News Item: MANASTIREA OSTROG-SFANTUL VASILE DE OSTROG
(Category: Technology)
Posted by MiroslavPetras
Monday 06 May 2013 - 10:51:06

MANASTIREA OSTROG-SFANTUL VASILE DE OSTROG

Dsc03839i
Aflata in Muntenegru, manastirea Ostrog este al treilea loc de pelerinaj din lume, si cel mai important din intreaga Peninsula Balcanica. Este vizitata de milioane de credinciosi ortodocsi, catolici, dar si de musulmani, care isi cauta vindecare trupeasca si izbavire sufleteasca la moastele Sfantului Vasilie Ostroschi, mare facator de minuni.
Dsc03818jc
Sapata in piatra , manastirea este un cuib al credintei si al sperantei, un loc in care, chiar daca n-a existat inainte, se poate naste dragostea de Dumnezeu. Ca sa ajungi pana acolo, trebuie sa inveti insa lectia smereniei si a rabdarii, pe drumul care urca serpuit spre cer !
Dsc03837uq
Manastirea Ostrog este una dintre cele mai renumite si minunate manastiri ortodoxe din Muntenegru, dar si din lume. Fiind asezata pe o stanca aproape verticala a muntelui Ostrog, la o altitudine de 2.000 de metri, intr-un tinut stancos, intre orasele Danilovgrad si Niksic, manastirea adaposteste o tainica pestera, unde se odihneste un mare sfant: Sfantul Vasile de Ostrog. La racla cu Moastele Sfantului Vasile de Ostrog vin atat crestinii ortodocsi si catolici, cat si musulmanii, toti crezand ca aici se fac minuni. Cu siguranta, multi dintre necrestini se vor fi botezat in urma inchinarii la Moastele sfantului.
260891256569977
Manastirea a fost intemeiata de catre Ierarhul Vasile, Mitropolit de Zahumlje si Herzegovina, in cadrul secolului al XVII-lea. Acesta a murit la manastire, in anul 1671, iar la cativa ani dupa aceea a si fost canonizat de catre Biserica si numit Facator-de-minuni.
Dsc03838i
Trupul acestuia este pastrat intr-o racla frumos impodobita, in bisericuta din pestera, inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.Pe platoul din varful muntelui sunt doar trei capele mici, sapate in stanca, pe locul fostelor pesteri, si cateva incaperi in care pot fi gazduiti cativa pelerini. In capela minuscula in care este adapostit trupul Sfantului Vasile de Ostrog se tin slujbe doar la marile sarbatori din an si in zilele aniversare ale nasterii si mortii sale.
Dsc03842b


Frescele din bisericuta Intrarea in Biserica a Maicii Domnului au fost realizate spre sfarsitul secolului al XVII-lea. Cealalta bisericuta, inchinata Sfintei Cruci, este asezata la un nivel mai inalt fata de cea dintai, ea fiind construita in anul 1655 si zugravita, mai tarziu, de catre un pictor pe nume Radul. Acesta a pictat peretii pesterii direct pe piatra, cu minunate fresce, cat si peretele sudic al incaperii.
Dsc03834a
Printre obiectele de muzeu ale manastirii se afla si un Minei din anul 1732, cat si un sfestnic minunat lucrat, datand din anul 1779.
Aspectul actual al manastirii i-a fost dat acesteia intre anii 1923-1926, dupa ce un incendiu distrusese aproape in intregime complexul monahal de pe stanca. Din mila lui Dumnezeu si pentru rugaciunile parintilor de aici, cele doua mici bisericute din pestera au ramas neatinse de flacari, ele fiind astazi centrul duhovnicesc al manastirii. In jurul celor doua bisericute se inalta, imprastiate, chiliile si celelalte dependinte monahale.In jurul anilor 1950-1960 drumul nu era amenajat, pentru ca masinile sa se poata apropia de locul sihastresc al pesterilor din Ostrog.
Dsc03823xw
Credinciosii mergeau usor pe cararuia de piatra batuta de pasii atator mii de pelerini. Cei care nu aveau puteri trupesti suficiente, pentru a infrunta greutatea drumului, puteau inchiria un magarus din satele de la poalele stancilor.
Sfantul Vasile de Ostrog este unul dintrei cei mai iubiti sfinti ai sarbilor. Sfantul Vasile s-a nascut in Hertegovina, in satul Mrkonjic, din regiunea Popov, la data de 28 decembrie 1610. Pentru a vietui crestineste si a fi ferit de pacatele tinerilor de o seama cu el, parintii lui l-au dus de mic la Manastirea Zavala.
Dsc03829r
Mai tarziu, el va fi calugarit la Manastirea Tvrdos, primind numele de monah Vasile. Inainte de a implini 30 de ani, calugarul Vasile a fost facut episcop, ca o incununare a vietii sale sfinte, cu rugaciune puternica si nevointe pe masura.
Sfantul Vasile de Ostrog s-a aratat un adevarat aparator al Ortodoxiei, mai ales pentru ca s-a opus din toate puterile incercarilor papale de a se extinde spre Rasarit, dar si turcilor, care cucerisera aproape toata Peninsula Balcanica.
Dsc03840ia
Ierarhul nevoitor Vasile se retragea des in singuratate, se ruga si cauta sa duca o viata cat mai plina de impacare cu Dumnezeu si cu cei din jurul lui. Ca sa-si gaseasca linistea si pentru a nu mai vedea neintelegerile dintre oamenii din Biserica, care doreau o apropiere de catolicism, s-a retras la Ostrog, unde a fost numit staret, in anul 1651. Potrivit traditiei locului, la Ostrog, Sfantul Vasile l-a intalnit pe sihastrul Isaia, in a carui pestera Sfantul a si facut prima biserica de pe muntele Ostrog. Multe pietre si lemne a carat sfantul, la inceput, pentru zidirea celor de neaparata trebuinta.
Dsc03831r
Sfantul Vasile de Ostrog a murit in ziua de 29 aprilie 1671, in chilia lui din Manastirea Ostrog. Trupul sfantului nevoitor a fost inmormantat in bisericuta inchinata Maicii Domnului. La doar sapte ani de la moartea sa, el a aparut in visul staretului de atunci, cerandu-i acestuia sa-i dezgroape trupul. Ferindu-se de aceasta descoperire, pentru a nu fi cumva inselaciune, abia dupa trei aratari la rand, staretul a inteles voia lui Dumnezeu. Dupa sapte zile de slujbe si rugaciuni, trupul Sfantului a fost dezgropat si a fost gasit intact.
Manastireaostrog5
Pelerinii vin din toate colturile lumii asteaptand cu nerabdare sa ia binecuvantare si sa sarute Sfintele Moaste.Noaptea o petrec in curtea manastirii ,dormind pe saltele si paturi,pentru a participa la slujba Sfintei Liturghii si a se impartasi:slujba se desfasoara in pestera unde sunt asezate Sfintele Moaste,un mic paraclis in care incap 7-8 persoane.
Sfantulvasileostrog3



This news item is from PELERINAJE - DUHOVNICESTI
( http://pelerinaje-duhovnicesti.ro/news.php?extend.126 )