Forums


PELERINAJE - DUHOVNICESTI :: Forums :: Pelerinaje : Ucraina,Crimeea ,Rusia,Serbia,Muntenegru,Israel,Grecia
<< Previous thread | Next thread >>   

PE URMELE MANTUITORULUI HRISTOS-TARA SFANTA

Mergi la pagina  1 [2] 3 4
Author Post
MiroslavPetras
Sat Jan 28 2012, 04:26PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
ISTORIA BIBLICÄ‚ A IERUSALIMULUI


Ierusalimul este unul dintre cele mai cunoscute şi iubite oraşe ale lumii. Acest lucru se datorează în mare parte istoriei sale biblice. Prima atestare a străvechiului oraş datează de prin mileniul al doilea înainte de Hristos, dar recentele descoperiri arheologice afirmă că oraşul exista cu mult înainte.
Istoria biblică a oraşului Ierusalim a început pe vremea părintelui Avraam,caruia Sfanta Treime sub chipul a trei Tineri i se arata la stejarul Mamvrii,incredintand pe acesta si pe sotiea sa, Sara, ca vor avea un fiu ,din care Dumnezeu va ridica un popor ales.Credinta lui Avraam dusa pana la sacrificarea fiului sau,conduce la binecuvantarea"ca urmasii sai se vor inmultii ca nisipul marii si ca stelele cerului "

Prin anul 1000 î. d. Hs. Regele David a reuşit să cucerească Ierusalimul din mâinile iebuseilor şi a întemeiat aici o cetate puternică înconjurată cu ziduri de apărare. Astfel Ierusalimul devine „Cetatea lui David� şi capitală a regatului său.
În timpul regelui Solomon, Ierusalimul cunoaşte o perioadă de mare glorie. În această vreme s-a întemeiat vestitul templu din Ierusalim ca simbol al prezenţei lui Dumnezeu, precum şi frumosul palat regal cu ziduri puternice de apărare şi multe locuinţe pentru slujitori şi preoţi.

Dar nu peste mult timp Cetatea Ierusalimului cunoaşte succesiv perioade de slavă şi decădere. Prin anul 586 î. d. Hs. regele Babilonului,Nabucodonosor, distruge din temelii Ierusalimul, iar toţi locuitorii săi devin robi. Reîntorşi după mulţi ani din robia babilonică evreii reconstruiesc templul şi cetatea distruse iarăşi prin anul 170 de către regele Antioh IV al Siriei. Profanarea oraşului sfânt de către sirieni a atras mânia evreilor care s-au răsculat sub Macabei şi au obţinut eliberarea.

În curând moştenitorii tronului Ierusalimului s-au certat şi pentru a conduce ţara ei apelează la ajutorul romanilor. Pe vremea Mântuitorului Ţara Sfântă era condusă de Irod cel Mare, un vasal fidel al Romei, care pentru a-şi atrage simpatia supuşilor săi a hotărât reconstruirea templului după un proiect foarte măreţ, realizat aproape complet pe vremea Mântuitorului. Frica sa exagerată de răscoale şi răzvrătiri l-a determinat să construiască în Ierusalim ca şi în alte oraşe ale Ţării Sfinte mai multe fortăreţe puternice cu turnuri şi ziduri de apărare.
După moartea lui Irod puterea politică din Palestina a intrat pe mâna procurorilor romani, regii evreilor având mai mult doar reprezentare onorifică. Pe timpul mandatului procurorului roman Ponţiu Pilat (26-36) a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Desele revolte ale evreilor împotriva stăpânirii romane au atras mânia împăratului Titus care în anul 70 d. Hs. a distrus complet Ierusalimul. Şi ultimul punct de rezistenţă al evreilor grupaţi în fortăreaţa Masada, împotriva stăpânirii romane, a fost în scurt timp distrus, iar evrei au fost în mare parte alungaţi şi împrăştiaţi printre neamuri.

Prin secolul II d Hs. împăratul roman Adrian reconstruieşte Ierusalimul sub numele de Aelia Capitolina şi încearcă să stabilească un cult păgân, dar în timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena oraşul este reînnoit cu multe edificii creştine începând cu Biserica Sfântului Mormânt al Domnului Iisus Hristos. De acum înainte oraşul cunoaşte iarăşi o stare de prosperitate pentru creştinii stabiliţi aici până prin anul 614 când perşii ocupă Ierusalimul şi distrug aproape toate aşezările creştine. Reocupat de bizantini pentru scurt timp Ierusalimul şi întreaga Ţară Sfântă cade în cele din urmă sub stăpânirea musulmană pentru aproape cinci secole.

În timpul cruciadelor Ierusalimul este preluat din nou de creştini până când Saladin al Egiptului îl supune din nou arabilor. În 1516 Soliman al II Magnificul a trecut Ierusalimul sub stăpânirea imperiului otoman şi a consolidat în mare parte cetatea. Zidurile exterioare ale cetăţi construite din blocuri mari de piatră datează din acea perioadă aproape neschimbate până astăzi. Din anul 1917 Ierusalimul a trecut sub mandat britanic până în anul 1948 când s-a reînfiinţat statul Israel.

Astăzi Oraşul Ierusalim s-a extins foarte mult mai ales în partea de nord şi apus. Totuşi Sfânta Cetate se poate cu uşurinţă deosebi prin zidurile înalte care împrejmuiesc cetatea. Localnicii fac distincţia între cetatea Ierusalimului şi oraşul nou prin faptul că numesc Ierusalimul biblic cu apelativul de cetate sau oraşul vechi. În mare, atmosfera din interiorul cetăţii biblice formează şi astăzi o imagine destul de asemănătoare cu cea din vechime.


IERUSALIMUL — CENTRUL SPIRITUAL AL PAMANTULUI


Cunoaştem din istoricul oraşului că această cetate sfântă a fost în repetate rânduri dărâmată până la temelii şi construită la loc de fiecare dată mai frumoasă şi mai strălucitoare. Talmudul din Babilon ne spune că „zece măsuri de frumuseţe i-au fost dăruite lumii, nouă le-a luat Ierusalimul, iar una restul lumii�. Poate că tocmai de aceea încă din vechime, Ierusalimul a atras asemenea unui magnet, diverse popoare şi civilizaţii, care au lăsat aici urme adânci ale culturii şi credinţei lor. Astfel că Ierusalimul a devenit în timp cel mai important centru spiritual al pământului nu numai pentru creştini, dar şi pentru evrei şi musulmani.

Astăzi Ierusalimul biblic se prezintă ca o cetate medievală înconjurată de ziduri groase şi înalte din piatră sub formă poligonală în interiorul căreia sunt grupaţi pe regiuni adepţii celor mai importante religii monoteiste. Mijlocul cetăţii cu întreaga parte de nord vest aparţine creştinilor, partea de sud est aparţine evreilor, iar partea de nord est aparţine musulmanilor.

Desigur că în interiorul cetăţii nu există graniţe, dar împărţirea aceasta se referă la faptul că fiecare confesiune s-a grupat în jurul celui mai important edificiu religios care o reprezintă.
În cartierul creştin se află Biserica Sfântului Mormânt înălţată încă din vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pe colina Golgota. Istoria Bisericii este destul de lungă, dar în forma actuală biserica datează încă de pe vremea cruciaţilor.

În interiorul acestei biserici se află cele mai importante locuri pentru creştini. În partea de răsărit se află stânca Golgotei, locul în care a fost răstignit pe cruce Iisus Hristos, iar în partea de apus a bisericii mari se află o capelă în interiorul căreia este Sfântul Mormânt în care a fost pus trupul Mântuitorului Iisus Hristos, de unde a treia zi a înviat.

Pe vremea Mântuitorului ţinutul acesta cu muntele Golgota era în afara cetăţii, dar încă din primele secole creştine cetatea s-a extins şi au apărut în întreaga cetate biserici şi paraclise creştine care ne amintesc de multe evenimente sfinte. Astfel coborând în partea de răsărit spre valea Tyropoeon, cea care străbate platoul muntos peste care este aşezată cetatea Ierusalimului, ajungem în locul unei vechi fortăreţe romane unde s-a desfăşurat procesul nedrept al condamnării Mântuitorului. Cu timpul fortăreaţa a fost complet distrusă, iar astăzi pe aceleaşi ruine sunt înălţate câteva capele creştine care marchează locul unde Pilat l-a judecat pe Iisus condamnându-l la moarte prin răstignire. În acest loc Domnul a pătimit multe feluri de bătăi şi de umiliri din partea soldaţilor romani care au pus pe capul lui Iisus o coroană de spini, l-au îmbrăcat într-o hlamidă roşie şi în batjocură îl numeau împăratul iudeilor.

În cele din urmă, după multe bătăi şi umiliri, soldaţii au ridicat pe umerii lui Iisus o cruce grea şi au pornit spre Golgota pentru a-l răstignii. Drumul acesta de la Pretoriu şi până la Golgota a fost un calvar nu numai pentru Iisus, dar şi pentru toţi apropiaţii Săi care l-au însoţit cu jale pe acest traseu cutremurător. În total drumul acesta are 14 staţii şi fiecare dintre acestea consemnează un sfânt popas al Mântuitorului care a căzut în repetate rânduri sub povara crucii. Anual, milioane de pelerini creştini din toată lumea păşesc cu osebită emoţie şi credinţă pe acest drum al calvarului comemorând înfricoşătoarele şi mântuitoarele patimi ale lui Iisus. În Vinerea Mare foarte mulţi creştini împreună cu Patriarhul Ierusalimului şi alţi arhierei reconstituie în chipul cel mai solemn acest traseu sfânt.

La o distanţă nu prea mare de Biserica Sfântului Mormânt, în cartierul de sud vest al cetăţii, se află Muntele Sionului, loc foarte des pomenit în Sfânta Scriptură. În prezent cartierul acesta este locuit în mare măsură de armeni creştini, despărţiţi de ortodoxie în vremea sinoadelor ecumenice. Pe culmea plată a muntelui Sionului se află câteva locuri foarte importante pentru istoria creştinismului.

Camera Cinei celei de Taină este aflată la etajul unei case din Ierusalim. Acest loc este identificat ca fiind acelaşi cu “cămara de sus�, în care Hristos a mâncat cu Apostolii Săi ultima cină. Aceasta cămară se află situată deasupra Mormântului lui David, în apropierea centrului religios Adormirea Maicii Domnului, de pe Muntele Zion.

Camera a fost transformată în moschee de către otomani, în anul 1524. Aceştia şi-au arătat interesul faţă de clădire, nu atât pentru cămara de sus, încarcată cu o puternică tradiţie creştină, cât pentru parterul clădirii, identificat cu Mormântul Regelui David – “Profetul David� întâlnit şi în tradiţia musulmană.
Aici este foişorul în care a avut loc Cina cea de Taină, din Joia Mare, când Domnul a spălat picioarele ucenicilor Săi şi a mâncat împreună cu ei ultima cină pe pământ. (Mt. 26, 17-28). În acest sfânt foişor, imediat după înviere Hristos s-a arătat ucenicilor Săi trecând prin uşile încuiate, precum şi cu o săptămână mai târziu când s-a arătat lui Toma.

Camara de Sus, aflata la etajul cladirii, este o camara simpla, neiesind in evidenta cu nimic intre cladirile din jur. La aceasta se ajunge din drumul principal ce strabate Muntele Zion, trecand pe sub un portal ce impodobeste intrarea. Odata ajuns in curtea interioara a casei, imediat pe partea stanga se afla o serie de trepte ce urca la primul etaj. Curtea interioara, o fosta casa de pelerinaj ajunsa mai tarziu casa otomana, este in prezent folosita de evrei.Camara Cinei celei de Taina este o camera , rectangulara, complet goala, in aceasta iesind in vedere doar coloanele ce ii sustin tavanul boltit si frumos lucrat. Capitelurile aflate in capatul coloanelor apartin in mare parte secolului al XII-lea, fiind lucrate in stilul gotic - urmare a ocupatiei cruciate.

Imediat in dreapte usii de intrare, pe perete, se afla urma de pictura din secolul al XIV-lea, insa acestea au devenit greu de observat. Capatul estic al camerei gazduia un altar si un cor, acestea au fost insa distruse in momentul in care, peste Mormantul lui David, aflat la parter, s-a construit un dom.

Camera pastreaza inca urme ale moscheei de aici. Cele mai insemnate sunt fereastra otomana, cu inscriptii in limba araba, si "mihrab-ul" frumos sculptat - un fel de altar ridicat pe un perete al camerei ce indica directia spre Mecca. Tot aici se mai gasesc si doua inscriptii arabe pe doua placute din zid si un dom levantin.

Scarile aflate in coltul sud-vestic al camerei (blocate) duceau odata in partea de jos a cladirii, langa Mormantul lui David. Domul frumos lucrat de deasupra scarilor este sustinut de patru coloane de marmura. Capitelurile acestora infatiseaza pelicani care isi sfasie trupul pentru a-si hrani puii - acesta este un simbol al dragostei si al jertfei de sine des intalnit in arta crestina.

Aici femeile mironosiţe i-au anunţat pe apostoli că Hristos a înviat şi îndată Petru şi Ioan au fugit la Sfântul Mormânt. În acest loc sfânt la Cincizeci de zile după înălţarea Domnului la cer, Duhul Sfânt s-a coborât peste Sfinţii Apostoli în chipul limbilor de foc.

Atunci Petru luminat de Dumnezeu a ţinut o predică înflăcărată în urma căreia s-au botezat pe loc peste trei mii de oameni şi a întemeiat prima comunitate creştină.

Tot în această casă a locuit după aceea Maica Domnului până în vremea adormirii Sale.Atunci ucenicii au fost aduşi de nori de la marginile pământului si au pus trupul ei preacurat într-un mormânt săpat în stâncă din Grădina Ghetsimanii.


Locul acesta de pe Sion este important şi pentru evrei pentru că aici regele David a construit palatul său. Nu departe de acest loc, erau odinioară şi casele marilor arhierei Ana şi Caiafa. Înainte de patima sa Mântuitoare Iisus a fost dus dint-o parte în alta la casele celor doi care au hotărât ca Iisus să fie omorât. În prezent mulţi evrei vizitează zilnic Sionul în drumul lor spre Zidul Plângerii, trecând printr-un mic paraclis pentru a se ruga la mormântul împăratului David, profetul lui Dumnezeu care a scris Psaltirea.

Coborând de aici pe panta muntelui pe lângă zidul cetăţii spre răsărit parcurgem aproape acelaşi drum străbătut adesea de Mântuitorul împreună cu ucenicii Săi din Grădina Getsimanii spre Sion.Pe vremea Mântuitorului în această parte de sud a cetăţii era templul din Ierusalim, locul cel mai sfânt pentru evrei. Tradiţia ne spune că templul a fost ridicat pe Muntele Moria, locul în care părintele biblic Avraam a vrut să-l jertfească pe Isac. Istoria templului din Ierusalim a început cam în jurul anului 1000 înainte de Hristos pe vremea împăratului David care a cumpărat de la Ornan Iebuseul o arie cu gândul de a construi aici un templu lui Dumnezeu. Dar lucrările pentru construirea templului au început în timpul domniei lui Solomon care a realizat aici una dintre cele mai frumoase zidiri ale lumii. Templul zidit de Solomon a fost succesiv dărâmat şi reconstruit până aproape de vremea întrupării Mântuitorului când Irod cel Mare îl reconstruieşte mult mai frumos şi mai strălucitor decât înainte. Şi pentru creştini locul este important pentru că aici a stat Sfânta Fecioară Maria vreme de 12 ani, dar mai ales, aici a venit de multe ori Mântuitorul Iisus Hristos şi a învăţat pe cei de faţă săvârşind multe minuni şi vindecări. Pentru necredinţa şi neascultarea evreilor nici templul acesta construit de Irod nu a dăinuit prea mult pentru că împlinindu-se proorocia Mântuitorului, prin anul 70 armatele romane au distrus din temelii aşezarea sfântă şi întregul Ierusalim.Cu toate eforturile făcute, de atunci şi până astăzi, evreii nu au mai putut ridica un alt templu. În decursul timpului, au fost perioade când evreilor li s-a luat chiar şi dreptul de a plânge pe ruinele Ierusalimului. Astăzi se mai păstrează doar un zid din latura de apus a templului de pe vremea Mântuitorului. În curtea interioară, în faţa acestui zid fiii lui Avraam se tânguiesc mereu la zidul durerii, suspinând după trecutul lor de glorie şi aşteptând încă pe Mesia pe care ei nu l-au primit.

Ca un paradox şi poate ca o pedeapsă a necredinţei lor, templul din Ierusalim a fost dărâmat de către romani, care totodată au şi interzis cu desăvârşire evreilor să se stabilească la Ierusalim. Acest fapt le-a îngăduit creştinilor să facă din Ierusalim prin secolele 4-5 un oraş foarte prosper cu multe biserici şi locaşuri creştine. Prin secolul şapte califul Omar reuşeşte să cucerească cetatea Ierusalimului şi întreaga Ţară Sfântă căzute pentru multă vreme de aici înainte sub stăpânire arabă. În cinstea acestei victorii arabii au construit pe ruinele vechiului templu iudaic din Ierusalim o moschee cunoscută şi astăzi sub numele de Moscheea lui Omar. Puţin mai târziu un alt calif arab reface moscheea modelată acum după un proiect bizantin asemănător bisericii Înălţării Domnului de pe Muntele Măslinilor, dar la o scară mult mai mare şi mai impunătoare. Cu siguranţă că astăzi moscheea aceasta încoronată cu aur este una dintre cele mai frumoase edificii din Orient şi unul dintre cele mai importante locuri de închinare pentru musulmani.

În interiorul circular al clădirii se află o rocă pe care Avraam a pregătit sacrificiul lui Isac, ca o prefigurare a jertfei lui Hristos. Chiar pe această piatră, în vechime, era altarul de jertfă, din templul construit de Solomon. În peştera de sub această stâncă, unde se scurgea odinioară sângele sacrifical, se crede că s-ar fi rugat Avraam, David, Solomon, Ilie şi Mahomed, iar o tradiţie ne spune că trâmbiţa judecăţii finale va răsuna de pe această stâncă, şi că pe ea însuşi Dumnezeu îşi va aşeza tronul Său de judecată. În timp moscheea a fost pentru o vreme chiar şi biserică creştină şi centru controversatului ordin al călugărilor templieri. Astăzi clădirea este moschee şi este vizitată zilnic de mii de musulmani care se roagă aici cu credinţa că însuşi Mahomed întemeietorul credinţei lor s-a înălţat de aici la cer pe calul său. În această curte interioară foarte mare a vechiului templu iudaic, pe locul în care Zorobabel, iar mai târziu de Irod cel Mare au reconstruit templul, în latura de apus, pe locul tradiţional al palatului lui Solomon, a fost construită o altă moschee numită El Aqsa. Moscheea a fost construită între anii 709 – 715 de califul Al Walid, pe locul unei biserici bizantine foarte frumoase construită de împăratul Justinian. Astăzi acest ţinut se află exclusiv în proprietatea musulmanilor care deţin în mare partea de nord est a cetăţii Ierusalimului.

Dincolo de aceste diferenţe confesionale, locuitorii Ierusalimului sunt fericiţi că astăzi îşi pot exprima nestingherit convingerile lor religioase. Milioane de oameni din întreaga lume vin la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte convinşi că prin raţiunile şi transparenţa acestora vor ajunge mai uşor să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu.
Pentru creştini Oraşul Ierusalim este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici a înviat Hristos. Aici a început istoria creştinismului şi istoria mântuirii. Aici s-au imprimat în piatră şi în istorie cele mai mari minuni de pe pământ. Aici Hristos a dovedit că este Dumnezeul adevărat, că El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Ecce Homo! Iată Omul! Iată Dumnezeul cel puternic şi iubitor în care trebuie să credem.


[ Edited Fri Aug 22 2014, 05:28PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Sun Jan 29 2012, 05:29PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MANASTIREA SFANTA CRUCE-IERUSALIM


Manastirea Sfanta Cruce este o veche manastire ortodoxa aflata in purtarea de grija a grecilor, asezata odinioara la mica distanta de Ierusalim, in valea numita Rehaviah, adica „a Crucii�. Manastirea fortificata este asezata astazi intr-o gradina din sud-estul Muzeului Israelian si a Parlamentului.
Construita ca si fortareata, potrivit traditiei crestine locale, manastirea a fost zidita pe locul de unde s-a taiat copacul din care a fost facuta Sfanta Cruce a Mantuitorului, folosita pentru rastignire.
In vremurile antice, locul cu pricina, aflat la o distanta de aproximativ 3,5 kilometri de cartierul crestin al vechiului Ierusalim, era unul foarte izolat si propice unei vietuiri monahale linistite. Astazi, manastirea este inconjurata de unul dintre cele mai instarite cartiere ale orasului, anume de cartierul Rehaviah (in partea de est) si de cladirile Guvernului (nord-vest).

Manastirea Sfanta Cruce este o veche manastire bizantina, zidita la acea vreme in afara zidurilor vechi ale orasului Ierusalim. Numele acesteia este intemeiat pe o traditie care marturiseste ca aici s-a aflat copacul din care a fost facuta Sfanta Crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos.
Actualul locas monahal a fost zidit pe locul unei mai vechi biserici crestine, datand din secolul al V-lea. Aceasta biserica a fost reparata de imparatul Justinian, pe la jumatatea secolului al VI-lea. Fiind distrusa de persi, in anul 614, biserica cea veche a ramas multa vreme aproape in ruina.

In anul 796, arabii au macelarit toti calugarii care mai ramasesera in jurul vechii biserici bizantine. Din vechea biserica bizantina nu s-au mai pastrat decat cateva parti din mozaicurile care acopereau podeaua, acestea putand fi vazute langa Altarul bisericii actuale.
Se crede ca biserica initiala, aflata la acea vreme in ruina, fusese ctitorita la ordinul Sfantului Imparat Constantin cel Mare. De asemenea, se crede ca imparatul crestin a dat locul cu pricina regelui georgian Mirian al III-lea de Iberia, dupa convertirea acestuia la crestinism, impreuna cu intreaga tara, in anul 327.
Actualul ansamblu monahal al Manastirii Sfintei Cruci a fost zidit in secolul al XI-lea, in vremea domniei regelui Bagrat al IV-lea, de catre georgianul Giorgi-Prokhore din Shavsheti. Manastirea a fost zidita de catre mai multi calugari ortodocsi din Sfantul Munte, acestia fiind sprijiniti financiar de catre imparatul din Georgia. Pana in secolul al XIII-lea, manastirea din Valea Crucii ajunsese deja centrul de adunare a comunitatii georgiene din Ierusalim.

Dupa anul 1267 insa, cand cruciatii au parasit Ierusalimul, Manastirea Sfanta Cruce a ajuns in posesia mamelucilor, care au zidit in interiorul acesteia o moschee. In vremea liderului mameluc Baibars (1260-1277), biserica a fost demolata, iar calugarii ramasi in aceasta au fost mutati in alta parte.
Abia in anul 1305, calugarilor li s-a permis sa se intoarca in amanastire, in urma unor presiuni politice bizantine. In secolul al XVI-lea, arabii au cerut ca manastirea sa fie numita moschee, in baza existentei aici a unei moschei (secolul XIII), lucru neingaduit insa de purtarea de grija a lui Dumnezeu.

In jurul anului 1685, Manastirea Sfanta Cruce va ajunge in posesia Patriarhatului Ortodox Grec. Pana spre sfarsitul secolului al XIII-lea, calugarii georgieni din manastire atingeau un total de cateva sute. Schimbarea proprietarilor manastirii, pe la sfarsitul secolului al XVII-lea, a dus la scaderea numarul vietuitorilor acesteia.Arhitectura acestei manastiri, zidurile inalte si foarte robuste, intarite cu contraforti, indica pozitia vulnerabila a acesteia, ea fiind zidita in afara zidurilor orasului. Domul cel mare al bisericii centrale, simplu si elegant, este unul dintre elementele arhitecturale deosebite ale manastirii.

Frescele din interiorul bisericii, datand din secolul al XIII-lea si reparate in secolul al XVII-lea, infatiseaza un registru iconografic unic; aici, imaginile religioase se imbina cu imagini sociale si culturale specifice vremii.
Una dintre frescele laice, asezata pe o coloana din interior, il infatiseaza pe poetul georgian Shota Rustaveli. Aceasta fresca a fost partial distrusa, de vandali anonimi, in luna iunie a anului 2004; a fost scrijelita fata si o parte din inscriptia alaturata.

Shota Rustaveli este considerat, de catre multi, drept intemeietorul limbii moderne georgiene. Cea mai cunoscuta lucrare litererara a sa, anume poemul „Cavalerul in Piele de Pantera�, descrie, in termeni suprarealisti, lupta dintre fortele binelui si ale raului. Exista si unele pareri (georgiene) care sustin inmormantarea in manastire a lui Rustaveli.
In perioada anilor 1970-1980, in manastire, au avut loc si alte cateva asemenea sacrilegii. Mai multe inscriptii georgiene au fost repictate, fiind acoperite cu inscriptii grecesti.Intr-o fotografie din anul 1901, inscriptia de langa Soborul Sfintilor Arhangheli apare in limba georgiana, in vreme ce in anul 1960, aceasta apare in limba greaca. Acelasi lucru s-a petrecut si cu fresca numtia „Somnul lui Iisus�, adica „Anapeston�.

Dupa curatarea picturii, s-a scos la lumina inscriptia originala, in limba georgiana. In alte cateva locuri, precum langa chipurile Sfintilor Luca si Prohor, literele georgiene se vad iesind de sub inscriptiile grecesti. In anul 1980, Patriarhatul Grec din Ierusalim a reparat pictura in fresca, insa rezultatele nu au fost imbucuratoare, folosindu-se chiar pictura in ulei.
Biblioteca si trapeza manastirii emana un duh monahal specific zonei athonite. In interiorul manastirii se afla amenajat si un modest muzeu bisericesc. Manastirea pastreaza pana astazi o obste crestin-ortodoxa si o viata duhovniceasca foarte activa.
Traditia Pomului Sfant al Crucii
Potrivit traditiilor crestine locale, Manastirea Sfanta Cruce din Ierusalim a fost zidita pe locul de unde a fost taiat copacul din care a fost facuta Sfanta Cruce a Mantuitorului. Se mai crede ca tot aici a fost inmormantat Adam, cu toate ca exista si alte cateva traditii legate de locul de inmormantare al acestuia, una dintre ele identificand locul cu piatra de pe Golgota.

Pomul Sfant, potrivit traditiilor locale, care au si fost infatisate in icoanele zugravite in capela manastirii, a avut la origine o tripla sadire (maslin, chiparos si cedru) din seminte pe care Avraam i le-a dat lui Lot. Luand semintele, Lot le-a plantat langa cortul sau, udandu-le numai cu apa din Iordan. Acesta ar fi copacul folosit pentru facerea Sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos.
Dupa coborarea de pe Cruce, Sfanta Cruce a fost luata si aruncata in Mormantul lui Hristos. Parti importante din Sfanta Cruce au fost scoase la lumina de catre Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, care a si descoperit Sfantul Mormant, in anul 326.
Locul exact al radacinii Pomului celui Sfant se afla in incinta manastirii, intr-o capela subterana, fiind incadrat cu marmura si bronz. Prin partea stanga a bisericii, o usa conduce, printr-un culoar stramt, la camera cu pricina.

In aceasta capela sunt asezate mai multe icoane ce infatiseaza istoria Copacului: Lot, scapand din Sodoma; Avraam, dand lui Lot cele trei seminte; Lot, plantand semintele; Lot, udand Copacul Sfant, cu apa din Iordan; taierea Copacului si cararea acestuia spre Golgota; pironirea pe Cruce a Mantuitorului, in vederea soldatilor romani, a Maicii Domnului si a Mariei Magdalena; Rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos.



[ Edited Sun Jun 08 2014, 05:06PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Jan 30 2012, 07:31PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
ASEZAMANTUL ROMANESC DE LA IERUSALIM


După căderea Ţării Sfinte sub ocupaţie arabă (637) Biserica Ortodoxă din Palestina Biblică s-a confruntat cu multe îngrădiri şi lipsuri care s-au accentuat în vremea cruciadelor şi au continuat aproape până în zilele noastre.
Ţările Române nu au putut rămâne indiferente în faţa acestei situaţii dramatice: era vorba despre păstrarea Ortodoxiei la Mormântul Domnului Hristos şi de menţinerea prestigiul ortodox înaintea prozelitismului musulman, catolic şi protestant.
Pe lângă ajutoarele în bani şi tot felul de danii, domnitorii români au închinat Patriarhiei din Ierusalim venitul mai multor mănăstiri din ţară. Din venitul acestora Patriarhia din Ierusalim întreţinea aşezămintele ortodoxe de la Sfintele Locuri şi achita dările din ce în ce mai mari impuse de către turci, sau de către alţi stăpânitori ai vremilor.
Deseori domnitorii şi ierarhii români organizau colecte pentru ajutorarea aşezămintelor de la Locurile Sfinte sau ei înşişi făceau donaţii considerabile. Amintim aici pe domnitorii Vasile Lupu, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, şi alţi binefăcători de neam român, voievozi şi domniţe, boieri sau oameni înstăriţi, care în mod constant făceau danii importante către aşezămintele mănăstireşti de aici.Şi astăzi se mai pot vedea în bisericile ortodoxe de la Sfintele Locuri şi în tezaurul Bisericii Sfântului Mormânt diverse odoare preţioase şi acte de danie din partea acestora către Patriarhia din Ierusalim.Cu toate acestea, la acea vreme, Biserica Ortodoxă Română nu avea în Ţara Sfântă nici o aşezare bisericească proprie, şi nici o altă mănăstire sau schit în care să se înalţe rugăciuni şi slujbe în graiul credincioşilor români. Desigur că şi mijloacele vremii făceau să se ajungă destul de greu la Sfintele Locuri, şi numai oamenii foarte bogaţi sau credincioşi îşi îngăduiau o astfel de călătorie. Mulţi dintre ei rămâneau acolo pentru totdeauna trăind cu bucurie în marile lavre duhovniceşti de pe valea Iordanului sau de pe tot cuprinsul Ţării Sfinte.

Inca de prin secolul al XVI-lea, ierarhii, voievozii si pelerinii romani au facut danii generoase Locurilor Sfinte, iar Patriarhiei Ierusalimului i-au fost inchinate in Tarile Romane peste 30 de manastiri.
Ideea asezamintelor romanesti la Locurile Sfinte a inceput odata cu infiintarea Schitului Romanesc de pe Muntele Taborului (1859-1862) cu hramul "Schimbarea la Fata", zidit de Arhim. Irinarh Rosetti dimpreuna cu ucenicul sau Nectarie Banu.
Dorinta arhimandritului si stradania sa s-au transmis urmasilor ca un adevarat testament. Astfel, prin secolul ai XIX-lea, Biserica Ortodoxa Romana a pus problema infiintarii aici a unor locasuri de inchinare pentru credinciosii veniti din Romania.

Promotorul miscarii a fost renumitul om de cultura Teodor Burada care, dupa adunarea fondurilor stranse prin colecta publica (1906), a inchiriat o casa in Ierusalim pentru paraclisul romanesc (1908), iar la 21 martie 1912 s-a insemnat locul pentru a se pune temelia Sfantului locas, dar lucrarile au fost oprite.
In 1914, un nou comitet de organizare, in frunte cu regina Elisabeta si avand ca membri pe arhitectul N. Ghica-Budesti, staretul Manastirii Sinaia, Arhim. Dionisie, dimpreuna cu Teodor Burada, a inaintat epistola Mitropolitului primat Konon si Patriarhului Damianos al Ierusalimului, care a aprobat ridicarea Asezamantului romanesc, act care nu s-a finalizat din cauza razboiului.
La 1927, Patriarhul Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Romane (1925-1939) a vizitat Locurile Sfinte din Palestina si a dispus ridicarea a doua biserici, una in Ierusalim si cealalta la raul Iordan, pentru intocmirea planurilor celor doua biserici, in 1933 sosind in Ierusalim arhitectii Ioan Berechet si Andony Baramki.

La 28 martie 1935 s-a pus piatra de temelie a Asezamantului din Ierusalim de catre un sobor de ierarhi, lucrarile terminandu-se in 1938, in timpul Patriarhului Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Romane si Timotei al Ierusalimului. Tot in acel an Biserica Ortodoxa Romana a binecuvantat plecarea a 150 de pelerini romani pentru participarea la slujba invierii din Ierusalim.
Intre 1939-1945, lucrarile s-au oprit din cauza razboiului al II-lea mondial.
Dupa 1947, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul intemeiaza o frumoasa obste pe malul raului Iordan, unde intr-o viata retrasa de lume si-a impodobit sufletul cu florile virtutilor si ale nevointei monahicesti, insa in 1948 incepe razboiul de 2 ani din Israel, situatie in care, dupa infiintarea noului Stat Israel, cand fostele proprietati ale "inamicilor", rechizitionate de autoritatile britanice au trecut in custodia noului stat, Asezamantului i s-a dat destinatia de a gazdui de acum inainte diferite institutii publice, situatie care a persistat pana in anul 1962.

Reparatiile si imbunatatirile s-au reluat dupa 1948, multe piese de mobilier si obiecte religioase fiind refacute in atelierele Patriarhiei Romane si au fost terminate in 1975, in vremea Arhim. Lucian Florea, pe atunci superior al Asezamantului.
Dupa refacerea picturii de catre Gheorghe Popescu si Niculina Dona din Bucuresti, la 28 mai 1975, biserica Asezamantului romanesc de la Ierusalim a fost sfintita de catre Patriarhul Justinian Marina, cu participarea a numerosi ierarhi si a Patriarhului Benediktos al Ierusalimului.
Aşezământul Românesc din Ierusalim se află în apropierea Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi are rolul de Reprezentanţă a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri.

Principala sa misiune este aceea de a reprezenta Biserica Ortodoxă Română la Mormântul Domnului Iisus Hristos şi la celelalte locuri sfinte din Palestina biblică.
Prin Delegatul său la Sfintele Locuri, Patriarhia Română menţine strânse legături cu Patriarhia Greacă a Ierusalimului şi cu toate celelalte unităţi bisericeşti din Ţara Sfântă.
O altă misiune la fel de importantă a bisericii române din Ierusalim este aceea de a răspunde solicitărilor spirituale, dar şi celor de cazare şi pelerinaj, pentru credincioşii pelerini români veniţi la locurile sfinte. Cunoaştem bine şi realităţile românilor stabiliţi în Israel precum şi greutăţile muncitorilor, enoriaşii noştri, care găsesc la acest aşezământ un colţ românesc printre străini, servicii religioase şi slujbe săvârşite în limba română, precum şi un bun prilej de a se destăinui lui Dumnezeu, sau de a se întâlni prin rugăciune cu toţi cei de acasă.

De asemenea, se are în vedere şi reprezentarea credincioşilor români din ţară sau din străinătate la Sfintele Locuri în care a trăit Domnul Hristos, motiv pentru care în fiecare zi se înălţă aici rugăciuni întru dobândirea tuturor celor de folos şi mântuitoare. Remarcăm desigur şi grija Prea Cuviosului Părinte Arhimandrit Ieronim Creţu, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, de a răspunde de fiecare dată scrisorilor credincioşilor rânduind ca doleanţele şi pomelnicele lor să fie citite la sfintele slujbe.
Nu în ultimul rând se are în vedere şi organizarea obştii monahale ostenitoare aici îngrijind ca fiecare membru să slujească cu tot sufletul întru împlinirea desăvârşită a ascultării şi misiunii la care a fost chemat.
La toate acestea se adaugă întâmpinarea şi protocolul delegaţiilor civile şi bisericeşti din ţară şi străinătate, participarea la toate procesiunile şi slujbele ortodoxe ale Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim, precum şi la diferite ceremonii, haramuri, conferinţe, întruniri panortodoxe şi alte activităţi care contribuie în mod vizibil la sporirea prestigiului Bisericii şi neamului nostru românesc în lume.
Cei trei sfinti ocrotitori ai Asezamantului: Sfantul Gheorghe, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul si Sfantul Ioan Botezatorul !





[ Edited Fri Aug 22 2014, 05:37PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Mon Jan 30 2012, 09:51PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
ISTORIA BIBLICÄ‚ ÅžI GEOGRAFICÄ‚ A IERIHONULUI


Ierihonul este un orăşel din Ţara Sfântă situat în apropierea graniţei dintre Israel şi Iordania. La numai câţiva kilometri spre răsărit se întinde valea Iordanului cu şesul şi Munţii Moabului loc din care Dumnezeu i-a arătat lui Moise, Pământul Făgăduinţei. În partea de apus a Ierihonului se înalţă asemenea unui zid muntele Carantaniei, locul în care Iisus a fost dus de către Duhul în pustiu pentru a fi ispitit de diavol. În paralel cu acest oraş, la o distanţă de vreo 5-6 km, curge Iordanul, râul care izvorăşte tocmai din munţii Libanului şi după un lung traseu se varsă în Marea Moartă. Această zonă de la gurile de vărsare ale Iordanului, are o importanţă istorică şi biblică deosebită atât pentru creştini cât şi pentru evrei pentru că aici s-au petrecut în timp multe evenimente importante din istoria mântuirii.
Oraşul Ierihon a intrat în istoria biblică odată cu sosirea poporului evreu în pământul făgăduinţei, deşi recentele cercetări arheologice confirmă că Ierihonul este una dintre cele mai vechi cetăţi din lume având o vechime de aproape zece mii de ani. În jurul anului 1190, înainte de Hristos, vechea cetate cananită a Ierihonului a fost cucerită de Iosua după ce acesta împreună cu tot poporul lui Israel au înconjurat de şapte ori cetatea în sunet de trâmbiţe. După ocuparea cetăţii povestită pe larg în cartea lui Iisus Navi, din Sfânta Scriptură, în vremea regelui Ahab, evrei reconstruiesc cetatea de-a lungul râului Horat, râu ale cărui ape amare au fost îndulcite în chip minunat de prorocul Elisei, ucenicul Sfântului Ilie Tesviteanul.

În timp oraşul s-a bucurat de o mare prosperitate şi poate că tocmai de aceea el a ajuns pe rând în mâinile mai multor stăpânitori printre care amintim pe împăratul roman Antonio care l-a dăruit reginei Cleopatra din Egipt, care la rândul ei la vândut lui Irod cel Mare. Clima plăcută de aici precum şi bogăţia oraşului l-au determinat pe Irod să înfrumuseţeze zona cu plantaţii şi apeducte pentru irigaţii. Locul era ideal pentru odihnă sau refugiu şi de aceea Irod a construit sau consolidat aici mai multe palate care să-i servească drept reşedinţă de iarnă, deci a doua capitală după Ierusalim. Văzută de sus de pe muntele Carantaniei cetatea Ierihonului confirmă pe drept cuvânt că această grădină binecuvântată din mijlocul deşertului îşi merită numele din cartea Judecătorilor „de oraş al palmierilor�. Bogăţiile şi potenţialul zonei au atras în timp mai multe neamuri de diferite confesiuni care au încercat să şi-l revendice în exclusivitate. Astfel că cetatea Ierihonului a cunoscut în timp multe distrugeri şi suprapuneri de civilizaţii şi construcţii zidite după specificul oriental.

Potrivit tradiţiei prin secolul 2-3 după Hristos în oraşul Ierihon exista o populaţie în majoritate creştină şi chiar o episcopie ortodoxă. Împăratul Constantin cel Mare împreună cu mama sa Elena au construit în zonă mai multe locaşuri pentru închinare, iar în împrejurimi existau foarte multe lavre şi peşteri în care trăiau mari călugări şi pustnici. Acest fapt l-a determinat pe împăratul Justinian să construiască sau să întemeieze aici alte locaşuri pentru închinare şi case de găzduire pentru pelerini. În secolele următoare aşezămintele creştine de aici au fost întreţinute cu mari sacrificii, întrucât regiunea binecuvântată şi bogată de aici era deseori prădată de năvălitorii din răsărit. Venirea perşilor prin anul 614, iar mai târziu a musulmanilor în anul 638, au determinat ca toate aceste aşezări bisericeşti să fie distruse, iar populaţia creştină să fie omorâtă şi în mare parte alungată. Este important de menţionat că pe valea Hozevei din apropierea Ierihonului perşii au omorât numai în anul 614 peste trei mii de călugări, martirizaţi pentru credinţa lor în Hristos. Deşi prin secolul XII cruciaţii au încercat să restabilească faima creştină a oraşului Ierihon, totuşi ţinutul a rămas în scurt timp izolat şi supus musulmanilor până după primul război mondial, când Ierihonul a început să recapete oarecum gloria de altădată.

Bogăţia şi frumuseţea oraşului Ierihon a fost dintotdeauna susţinută de aşezarea sa geografică, cu o climă caldă . Încă din antichitate locuitorii oraşului au profitat din plin de sursele de apă ale zonei şi au construit apeducte pentru irigaţii scoţând astfel în evidenţă fertilitatea deosebită a solurilor de aici. Întinsa depresiune a Ierihonului este acoperită cu plantaţii de tot felul de pomi roditori, de vii cu struguri imenşi, cu palmieri înalţi şi flori minunate care înfloresc pe toată perioada anului. Această imagine învăluită într-o lumină purpurie ce-şi schimbă tonalitatea pe crestele munţilor dimprejur ne îndeamnă să spunem că Ierihonul este un adevărat paradis al Ţării Sfinte. Nu este mult spus pentru că Sfânta Scriptură ne relatează că imediat după Botezul de la Iordan, Iisus Hristos a fost dus de Duhul în pustie, unde a postit vreme de patruzeci de zile. Această pustie este identificată cu ţinutul aflat în partea de apus a Ierihonului la numai 2-3 km de acest oraş, pe muntele numit Carantania, un munte foarte înalt şi cu un versant drept asemenea unui perete.

Conform tradiţiei Mântuitorul a stat, în tot acest timp, într-una din peşterile aflate pe acest versant, cam pe la jumătatea muntelui.Pe locul acestei mici peşteri Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au ridicat o mănăstire. În interiorul acesteia se află şi paraclisul primei ispitiri, ridicat peste piatra pe care au stat picioarele lui Iisus când flămând fiind El, s-a apropiat ispititorul şi i-a zis: „De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea săse facă pâini�. Iar Iisus a răspuns �Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu�. Urcând cu greu pe platoul muntelui putem vedea şi astăzi nişte pietre rotunde asemănătoare pâinilor orientale care ne amintesc de această primă ispită. De pe înălţimea muntelui, spre apus, se poate vedea Ierusalimul, şi Betleemul, iar spre răsărit avem în faţă priveliştea minunată a Ierihonului, valea Iordanului cu Munţii Moabului, o parte din oraşele Iordaniei şi Marea Moartă.

Aici este locul despre care Sfânta Evanghelie ne spune că din nou ispititorul „l-a dus pe Iisus pe un munte foarte înalt şi i-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi i-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus a zis: Piei satano, căci scris este, Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti�. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii venind la El, îi slujeau� Lc. 4, 1-10.
Pe vremea Mântuitorului, Ierihonul era locul de întâlnire al evreilor care veneau din Pereea şi din Galileea, şi împreună mergeau spre Ierusalim la templu, pentru a sărbătorii Paştele. Sfânta Evanghelie ne mărturiseşte că şi Domnul Iisus Hristos a trecut de mai multe ori prin acest oraş în drumul său spre Iordan sau Ierusalim. Parcă şi astăzi îl vedem pe Domnul împreună cu ucenicii Săi mergând desculţ pe drumul care urcă din Ierihon spre Ierusalim spunând aceste cuvinte: �iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi îl vor osândi la moarte, … dar a treia zi va învia�.

De cele mai multe ori drumul acesta era parcurs pe jos şi ne putem imagina că mulţi oameni veneau la Iisus pentru a asculta cuvintele Sale dumnezeieşti sau pentru a se vindeca.Aşa s-a întâmplat şi cu orbul Bartimeu care şedea pe marginea drumului din Ierihon şi auzind că Iisus Nazarineanul trece pe acolo a început să strige: „Fiul lui David miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă, cu mult mai tare striga, şi văzând Iisus credinţa lui l-a întrebat: �Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul a zis: Doamne să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit�. Şi îndată orbul a văzut şi mergea după El slăvind pe Dumnezeu. Lc. 18, 41-43.
Sfânta Evanghelie ne istoriseşte că în acest oraş Mântuitorul l-a întâlnit şi pe vameşul Zaheu, un om mic de statură, care s-a urcat într-un sicomor pentru a-l putea vedea din mulţime pe Iisus. „Şi când a ajuns în locul acela Iisus a privit în sus şi a zis către el: Zahee, coboară-te de grabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân�… Iar Zaheu, care era considerat de ceilalţi ca fiind foarte păcătos pentru că era vameş, „stând, a zis către Domnul: Doamne, iată, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit�. Şi a zis către el Iisus: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia… căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut�.

Cu siguranţă că Domnul Iisus Hristos s-a oprit de mai multe ori în acest oraş aflat atunci, ca şi astăzi, în calea drumurilor ce merg spre Iordan, sau Ierusalim. Sfinţii evanghelişti consemnează multe dintre pildele şi învăţăturile Sale rostite în oraşul Ierihon, sau în ţinuturile de dincolo de Iordan. Parcă şi astăzi vedem mulţimile de oameni care-l urmau pe Domnul în drumul său spre Ierusalim. Desculţ, flămând şi însetat, pe cale, „Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici şi le-a spus lor: Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte; şi îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească şi să-L biciuiască şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia. Mt. 20, 17-19.
ASEZAMANTUL ROMANESC DE LA IERIHON


După numirea Arhim. Ioan Selejean ca episcop al Covasnei şi Harghitei, în funcţia vacantă de Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte, a fost numit Înalt prea Cuviosul Părinte Arhimandritul Ieronim Creţu, în acea vreme, 1994, mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti.
Încă de la numirea Înalt Prea Cuvioşiei Sale în această funcţie, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist I, i-a încredinţat şi misiunea redeschiderii Schitului Românesc de la Iordan.
Eforturile diplomatice ale Reprezentanţei Patriarhiei Române la Sfintele Locuri nu aveau să se oprească doar asupra problematicii redeschiderii Schitului Românesc de la Iordan, ci potrivit vocaţiei ctitoriceşti a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, aceste demersuri s-au extins în mod concret şi asupra construirii unui nou aşezământ românesc în Ţara Sfântă, şi anume, în oraşul biblic Ierihon. Acest deziderat s-a dovedit a fi foarte necesar întru plinirea nevoilor spirituale şi de cazare tot mai crescânde din ultimul timp, ale pelerinilor ce vin tot mai numeroşi şi mai frecvent în Ţara Sfântă.

Deşi numai obţinerea aprobărilor a necesitat o muncă administrativă şi diplomatică de mai mulţi ani, în cele din urmă în anul 1999, au început lucrările de construire a noului aşezământ. Odată cu Serbările Jubiliare Panortodoxe dedicate bimileniului Naşterii Domnului Iisus Hristos, la data de 5 ianuarie 2000 s-a pus piatra de temelie la casa de pelerini şi însuşi Prea Fericitul Părinte Patriarh, înconjurat de un numeros sobor de arhierei, preoţi şi credincioşi, a sfinţit prestolurile bisericii şi paraclisului, având hramurile „Naşterea Domnului şi Toţi Sfinţii Români�, respectiv „Toţi Sfinţii din Palestina�.


De acum înainte a început adevărata muncă şi diplomaţie pe de o parte pentru găsirea resurselor financiare necesare, iar pe de alta pentru continuarea tuturor proiectelor începute. Aproape fiecare lună adăuga problemelor curente necesităţi noi ce trebuiau onorate la cel mai înalt nivel.

Cheltuielile şi eforturile depuse în acest sens pot fi cunoscute de către oricine vizitează astăzi Aşezământul Românesc din Ierihon. Nu de puţine ori a fost nevoie de adevărate minuni pentru a nu fi întrerupte lucrările din pricina diferitelor evenimente neaşteptate, dar mai ales pentru a găsi resurse de finanţare.
Chiar obştea monahală, muncitorii şi mulţi pelerini sau oameni de bine de pretutindeni, iubitori de Dumnezeu, au donat constant şi ultimul bănuţ, pentru înfăptuirea crezului nostru comun.
Astăzi, Aşezământul Românesc din Ierihon este în mare măsură zidit, însă aşteaptă în continuare sprijin financiar pentru terminarea instalaţiilor, a celorlalte finisaje şi dotări, cu obiecte de cult şi uz bisericesc precum şi a picturii din biserica mare.

Urmează amenajarea interioară a camerelor pentru pelerini, şi a chiliilor pentru călugări, a bibliotecii, a sălilor pentru lectură sau protocol, a curţii interioare şi a împrejurimilor. Se are în vedere aici crearea unui puternic centru monahal cu posibilităţi generoase pentru cazare şi pelerinaj menit să prezinte înaintea tuturor neamurilor pământului, poporul nostru român cu tradiţiile şi credinţa lui ortodoxă. Solidaritatea noastră pentru realizarea unor astfel de proiecte va rămâne de-a pururi o mărturie vie nu numai în istoria neamului şi bisericii noastre româneşti, dar mai ales în cartea lui Dumnezeu cel Care a trăit şi a făcut minuni pe aceste pământuri sfinte.

Este remarcabila grija deosebită pe care vrednicul de pomenire, Prea Fericitul Părinte Teoctist , Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a purtat-o pentru această măreaţă ctitorie românească, sprijinind în orice vreme ca Părinte şi Păstor comunitatea şi aşezămintele româneşti de la Locurile Sfinte.
La toate acestea se adaugă şi numeroasele danii făcute de către fiii Bisericii Ortodoxe Române de pe toate meridianele lumii, care aflând că la Locurile Mântuirii neamului omenesc, se găteşte loc de slujire sfântă, şi-au adus contribuţia la ridicarea acestui sfânt locaş. Au înţeles că este necesar, ca şi în felul acesta valorile perene ale Ortodoxiei să fie păstrate, relevate şi perpetuate întru slava Domnului nostru Iisus Hristos.




[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:07PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Wed Feb 01 2012, 07:57PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
BISERICA SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL DIN NAZARETH


Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil din Nazaret este construita pe locul ce adoposteste Fantana Sfintei Fecioare Maria. Potrivit traditiei ortodoxe din partea locului, Fecioara Maria a primit vestea ca va naste pe Mantuitorul, de la Sfantul Arhanghel Gavriil, in momentul in care aceasta se afla afara, sa scoata apa. Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil este ridicata deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria si aflat in apropierea casei acesteia din Nazaret.

Desi nementionata in Sfanta Scriptura, traditia conform careia Fecioara se afla iesita sa ia apa in momentul Bunei Vestiri, este una foarte veche. Aceasta informatie se regaseste in documente ale secolului al II-lea. Protoevanghelia lui Iacov este unul dintre aceste documente ce consemneaza perioada copilariei lui Hristos, dand mai multe detalii despre aceasta.
Protoevanghelia lui Iacov mentioneaza inca si faptul ca Fecioara Maria era una dintre cele sapte fecioare alese din radacina lui David alese pentru a tese o noua dvera pentru Sfanta Sfintelor din Templu. Ea cosea la aceasta panza, in casa ei din Ierusalim, mai inainte de a iesi sa ia apa de la izvorul de afara.

Protoevanghelia, scriere neinclusa in canonul Sfintelor Scripturi, spune urmatoarele: "Ea a luat vasul pentru apa si a iesit sa il umple de la izvor. In acel moment, o voce s-a auzit spunandu-i: "Bucura-te, caci ai aflat har. Domnul este cu tine, cea binecuvantata intre femei." In acel moment ea s-a intors spre locul din care s-a auzit vocea, dar nu era nimeni. Apoi a inceput sa tremure de teama. Intrand in casa, si punand apa deoparte, s-a asezat jos si a reinceput sa coasa la panza. In acel moment, un inger s-a infatisat inaintea ei..."
In Sfanta Scriptura, in Evanghelia Sfantului Apostol Luca, gasim nu multe cuvinte despre acest eveniment. El zice doar urmatoarele: "Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.
Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.

Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea." (1, 26-38)
In randurile de mai sus nu este mentionat nici cel mai mic detaliu despre locul in care se afla Fecioara sau lucrul pe care il facea in acel moment. Traditia spune insa ca ea se afla afara.

Biserica Sfantul Arhangel Gavriil este construita deasupra "Izvorului Fecioarei Maria", un izvor natural ce izvoraste de langa o fantana antica cunoscuta si ea ca "Fantana Mariei". Este posibil ca in acest loc sa fi existat o biserica veche bizantina inca din secolele VI-VII, cu toate ca primele mentionare istorice pastrate pana astazi sunt ale abatelui Daniel, din anii 1106-1108.
Biserica Sfantul Arhangel Gavriil a fost dintotdeauna biserica ortodoxa, cu toate ca exista unele incertitudini legate de statutul acesteia sub asediul cruciatilor latini. Imediat dupa terminarea cruciadelor, unele surse latine mentioneaza, nespecificand insa nici un lucru concret, de o manastire latina a Sfantului Gavriil.

Din secolul al XIV-lea, biserica a ajuns intr-o stare deplorabila, restaurarea acesteia ajungand sa fie o nevoie vitala. In toata istoria ei, indiferent de greutatile prin care a trecut sau de starea cladirii, accesul la izvorul facator de minuni al Maicii Domnului nu a fost niciodata intrerupt.
Biserica a ajuns, pentru o perioada, in purtarea de grija a franciscanilor si a greco-catolicilor, insa din anul 1741 ea revine din nou sub conducerea ortodocsilor greci. Acestia au obtinut aprobarea de recuparare a bisericii de la Dahir al-Umar.
In anul 1750, comunitatea ortodoxa de aici a construit biserica ce se poate vedea si astazi. Aceasta a fost ridicata in absida sudica a capelei ce pastreaza cu grija izvorul. Iconostasul de lemn a fost adaugat in anul 1767. Acest iconostas este scultat cu multa finete in lemn si poseda o serie de icoane minunate.
Din absida nordica a bisericii din secolul al XVIII-lea, sapte trepte coboara pana la capela aflata sub biserica. In aceasta capela se afla si astazi izvorul.

Aici se afla o singura absida ingusta, acoperita de un tavan boltit si cu ferestre oarbe. Arcele oarbe sunt impodobite cu marmura colorata si cu mozaic apartinand anului 1750. In capatul absidei nordice, izvorul Fecioarei Maria curge de sub altarul amplasat aici. In jurul izvorului se afla multe candele si icoane ale Maicii Domnului.
Potrivit unei marturii istorice a secolului al XVII-lea (Quaresmi), o scara - astazi astupata - ducea direct intr-o manastire de maici aflata la suprafata. Pe partea dreapta, in peretele estic al absidei, mai era asezat si un al doilea altar, insa astazi, aici se afla doar o serie de arcade simple.

Pictura din interiorul bisericii a fost executata de catre iconarii romani Mihail, Gavriil si Nicolae Morosanu.

La cateva stradute mai incolo vedem minunata biserica romano-catolica cu hramul Bunei Vestiri ridicata pe ruinele casei batranului Iosif.

Basilica Catolica Bunavestire din Nazaret este o biserica catolica moderna, construita pe ruinele unor biserici bizantine din perioada Cruciadelor. In incinta acestei biserici se afla si grota in care Fecioara Maria a fost instiinta de Arhanghelul Gavriil ca Il va naste pe Iisus. De-a lungul timpului, biserica a fost un important loc de pelerinaj pentru credinciosii in cautare de liniste.Nazaret a fost un mic oras evreiesc din perioada romana si bizantina. Dovezi ale convertirii evreilor din Nazaret la crestinism, sunt relatate de catre istoricul Africanus, in secolul al III-lea. Primele pelerinaje la Nazaret au avut loc in secolul al IV- lea.Grota care este incastrata in biserica a fost descoperita in secolul al IV-lea. Istoricii si arheologii cred ca aici a avut loc Bunavestire. Nu se cunoaste data exacta a constructiei primei biserici, insa se pare ca a existat un astfel de edificiu mult mai inaitne de secolul al IV-lea. Prima referire despre un altar se face in anul 384, iar prima biserica este mentionata in anul 570.
In secolul al V-lea, sub actuala biserica a fost excavata o alta biserica. Aceasta avea o apsida, trei intervale si un atrium larg. O mica manastire a fost apoi construita in partea sudica a bisericii. In anul 680, pelerinul Arculf relata ca a vazut doua biserici in Nazaret.Biserica bizantina a fost distrusa in timpul cruciadelor, insa intre anii 1106 - 1108 a fost reconstruita. Aceasta biserica era mult mai mare decat cea bizantina, peste care a fost construita. Biserica a fost decorata cu scene din vietile apostolilor. Curand, langa biserica a fost construita si o manastire si un palat episcopal.
Dupa batalia de la Hattin din anul 1187, crestinii din Nazaret s-au refugiat in biserica insa au fost omorati. Biserica a fost astfel profanta, insa nu a fost demolata. In anul 1192, Salah al-Din a permis catorva preoti sa se intoarca in biserica si a permis crestinul accesul la altar.

In anul 1263, un emir a atacat Nazaretul si a distrus biserica. Pelerinilor li s-a permis insa in continuare sa viziteze grota, care era venerata si de catre musulmani. In anul 1283, crestinilor le-a fost interzis sa mai reconstruiasca biserica. Pana in secolul al XIV-lea, pelerinilor li se percepea si o taxa pentru a intra in grota.In secolul al XIV-lea, franciscanii au construit in Nazaret o manastire. Au restaurat si fostul palat episcopal si au inceput si renovarea vechii biserici. Pana in anul 1600, crestinii franciscani au fost alungati de la biserica de mai multe ori. In anul 1730, franciscanii au terminat noua biserica, care a fost marita in anul 1871. Biserica franciscana a fost insa demolata in anul 1955. Pe locu lacestei biserici a fost construita actuala biserica. In prezent, aceasta biserica este parohia a peste 7000 de crestini catolici din Nazaret si un important centru de pelerinaj pentru credinciosi din lumea intreaga.Biserica moderna a Buneivestiri din Nazaret ar un dom de peste 50 de metri inaltime. A fost construita sub firma de crin, simbolul Fecioarei Maria. Biserica este decorata cu mozaicuri ale Fecioarei Maria donate bisericii de catre comunitati crestine din intreaga lume.
Atractia principala a bisericii este grota Buneivestiri, locul in care se crede ca Fecioara Maria a fost anuntata de Arhanghelul Gabriel ca il va naste pe Iisus. In aceasta parte a bisercii mai sunt vizibile si ruine ale fostei biserici bizantine.
[img]


[ Edited Sat Mar 28 2015, 12:08PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Thu Feb 02 2012, 07:59PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
BISERICA SFANTA MARIA MAGDALENA-IERUSALIM


Biserica Sfanta Maria Magdalena, dupa cum este cunoscuta in toata lumea, este o manastire ruseasca aflata pe Muntele Maslinilor, aflata foarte aproape de Gradina Ghetsimani, in Ierusalim. La mica distanta de aceasta se afla alte doua locasuri de cult renumite, anume Biserica Dominus Flevit si Biserica Tuturor Natiunilor.
Dupa cum ne arata si numele acesteia, biserica este inchinata Sfintei Maria Magdalena (din Magdala), una dintre femeile mironosite din care Mantuitorul Iisus Hristos scosese sapte diavoli.
Maria, femeia din Magdala, este aceea din care Mantuitorul Iisus Hristos a scos sapte diavoli. In urma izbavirii de diavoli, Maria i-a urmat toata viata, alaturi de ucenicii Sai, ea fiind una dintre femeile mironosite (purtatoare de mir). "Iisus umbla prin cetati si prin sate, propovaduind si binevestind imparatia lui Dumnezeu, si cei doisprezece erau cu El; si unele femei care fusesera vindecate de duhuri rele si de boli: Maria, numita Magdalena, din care iesisera sapte demoni" (Luca 8, 1-2).
Maria Magdalena este prima careia Mantuitorul Iisus Hristos i s-a aratat, dupa Inviere, dupa cum citim: "Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii (duminica), El (Iisus) s-a aratat intai Mariei Magdalena, din care scosese sapte demoni. Aceea, mergand, a vestit pe cei ce fusesera cu El si care se tanguiau si plangeau" (Marcu 16, 9-10).

Inca din cele mai vechi timpuri, cu ocazia sarbatorilor de Pasti, crestinii au vopsit si incondeiat oua. Oul este simbol al vietii celei noi. In calitatea lui de simbol pascal, oul rosu il reprezinta pe Hristos, care inviaza din mormantul sigilat si pazit, rupand pecetile si iesind afara. Ciocnind ouale, crestinii propovaduiesc Invierea, zicand: Hristos a inviat! Adevarat a inviat!
Traditia crestina veche pune ouale rosii in legatura cu Sfanta Maria Magdalena. Astfel, se cunosc doua variante, ambele posibile, care infatiseaza istoria oualelor rosii.
Se spune ca, dupa Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, Maria Magdalena, folosindu-se de relatiile pe care le avea cu anumite persoane de seama din Ierusalim, a reusit sa ajunga la un banchet organizat de imparatul Tiberiu. Ajungand acolo, ea astepta un moment potrivit, spre a putea vesti pe imparat despre maretul eveniment al Invierii lui Iisus.
Cand imparatul a ajuns in fata Mariei Magdalena, ea tinea in mana un ou fiert (alb). Vazandu-l, ea a zis: "Hristos a inviat!" Auzind aceasta, cezarul a ras de ea, zicand: "Sansa ca Iisus sa invie din mormant este la fel de posibila ca aceea ca oul pe care tu il tii in mana sa se coloreze in rosu." Exact in acel moment, oul s-a colorat in rosu. Se spune ca, mai apoi, ea a inceput sa marturiseasca Invierea intregii case imparatesti.

Cea de-a doua traditie legata de ouale rosii, prezenta mai ales in Grecia, sta tot in legatura cu Sfanta Maria Magdalena. Astfel, se spune ca, dupa Rastignire, Maria Magdalena si Fecioara Maria au pus la baza Crucii un cos cu oua. Fiind asezate acolo, acestea au fost inrosite de sangele scurs din ranile Mantuitorului Iisus Hristos. Mai apoi, luand cosul cu oua inrosite, Maria Magdalena l-a dus inaintea imparatului Tiberiu Cezar.
Biserica Sfanta Maria Magdalena a fost construita in anul 1886, de catre tarul Alexandru al III-lea al Rusiei, in onoarea mamei sale, imparateasa Maria Alexandrovna. Biserica a fost construita cu traditionalul acoperis cu turle, stil specific Rusiei, in perioada secolelor XVI-XVII, avand sapte turle aurite, in forma de "ceapa".
In anul 1888, marele duce Serghei Alexandrovici, fratele lui Alexandru al III-lea, impreuna cu sotia lui, marea ducesa Elizabeta de Hesse-Darmstadt, nepoata a reginei Victoria si sora a ultimei imparatese a Rusiei, au participat la sfintirea bisericii, ca trimisi ai imparatului.
Marea ducesa a Rusiei a iubit aceasta biserica inca dintru inceput, motiv pentru care l-a si insarcinat cu zugravirea icoanelor acesteia pe pictorul rus Sergei Ivanov (1864-1910). Pictorul a zugravit mai multe scene din viata Sfintei Maria Magdalena, toate pastrandu-se, in biserica, pana astazi.
Deasupra iconostasului se afla icoana care o infatiseaza pe Sfanta Maria Magdalena, tinand in mana un ou rosu si sezand inaintea imparatului roman Tiberiu. Ea ii spune imparatului despre procesul cel nedrept facut lui Iisus Hristos. Se stie ca, dupa procesul nedrept facut lui Iisus, Irod, care era pe atunci guvernator al Ierusalimului, a fost trimis in exil.
Iconostasul este lucrat din marmura alba si bronz. Pe acesta se afla o serie de icoane zugravite de renumitul artist rus, Vereshchaguin. In dreapta iconostasului, intr-un tron sculptat in lemn, se afla asezata icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Indrumatoarea (Hodighitria).

Aceasta icoana a fost adusa din Liban. In secolul al XVI-lea, aceasta a scapat in chip minunat dintr-un incendiu ce a cuprins intreaga biserica. Se cunosc mai multe vindecari minunate, in urma unei epidemii de holera.
In interior, cu mare evlavie, sunt pastrate Moastele unor sfinte martire din Rusia: marea ducesa Elisabeta Feodorovna si maica Varvara Yakovleva, ambele aruncate in inchisoare in timpul revolutiei bolsevice din anul 1917 si martirizate in ziua de 18 iulie 1918.

Marea ducesa Elisabeta, ramasa vaduva in urma omorarii prin asasinat a sotului ei, in anul 1905, a intrat in manastire si s-a calugarit. Ea a intemeiat o manastire de maici, in Moscova, obstea avand drept prima slujire opera caritabila. Dupa revolutia din anul 1918, ducesa Elisabeta, impreuna cu sora Varbara si alti membri ai familiei imperiale, a fost aruncata intr-o mina parasita, unde a si murit de foame.

Trupurile celor doua nevoitoare, Elisabeta si Varbara, au fost luate, mai apoi, si aduse in Ierusalim. In anul 1920, acestea au fost asezate, spre odihna, dupa dorinta marii ducese, in cripta de sub Biserica Sfanta Maria Magdalena. Cele doua femei au fost canonizate ca sfinte martire in anul 1981, cand trupurile lor au si fost asezate in biserica cea mare, spre inchinare.
In subsolul bisericii, intr-o cripta, a fost inmormantata printesa Andreea a Greciei, nepoata sfintei mari ducese Elisabeta si soacra reginei Elisabeta a II-a a Angliei. Printesa Andreea a Greciei (Alice din Battenberg), mama ducelui de Edinburgh, a vizitat biserica si a ramas, pentru o vreme, in manastire, in anul 1930. Dorinta acesteia a fost ca trupul ei sa fie inmormantat alaturi de cel al matusei ei, ducesa Elisabeta, careia s-a si straduit sa ii urmeze.

Printesa a ascuns, salvand de la moarte, multi evrei, in vremea dominatiei naziste. Printesa a murit in anul 1969, in Palatul din Buckingham. Dorinta acesteia, anume de a fi asezata in Biserica Sfanta Maria Magdalena, a fost implinita abia in anul 1988, cand trupul ei a fost asezat in cripta subterana a bisericii.
Comunitatea monahala de la Biserica Sfanta Maria Magdalena a fost intemeiata in anul 1936, de catre maica Maria (Robinson), o femeie evlavioasa din Anglia, dupa convertirea si calugarirea ei. Obstea numara in jur de 30 de maici, de diferite nationalitati: rusa, americana, australiana, araba, sarba, romana.


[ Edited Sat Aug 23 2014, 05:10PM ]
Back to top
MiroslavPetras
Thu Feb 02 2012, 08:47PM

Joined: Sun Mar 22 2009, 07:38PM
Posts: 169
MORMANTUL MAICII DOMNULUI DIN IERUSALIM


Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim este unul dintre cele mai iubite locuri din Tara Sfanta. Pe langa multe alte minunate locuri, precum Sfantul Mormant, Biserica Nasterii Domnului, Biserica Inmultirii Painilor si a Pestilor, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil, crestinii vin cu mare bucurie si in acest loc binecuvantat de Dumnezeu, spre a se ruga Maicii Domnului. Biserica de pe Muntele Maslinilor se afla doar in grija ortodocsilor, spre deosebire de multe altele, impartite intre mai toate ramurile crestine.

Asezata in Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Maslinilor, biserica zidita pe locul unde a fost inmormantata, pentru scurt timp, Maica Domnului, este o biserica semi-ingropata, in forma de cruce, in care se ajunge coborand o serie de trepte din lespezi de piatra. Biserica este sapata in piatra. Peste drum de aceasta se afla Biserica Tuturor Natiunilor - Biserica Agoniei si Gradina Ghetsimani, iar imediat in partea dreapta a intrarii, din aceeasi curte, se afla Pestera Ghetsimani.

In adancul pamantului, in Mormant, rostim si noi cuvintele ramase de la Parintele Ioanichie Balan: "Iata-ne jos, in biserica de pe mormantul Maicii Domnului. Aici, in adancul pamantului, a fost asezat trupul Fecioarei Maria, care s-a invrednicit sa poarte in brate pe Hristos, Viata noastra! Aici, in satul Ghetsi­mani, s-au adunat Apostolii de la marginile pamantului sa petreaca la mormant pe Maica Vietii! Aici, Sfantul Apostol Toma, ajungand mai tarziu, n-a mai aflat trupul Maicii Domnului in mormant. Aici s-a smerit "roaba Domnului", cea mai sfanta dintre mame, cea mai curata dintre fecioare, Maica Vietii, mijlocitoarea lumii, mangaierea mamelor, sprijinul fecioarelor, intarirea sarma­nilor si acoperitoarea calugarilor si a tuturor crestinilor!"

Potrivit traditiei crestine, la scurt timp dupa ingropare, Maica Domnului a fost inaltata cu trupul la cer, nu prin puterea ei, ci prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Daca acest lucru este mai presus de indoiala, in legatura cu locul in care a sezut, pentru putina vreme, trupul ei, se vehiculeaza doua mari teorii. Unii cred cu tarie faptul ca Ierusalimul este locul in care a fost inmormantata Maica Domnului, pe cand altii sustin ca acest loc ar fi Efesul, adica locul unde a vietuit Sfantul Ioan Evanghelistul, pana la adormirea lui in Domnul.
Legat de aceasta a doua parere, se stie cu adevarat ca Sfantul Evenghelist Ioan a luat-o in grija pe Maica Domnului, la indemnul Mantuitorului, pe cand era pe Sfanta Cruce. Ea l-a insotit pe Sfantul Ioan peste tot, insa nu exista nici o marturie care sa indice cat a stat ea in Ierusalim si cat a stat in Efes. De asemenea, nu se marturiseste nimic despre locul in care se afla in momentul in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit adormirea.
Noul Testament nu ne spune nimic despre moartea sfintei Fecioare. Mormantul Maicii Domnului este descris in destul de multe carti apocrife. Desi acestea nu sunt intru totul demne de crezare, se observa totusi anumite generalitati. "Adormirea Mariei" dateaza de la inceputul secolului al II-lea, dupa ultimele cercetari, iar autorul a folosit ca sursa traditiile Bisericii primare. Cartea contine multe informatii specifice comunitatii iudeo-crestine, dar a fost considerata neautentica. Cu toate acestea ea poate fi considerata o marturie a cinstirii locului in care a fost inmormantata Maica Domnului si a transformarii lui in sanctuar. Conform acestei carti, Insusi Iisus i-ar fi indicat lui Petru locul de inmormantare: "Gradina Ghetsimani, in afara zidurilor Ierusalimului, in Valea Iosafat, vale strabatuta de paraul Cedron."

Conform "Faptelor Sfantului Apostol Ioan", scrisa de Prohor, compusa de Lencius in 160-170, Sfantul Evanghelist a mers la Efes, insotit doar de Prohor si la o varsta inaintata, adica dupa moartea Fecioarei Maria. Cele doua scrisori adresate de Sfantul Ignatie Sfantului Ioan, scrise in jurul anului 370, mentioneaza ca Sfanta Fecioara si-a petrecut ultimele zile in Ierusalim. Scrisoarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul catre Episcopul Titus (363), Relatarea lui Ioan despre Adormirea Mariei (secolul al V-lea) si "Cartea Prea Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu" a lui Pseudo-Meliton de Sardes (secolele V-VI) plaseaza mormantul in Gradina Ghetsimani.
Sfintii Parinti marturisesc si ei faptul ca "mormantul se afla in Ierusalim". Martirologiul Ierusalimitean (circa 431) mentioneaza in Valea Iosafat o Biserica a Sfintei Fecioare", in care se afla mormantul ei, la fel ca si marturia unui pelerin armean. O relatare istorica, "Euthymiaca historia", descrie momentul cand imparatul bizantin Marcian (450-457) si sotia sa Pulheria i-au cerut patriarhului Iuvenal al Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), Moastele Nascatoarei de Dumnezeu. Iuvenal le-a raspuns ca, "la trei zile dupa adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, in Mormantul din Gradina Ghetsimani gasindu-se doar acoperamantul ei", care va fi dus apoi in Biserica Vlaherne din Constantinopol.
Sfantul Epifanie de Salamina (403) este primul care vorbeste despre momentul Adormirii Maicii Domnului, aratand ca Sfantul Ioan a mers singur la Efes. In secolele urmatoare, Grigorie de Tours, Isidor de Sevilla, Sfantul Modest, Sfantul Sofronie al Ierusalimului, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Andrei Criteanul, Sfantul Ioan Damaschin si altii au amintit de existenta Mormantului Maicii Domnului la Ierusalim.
Marturia arheologica vine si ea sa intareasca cele mai sus amintite. Existenta unei vechi bazilici crestine inchinate Adormirii Maicii Domnului, pe valea paraului Cedron, numita de evrei Valea Iosafat, este foarte importanta. Mormantul Maicii Domnului se afla in partea de nord a Gradinii Ghetsimani, intr-o galerie subterana adanc sapata in piatra. Deasupra, Sfanta Elena a zidit o biserica intre anii 325-337.
O capela a fost construita de patriarhul Iuvenal, la inceputul secolului al V-lea, devenind in scurt timp un centru de pelerinaj. In timpul imparatului Mauriciu s-a construit o bazilica superioara, vechiul sanctuar cu Mormantul Maicii Domnului devenind astfel cripta subterana. In anul 614, biserica a fost distrusa de catre persi, impreuna cu celelalte biserici crestine din Palestina. Basilica a fost distrusa, dar a fost refacuta in scurt timp, caci in 670 ea este vizitata de pelerinul Arculf.
In secolul al XI-lea, cruciatii au inaltat aici o alta biserica, semi-ingropata, care se pastreaza partial pana astazi. De-a lungul timpului, biserica superioara va fi distrusa de mai multe ori, cripta inferioara fiind crutata chiar si de musulmani, care au o veneratie deosebita pentru "mama profetului Iisus". Restaurata de cruciati, a devenit abatie benedictina, apoi, dupa distrugerea de catre Saladin, abatie franciscana - Abatia Sfintei Maria din Valea lui Iosafat.
In anul 1187, biserica cruciata va fi distrusa de catre Saladin, tot ceea ce va ramane din aceasta fiind doar intrarea sudica si casa scarilor ce coborau pana la Mormant. Distrugerile repetate au facut ca bazilica initiala sa se scufunde, incetul cu incetul, ducand la acoperirea ferestrelor criptei, care a ramas fara lumina naturala, pana astazi. Aspectul ei este destul de jalnic datorita fumului de lumanari si umezelii provocate de inundatiile periodice.
Incepand cu anul 1757, locul Mormantului Maicii Domnului a revenit Bisericii Ortodoxe Grecesti. Sapaturile arheologice efectuate in 1972 au confirmat faptul ca mormantul se afla in spatiul unui cimitir crestin datand din secolul I si ca structurarea sa initiala, in trei camere, corespunde tehnicii folosite in acea perioada.
Din biserica superioara se coboara cateva trepte, pana in curtea interioara. Curtea este simpla, cu peretii din placi de piatra. In coltul din dreapta, un culoar porneste pana in Pestera Ghetsimani. Fatade actuala a Mormantului dateaza din perioada cruciata (1130). Intrand prin aceasta, 48 de trepte de piatra ne conduc pasii in linistea pamantului, ajungand astfel in bazilica sapata in piatra ce dateaza din secolul al V-lea.
La mijlocul galeriei de coborare spre Mormant se afla doua mici paraclise, de o parte si de alta a treptelor. In partea dreapta este paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, cu un mic altar de inchinare, si in partea stanga, paraclisul Deptului Iosif, logodnicul Fecioarei.

Acestea sunt mentionate inca din secolul al XIV-lea. Ne inchinam in ambele paraclise, dam lauda lui Dumnezeu, cerem ajutorul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si al dreptului Iosif si coboram in continuare.

Biserica de pe Mormantul Maicii Domnului, din piatra, boltita, are forma unei nave lungi de circa 20 de metri si lata de 7 metri. Atat deasupra galeriei de coborare, cat si in biserica propriu-zisa, atarna de bolta peste o suta de candele care se aprind la sarbatori. Biserica Maicii Domnului are forma unei cruci cu brate inegale, pe laturile culoarului principal aflandu-se mormintele sotiilor regilor cruciati. Pana in secolul al XIV-lea, monumentul era impodobit cu placi de marmura sculptata, peretii fiind acoperiti cu fresce.

In centrul bratului dinspre rasarit se afla Mormantul Maicii Domnului, intr-o mica sala, avand in centru un bloc taiat in stanca. Mormantul este sapat intr-o piatra aproape alba, scobita deasupra, in care fusese asezat trupul Maicii Domnului. Se cunoaste foarte bine forma sfantului ei trup, ramasa in piatra. Peste aceasta piatra si in fata ei se afla doua bucati de cristal care formeaza un mic jertfelnic, pe care se savarseste zilnic Sfanta Liturghie.

Mormantul Maicii Domnului este inchis de jur-imprejur si pe deasupra de o mica incapere de 2x1,50 metri, formata din aceeasi stanca de piatra. Intrarea se face prin fata, pe o usa foarte joasa, care in timpul slujbei tine locul Sfintelor Usi; iar iesirea se face pe o alta usa mica, scobita in piatra, pe partea de nord. In spatele mormantului Maicii Domnului se afla altarul propriu-zis, unde preotii fac Proscomidia.

Aici sunt altare de slujba pentru cele patru Biserici istorice prezente aici: Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica, Biserica Armeana si cea Copta. Altarele centrale, ca si intaietatea la slujbele reli­gioase in aceste trei lacasuri, apartin Bisericii Ortodoxe, cea mai veche din Tara Sfanta. Celelalte confesiuni au altare de slujba secundare si slujesc in ordinea aparitiei lor in Palestina: ortodocsi, armeni, copti si catolici. La altarul de pe Mormantul Maicii Domnului slujesc numai ortodocsii.
Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca este asezata, tainic, in spatele Mormantului. Insa aceasta nu este singura icoana facatoare de minuni de aici.

La 15 august este hramul acestei sfinte biserici. Ortodocsii au o icoana facatoare de minuni cu Adormirea Maicii Domnului, pe care o pastreaza la "Metocul Ghetsimani", de langa Sfantul Mormant. La 10 august o aduc cu mare procesiune, cale de 1,5 km, din Ierusalim la Mormantul Maicii Domnului. Aici sade pana la 16 august, dupa praznic, cand este dusa din nou la Ierusa­lim, cu procesiune si mult fast.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI -CUVANT DIN "PROLOAGE"
Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.
S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.
Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.

Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.
Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slava!

[ Edited Mon Sep 15 2014, 09:51PM ]
Back to top
Mergi la pagina  1 [2] 3 4
Moderators: admin, MiroslavPetras

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System