Forums


PELERINAJE - DUHOVNICESTI :: Forums :: Pelerinaje : Ucraina,Crimeea ,Rusia,Serbia,Muntenegru,Israel,Grecia
<< Previous thread | Next thread >>   

PE URMELE MANTUITORULUI HRISTOS-TARA SFANTA

Mergi la pagina  1 2 [3] 4
Author Post
MiroslavPetras
Fri Feb 03 2012, 06:11PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
BISERICA "TATAL NOSTRU"-"PATER NOSTER"-IERUSALIM


Biserica Tatal Nostru, precum este cunoscuta in toata lumea, este o biserica crestina din apropierea Ierusalimului, fiind aflata pe Muntele Maslinilor, mai inspre nord de Mormintele Profetilor si de celelalte locuri sfinte din apropierea Gradinii Ghetsimani.
Potrivit traditiilor crestine locale, in pestera pastrata si astazi in incinta, ucenicii s-au adunat in jurul Mantuitorului, spre a-i invata rugaciunea domneasca "Tatal nostru". Rugaciunea aceasta, numita si "domneasca", dupa calitatea de Domn a Celui care a rostit-o intaia oara, este una dintre cele mai puternice rugaciuni crestine.

Ansamblul eclesial Tatal Nostru, numit si "Pater Noster", este ridicat pe ruinele unei vechi basilici bizantine, construita de Sfantul imparat Constantin cel Mare. Basilica bizantina, numita "Eleona", adica "a Maslinilor", dateaza deci inca din secolul al IV-lea, ea fiind zidita chiar deasupra pesterii marturisite de traditia mai-sus amintita.
Actuala biserica, avand statut de manastire, se afla in purtarea de grija a surorilor carmelite, apartinatoare de Biserica Romano-Catolica. In curtea manastirii, pe toti peretii laterali ai curtii, cat si in interiorul bisericii celei mari, se afla placi de ceramica alba inscriptionate cu rugaciunea "Tatal nostru", in mai bine de 70 de limbi.

Marturia pastrata in Evanghelia dupa Sfantul Apostol Luca este una dintre cele mai puternice, in favoarea autenticitatii locului. Astfel, citim: "Si pe cand Se ruga Iisus intr-un loc, cand a incetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, invata-ne sa ne rugam, cum a invatat si Ioan pe ucenicii lui. Si le-a zis: Cand va rugati, ziceti: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta. Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua in fiecare zi. Si ne iarta noua pacatele noastre, caci si noi insine iertam tuturor celor ce ne gresesc noua. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau" (Luca 11, 1-4).
Nefiind amintit numele locului cu pricina, traditia crestina a ales acest loc drept loc autentic si in baza unui alt cuvant al aceluiasi Apostol. Astfel, vorbind despre programul de peste zi al Mantuitorului Iisus Hristos, el spune: "Si ziua era in templu si invata, iar noaptea, iesind, o petrecea pe muntele ce se cheama al Maslinilor." (Luca 21, 37). Cele doua fragmente evanghelice de la Sfantul Luca au fost puse in comun, identificandu-se astfel Muntele Maslinilor drept alt loc al rostirii rugaciunii "Tatal nostru", de catre Mantuitorul.

Rugaciunea domneasca "Tatal nostru" este amintita si de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, insa ca fiind incadrata in Predica de pe Munte. "Voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau; Vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi; Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin!" (Matei 6, 9-13).
Prima biserica de pe acest loc este de factura bizantina, dupa cum am amintit si mai sus, ea fiind construita de catre Sfantul imparat Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea, pe un loc hotarat de Sfanta Elena, mama imparatului ctitor, pe Muntele Maslinilor, undeva foarte aproape de Capela Inaltarii Domnului.

Numita cu numele de "Basilica Eleona", adica "a Maslinilor", aceasta este una dintre cele patru mari basilici crestine, zidite de Sfantul Constantin cel Mare, in Tara Sfanta. Impresionanta structura a fost zidita pe trei nivele, intre livezile de maslini; intre cele trei nivele (biserica, atrium-ul, curtea) au fost construite scari mari, de piatra.
Biserica a fost construita pe cel mai inalt loc dintre cele trei, avand o lungime de 30 de metri si o latime de aproape 19 metri. Aceasta era de fapt o hala rectangulara sustinuta in interior de doua randuri de coloane. In capatul estic, mareata biserica se termina cu o deosebita absida.

Nivelul al doilea, situat putin mai jos decat primul, numit in arhitectura vremii drept "atrium", era de fapt o curte mai mica, imprejmuita de coloane, de forma patrata, cu latura de 25 de metri.
Nivelul inferior se afla in partea vestica a ansamblului eclesial, fiind un portic, sprijinit pe sase coloane. In urma excavatiilor efectuate in secolul al XIX-lea, s-au scos la lumina doar ruinele porticului si pestera (cripta subterana), care se afla initial sub marginea estica a bisericii.
In perioada de dominatie persana si araba, aceasta biserica a avut mult de suferit. Astfel, mareata biserica bizantina a fost distrusa, de catre persi, in luna mai a anului 614, dupa un asediu de 21 de zile asupra Ierusalimului.

In urma victoriei, persii au distrus o mare parte dintre bisericilor crestine din Ierusalim, omorand (martirizand) zeci de mii de crestini, in oras, si alti o mie, pe Muntele Maslinilor. In anul 638, arabii i-au alungat pe persi, ramanand in locul lor, la conducerea zonei. Multa vreme, Biserica Tatal Nostru a ramas intr-o dureroasa ruina.
Unele dintre ramasitele complexului bizantin pot fi vazute si astazi, in curtea exterioara a bisericii. In anul 1868, in urma lucrarilor de reconstruire, a fost scos la lumina un mozaic din secolul al V-lea, apartinand Basilicii Eleona. Mozaicul de podea pastreaza doua inscriptii grecesti, din Psalmi: "Domnul va pazi iesirile si intrarile lor. (...) "Aceasta poarta a Domnului, prin care vor intra cei drepti."
In perioada de dominatie cruciata, biserica va fi repusa in stare de functionare. Cruciatii au cucerit orasul in anul 1099, reconstruind o mare parte dintre cladirile ruinate de persi si arabi. In anul 1152, o noua biserica a fost construita pe locul celei vechi, insa cu mult mai mica decat cea anterioara.
Ctitorii acesteia au fost doi frati danezi, din Jutland, anume episcopul Svein si admiralul Eskill Sveinsson. Cei doi frati au fost inmormantati in biserica nou-zidita, pietrele lor funerare fiind recuperate abia in anul 1869. Acestea au fost, mai apoi, incorporate in noua biserica (actuala).
Biserica a inceput a fi numita "Tatal Nostru" inca din vremea cruciatilor, mai ales in baza cuvintelor Sfantului Apostol Luca si a traditiilor crestine deja existente la acea vreme. Capela Inaltarii Domnului a fost si ea reamenajata, putin mai sus de aceasta, peste drum.
O noua perioada grea avea sa vina peste Biserica Tatal Nostru - Pater Noster, odata cu invazia arabilor si a mamelucilor. Biserica cruciatilor a fost distrusa, imediat dupa victoria trupelor lui Saladin, in anul 1187. In anul 1345, biserica a fost complet nivelata, de catre mameluci, care au condus Ierusalimul intre anii 1267-1480.
Abia dupa mai bine de 500 de ani, crestinilor si evreilor li s-a permis sa ridice noi cladiri. Astfel, orasul se va extinde rapid peste zidurile vechi. Spre sfarsitul perioadei de dominatie otomana, biserica va fi si ea rezidita.
In anul 1872, pe locul fostei biserici Tatal Nostru, a fost inaltata o manastire romano-catolica. Terenul fusese achizitionat, cu ceva timp mai inainte, de catre Bossi Aurelia, printesa de Tour d'Auvergne, de origine franceza. Mormantul printesei, care a murit in anul 1889, se afla si astazi in interiorul bisericii, intr-un sarcofag de marmura.
Actuala biserica a fost zidita in anul 1874, in partea nordica a vechilor ruine. In jurul bisericii celei noi a fost zidita o intinsa manastire, cu toate cele de trebuinta. In anul 1873, biserica si manastirea au fost daruite ordinului catolic al surorilor carmelite.
In perioada de dominatie britanica, o noua biserica va ramane neterminata. Astfel, in anul 1920, o biserica inchinata Sfintei Inimi (erezie romano-catolica) a inceput a fi zidita peste pestera cea veche, insa construirea acesteia a fost intrerupta, datorita schimbarilor politice ale vremii, numai baza cladirii si o parte din ziduri putand fi terminate.
Biserica Tatal Nostru - Pater Noster - este alcatuita astazi din urmatoarele cladiri: biserica cea mare, cladirile monahale, curtea superioara, curtea inferioara, pestera subterana, curtea cu ruine si biserica neterminata. Imediat langa aceasta se afla Capela Inaltarii Domnului si Manastirea ruseasca Inaltarea Domnului


[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:09PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Sun Feb 05 2012, 05:50PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
GRADINA GHETSIMANI


Gradina Ghetsimani este cea mai renumita gradina din Tara Sfanta, aceasta fiind locul in care Mantuitorul venea adesea. Gradina este asezata in partea de rasarit a Ierusalimului, langa Muntele Templului, in partea de est a Paraului Chedron - Paraul Cedrilor sau Valea lui Iosafat - si pe partea de vest a Muntelui Maslinilor. Ea se intindea la inceput de o parte si de alta a Paraului Cedrilor, care in timpul verii nu are nici un pic de apa. Paraul Cedri­lor curge numai in lunile de iarna, cand ploua si uneori chiar ninge.
Ghetsimani inseamna “presa de ulei", termen inpamantenit probabil de la prezenta pe acest munte sadit cu maslini a unei prese care producea ulei. Evanghelia dupa Marcu (14,32) numeste acest loc “chorion", adica "un loc" sau "o proprietate", in timp ce Evanghelia dupa Ioan (18,1) vorbeste despre “kepos", "o gradina" sau "o plantatie".
Gradina de pe Muntele Maslinilor este incadrata in actuala curte a Bisericii Tuturor Natiunilor, cunoscuta si sub denumirea de Biserica Agoniei, construita pe ruinele unei biserici distruse in anul 614, si ale unei alte biserici, cruciate, distruse in anul 1219. Foarte aproape de acest loc se afla Biserica Sfanta Maria Magdalena, a rusilor, cu turlele ei specific moscovite, construita de catre tarul Alexandru al III-lea, in memoria mamei sale.

Gradina Ghetsimani se intinde pe circa 20 de hectare de teren, plantat in special cu maslini. Cea mai mare parte din gradina o stapaneste Biserica Ortodoxa, iar a doua este in posesia Bisericii Romano-Catolice. In Gradina Ghetsimani se afla patru locuri de inchinare, dintre cele mai importante pentru toata lumea crestina: Mormantul Maicii Domnului (potrivit traditiei crestine, acesta este locul in care Apostolii au inmormantat trupul Maicii Domnului), Pestera Ghetsi­mani (unde S-a rugat Iisus Hristos cu sudori de sange - Luca 22, 44), Piatra prinderii lui Iisus (aici se inalta astazi o biserica catolica), si biserica Sfantului Arhidiacon Stefan.
Gradina Ghetsimani a fost vazuta drept loc de pelerinaj inca din primele secole crestine. Aceasta a fost vizitata de catre pelerinul anonim "din Bordeaux", in anul 333, ale carui note de calatorie sunt considerate a fi cele mai vechi marturii ale pelerinajelor in Tara Sfanta. In cartea “Onomasticon", a lui Eusebiu de Cezareea, gasim notat faptul ca Gradina Ghetsimani este asezata "la poalele Muntelui Maslinilor", aici "venind multime de oameni spre a se ruga".

Urcarea pe Muntele Maslinilor se facea prin coborarea si urcarea a unei intregi serii de trepte, sapate in piatra. Podul zidit peste Valea lui Iosafat, care trecea peste Paraul Cedrilor, se afla si astazi tot in acelasi loc ca acum doua milenii. Acest lucru reiese din prezenta treptelor de piatra, sapate in munte, care coboara din oras si urca pe munte.
Petronius, episcopul de Bologna, in jurul anului 420, si Sofronie, Patriarhul de Ierusalim, vorbesc despre aceste trepte imense de piatra, doi pelerini ai vremii dand marturie si asupra numarului treptelor. Urme ale acestor trepte se mai vad si astazi, mai putin in partea dinspre oras, insa foarte vizibil putin mai sus de Gradina Ghetsimani.
La o distanta de aproximativ 40 de metri de Pestera din Ghetsimani, se afla actuala gradina, de forma patrata, cu fiecare laterala masurand aproximativ 60 de metri lungime. In interiorul acesteia se pastreaza pana astazi o serie de sapte maslini, uitati de vreme, martori ai mileniilor. Cel mai gros maslin masoara 8 metri in circumferinta. Se crede despre acestia ca au participat la rugaciune lui Iisus din noapte prinderii si judecatii. Chiar daca acestia nu sunt exact copacii din acea vreme, cu siguranta ei sunt urmasii directi ai acelora, crescuti in coaja si din radacinile lor.

Ce liniste era odinioara in aceasta tainica gra­dina, unde venea Domnul sa se roage. Astazi au mai ramas doar cativa maslini uriasi, care se crede ca au fost martori ai rugaciunii si prinderii lui Iisus Hristos. Prin mijlocul gradinii trece soseaua asfal­tata ce duce la Betania, Ierihon, Marea Moarta si la Marea Tiberiadei. Circulatia masinilor este asa de inten­sa, incat cu greu te poti aduna si reculege un ceas sau doua in timpul zilei.
Gradina Ghetsimani a fost locul de rugaciune si liniste cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos din tot Ierusalimul. Dupa Cina cea de Taina, Hristos si ucenicii Sai, s-au retras in aceasta gradina spre a face rugaciune - . Acesta este locul in care Mantuitorul s-a rugat cu lacrimi de sange, parasit de ucenicii care adormisera, si tot acesta este locul in care ucenicul Iuda isi va vinde Invatatorul cu acel sarut mincinos.

Ajuns in gradina, Iisus le-a spus ucenicilor: "Sedeti aici, pana ce Ma voi duce acolo si Ma voi ruga" (Matei 26, 36), apoi, luandu-i cu Sine numai pe Petru si pe fiii lui Zevedeu, S-a retras cu ei mai departe. Fata de cei mai apropiati dintre apostoli, Domnul nu Se sfieste sa-Si arate tulburarea: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte", le marturiseste El (26, 38). Niciodata nu a fost Iisus asa de abatut si nu a facut o asemenea destainuire.
La Ghetsimani, teama de moarte si de durerea fizica - sporita fara indoiala si de gandul ca chinurile Sale nu vor cruta nici lui Israel, nici omenirii atatea suferinte - a atins o culme. De aceea atunci a avut loc lupta suprema, din care vointa omeneasca a iesit invingatoare, fara ca totusi Hristos sa ramana impasibil la gandul mortii. Atunci, cum spune asa de frumos , "Iisus s-a cununat in duh cu moartea".
Scriitorul Blaise Pascal observa ca Adam l-a pierdut pe om intr-o gradina, sedus de ispita placerii, iar Hristos il va mantui tot intr-o gradina, acceptand de buna voie sa Se impovareze cu durerea, consecinta a pacatului primului om. Ca in toate imprejurarile hotaratoare din viata Sa, Iisus Se afla in mijlocul naturii, pe care a venit sa o izbaveasca de stricaciune, o data cu patima si jertfa Sa.

RUGACIUNEA DIN GRADINA GHETSIMANI-SFANTA SCRIPTURA !
"Si dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor. Atunci Iisus le-a zis: Voi toti va veti sminti intru Mine in noaptea aceasta caci scris este: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei". Dar dupa invierea Mea voi merge mai inainte de voi in Galileea. Iar Petru, raspunzand, I-a zis: Daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti. Zis-a Iisus lui: Adevarat zic tie ca in noaptea aceasta, mai inainte de a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine. Petru i-a zis: Si de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine. Si toti ucenicii au zis la fel. Atunci Iisus a mers impreuna cu ei la un loc ce se cheama Ghetsimani si a zis ucenicilor: Sedeti aici, pana ce Ma voi duce acolo si Ma voi ruga. Si luand cu Sine pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a inceput a Se intrista si a Se mahni. Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine. Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se si zicand: Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti. Si a venit la ucenici si i-a gasit dormind si i-a zis lui Petru: Asa, n-ati putut un ceas sa privegheati cu Mine! , ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, dar trupul este neputincios. Iarasi ducandu-se, a doua oara, s-a rugat, zicand: Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta. Si venind iarasi, i-a aflat dormind, caci ochii lor erau ingreuiati. Si lasandu-i, S-a dus iarasi si a treia oara S-a rugat, acelasi cuvant zicand. Atunci a venit la ucenici si le-a zis: Dormiti de acum si va odihniti! Iata s-a apropiat ceasul si Fiul Omului va fi dat in mainile pacatosilor. Sculati-va sa mergem, iata s-a apropiat cel ce M-a vandut. Si pe cand vorbea inca, iata a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, si impreuna cu el multime multa, cu sabii si cu ciomege, de la arhierei si de la batranii poporului. Iar vanzatorul le-a dat semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este: puneti mana pe El. Si indata, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucura-Te, Invatatorule! Si L-a sarutat.

Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mainile pe Iisus si L-au prins. Si iata, unul dintre cei ce erau cu Iisus, intinzand mana, a tras sabia si, lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar cum se vor implini Scripturile, ca asa trebuie sa fie? In ceasul acela, a zis Iisus multimilor: Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu ciomege, ca sa Ma prindeti. In fiecare zi sedeam in templu si invatam si n-ati pus mana pe Mine. Dar toate acestea s-au facut ca sa se implineasca Scripturile proorocilor. Atunci toti ucenicii, lasandu-L, au fugit." (Matei 26, 30-56)

"Si dupa ce au cantat cantari de lauda, au iesit la Muntele Maslinilor. Si le-a zis Iisus: Toti va veti sminti, ca scris este: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile". Dar dupa invierea Mea, voi merge mai inainte de voi in Galileea. Iar Petru I-a zis: Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, totusi eu nu. Si i-a zis Iisus: Adevarat graiesc tie: Ca tu astazi, in noaptea aceasta, mai inainte de a canta de doua ori cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine. El insa spunea mai staruitor: Si de-ar fi sa mor cu Tine, nu Te voi tagadui. Si tot asa ziceau toti. Si au venit la un loc al carui nume este Ghetsimani, si acolo a zis catre ucenicii Sai: Sedeti aici pana ce Ma voi ruga. Si a luat cu El pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si a inceput a Se tulbura si a Se mahni. Si le-a zis lor: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegeheati. Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant si Se ruga, ca, de este cu putinta, sa treaca de la El ceasul (acesta). Si zicea: Avva Parinte, toate sunt Tie cu putinta. Departeaza paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiesti Tu. Si a venit si i-a gasit dormind si a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tarie ca sa veghezi un ceas? Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, dar trupul neputincios. Si iarasi mergand, s-a rugat, acelasi cuvant zicand. Si iarasi venind, i-a gasit dormind, caci ochii lor erau ingreuiati si nu stiau ce sa-I raspunda. Si a venit a treia oara si le-a zis: Dormiti de acum si va odihniti! E gata! A sosit ceasul. Iata Fiul Omului este dat in mainile pacatosilor. Sculati-va sa mergem. Iata, cel ce M-a vandut s-a apropiat. Si indata, inca vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, si cu el multime cu sabii si cu ciomege, de la arhierei, de la carturari si de la batrani. Iar vanzatorul le daduse semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este. Prindeti-L si duceti-L cu paza. Si venind indata si apropiindu-se de El, a zis Lui: Invatatorule! Si L-a sarutat. Iar ei au pus mana pe El si L-au prins.

Unul din cei ce stateau pe langa El, scotand sabia, a lovit pe sluga arhiereului si i-a taiat urechea. Si raspunzand, Iisus le-a zis: Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu toiege, ca sa Ma prindeti. In fiecare zi eram la voi in templu, invatand, si nu M-ati prins. Dar acestea sunt ca sa se implineasca Scripturile. Si, lasandu-L, au fugit toti." (Marcu 14, 26-52)
"Si, iesind, s-a dus dupa obicei in Muntele Maslinilor, si ucenicii l-au urmat. Si cand a sosit in acest loc, le-a zis: Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita. Si El S-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra, si ingenunchind, Se ruga. Zicand: Parinte, de voiesti, treaca de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca. Iar un inger din cer s-a aratat Lui si-L intarea. Iar El, fiind in chin de moarte, mai staruitor Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant. Si, ridicandu-Se din rugaciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare. Si le-a zis: De ce dormiti? Sculati-va si va rugati, ca sa nu intrati in ispita. Si vorbind El, iata o multime si cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea in fruntea lor. Si s-a apropiat de Iisus, ca sa-L sarute. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sarutare vinzi pe Fiul Omului? Iar cei din preajma Lui, vazand ce avea sa se intample, au zis: Doamne, daca vom lovi cu sabia? Si unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului si i-a taiat urechea dreapta. Dar Iisus, raspunzand, a zis: Lasati, pana aici. Si atingandu-Se de urechea lui l-a vindecat Si catre arhiereii, catre capeteniile templului si catre batranii care venisera asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un talhar ati iesit, cu sabii si cu toiege. In toate zilele fiind cu voi in templu, n-ati intins mainile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru si stapanirea intunericului. Si, prinzandu-L, L-au dus si L-au bagat in casa arhiereului. Iar Petru Il urma de departe." (Luca 22, 39-53)

"Zicand acestea, Iisus a iesit cu ucenicii Lui dincolo de paraul Cedrilor, unde era o gradina, in care a intrat El si ucenicii Sai. Iar Iuda vanzatorul cunostea acest loc, pentru ca adesea Iisus si ucenicii Sai se adunau acolo. Deci Iuda, luand oaste si slujitori, de la arhierei si farisei, a venit acolo cu felinare si cu faclii si cu arme. Iar Iisus, stiind toate cele ce erau sa vina asupra Lui, a iesit si le-a zis: Pe cine cautati? Raspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vanzatorul era si el cu ei. Atunci cand le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat inapoi si au cazut la pamant. Si iarasi i-a intrebat: Pe cine cautati? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul. Raspuns-a Iisus: V-am spus ca Eu sunt. Deci, daca Ma cautati pe Mine, lasati pe acestia sa se duca; Ca sa se implineasca cuvantul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul. Dar Simon-Petru, avand sabie, a scos-o si a lovit pe sluga arhiereului si i-a taiat urechea dreapta; iar numele slugii era Malhus. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia in teaca. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatal? Deci ostasii si comandantul si slujitorii iudeilor au prins pe Iisus si L-au legat." (Ioan 18,1-12




[ Edited Wed Aug 27 2014, 11:16AM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Feb 06 2012, 07:54PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
BISERICA DIN CANA GALILEII


Cana Galileii, numita astazi "Kafr Kanna" sau "Khirbet Cana", este o localitate din regiunea Galileea, aflata la numai sapte kilometri inspre nord-est de Nazaret. Localitatea este locuita astazi de aproximativ cinci mii de locuitori, aproape toti de origine araba, o treime fiind musulmani, iar doua treimi fiind crestini.
Pornind din Nazaret, inspre Cana Galileii, pelerinii strabat valea numita "Merj Sembil", adica "Campul Spicelor". Acum doua mii de ani, pasii Mantuitorului au sfintit aceasta cale, in drumul Sau spre Nunta din Cana, la care a fost chemat.
Inca din cele mai vechi timpuri, acest loc este cinstit de catre crestini drept locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a savarsit prima Sa minune, fiind invitat la o Nunta, la care a participat impreuna cu Maica Sa si cu ucenicii Sai.
"Si a treia zi s-a facut nunta in Cana Galileii si era si mama lui Iisus acolo. Si a fost chemat si Iisus si ucenicii Sai la nunta. Si sfarsindu-se vinul, a zis mama lui Iisus catre El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne priveste pe mine si pe tine, femeie? Inca n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceti orice va va spune.

Si erau acolo sase vase de piatra, puse pentru curatirea iudeilor, care luau cate doua sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleti vasele cu apa. Si le-au umplut pana sus. Si le-a zis: Scoateti acum si aduceti nunului. Iar ei i-au dus.
Si cand nunul a gustat apa care se facuse vin si nu stia de unde este, ci numai slujitorii care scosesera apa stiau, a chemat nunul pe mire, si i-a zis: Orice om pune intai vinul cel bun si, cand se ametesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai tinut vinul cel bun pana acum.

Acest inceput al minunilor l-a facut Iisus in Cana Galileii si Si-a aratat slava Sa; si ucenicii Sai au crezut in El" (Ioan 2, 1-11).
"Iarasi a mers in Cana Galileii, unde prefacuse apa in vin. Si era un slujitor regesc, al carui fiu era bolnav in Capernaum. Acesta, auzind ca Iisus a venit din Iudeea in Galileea, s-a dus la El si Il ruga sa Se coboare si sa vindece pe fiul lui, ca era gata sa moara.
Deci Iisus i-a zis: Daca nu veti vedea semne si minuni, nu veti crede. Slujitorul regesc a zis catre El: Doamne, coboara-Te inainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tau traieste. Si omul a crezut cuvantului pe care i l-a spus Iisus si a plecat.
Iar pe cand cobora, slugile lui, l-au intampinat spunandu-i ca fiul lui traieste. Si cerea, deci, sa afle de la ele ceasul in care i-a fost mai bine. Deci i-au spus ca ieri, in ceasul al saptelea, l-au lasat frigurile. Asadar tatal a cunoscut ca in ceasul acela a fost in care Iisus i-a zis: Fiul tau traieste. Si a crezut el si toata casa lui.
Aceasta este a doua minune pe care a facut-o iarasi Iisus, venind din Iudeea in Galileea" (Ioan 4, 46-54).
"Dupa acestea, Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei, si S-a aratat asa: Erau impreuna Simon-Petru si Toma, cel numit Geamanul, si Natanael, cel din Cana Galileii, si fiii lui Zevedeu si alti doi din ucenicii Lui" (Ioan 21, 1-2).

Sfantul Simon Zilotul este "sfantul cel din Cana". Traditia crestina spune ca Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii, un om simplu si nu foarte instarit. Cutremurat de puterea dumnezeiasca a lui Mantuitorului, mirele din Cana I-a devenit mai apoi ucenic, slujindu-L si propovaduindu-L pentru tot restul vietii. El este numit "Zilotul" pentru a-l deosebi de Simon Petru si de un alt Simon, succesor al Sfantului Iacob, la Episcopia Ierusalimului.

Dupa trimiterea la propovaduire si Pogorarea Sfantului Duh, Sfantul Simon Zilotul a strabatut mai intai Egiptul si Mauritania, iar dupa aceea a calatorit pana in Britania. Din regiunea Britaniei, sfantul s-a intors catre Persia, unde va fi prins si crucificat, in cetatea Snanir.
Locatia in care a avut loc Nunta la care a fost invitat si Mantuitorul, numita cu numele de "Cana Galileii", apare uneori ca incerta. Actuala localitate, numita "Kafr Kanna", este cea mai oportuna varianta, in sprijinul acesteia stand mai multe dovezi.

Astfel, aceasta se afla pe unul dintre marile drumuri ale regiunii, care leaga intre ele localitatile Seforis si Tiberias, fiind destul de aproape de Nazaret. Ruinele locului, scoase la lumina de arheologi, arata ca pe acest loc exista o asezare umana inca din vremea Mantuitorului Iisus Hristos, asezare datata ca intinzandu-si existenta undeva intre perioadele de ocupatie persana si bizantina.
Locul cu pricina nu are nici o sursa de apa curgatoare, precum nu a avut nici in vechile timpuri. Astfel, locuitorii acestei asezari erau nevoiti a cara apa din cisterne sau din valea de la baza dealului, pastrand-o mai apoi in vase mari, confectionate din piatra, asemanatoare celor mentionate in Sfanta Scriptura.
Crestinii au cinstit acest loc inca din cele mai vechi timpuri, ei neavand nici o indoiala cum ca acesta nu ar fi locul original al savarsirii primei minuni, de catre Mantuitorul. Vechi inscriptii crestine pot fi vazute si astazi pe peretii de piatra ai unor grote stravechi.

Ultimele excavatii din zona, savarsite pe unul dintre dealurile aflate la nord de Nazaret, au scos la lumina o localitate evreiasca din secolul intai. Exista pareri conform carora acest loc ar fi autentica localitate biblica numita "Cana", asezat fiind la un kilometru mai spre est de locul amintit mai sus.
Prima biserica crestina din Cana Galileii ar fi fost construita de catre Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea. In timp, vitregiile istoriei au dus la ruinarea acestei biserici bizantine.

Astazi, biserica ortodoxa din Cana Galileii este inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, fiind ingrijita de crestinii ortodocsi greci. In curtea manastirii se pastreaza doua fragmente de coloane vechi, datand din secolul al XIII-lea, iar in biserica se pastreaza doua vase mari, din piatra, deosebit de vechi, asemanatoare celor folosite pentru pastrarea apei, in vremea Mantuitorului.
Localitatea pastreaza si alte doua biserici: una franciscana si una greco-catolica. In anul 1254, conducatorul politic din Sidon a vandut o bucata de pamant din Cana, pe care se aflau urmele unei biserici, unor cavaleri din ordinul "hospitalierilor". Franciscanii s-au asezat in aceasta biserica in anul 1641. In secolul al XVII-lea, pelerinii care vizitau localitatea Cana - Kafr Kanna, inca puteau gasi aici o biserica mare. In anul 1879, franciscanii vor incepe ridicarea unei noi biserici, aceasta fiind inaugurata in anul 1883.
Sub pardoseala bisericii franciscane poate fi vazut un mozaic cu o inscriptie in limba aramaica, care zice: "Binecuvantata sa fie amintirea lui Iosif, fiul lui Talhum, fiul lui Butah si a fiilor sai, care au facut acest mozaic. Binecuvantarea sa coboare asupra lor." Probabil ca mozaicul cu inscriptia facea parte dintr-o sinagoga. In cripta bisericii e pastrata cu sfintenie, in amintirea minunii infaptuite de Isus, o amfora antica.

In biserica greco-catolica se pastreaza doua vase mari de piatra, despre care se spune ca ar fi chiar cele in care s-a efectuat minunea. In realitate insa, acestea sunt doar doua vase baptismale antice. Ultimele excavatii din zona au scos la lumina ruinele mai multor case datand din secolele I-IV, a unui atrium cu portic, datand din secolul al V-lea, a unei cladiri crestine funerare, de prin secolele V-VI, si a unei alte cladiri medievale.




[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:10PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Feb 13 2012, 07:19PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA SFANTUL GHEORGHE HOZEVITUL-
MOASTELE SFANTULUI IOAN IACOB DE LA NEAMT !


Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, numit si Wadi Kelt, este o manastire ortodoxa foarte veche, in care se pastreaza Moastele Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, numit si "Hozevitul". Manastirea se afla la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se indreapta spre Ierihon. Din parcarea pentru autocare, microbuze mai mici pornesc pe un drum abrupt si pietruit, cale de mai bine de o ora, iar mai apoi, o ingusta poteca porneste spre poarta manastirii.
Valea numita "Wadi Kelt" strabate o insemnata parte din pustiul Iudeii. Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce leaga Ierusalimul de Ierihon, drum pe care cobora si samariteanul milostiv (Luca 10, 29-37). Manastirea este asezata pe panta abrupta a malului vestic al vaii, intr-o regiune mai mult palestinana decat israeliteana.

Calugarii crestini au inceput a se aseza in pustiul Iudeii inca din secolul al IV-lea. Intre secolele V si VI, desertul Iudeii a devenit un deosebit de puternic focar monahal, aici fiind intemeiate mai bine de 70 de manastiri si sihastrii calugaresti, care de care mai ascunse si mai greu accesibile.
Primii calugari de aici, cunoscuti cu numele, sunt Prono, Ilie, Gannaios, Ainan si Zenon, ei asezandu-se in vale prin anul 420. O micuta capela, zidita de catre cinci calugari sihastri, a fost transformata in manastire in jurul anului 480, de catre Sfantul Ioan Tebeul, calugar venit din Theba Egiptului.
Complexul monahal dateaza inca din secolul al VI-lea, el pastrandu-si capelele si gradinile, pe care la ingrijesc si in care vietuiesc un grup de calugari greci. La manastire se ajunge pe o poteca pietruita ce strabate valea pustiului, trecand peste firul de apa ce se strecoara prin capatul de jos al acesteia. Poteca pietruita ce porneste spre manastire incepe din dreptul unui portal de piatra in trei arce, pe care este trecut numele sihastriei.

Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul este sapata intr-un perete de stanca, pe locul unei stravechi asezari monahale, de la inceputul veacului al V-lea, situata la apus de Ierihon, pe valea paraului Horat - Cherit - din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Proorocul Ilie, in timpul prigonirii lui catre regele Ahab.
Manastirea greco-ortodoxa a fost intemeiata prin secolul al V-lea (sau al VI-lea), de catre Ioan din Theba. Dupa tunderea in monahism, acesta a plecat din Theba Egiptului si a venit in pustiul Iudeii, in anul 480. Aici, el si-a gasit o pestera in care s-a instalat ca sihastru.
Manastirea a fost numita "Sfantul Gheorghe Hozevitul" dupa numele celui mai renumit calugar ce a vietuit in aceasta, anume Gheorghe din Coziba (Hozeva). In cadrul secolului al VI-lea, manastirea a ajuns foarte renumita, ea avand drept conducator duhovnicesc pe Sfantul Gheorghe din Coziba, nascut in Cipru, in jurul anului 550.
Distrusa in anul 614, de catre persii necredinciosi, manastirea a fost reconstruita in perioada cruciatilor. In urma atacului nesabuit, 40 de calugari cu viata sfanta au fost martirizati. Dupa alungarea cruciatilor din Tara Sfanta, manastirea a ramas mai mult parasita, datorita noilor randuiri.

O inscriptie in limbile greaca si araba, asezata deasupra vechii intrari in manastire, aminteste reconstruirea acesteia in anul 1179, de catre imparatul Manuel I Comneanul (1143-1180). In anul 1483, pelerinul Felix Fabri a gasit aici numai o serie de ruine.
In anul 1878, un calugar grec, numit Calinic, s-a asezat intre vechile ziduri monahale din pustiul Iudeii, restaurand complet manastirea. Lucrarile de reparatii s-au incheiat in anul 1901. Cea mai veche parte din manastire este mozaicul de pe podeaua Bisericii Sfantul Ioan si Sfantul Gheorghe, care dateaza inca din secolul al VI-lea.Iitial, biserica manastirii era inchinata Maicii Domnului. Astazi insa, dupa reconstruiri si renasteri, biserica poarta drept hram pe Sfantul Gheorghe Hozevitul si pe Sfantul Ioan Iacob de la Neamt.
Sfintele Moaste (craniile) ale calugarilor omorati de catre persi sunt pastrate intr-un paraclis de langa biserica centrala, unde se afla si Moastele intregi ale Sfantului Ioan Iacob de la Neamt.

Tot aici se pastreaza si mormantul Sfantului Gheorghe Hozevitul.Potrivit traditiei locului, aici se afla pestera in care Sfantul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani si sase luni, mai inainte de a urca pe Muntele Sinai. In pestera Sfantului Ilie se pastreaza icoana acestuia, in care sfantul este infatisat ca fiind hranit in chip minunat de catre corbi.
"Si a zis Domnul catre Ilie: "Du-te de aici, indreapta-te spre rasarit si te ascunde la paraul Cherit, care este in fata Iordanului. Apa vei bea din acel parau, iar mancare am poruncit corbilor sa-ti aduca acolo!" Si a plecat Ilie si a facut dupa cuvantul Domnului; s-a dus si a sezut la paraul Cherit, care este in fata Iordanului. Corbii ii aduceau paine si carne dimineata, paine si carne seara; iar apa bea din parau. Dupa o vreme paraul a secat, nemaifiind ploaie pe pamant. Atunci a fost cuvantul Domnului catre Ilie, zicand: "Scoala si du-te la Sarepta Sidonului si sezi acolo, caci iata am poruncit unei femei vaduve sa te hraneasca!" (III Regi 17, 2-9)

In vechime, mai circula pe alocuri si traditia conform careia Dreptul Ioachim, tatal Maicii Domnului, s-a ascuns in aceste locuri, postind si rugandu-se, vreme de 40 de zile, pana ce un inger al Domnului i-a spus ca Dreapta Ana, sotia lui, va ramane insarcinata si va naste o fata, care va fi Maica a Domnului.
Sfantul Gheorghe Hozevitul este praznuit in data de 8 ianuarie. Parasindu-si patria si neamul, cat si toata desfatarea lumeasca, sfantul a venit la Ierusalim, spre a se inchina la Sfantul Mormant, cat si la toate locurile cele sfinte. Cu aceasta ocazie, el intra in manastirea ce se va numi "Hozeva".
Sfantul s-a nevoit ani indelungati in Pestera Sfantului Ilie, intru rugaciuni, osteneli si post indelungat. Sfintele sale moaste se pot cinsti in biserica manastirii, prin puterea lui Dumnezeu ele facand mari si multe minuni.

SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL



Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. După şase luni de zile de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!� După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!� Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit. Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind în călugărie numele de Ioan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă.

De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului. Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă.

Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet.

Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa. În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.

Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină. În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi.

La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Stefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ�, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veşnice.





[ Edited Fri Sep 07 2012, 01:45PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Sat Feb 18 2012, 08:34PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MUNTELE TABOR-MANASTIREA SCHIMBARII LA FATA


Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har". abor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel. Muntele Tabor - Har Tavor, este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui Hristos.
Datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul tarii), cat si a inaltimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina.

Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului, acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in momentul Schimbarrii la Fata.
Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate pelerinaje si slujbe pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata.

Locul este deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." (Deuteronom 33,18-19)
Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament. Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale." (Judecatori 4,6)

Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata. Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.
Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui.
Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii.
Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.

Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.
Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.
In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.

In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci.
In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII. Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.

In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol.
In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau, Nectarie.

Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu.
Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.

Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui.
Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor. Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil.
Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche.
In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici. Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.

Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.

Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit.

Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an,
intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu.
In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.








[ Edited Wed Feb 27 2013, 02:21PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Feb 20 2012, 08:50PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169

BISERICA ORTODOXA SFINTII MIHAIL SI GAVRIIL
DIN JAFFA-IOPE-HAIFFA !



Biserica Ortodoxă Mihail si Gavril din Jaffa este biserica ortodoxă a manastirii Grecesti cu hramul Mihail si Gavril , loc de rugaciune pentru de comunitățile de români , greci si arabi din centrul Israelului. Mânăstirea este situată în vechiul port Jaffa, unul din cele mai vechi orașe port din lume el fiind amintit de patru ori și în Biblie.
După părerea unora, numele portului ar veni de la Iafet ( în ebraica), unul din fii lui Noe cel ales de Dumnezeu să construiască Arca de salvare a câte o pereche din fiecare specie în timpul Potopului. În timpul perioadei elenistice, portul se numea Iopea, după numele mamei Andromedei care a fost salvată de la sacrificare de catre Perseu. Acesta s-a folosit la omorarea monstrului de calul Pegas luat dupa omorarea Medusei.

Stanca de incatusare a Andromedei se vede si astăzi in fata portului. Mai târziu, portul s-a numit Yaffo care înseamnă "frumos", nume dat de tribul evreiesc Dan, locul fiind întradevăr foarte frumos si azi facand parte din municipiul Tel Aviv-Yafo.
Fiind situat într-un golf bun de ancorat, portul Jaffa a fost folosit încă din epoca bronzului și ca refugiu din calea furtunilor fiind menționat și în scrierile egiptene încă din 1470 BC. În Biblie se pomenește că prin Jaffa a fost adus lemnul de cedru din Liban pentru construirea Templului lui Solomon și chiar pentru construirea celui de Al Doilea Templu ( primul fiind distrus de babilonieni și al doilea distrus de romani în anul 79 d.H din care a rămas numai zidul de vest cunoscut sub numele de Zidul Plângerii și la care se roagă evreii până în ziua de azi.

Tot în Biblie este pomenit portul atunci când Iona s-a îmbarcat spre Tars și tot din portul Jaffa a pornit Sf. Petru călătoriile sale (trei călătorii) înainte de s-a oprit la Roma. Se povestește că tot aici a fost făcută minunea "învieri fetei lui Tavita" făcută de Sf. Petru fiicei unui tăbăcar, Simion, la care locuia, înainte de plecarea în călătorie. Datorită acestei minuni și a altor câteva fapte menționate mai sus sau nemenționate, a dus la construirea de mai multe biserici în Jaffa (biserica franciscană, biserici creștine arăbești și bineînțeles biserica Sf. Mihail și Gavril).

În perioada medievală, portul a fost ocupat de cruciați ( Richard Inimă de Leu intră în port în 1191 și în Acra se pot vedea locuințele cruciaților, scoase la lumină nu de multă vreme ) și Napoleon în 1799 cucerește portul, armata franceză intrând în oraș și pradând, omorând și violând tot ce le stă în cale, aducând moarte și jaf.
Intrarea în locaș se face dintr-o ulicioară îngustă , păstrată în forma ei originală de sute de ani, numită "Nativ Hamazlot" ", adică "Poteca noroacelor" și pe a cărei inscripție se pot vedea însemnele zodiilor. Ulicioara străbate cu greu printre clădiri vechi (refăcute și recondiționate după cum au fost în original) de sute de ani, în care locuiesc artiști și bogătași excentrici.
La intrare în locaș, stă o poartă masivă de fier cu inscripțiile bisericești ortodoxe, vopsită în albastru după obiceiul grecesc. O superstiție grecească spune că dacă vine Satana și vede poarta albastră, crede că e cerul și fuge. Deasupra porții se poate vedea o placă de marmură cu inscripția "Biserica greco-ortodoxă", în limba franceză, ebraică și arabă..

Istoric Biserica datează de 475 de ani și este proprietatea Patriarhiei Grecești . Ea este reconstruită în 1884 de către Patriarhul Paladie. În perioada Războiului de Șase Zile (1967), nu se știe exact dacă biserica a fost bombardată sau o mână criminală a dat foc locașului, cert este că locul a rămas o ruină și fiind ca un loc părăsit și în paragină, gunoaiele din împrejurimi erau aruncate în acest loc ca într-un loc viran .

În 1994 preotul arhimandit grec Damaschin (ce fusese înfiat de o bătrână credincioasă și foarte bogată, care îi lasă o moștenire apreciabilă și îl roagă cu gură de moarte, să facă ceva pentru slava bisericii ortodoxe grecești), cere de la Partiarhul grec din Ierusalim Diodor să-i dea lui în administrare acest locaș pentru a reconstrui biserica.

Patriarhul Diador este de acord , cu condiția ca locașul să fie ridicat în maximum un an de zile , altfel va vinde locul statului Israel. Preotul Damaschin, cheltuind mulți bani, reușește cu ajutorul muncitorilor arabi să ridice biserica în timp record de șapte luni de zile.

Biserica, conform obiceiului grecesc poartă 3 hramuri (spre deosebire de bisericile române care au un singur hram): 1. Sf. Mihail și Gavril. 2. Sf. Damaschin și Varvara. 3. Sf. Petru și Pavel.
Locul este binecuvântat din mai multe motive, unul din ele fiind că aici este locul casei lui Simon tăbăcarul, prieten al Sfântului Petru la care el se refugiază în timpul prigoanei romane și tot din acest loc pornește Sf. Petru în călătoriile sale în Anatolia și Roma.

În discursul Sfântului Petru din Ierusalim ținut în duminica cincizecimi când se coboară Sfântul Duh, el convertește și botează peste 3000 de suflete, aceasta fiind prima comunitate creștină cunoscută ce-și avea ca semn distinctiv semnul peștelui. O parte a acestei noi comunități ce l-a urmat la Jaffa, flămânzea, pentru că ei nu erau obișnuiți cu mâncăruri, care nu erau făcute după legea ebraică (nu mâncau carne de porc sau pește fără solzi) și nu găseau cu ce să se hrănească. Atunci aici în casa lui Simon tăbăcarul, Sf. Petru se roagă la Dumnezeu timp de trei zile pentru a ști ce trebuie să dea poporului să mânânce fără a încălca legea. După trei zile de rugă, i-se arată Sfântului Petru peste mare, un cearceaf cu tot ce se poate mânca și o voce îi zice "Luați și mâncați, căci toate sunt binecuvântate".

Tot în acest loc înfăptuiește Sf. Petru minunea învieri Sf. Tavita zicând "Tavita scoală"
Deasemenea din acest loc fusese trimis Iona de către Dumnezeu la cetatea Ninivei, cu o populație de 120,000 de suflete, pentru a propovădui pocăința. Iona încearcă sa fugă și se îmbarcă pe o altă corabie ce pleaca spre Tars. În călătorie, în timpul unei furtuni puternice, este aruncat în mare de ceilalți călători după o tragere la sorți și atunci este înghițit de kit (balenă) și după trei zile e adus la malul din Jaffa și trimis din nou la Ninive. Statul lui Iona în pântecele fiarei timp de trei zile prevestește statul lui Iisus în pântecele pământului timp de trei zile (înainte de înviere).

O icoana din interior îl arată pe Sf Petru, îngenunchiat în casa lui Simion, rugându-se și văzând cearceaful cu animale permise de sacrificat.
Interiorul biserici este pictat în culori vii și plăcute cu scene biblice și cu sfinți ortodocși. Inscripțiile sunt în greacă veche, deși după cum arătam mai sus, slujbele se fac în greacă, arabă și română. Părintele Gherasim ține în fiecare zi slujba în limba română și sunt sute de turiști din diferite țări ce vizitează locașul .

Prea cuviosul părinte Gherasim și patriarhia Română, au primit adăpost în acest locaș, adăpostul pentru a-și desfășura ritul religios (identic cu cel grecesc) în această biserică. Prea cuviosul părinte Gherasim sprijină și dă alinare sufletească, mulțimii de muncitori români aflați la muncă în Israel.
Părintele Gherasim, preot român transferat la patriarhia greacă, întreține spiritul românesc în această biserică și de sărbători se poate vedea și drapelul românesc fluturând lângă cel grec.
Biserică aparținând Patriarhiei Grecești este considerat teritoriul grec (ελλαδα). Toate inscripțiile sunt în greacă veche(ελληνικα) după cum s-a menționat mai sus.
La ceremonia sfintei slujbe participă și credincioși greci și arabi și la fiecare sărbătoare, slujba se face în trei limbi (română, greacă și arabă).




[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:12PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Wed Feb 22 2012, 06:05PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA SFANTUL GHERASIM DE LA IORDAN


Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan - Deir Hajla - este o manastire greco-ortodoxa din apropierea Ierihonului, unul dintre cele mai impresionante orase din din Tara Sfanta. Ierihonul este cel mai vechi oras din lume si primul cucerit de poporul ales, la intratea in Tara Fagaduintei, fiind situat in cel mai jos punct de pe glob, ca altitudine - 400 m sub nivelul marii. Situat la nord-est de Ierusalim, la circa 40 de kilometri distanta, Ierihonul este in prezent o "insula" palestiniana in teritoriul Israelului.

Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan, inaltata in cinstea sfantului, este zidita in apropierea lavrei acestuia (400 de metri mai spre est de lavra initiala, datorita prezentei aici a unei fantani), in Valea Iordanului, la poalele muntilor din Desertul Iudeii. Ea a fost intemeiata de catre Sfantul Gherasim cu scopul de a servi ca asezamant pentru toti pustnicii de pe Valea Iordanului. Aceasta zona a fost leagan al monahismului crestin mai bine de o mie de ani, nenumarate manastiri inaltandu-se.
Manastirea Cuviosului Gherasim era departe de Sfanta Cetate - Ierusalim - ca la treizeci si cinci de stadii, iar de raul Iordanului ca de o stadie. Manastirea Sfantului Gherasim este prima manastire intemeiata in Valea Iordanului, iar sfantul este primul care va imbina cele doua moduri de vietuire monahala, cel cenobitic si cel in lavra, cat si primul care va da o serie de regulamente monahale pentru calugarii sai.

De-a lungul timpului, in jurul acestei manastiri, au trait multi sfinti. Dintre cei mai cunoscuti, ii amintim pe Sfanta Maria Egipteanca si pe Sfantul Cuvios Zosima. Aici au vietuit, o bucata de vreme, si doi sfinti romani: Sfantul Cuvios Iosif de la Bisericani si Sfantul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt.
Aceasta este singura manastire de pe Valea Iordanului deschisa pentru turisti. Astazi aceasta zona este aproape pustie, dar in vechime pe aici treceau multe caravane comerciale din Egipt spre Siria, si din alte tari. Deseori aceste caravane erau atacate de pradatori si tocmai de aceea si manastirile de aici aveau forma unor fortarete in care calugarii pustiului se retrageau pentru a fi feriti de invadatori.
Asezamantul monahal de langa Iordan, cunoscut in perioada bizantina sub numele de "Sfantul Gherasim", iar in timpurile moderne ca "Deir Hajla", este asezat intre Ierihon si Iordan. Inca de la mare distanta se poate observa un dom argintiu, inaltandu-se peste o cladire patratoasa, inconjurata de ziduri ca de cetate. Astazi, locasul de rugaciune este cunoscut si sub denumirea de Manastirea greco-ortodoxa a "Maicii Domnului - Kalamon", asa cum se numea si in vechime.

In zilele petrecerii Sfantului Gherasim in Palestina, imparatind Marcian si cu Pulheria (450-457), s-a facut in Calcedon al IV-lea Sinod Ecumenic (451) al Sfintilor Parinti, impotriva lui Dioscor, rau credinciosul patriarh al Alexandriei, si a lui Eutihie arhimandritul, care ziceau ca este numai o fire in Domnul nostru Iisus Hristos, si pe care i-au afurisit Sfintii Parinti. Intr-acea vreme, s-a amagit cu inselaciunea eretica si Cuviosul Gherasim. Insa voind Dumnezeu, degraba s-a indreptat, precum scrie despre acesta Chiril al Ierusalimului, in viata Cuviosului Eftimie:
"A fost atunci, in pustia Iordanului un sihastru, care nu de mult venise din Lichia, anume Gherasim, care toate randuielile vietii monahicesti le trecuse si bine se nevoise asupra necuratelor duhuri. Acela, biruind si izgonind pe diavolii cei nevazuti, a fost impiedicat si amagit de diavolii cei vazuti, adica de eretici, caci a cazut in eresul lui Eutihie. Auzind de Cuviosul Eftimie, de a carui slava a faptelor bune se umplusera urechile tuturor, a mers la dansul, fiind el atunci in pustia ce se numeste Ruva. Vazandu-l, mult s-a folosit, salasluindu-se impreuna cu dansul multa vreme. Avand pe deplin invatatura dreptei credinte, a lepadat vatamarea eretica si s-a intors la dreapta credinta, caindu-se foarte mult de inselaciunea sa de mai inainte."

Intre anii 451-453, nevoitorul Gherasim a urmat in pustie parintelui Eftimie - Euthymius. Inceputurile comunitatii monahale din prima manastire de la Iordan se datoreaza Sfantului Gherasim, un parinte in jurul caruia se vor strange mai multi ucenici. In anul 455, el a intemeiat o manastire pe care o va si conduce, ca staret, pana in anul 475, cand va trece la cele vesnice.Sfantul Gherasim de la Iordan avea ca ucenic un leu, ramas cunoscut sub numele de "leul Sfantului Gherasim".
In viata sfantului se marturiseste ajutorul dat leului de catre sfant, in momentul in care leul avea infipta in picior o mare aschie de lemn. Din acel moment si pana la moartea sfantului, leul nu s-a mai despartit de el, iar in momentul mortii Sfantului Gherasim, leul a venit si s-a intins pe mormantul sau, murind de durerea despartirii.
Pana in secolul al VIII-lea, manastirea va mai ramane doar cu 10 calugari. Vitregiile vremii au dus si la deteriorarea cladirilor si zidurilor manastirii. In vremea domniei imparatului bizantin Manuel I Comnenul (1143-1180), Patriarhul Ioan al IX-lea al Ierusalimului a inaltat o noua biserica, folosind vechile pietre si materiale. Se mai pastreaza si astazi o parte din mozaicurile originale, in interiorul bisericii centrale.
In anul 1185, cand manastirea este vizitata de catre Ioan Focas, doar un singur calugar mai vietuia intre pietrele singuratice ale manastirii, fiind imprietenit cu doi dintre leii ce traiau in aceasta salbaticie a Iordanului. Dupa moartea acestuia, si dupa perioada cruciata, manastirea va fi in intregime abandonata. Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan va fi reconstruita in anul 1588, distrusa in anul 1734, si iarasi reconstruita in anul 1885. Lucrarile din aceasta perioada se vad inca si astazi.

Manastirea este zidita in jurul unei fantani adanci, pastrate inca si astazi in curtea interioara. Ansamblul monahal de la Iordan este alcatuit din mai multe cladiri: biserica centrala, chiliile calugarilor, bucataria si trapeza, alaturi de cateva camere pentru depozitat diverse. Toate acestea se afla in purtarea de grija a unui staret, alturi de obstea sa. In afara zidurilor manastirii se gasesc mai multe chilii sihastresti. Peste 70 de astfel de sihastrii au fost descoperite de catre arheologi, ca facand parte din vechea Lavra a Sfantului Gherasim de la Iordan. Acestea era construite sub forma a unor mici si simple camere, sapate in pamantul moale din jurul lacului, in zona Wadi en-Nukheil - Valea Micului Palmier.
Lavra Sfantului Gherasim de la Iordan isi intindea asezamintele pe actuala locatie a Manastirii Deir Hajla, cat si spre zona de est a acesteia. Chiliile sihastresti au fost descoperite si descrise de catre arheologul Hirschfeld. In aceste chilii au fost descoperite obiecte de ceramica din perioada bizantina.Biserica manastirii in care se adunau calugarii se afla la etaj, deasupra Capelei Maicii Domnului; la biserica se ajunge urcandu-se cele cateva trepte din partea dreapta a curtii. Interiorul bisericii este frumos impodobit, frescele si mozaicurile podelei facandu-ne sa ne gandim cat de frumoasa putea fi aceasta in perioada ei de glorie. In interiorul bisericii se pastreaza si Sfintele Moaste ale calugarilor omorati de persi in anul 614.

Catapeteasma, care tainuieste Sfantul Altar, este impartita in trei registre inegale: cel mai de sus infatiseaza icoanele praznicale, cel de la mijloc infatiseaza sfintii ocrotitori (in marime naturale), alaturi de Hristos si Maica Domnului, iar cel mai de jos infatiseaza cateva scene din Vechiul Testament.
In legatura cu aceasta manastire sta si o intamplare pastrata in traditia locului: se crede ca aici ar fi poposit Maica Domnului cu Pruncul Iisus, in drumul sau spre Egipt. Fecioara Maria si Iosif, impreuna cu Pruncul Hristos, in drumul lor spre Egipt, fugind din calea nebuniei lui Irod, au poposit in interiorul acestei manastire, pe vremea noptii. In cinstea acestui minunat fapt, calugarii au zidit o capela subterana, pe chiar locul in care ar fi innoptat familia fugara. Capela Maicii Domnului se afla in curtea interioara a manastirii, imediat in partea dreapta a intrarii principale.

Aceasta forma de monahism, cand de obste, cand de sine, este tributara Sfantului Gherasim de la Iordon; calugarii petreceau o perioada adunati in manastire, apoi se retrageau in pustie, in totala sihastrie. Din viata acestuia cunoastem ca el "a reusit sa uneasca sihastria cu monahismul de obste", fiind el insusi un mare facator de minuni.
In manastirea sa, Sfantul Gherasim ii primea pe cei incepatori, iar parintilor celor desavarsiti le dadea in pustie chilii sihastresti. Calugarii cei ce dobandeau o viata imbunatatita, cu binecuvantarea staretului, puteau pleca din lavra, spre a vietui in singuratate.Erau sub mana lui in pustie nu mai putin de saptezeci dintr-acesti vietuitori, carora le era data randuiala vietii de Cuviosul Gherasim, astfel: cinci zile pe saptamana fiecare sedea in pustniceasca sa chilie, singur, in tacere, avand oarecare lucru de maini; manca putina paine uscata, pe care o aducea cu sine din manastire, apa si curmale; iar a gusta vreo fiertura nu le era slobod; nici foc nu-i lasa sa aprinda in chiliile lor, ca nici cu cugetul sa nu doreasca ceva in acele cinci zile.
Acesti calugari anahoreti vietuiau in sihastrie timp de cinci zile (luni-vineri), mancand numai paine, curmale si apa. Lucrarea practica a acestora consta in impletirea de franghii, cosuri si panze. Ei reveneau in manastire doar sambata si duminica. La sfarsitul saptamanii calugarii aduceau cele lucrate de ei (cosuri si funii) si luat materiale de lucru pentru urmatoarea saptamana. Tot acum era si singura data pe saptamana cand ei mancau mancare gatita si beau vin, spre intarirea trupului.
Legat de vestimentatie, intre cele doua moduri de vietuire existau multe deosebiri. Spre exemplu, calugarii ce vietuiau in sihastrie aveau binecuvantarea sa poarte sandale, spre deosebire de cei ce vietuiau in lavra. Cei singuratici nu foloseau sandalele in cele cinci zile, ci doar in lungul drum de la chilia lor si pana la manastire, sambata si duminica.

Sambata si duminica erau singurele zile in care se adunau impreuna toti calugarii. Sihastrii veneau in manastire sambata dimineata, se intorceau la chilia lor sambata seara, iar duminica dimineata veneau din nou, pentru a doua Sfanta Liturghie. Savarsirea celor doua Sfinte Liturghii, sambata si duminica, era o randuiala preluata din monahismul egiptean.
Sambata si duminica toti veneau in manastire si se adunau in biserica la Sfanta Liturghie si se impartaseau cu Preacuratele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos. Dupa aceea, intrand in trapeza, mancau fiertura si beau putin vin, intru slava lui Dumnezeu. Apoi fiecare isi aducea lucrul mainilor sale, pe care il lucrase in cele cinci zile, si-l punea inaintea Cuviosului. Duminica dupa-amiaza, iarasi fiecare se ducea la pustniceasca sa chilie, luand putina paine si curmale si un vas cu apa, cum si mladite de finic, pentru impletit cosnite.

Atat de mare le era saracia, incat fiecare nu avea nimic altceva, decat numai o haina veche ce-i acoperea trupul, o rogojina pe care se odihnea si un vas de lut cu apa. Si aveau porunca de la parintele lor ca, iesind din chilie, sa nu-si inchida usa, ci sa lase chilia deschisa, ca oricine ar fi voit sa intre si sa ia ce i-ar placea din acele lucruri, sa nu fie oprit. "Toti aveau o inima si un suflet, incat fiecare dintre dansii zicea ca nimic nu este al sau, ci toate sunt de obste."
Se mai povesteste si aceasta, cum ca unii din acei parinti pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, il rugau ca sa le porunceasca sa aprinda uneori lumanare in sihastrestile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori sa aprinda si foc ca sa-si incalzeasca apa pentru trebuinta lor. Sfantul le raspundea: "De voiti sa aveti foc in pustie, veniti de petreceti in manastire, impreuna cu noii incepatori, caci eu niciodata nu voi lasa sa se faca foc in locasurile pustnicesti, in toate zilele vietii mele!"
Auzind cei din Ierihon de o viata asa de aspra a pustnicilor, care erau sub mana Sfantului Gherasim, si-au facut obicei ca, in toate simbetele si Duminicile, sa vina la locasul Cuviosului Gherasim si sa aduca indestulare de hrana si vin si toate cate erau de trebuinta manastirii.

Cuviosul Gherasim, lauda pustnicilor, era de neam din partile Lichiei. Din tinerete, avand cuget dumnezeiesc, s-a ingradit cu frica lui Dumnezeu. Primind sfintitul chip monahicesc, mai intai s-a dus in cea mai dinauntru pustie a Tebaidei din Egipt si, acolo vietuind cu placere de Dumnezeu o vreme oarecare in nevointe duhovnicesti, s-a intors iarasi la Lichia, in patria sa. Dupa aceea a venit in Palestina, pe la sfarsitul imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450), si s-a salasluit in pustia Iordanului, in care stralucea ca o stea luminoasa cu razele cele pline de fapte bune.

Sfantul Gherasim avea obicei in Sfantul si Marele Post, sa mearga in pustia cea mai adanca, ce se numea Ruva, in care se salasluia cateodata si Cuviosul Eftimie. Umbland Sfantul Gherasim prin pustiul Iordanului, l-a intampinat un leu bolnav, care i-a aratat piciorul in care intrase un ghimpe mare, incat i se umflase piciorul. Leul se uita spre staret cu ochi blanzi si, desi nu spunea cuvinte fiind necuvantator, insa cu chip smerit ruga pe staret sa-l vindece.
Staretul, vazandu-l ca este intr-o nevoie ca aceea, a sezut si, luand piciorul fiarei, a scos spinul. Apoi curatindu-i rana bine, a invaluit-o cu un petec si i-a dat drumul. Iar leul, dupa ce s-a vindecat, nu l-a mai parasit pe staret, ci, ca un ucenic, umbla dupa dansul ori unde se ducea, incat se mira staretul de recunostinta cea buna a fiarei. De atunci il hranea staretul, dandu-i uneori paine, iar alteori linte.

Parintii aveau in lavra un catar cu care isi aduceau apa de la sfantul Iordan, pentru trebuinta fratilor. Staretul a poruncit sa dea catarul in seama leului, sa umble cu el si sa-l pasca pe langa raul Iordanului. Intr-una din zile, pascand leul pe catar, s-a dus de langa dansul o departare cam mare si a adormit la soare. Trecand din Arabia un om cu camile, a vazut catarul singur fara pastorul lui, si l-a prins si l-a luat intr-ale sale.
Leul desteptandu-se si cautand catarul, nu l-a gasit; apoi a venit la Sfantul Gherasim trist si mahnit ca pierduse catarul. Staretul, gandind ca leul a mancat catarul, i-a zis: "Unde este catarul?" Iar el stand ca omul, tacea, cautand in jos. Staretul i-a zis iarasi: "Oare l-ai mancat? Bine este cuvantat Domnul, ca nu te vei duce de aici si tot lucrul care il facea catarul, tu il vei face, slujind la trebuinta manastireasca!" De atunci, din porunca staretului, pusera deasupra leului sarcina ce se punea pe catar, adica un vas mare, cu care se aducea apa in manastire de la Iordan. Si leul s-a facut de indata ascultator si cara zi de zi apa de la Iordan pentru manastire.
Dupa o vreme, negustorii s-au intors pe acelasi drum. Si pe cand treceau Iordanul, s-au intalnit cu leul care implinea lucrul catarului. Negustorii, vazand leul, s-au speriat si au fugit. Leul a luat catarul de frau si s-a intors la Sfantul Gherasim si cu cateva camile.Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atat pentru ca isi recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul ca a cunoscut ca leul nu a mancat catarul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, desi parasise manastirea, venea o data pe saptamana la Cuviosul Ghersim, plecandu-si capul inaintea lui, ca si cum i s-ar fi inchinat.
Dupa ce Sfantul Gherasim a trecut la cele vesnice, leul s-a dus la mormantul lui, si, racnind cu putere, a murit.

[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:13PM ]
Back to top
Mergi la pagina  1 2 [3] 4
Moderators: admin, MiroslavPetras

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System