastorilor din Betleem este unul dintre locurile biblice puse in legatura cu Nasterea Domnului. Locul unde innoptau pastorii, in noaptea in care s-a nascut Pruncul Iisus Hristos, se afla la o distanta de numai 600 de metri de satul mai sus amintit.
Campul Pastorilor din Betleem in Sfanta Scriptura
"Si iata ingerul Domnului a statut langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s-au infricosat cu frica mare. Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, Impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! "

Iar dupa ce ingerii au plecat de la ei, la cer, pastorii vorbeau unii catre altii: Sa mergem dar pana la Betleem, sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut si pe care Domnul ni l-a facut cunoscut. Si, grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc, culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori. Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii, slavind si laudand pe Dumnezeu, pentru toate cate auzisera si vazusera precum li se spusese." (Luca 2, 8-20)

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (265-340) aminteste de acest "camp al pastorilor", pe care il localizeaza aproape de Turnul Ader, aflat la aproape un kilometru de Betleem. Fericitul Ieronim (331-420) noteaza si el acelasi lucru.
In anul 384, pelerina Egeria a vazut intr-o vale din apropierea Betleemului "o biserica ce se numeste La Pastori, cu o gradina mare, inconjurata de un zid drept si, de asemenea, cu o foarte frumoasa grota, adapostind un altar".

Pelerinul Arculf (670) a lasat marturie despre o biserica ridicata in acest loc, facand precizia ca aceasta se afla la un kilometru si jumatate distanta inspre rasarit de Betleem.
Calendarul Bisericii din Ierusalim (secolele VII-VIII) aminteate existenta unei manastiri inspre est de Betleem, numita sugestiv "Poememium", adica "Manastirea Turmelor".
Un staret al acestei manastiri, anume Daniel (1106), numeste locul de langa manastire drept "Pasunea Sfintita", in vreme ce un diacon numit Petru (1137) numeste biserica de aici drept "Biserica Pastorilor". Diaconul mentioneaza si existenta unei pesteri, sub biserica amintita. Aceasta manastire exista inca in anul 1177, ea fiind mentionata si de Focas.

Dupa perioada de ocupatie a cavalerilor cruciati, Biserica Pastorilor a cazut in ruina, pelerinii ce se indreptau spre Locurile Sfinte incepand a merge spre un alt loc, din apropiere, numit "Deir el-Raawat", adica "Manastirea Pastorilor". Incepand cu anul 1859, locul numit "Siyar el-Ganam", adica "Stana Oilor", a fost ales drept loc al aratarii ingerului catre pastori.
Manastirea ortodoxa a Pastorilor se afla in partea estica a aceluiasi camp, pe locul unde a fost descoperita o pestera foarte veche. Podeaua pesterii pastreaza fragmente foarte vechi de mozaic, acestea datand inca din secolul al IV-lea. Locul pe care se afla biserica crestinilor-ortodocsi corespunde mai bine marturiilor aduse de pelerina Egeria si de Arculf.

Potrivit traditiei locului, in aceasta pestera erau adapostiti pastorii, cand ingerul Domnului le-a aparut spre a le vesti Nasterea. Folosita initial drept loc de adapost, in cele din urma pestera a ajuns sa fie folosita drept mormant pentru trei pastori din zona.
In pelerinajul ei prin Tara Sfanta (325-326), Sfanta Imparateasa Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, oprindu-se si in acest loc, a randuit sa se construiasca aici un Sfant Altar. Potrivit cercetarilor arheologice efectuate in acest loc, Altarul din pestera dateaza cu adevarat inca din perioada bizantina (secolul IV).

In secolele urmatoare, deasupra pesterii s-a zidit o biserica, undeva prin secolul al V-lea, apoi o mareata basilica crestina, in secolul al VI-lea. Biserica si pestera au fost restaurate si intarite in secolul al VII-lea. Pelerinii secolului al X-lea au aflat biserica si manastirea ce s-a dezvoltat in jurul acesteia in stare de ruina.
In anul 1972, calugarii ortodocsi greci vor construi pe acest loc o noua biserica. Noua biserica, numita "Keniset er-Raawat", adica "Biserica Pastorilor" a fost zidita imediat langa pestera subterana. In aceasta pestera a fost construit un paraclis inchinat Maicii Domnului, cu zi de praznuire pe 26 decembrie. Peretii pesterii sunt imbracati cu multe icoane ortodoxe vechi.






[ Edited Fri Aug 22 2014, 12:52PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Fri Jan 27 2012, 10:19AM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
BISERICA SFANTULUI MORMANT -BISERICA INVIERII
CEL MAI SFANT LOC DE PE PAMANT !



Biserica Sfantului Mormant este numita de ortodocsi Biserica Invierii, pentru ca nu moartea, ci Invierea Domnului este temelia, cununa, biruinta crestinilor. Biserica Sfantului Mormant este o constructie mareata din secolul al XI-lea, inaltata de cruciati, in locul altei biserici vechi, zidita de Sfanta Elena in secolul IV, in Ierusalim, Israel. Ea adaposteste cele mai scumpe locuri ale crestinilor: Muntele Golgota si Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, in stanca de piatra, se afla pestera unde s-a descoperit Crucea Domnului de catre Sfanta imparateasa Elena.

In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar in general, majoritatea oamenilor, o numesc ,biserica Sfantului mormant, pentru ca aceasta biserica a fost construita pe locul in care Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat intr-un mormant sapat in piatra. Altii o numesc Biserica Invierii pentru ca aici a inviat Domnul. Biserica are o importanta deosebita pentru crestinii ortodocsi, dar si pentru cei de alte confesiuni crestine, care vin aici sa se inchine si sa aduca slava lui Dumnezeu pentru toate cate a facut El pentru noi.
BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT ŞI A ÎNVIERII DOMNULUI IISUS HRISTOS
Imediat dupa rastignirea si Invierea Mantuitorului, locul Golgotei si al Sfantului Mormant au fost venerate ca sfinte nu numai de catre Apostoli si de crestinii din Ierusalim dar si de alti credinciosi crestini de pe cuprinsul Tarii Sfinte si al intregii lumi. Dupa infrangerea ultimelor revolte iudaice, imparatul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei si nici pe crestini, a hotarat ca toate edificiile crestine si iudaice sa fie profanate si transformate in edificii pagane. Astfel si pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit un templu pagan.

Pe la inceputul secolului IV, din porunca , templul pagan a fost daramat si in locul sau a fost construit un vast ansamblu de edificii menit sa permanentizeze in memoria credinciosilor crestini ultimele momente din viata Mantuitorului. Abia dupa Sinodul Ecumenic de la Niceea, in anul 325, Constantin a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului sa distruga templul zeitei Venus si pe cel al lui Jupiter. Constantin a dat porunca sa se cladeasca nu numai o bazilica mai frumoasa decat toate celelalte din lume, dar inca si alte constructii, care sa depaseasca tot ceea ce exista mai deosebit in celelalte orase, si le-a pus constructorilor la dispozitie marmura si coloanele cele mai de pret.

Arhitectii Eustatiu si Zenobiu s-au apucat sa construiasca o bazilica de prima marime, dovada a biruintei politice a crestinilor si a afirmarii Ierusalimului drept capitala lor religioasa. In anul 335, reuniti in Sinodul de la Tyr, episcopii au venit sa sfinteasca noua bazilica care va purta numele de Biserica Sfantului Mormant. Biserica Ortodoxa face pomenirea inceperii construirii Bisericii Sfantului Mormant la data de 13 septembrie. Incepand cu secolul IV si pana in al VII-lea, Sfantul Mormant, gigantic complex monumental, cunoaste vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin al crestinatatii, el e slavit in toate relatarile calatorilor. Perioada sa intunecata incepe in veacul al VII-lea, fiecare secol fiind dupa aceea de catastrofe distrugatoare, urmate doar de niste restaurari sumare.

In anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de catre persii lui Chosroe, Sfantul Mormant a fost incendiat si Sfanta Cruce furata. Insa imparatul Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al Ierusalimului i-a refacut partile deteriorate, intocmai ca cele dinainte. De acum inainte in repetate randuri cotropitorii Ierusalimului aduceau stricaciuni nu numai , dar si conducatorilor si slujitorilor de aici, multi dintre ei fiind omorati in chinurile cele mai groaznice.
[img]

Cucerirea araba din 632 a pus capat prezentei bizantine in aceasta regiune. Toleranta era o regula, si califul Omar s-a multumit sa se roage in afara Sfantului Mormant, fiindca, zicea el, daca m-as fi rugat in aceasta biserica, ea ar fi ramas pierduta pentru voi (crestinii), deoarece credinciosii v-ar fi luat-o, zicind ca: aici s-a rugat Omar. Dar era oricum amenintata de ruina: un cutremur in secolul al IX-lea a precedat distrugerea ordonata de califul Hakim, in 18 octombrie 1009. Cronicarul Ioan din Antiohia povesteste cum executantii poruncii califului au ras la pamant intreaga biserica, in afara de acele parti imposibil de daramat sau prea greu de miscat din loc, adica rotonda Anastasis, care mai exista, pana la primul etaj, si astazi.

La inceputul secolului XI ansamblul crestin de aici este complet distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar imparatii bizantini au reconstruit-o imediat. In vremea cruciadelor crestine Bisericii Sfantului Mormant i-au fost adaugate in imediata apropiere noi paraclise si biserici reunite sub acelasi acoperis. Reconstruirea bisericii a fost initiata de cavalerii cruciati , in 15 iulie 1099. Cruciatii incep sa renoveze biserica in stil roman si ii adauga o clopotnita. Aceste renovari care reunifica locurile sfinte sunt finalizate in timpul domniei Reginei Melisende, in anul 1149. Aceasta constructie a fost sursa de inspiratie pentru bisericile din Europa.

Calugarii franciscani o renoveaza mai tarziu, in anul 1555, dar biserica este neglijata, in ciuda numarului in crestere de pelerini. In anul 1808, un incendiu ii afecteaza grav structura, provocand caderea domului Rotondei si sfaramarea decoratiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda si Edicula au fost reconstruite in anul 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei si nici decoratiile din marmura ale Mormantului care, majoritatea, datau de la restaurarea din anul 1555. Domul actual dateaza din anul 1870. Restaurari ample au inceput in anul 1959, incluzand si redecorarea Domului, in perioada anilor 1994-1997. Desi uneori cu sacrificii materiale, de acum inainte, a fost posibil ca biserica sa fie frecventata de toti crestinii.
In timp, intregul complex a cunoscut generozitatea unor printi si domnitori, chiar si a celor romani. Aceste ajutoare banesti au permis in timp intretinerea bisericii si renovarea pe rand a Rotondei, a iconostasului, sau a altor lucrari de reparatie si intretinere. Din pricina unui devastator incendiu, la inceputul secolului XIX, biserica a fost refacuta. Au urmat apoi repararea stricaciunilor produse in urma unui cutremur, precum si a altor stricaciuni pricinuite de razboi, sau de trecerea timpului.
Sfantul Mormant este folosit de toate trei bisericile (ortodoxa, copta si catolica). Este un edificiu din granit rosu, cu un mare numar de sfesnice uriase in fata lui. Chiar in fata Mormantului este zona principala in care stau credinciosii la slujba si care a fost inconjurata cu ziduri si este folosita de ortodocsi. Pentru a evita discutiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecareia asupra zonei, precum si un statut de functionare a bisericii si a locurilor pentru inchinare din Tara Sfanta.
Masiva cladire e pusa ca un clopot deasupra Golgotei. Pe deasupra tuturor bisericutelor de aici s-a zidit si ridicat o singura imensa biserica, ce poarta numele de Biserica Sfantului Mormant. Ar fi fost mai nimerit numele de Biserica Golgotei sau Biserica Invierii, pentru ca intreaga religie a Crestinismului de inviere se leaga, si nu de mormant. Intre o capela si alta distantele sunt mici, caci toate pregatirile Rastignirii si Rastignirea s-au petrecut in jurul aceluiasi loc.

In partea din fata a bisericii se afla o curte spatioasa in care se aduna pelerinii, in timpul marilor sarbatori si procesiuni crestine de peste an, dar si pentru a asculta indicatiile ghizilor despre istoria bisericii si a evenimentelor sfinte petrecute in aici. Din aceasta curte cu forma patrata de pot vedea imprejur mai multe manastiri si paraclise ale ortodocsilor, armenilor si coptilor. Spre nord se deschid, sub forma unor arce, doua intrari, una zidita, iar alta care permite accesul in . Pe aceasta usa numita "poarta sfanta" se pastreaza doua inscriptii adresate pelerinilor: "Inchinatorule, intra intru bucuria Domnului, in cerul plin de lumina." si "Intrati, in curtile Domnului, in mormantul datator de viata, unde salasluieste Harul si stapaneste lumina cea binecuvantata."

Coloanele de marmura alba din stanga intrarii sunt fisurate in partea de jos. Traditia ne spune ca intr-un an, credinciosii ortodocsi, neavand cu ce sa achite taxele impuse de turci pentru intrarea in Sfantul Mormant au ramas afara pentru a primi din cer . Atunci, in chip minunat, focul dumnezeiesc, care coboara in fiecare an in Sambata Mare la Sfantul Mormant, a lovit aceste coloane lasand aceste urme vizibile si astazi.
PIATRA UNGERII
Intrand in biserica, la numai cativa metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Este de fapt o lespede din piatra rosiatica care protejeaza locul in care Iosif din Arimateea si Nicodim, au asezat trupul Domnului dupa ce l-au coborat de pe cruce. Despre acest loc, citim in Sfanta Evenghelie: "Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei. Iar in locul unde a fost rastignit era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Acolo l-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape". "Iar facandu-se seara, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care si el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducandu-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit sa i se dea. Si Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in,si l-a pus in mormantul nou al sau, pe care-l sapase in stanca, si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus." (Matei 28, 57-60)Deasupra placii de marmura atarna frumos mai multe candele. Pe mozaicul din fata este prezentat, in culori foarte vii, acest eveniment cutremurator. Imprejurul acestei lespezi din marmura, acoperita cu mir si petale de trandafir, in , multimile canta prohodul Domnului.

GOLGOTA-ALTARUL JERTFEI MANTUITOARE
La câţiva metri de acest loc spre răsărit se înaltă o stâncă încadrată astăzi într-un paraclis mai spaţios cu două altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului.

În imediata apropiere este o icoană a Sfintei Fecioare Maria, prin inima căreia a trecut durerea ca şi o sabie văzând pe Fiul ei preaiubit răstignit între tâlhari. „Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul�. Iar alţii Îl huleau împreună cu arhiereii şi cărturarii şi îl batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!� Şi „strigând iarăşi cu glas mare Şi-a dat duhul. Şi iată catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat s-au sculat. …Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!� (Evanghelia după Matei, cap 27). Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie.

În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri transparente protejează stânca Golgotei crăpată de cutremur. Credincioşii pot atinge această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Locul este cunoscut în Evanghelie ca „Locul Căpăţânii�.

Prin panourile protectoare ale stâncii laterale se poate vedea şi astăzi stânca înroşită de sângele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste căpăţâna lui Adam, părintele neamului omenesc, al cărui păcat a fost răscumpărat prin jertfa lui Hristos.

CUVUCLIONUL SAU SFANTUL MORMANT
Coborând scările de la Altarul Golgotei, ne întoarcem iarăşi spre Piatra Ungerii, în partea de apus a bisericii şi înaintăm spre Sfântul Mormânt în care a fost pus trupul lui Hristos. Sfântul Mormânt se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră.

Sub centrul acestei cupole se află Cuvuclionul cu forma unui mormânt ebraic vechi. Cuvântul Cuvuclion înseamnă cămară, sau tezaur împărătesc şi aici marchează locul exact al Sfântului şi Preamăritului Mormânt din care a înviat Hristos. La intrarea în mormânt, în partea dinspre răsărit, se află icoana învierii Domnului cu inscripţia: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm, Sfântului Domnului Iisus…�, iar în partea superioară alte inscripţii ale învierii: „Toţi credincioşii să se închine ţie mormânt primitor de viaţă, că a fost îngropat în tine şi a înviat cu adevărat Hristos Dumnezeu�, şi:

„Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în mormântul lui Hristos, învăţaţi că a murit, şi a înviat din nou, trupul Dătătorului de Viaţă, spre încredinţarea învierii celei de pe urmă, în care nădăjduim�. În faţa acestora atârnă numeroase candele.

CAPELA INGERULUI

Cuvuclionul este o construcţie micuţă sub formă dreptunghiulară şi are două încăperi. Intrând pe o uşă joasă în primul spaţiu din interior ajungem în capela îngerului. În centrul acesteia se află un prestol peste care stă aşezată o piatră sub formă pătrată. Această piatră protejată de un geam este o bucată din piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi a şezut deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul răspunzând a zis femeilor: Nu vă temeţi că ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut�. Mt. 20.

Pe această piatră la fiecare miez al nopţii este aşezată o sfântă masă şi se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În dreapta şi în stânga în pereţii sunt două nişe circulare care comunică cu exteriorul. Prin acestea în Sâmbăta Mare, în sâmbăta de dinaintea Sfintelor Paşti, Patriarhul Ierusalimului scoate câte o torţă aprinsă cu sfânta lumină care coboară din cer pentru a o împărţi mulţimii credincioşilor care aşteaptă afară.

SFANTUL MORMANT
În cea de-a doua încăpere a Cuvuclionului, în partea dinspre apus, se află o altă încăpere, numită Sfântul Mormânt. Acesta este prezentat de o inscripţie interioară ca un purtător de viaţă, mai împodobit decât raiul, şi mai luminos decât toată cămara împărătească. Intrarea în această încăpere se face pe o uşă mică şi joasă prin care poate pătrunde doar un singur credincios. Încăperea are vreo doi metri lungime şi permite numai câtorva credincioşi să stea deodată înăuntru, în vreme ce alţii aşteaptă în rugăciune în capela îngerului, iar alţii în faţa Cuvuclionului, în biserica mare. De fiecare dată câte un călugăr ortodox supraveghează închinarea credincioşilor la Sfântul Mormânt, pentru a se evita neorânduiala sau îmbulzeala. În dreapta ultimei încăperi a Cuvuclionului se întinde o lespede din marmură albă care protejează locul funerar în care a fost aşezat trupul mort al dumnezeiescului Răscumpărător, care după trei zile a înviat.

În acest loc milioane de oameni din întreaga lume au îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite cu lacrimi de durere, de mulţumire sau de speranţă. Aceste momente emoţionante nu pot fi uitate niciodată pentru că ele îţi lasă în suflet o bucurie şi fericire unică, ce te cheamă de fiecare dată la Ierusalim. Un văl de îndoială şi de necredinţă, se ridică parcă de pe ochii şi sufletul nostru şi nu găsim cuvinte să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut el pentru noi.

Aici realizezi, poate cel mai bine că orice jertfă ne conduce spre înviere, că orice gest de bunătate ne apropie de Dumnezeu şi de semeni şi că nimic nu ne mai poate despărţi de Hristos, nici chiar şi moartea. Hristos a înviat! Şi noi cântăm cu bucurie troparul imprimat pe Sfântul Mormânt: �Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să te slăvim�.

BISERICA INVIERII


Cuvuclionul are un caracter interconfesional, şi acolo slujesc zilnic, după un program stabilit, mai întâi ortodocşii, apoi armenii, copţii şi catolicii.
Ieşind din interiorul Sfântului Mormânt spre răsărit ajungem în faţa unei biserici mari numită Biserica Învierii. Această biserică se află în centrul întregului complex bisericesc şi aparţine în exclusivitate ortodocşilor.
Aceasta este catedrala propriu-zisă a Sfântului Mormânt. Aici se săvârşesc slujbele zilnice ale ortodocşilor, la care de obicei participă un mare sobor de preoţi şi arhierei. În mijlocul bisericii stă aşezat un sfeşnic special, care marchează după Sfintele Scripturi centrul geografic şi spiritual al pământului.

Biserica este foarte mare şi impresionează prin stilul arhitectonic de tip romanic şi prin atmosfera interioară tipic ortodoxă.
Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt se află şi alte altare creştine începând din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul copţilor, nişte oameni foarte modeşti şi respectuoşi, iar spre nord capela catolicilor. Acest altar dinspre nord care aparţine franciscanilor, este construit pe locul în care Domnul s-a arătat după înviere femeilor mironosiţe: „Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi bucurie mare au alergat să vestească (învierea) ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat� Mt. 28.

Altarul este cunoscut şi sub numele de Capela Sfintei Maria Magdalena, pentru că aici este locul în care Iisus s-a arătat iarăşi Mariei Magdalena, care stătea afară lângă mormânt şi plângea: „şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea, i-a zis Învăţătorule�. Ioan 20.

Urcând câteva trepte ajungem într-o altă capelă catolică, în locul care după tradiţie, Mântuitorul S-a arătat Sfintei Fecioarei Maria, după înviere. În interiorul capelei se află şi un fragment din coloana de piatră de care a fost legat Domnul, la pretoriu, când ostaşii romani l-au bătut şi l-au batjocorit. Tot aici tradiţia ne spune că Patriarhul Ierusalimului şi Sfânta Împărăteasă Elena au atins lemnul crucii de un mort şi îndată acela a înviat.
ALTARUL INCHISORII LUI IISUS
Culoarul interconfesional care înconjoară Cuvuclionul şi Biserica Învierii continuă dinacest loc spre răsărit până la un mic altar construit peste locul în care soldaţii romani l-au păzit pe Iisus înainte de a fi răstignit. În pardoseala paraclisului se află o lespede din piatră cu două orificii în care erau introduse picioarele celor condamnaţi, iar pe dedesubt erau legaţi cu un lanţ. Din acest motiv locul acesta este numit şi paraclisul butucilor pentru că aici au stat şi picioarele lui Iisus legate în acest fel înainte de răstignire.

Sfânta Sa Mamă,Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus împreună cu alte femei evlavioase şi toate plângeau. Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile şi umilirile lui Iisus Maica Domnului a leşinat aici de durere. Locul leşinului este marcat de o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Mulţi creştini o numesc şi „Icoana Maicii Domnului care clipeşte�, pentru în icoană Maica Domnului închide şi deschide uşor ochii.

ALTARUL SFANTULUI LONGHIN
În partea de răsărit a Bisericii Învierii, plecând de la Altarul închisorii lui Iisus spre Golgota, întâlnim pe rând două paraclise mici.În primul dintre ele tradiţia localizează locul în care soldaţii romani au omorât un sutaş roman cu numele Longhin.Acest sutaş era un fel de superior al soldaţilor romani însărcinat cu supravegherea răstignirii lui Iisus. Mişcat profund toate cele văzute el a mărturisit înaintea tuturor căci „cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta� Mt. 27, 54.

Pentru mărturisirea acestui adevăr el a fost decapitat, iar capul său aruncat în groapa de gunoi a oraşului. O femeie oarbă din oraş descoperă prin vedenie capul Sfântului şi primeşte îndată vindecare. Astfel Sfântul Longhin a devenit primul martir şi mărturisitor al credinţei creştine.
ALTARUL IMPARTIRII VESMINTELOR
Acest altar este foarte aproape de Golgota. În acest loc soldaţii romani au aruncat sorţii (zarurile) pentru hainele lui Iisus: „Iar ostaşii, dacă au răstignit pe Iisus, au luat hainele Lui, şi le-au făcut patru părţi, fiecare ostaş o parte, şi cămaşa. Şi era cămaşa necusută, de sus ţesută peste tot.
Şi au zis ostaşii între dânşii: să nu o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru dânsa, a căruia va fi, ca să se împlinească Scriptura, ce zice: „Împărţit-au hainele Mele lor şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi� Psalmul. 21, 19 Deci ostaşii acestea au făcut�. (Ioan 19, 23-24)
PARACLISUL CUNUNII DE SPINI

Acest paraclis se află în imediata apropiere a locului răstignirii, la numai câţiva metri de paraclisul lui Adam. În centrul paraclisului este un stâlp de granit încadrat sub o sfântă masă din marmură împrejmuită cu sticlă. Pe această coloană ruptă, tradiţia ne spune că a fost aşezat Domnul în pretoriu, când soldaţii romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care împodobesc paraclisul sunt reliefate câteva scene ale judecăţii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu şi astăzi din lemnul icoanelor se poate observa cum sângele încă mai curge din picioarele şi fruntea lui Iisus.
În vinerea de dinainte de Paşti mulţi credincioşi îşi alipesc urechea de sfânta masă de marmură care încadrează stâlpul de granit şi pot auzi sunetul suferinţelor. Mulţi creştini aud aici loviturile biciului, precum şi bătăile ciocanului care au bătut cuiele în mâinile şi în picioarele lui Iisus.
PARACLISUL AFLARII SFINTEI CRUCI
Între Paraclisul Încoronării Domnului cu Spini şi cel al Împărţirii Hainelor se află un culoar care coboară în partea de răsărit a muntelui Golgota. În vechime aici erau nişte cisterne imense săpate în piatră pentru acumularea apei care era folosită în anotimpul secetos. După răstignire Crucea Domnului a fost aruncată de evrei în această cisternă împreună cu cele ale tâlharilor. Pentru a se şterge urma acestor evenimente, cisternele au fost umplute cu gunoaie şi pietre aşa încât pe la începutul secolului patru aproape nimeni nu mai ştia ce s-a întâmplat cu Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul. În această vreme Sfânta Împărăteasă Elena a venit la Ierusalim şi preluând unele informaţii de la localnici a săpat în aceste cisterne până a găsit cele trei crucii în partea cea mai de jos a cisternei.

Astăzi aici se află un mic paraclis închinat Sfintei Cruci, iar în partea de sus este statuia Sfintei Împărătese Elena care asista la aceste săpături şi arunca bani din aur soldaţilor romani pentru a continua săpăturile. Urcând câteva trepte spre Biserica Învierii ajungem în altarul „Tâlharului Dismas, care pe cruce a primit făgăduinţa iertării. Tradiţia ne spune că nimeni nu ştia care dintre cele trei cruci era a Domnului şi atunci au luat toate cele trei cruci şi au mers pe locul în care se află astăzi altarul arătării Domnului de lângă Sfântul Mormânt. Şi aşa a lucrat Dumnezeu că trecând pe acolo un convoi cu un mort spre groapă şi atingând mortul de cele trie cruci mortul a înviat în momentul în care a fost atins de crucea pe care a fost răstignit Iisus. (t6YtvsMCu8w) !!!!

Biserica Învierii Domnului este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni ale creştinătăţii şi ele continuă şi astăzi să impresioneze sau să convertească total la credinţă nu numai pe cei mai puţini credincioşi, dar şi pe alţi oameni, de alte religii, care din simpli turişti devin creştini în cel mai autentic sens al cuvântului. Aceste minuni sunt realităţi care încălzesc şi bucură nespus sufletele multor credincioşi care vin la Mormântul Domnului şi se întorc la casele lor cu credinţa că Dumnezeu este aproape şi ajută fiecare credincios care se închină cu credinţă adevăratului şi unicului Dumnezeu numit Iisus Hristos.








[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:04PM ]
Back to top
Mergi la pagina  [1] 2 3 4
Moderators: admin, MiroslavPetras

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System